Cât de potrivit au răspuns istoricii români la exigențele memorabilului Centenar al Reîntregirii e greu, dacă nu stânjenitor, de apreciat, când nu știi de fapt cât de cât ce istoriografie s-a produs cu acest prilej. O carte de referință, „Cartea Marelui Război”, care-și așteaptă de un secol apariția, oricum a rămas dorință sau, poate, proiect. Dar contribuții istoriografice care să îmbogățească și nuanțeze pagina cea mai luminoasă și glorioasă a epocii moderne a României au apărut. Din câte am putut constata, mai nimeni nu le-a sumarizat cumva pentru publicul cititor interesat. Întâmplător, am aflat de apariția interesantei cărți a dr. Cristina-Narcisa Vergatti și prof. univ. dr. Radu Șerban Vergatti, intitulată, onest și riguros, „Retrospective asupra Marelui Război”. O culegere de studii și articole cu fapte și interpretări incitante, multe dintre ele inedite, care dau, de la un moment dat, pe parcurusul lecturii, senzația că se constitutie în fragmente dramatice ale adevăratei epopei (moderne) a primului război mondial. Fără ca, prin aceasta, să fie o abordare triumfalistă, patriotardă, dar nici dimpotrivă, rastălmăcitoare sau ponegritoare, cum e o moda detestabilă a zilei.
Ce aduce nou cartea? Multe. În primul rând, fixează mai exact și mai apăsat contribuția oștirii române la victoria (de mai târziu) în război, prin luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care n-au fost doar lupte armate cu impact local ci au sporit semnificativ șansele triumfului final al Antantei, în care se afla și România. Mărturie stă, între multe altele, aprecierea generalului de aviație francez Rene Chambe, care susține alături de alții, istorici sau martori ai vremii, că „însemnătate deosebită pentru desfășurarea războiului în anul 1917, în ansamblu și implicit, pentru istoria universală, l-au avut victoriile armatei române din vara anului 1917”.
Sau: contactele și negocierile la nivelul cel mai înalt româno-rus, între țarul Nikolai al II-lea și regale Carol-regina Maria, cu elemente puțin – sau mai deloc cunoscute – cum ar fi ideea căsătoriei dintre principele Carol și marea ducesa Olga, care ar fi primit „ca zestre”, și Basarabia, precum și acordul secret Sazonov-Diamandi, prin care Imperiul Rus oferea României și Transilvania, și Bucovina.
În mod paradoxal, se mai arată în carte, România a avut partea ei de influență și în ce privește soarta Imperiului Rus. Dacă țarul ar fi promis pământ țăranilor, precum regle Ferdinand, susținea regina Maria, poate că prăbușirea regimului țarist ar fi fost evitată, după cum, aceeași decizie regală românească a avut impact asupra ostașilor ruși care, în față pasivității Curții Imperiale de la Sankt Peterrsburg n-au mai susținut regimul familiei dinastice a Romanovilor în față forțelor revoluționare (nu în primul rând bolșevicii lui Lenin, care, însă, au profitat din plin de împrejurare).
Cvasinecunoscuă marelui public este și rezistența unei părți a corpului judecătoresc român față de presiunile și represiunile ocupantului german, temă dezvoltată într-o secțiune a cărții de către dr. Cristina-Narcisa Vergatti. „Magistrații și avocații și-au făcut datoria sub ocupație străină, cu mari sacrificii și în cele mai grele condiții ale prmului război mondial”, este concluzia autoarei studiului.
În sfârșit, de un interes deosebit este iconografia care întregește volumul și care aduce în atenția generală imagini necunoscute, valorificate din arhive rusești și românești.
Cartea de „Retrospective…” a temeinicilor autori, care sunt soții Vergatti, este menită să pună câteva cărămizi solide la baza constructului istoriografic național al primului război mondial, care își așteaptă în continuare punerea în operă.
Lasă un răspuns