Tradiția statornicită încă de pe vremea lui Mircea Sântimbreanu, la Editura Tineretului/Albatros, de a produce nu numai cărți, ci și evenimente editoriale și chiar publice cu impact mai amplu și semnificativ decât cel strict literar, a supraviețuit, ca prin minune, până astăzi, adică într-un moment când soarta cărții e mult mai precară și mai dependentă de tot felul de factori extraliterari. Acestei nobile corvoade i se dedică acum singularul – în felul lui – patron, editor, coordonator etc. Dan Petre Popa, care ne-a obișnuit cu senzații editoriale inedite, cam rare, e drept (după buget…), dar care nu ar fi drept să treacă neobservate, deși, din păcate, se întâmplă și așa. Și nu întotdeauna din ignoranță sau informare deficitară.
Nici în Anul Centenarului Marii Uniri, Editura Albatros nu-și dezminte tradiția, când tipărește în ediție anastatică o carte nu numai tot mai greu de găsit, ci și de referință istorică (și actuală) despre participarea evreilor din România la Marele Război. O lucrare temeinic documentată (dar cât se putea la vremea ei), prin care adevărul în materie este restabilit în drepturi, o carte care demontează sumedeniile de susțineri nedrepte, și denigratoare chiar, însă deloc dezinteresate și – într-un trecut relativ apropiat – instrumentate politic și antiuman, pe tema situației și atitudinii comunitățîi evreiești din România în timpul primului război mondial. Autorul cărții este poate cel mai îndreptățit să se pronunțe pe subiect, căci este Wilhelm Filderman, conducătorul, vreme de mulți ani, al comunităților evreiești din România și parlamentar român, despre care Louis Marchal, fost lider al marilor organizații evreiești din SUA scria în 1923 că a fost „unul dintre cei mai mari, dacă nu cel mai mare evreu european”.
Cartea se numește „Faptele evreilor pământeni în Marele Război Mondial”, a apărut în 1925, iar expunerea autorului este însoțită de „listele nominale ale ostașilor evrei morți, răniți, prizonieri, dispăruți și decorați în războiul pentru întregirea României”. Din statisticile vremii, chiar dacă incomplete și precare, prin fota împrejurărilor, nu se putea întocmi, la dată elaborării cărțîi, bilanțul complet, definitiv, strict matematic al pierderilor, bravurii și sacrificiilor populației evreiești în război, dar cartea documentează, fără tăgadă, „în ce măsură evreii au fost la înălțimea datoriei lor în proporție cu românii” – cum scrie însuși W. Filderman.
În cuprinsul a peste 200 de pagini se fac, totodată, referiri ample la istoria evreilor din România, ceea ce îi sporește interesul și semnificația. Un singur exemplu, dar întru totul edificator: „Pământul țării acesteia este în primul rând al poporului român, el este acela care în primul rând trebuie să fie pretutindeni. Dacă nu este încă, nu e vina evreilor, ci a vicisitudinilor istoriei în săvârșirea cărora evreii n-au nicio răspundere”. Acest mesaj, mult mai amplu și mai documentat expus în carte, rămâne de actualitate strictă. De altfel, el poartă girul august al regelui Ferdinand Întregitorul, care, în declarația făcută ziarului The Morning Post la, 17 noiembrie 1917, declara pentru istorie: „Am ajuns demult la convingerea și sunt mulțumit să constat că nu m-am înșelat, că toți locuitorii de pe pământul românesc, fără deosebire de rasă și origine, sunt animați de aceleași sentimente înalte de fraternitate.”
În deceniile care au urmat apariției cărțîi lui W. Filderman, contribuțiile la problema viu dezbătută în societatea românescă privitoare la poziția și atitudinea evreilor din România la războiul de întregire au îmbogățit rafturile bibiliotecilor restabilind adevărul istoric. Dar cartea lui Filderman are rol de precursor al deschiderii de drumuri spre acest adevăr. Iar judecățile autorului ei, om în deplină cunoștință de cauză, martor direct și protagonist activ al evenimentelor de acum o sută de ani, au rămas neștirbite.
Lasă un răspuns