Depozitul de bronzuri de la Şerbăneşti a fost descoperit de Ruşan Ştefan la data de 5 ianuarie 2012, în satul Şerbăneşti, comuna Sălătrucel, judeţul Vâlcea (zonă de munte) şi au intrat în colecţia de arheologie a Muzeului Judeţean Vâlcea. Depozitul este format din trei topoare din vronz. Artefactele au fost găsite la – 0,55 m adâncime. Acestea sunt, după cum urmează: 1) Topor cu disc. Turnat în tipar bivalv, cu bavuri pe corp (este „nou”; bavurile nu au fost îndepărtate, sau nu s-au tocit prin folosire)şi are tub de înmănuşare manşonat. Braţ de formă trapezoidală, profil romboidal la gaura de înmănuşare. Disc cu umbo (rotund, precum Cupola Cerului). Patină verde închisă. Dimensiuni: L = 17,9 cm; l. Tăiş = 2,85 cm; d. disc = 4,85 cm; d. gaură înmănuşare interioară = 1,95 cm; d. gaură înmănuşare exterioară = 2, 4 cm.; 2) Topor cu disc. Turnat în tipar bivalv, prezintă bavuri pe corp (este „nou”; bavurile nu au fost îndepărtate, sau nu s-au tocit prin folosire), cu tub de înmănuşare manşonat. Braţ de formă trapezoidală, profil romboidal la gaura de înmănuşare. Disc cu umbo. Patină verde închisă. Patina este uşor deteriorată pe manşon şi lamă. Dimensiuni: L = 15,5 cm; ; l. tăiş = 2,45 cm; d. disc = 4 cm; d. gaură înmănuşare interioară = 1,8 cm; d. gaură înmănuşare exterioară = 2,4 cm. 3) Topor cu marginile ridicate.
Marginile sunt ridicate şi înclinate oblic spre interiorul piesei (concavitate, precum este amfiteatrul, circul, ceașca, locul nostru închis în care ne ducem viața în materie, fără ieșire), muchia cu secţiune dreptunghiulară. Patină verde închis, distrusă parţial. La verficarea efectuată în teren de către specialiştii muzeului din Râmnicu Vâlcea, s-a putut stabili apartenenţa pieselor la o depunere în preajma unei ape, cu caracter votiv (după interpretările lui M. Petrescu-Dîmboviţa şi Al. Vulpe). Aceste depuneri votive, destinate unui zeu, unei forțe superioare, sunt numeroase, chiar dacă nu au fost semnalate în acest mod de către istorici. Ele sunt „topoarele de luptă ale zeului Zamolxe”. Depunerile de arme și alte artefacte metalice au legătură cu mesajul pe care ni-l transmit strămoșii: datorită fierului din sânge și al magnetismului acestuia suntem „citiți” precum un CD, DVD de calculator de către „ochiul care vede tot”. De aceea nu putem să fugim de „păcatele” noastre, iar omul este o ființă religioasă de mii de ani (împăcat cu soarta sa). Venirea Zilei Domnului va fi cu lovituri cumplite din partea Armatei Cerești care îl va însoți. Asemănătoare cu depozitul de la Șerbănești (jud. Vâlcea) sunt și depozitele de bronz și fier descoperite în situl hallstattian Tărtăria – Podu Tărtăria, loc cu rezonanțe importante referitoare la tăblițele cu cel mai vechi scris din lume, aflat în sudul Transilvaniei, în două ascunzători subterane unde erau depozitate arme şi bijuterii ce datează din secolul al VIII-lea î.Hr. (2.800 de ani vechime). Aceasta este una dintre cele mai spectaculoase descoperiri de pe teritoriul României, din ultimul timp. Printre descoperiri se numără topoare cu tăiş dublu (toporul dublu al lui Zalmoxis), suliţe şi săbii din fier. Bijuteriile, ce constau în broşe (fibule), brăţări pentru mână şi picior, agrafe de păr, pandantive, sunt realizate din bronz. În diferite regiuni ale Europei, depozite asemănătoare cu cele descoperite la Tărtăria, de bronz și fier, au fost găsite în peşteri, mlaştini sau râuri (locuri umede, simbolice pentru fertilitate).
„Astfel de tezaure de bronz ar putea fi văzute ca depuneri votive, sau altfel spus, ofrande aduse zeităţilor din acea vreme”, a declarat arheologul Corina Borş (votiv = care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității). Adunate sub egida Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), acestea au fost expuse sub denumirea de „Meșteșug și prestigiu. Depozitele de bronzuri de la Tărtăria”, în cadrul muzeului sus amintit din decembrie 2016. Revenind la cercetarea nostră asupra depozitului de bronzuri de la Șerbănești (jud. Vâlcea), tipologic, cele două topoare cu disc aparțin tipului B1 Nestor. Nu s-au găsit alte materiale arheologice care să asigure o atribuire culturală, cum ar fi ceramica, dar acest depozit poate fi plasat cronologic în intervalul bronz mijlociu-bronz târziu (cca. 2200 – 1100 î.Hr.). Istoricii presupun că acest depozit este „venit” din spaţiul transilvănean, probabil din mediul culturii Wietenberg, pentru o datare mai timpurie luându-se în considerare şi piesa nr. 3. O teorie mai veche, dar care şi-a pierdut valabilitatea în timp, punea depunerile de bronzuri pe seama instabilităţii acestei perioade. Un depozit de bronzuri reprezenta astfel o acumulare de bunuri ce trebuiau să fie ascunse din motive de securitate. Teoria a fost abandonată deoarece se consideră că depunerile de bronzuri în păduri şi lângă surse de apă, au un caracter mai degrabă votiv, fiind legate de manifestările spirituale, religioase, ale comunităţilor umane ale epocii bronzului. Acum, depozitele de bronzuri sunt considerate inclusiv bunuri de prestigiu, scoase din circulaţie fie la trecerea în eternitate a posesorului, fie în cadrul unor manifestări religioase prilejuite de cultul vreunei zeităţi sau vreun eveniment sezonier magico-religios încă neexplicitat de specialiști. În orice caz, este o perioadă de transformări sociale şi spirituale, cu o înflorire a metalurgiei bronzului, cu depuneri masive de piese din bronz şi aur, unele superb decorate.
Denumirea satului unde a avut loc descoperirea de Șerbănești are un mesaj mai mult decât necesar. „Șerbănești” poate veni de la numele de Șerban (vechi nume românesc; mulți domnitori au avut acest nume), dar poate veni și de la „țăran dependent de stăpânul feudal” (iobag, sau serv (servitor, serviciu, etc.); persoană aflată în dependență absolută față de un stăpân; rob; sclav; vecin; rumân). Dar „șerb” mai poate fi „citit” și astfel: „Ș – este Reb”, sau „Rebusul din Știința Șerpilor” („Fiți înțelepți ca șerpii!”)), pentru că noi, prin naștere, suntem robi aflați pe Calea Robilor (un alt nume al Galaxiei noastre). Astfel se poate justifica și multitudinea de localități ce poartă acest nume în România. Avem o comună Șerbănești (jud. Olt) și avem nouă sate cu acest nume (din care patru sunt în jud. Vâlcea). În orașul Bacău (de la „Bachuss” („Vacus”, Taurul sau Boul), „băcăuca”, sau „vremea amețită – amestecată, a dedublării, a existenței a două realități, a două lumi, a visului și a realității „înodate” (nodul lui Isis)”) avem un cartier faimos: Șerbănești (fost sat). În comuna Ștefănești (jud. Vâlcea) există un renumit schit de călugări numit Șerbănești (Șerbănești – Morunglavu (de la numele unui boier se pare; cu sens de „cap-de-morun” („glavă” = căpățână); „moron” are sens de „debil mintal, imbecil, cretin, prost” – „Cel mare și prost”, precum Zeul cel Mare războinic (cu icre negre; Cel Negru), care va aduce moartea omului). Orașul Pucioasa (jud. Dâmbovița) s-a „format” pe structura administrativă a unei comune numită Șerbănești, care astfel a dispărut. A existat și o plasă Șerbănești în județul Olt, ce cuprindea 9 comune, care a dispărut. La sfârșitul secolului al XIX-lea a existat o comună Șerbănești în județul Argeș (plasa Loviștea; nume venit de la „Lovit de Stea”, moment al cataclismului, de unde și Venitul cu Steaua de Crăciun), cunoscută ca și Șerbănești – Pățești (cu sens „dacă nu cunoști taina șerpilor o pățești”), din anul 1968 satele acestei comune au fost preluate de comuna Sălătrucel („Cel cu trucul salatei” (din „grădina ursului”, care este omnivor ca și omul) – postul necesar pentru supraviețuire) din județul Vâlcea. Mai sunt destule localități dispărute cu acest nume, dar în trecut, de multe ori, se pronunța „Șărbănești” și nu Șerbănești (de la Sar – Ba – N („săritura banului”, sau întoarcerea pe cealaltă față a monedei, de la Cap la Pajură) cu sens de Nu categoric (BA) saltului (cotiturii) pe care îl (o) va face planeta spre Nașterea din Nou (întârzierea pe cât posibil a cataclismului ce ne va arunca în epoca de piatră; Barsaban; Basarab, Băsărabă); sau „Șar”- ban (Domn bogat, Împărăție), unde „șar” are înțeles de „bălțat, pătat, pestriț, tărcat, linie, dungă, hotar” (Șarul Dorni; unde va lovi Dornul, Cuiul, Cel ce ne va fixa în cuie). Și pentru că ce este sus (în cer) se află și jos (pe Pământ), avem localitățile Șerbăneștii de Jos și Șerbăneștii de Sus (jud. Olt). Așa cum avem localitățile Suseni („sus – e – Ni”) și Joseni („jos – e – Ni”) , în mai multe județe din România, ca semnal al coborârii Marelui zeu din ceruri și al Nașterii din Nou – Reînvierea (parusia). Comuna Sălătrucel în care să află satul Șerbănești, ca și nume (Sălătruc), se referă la „trucul” salatei („Salat – truc”, ca „ușă” îngustă a salvării noastre (Sarmis – e – get – ușa). În basm „Povestea lui Harap Alb” („P – o – Vestea”, sau „op” ca volum, carte unde se află „o veste”) culeasă din folclor de Ion Creangă, eroul este trimis să aducă salate (salăți) din grădina ursului (ursul este un animal omnivor, ca și omul). Acesta este „trucul ” salvării din apocalipsă: ținerea postului, hrana vegetală, fără conținut de fier magnetic (anemierea voită, prin ajunare, sau post sever).
De aceea așa zisul „om primitiv” a ridicat Altare cu craniile acestui animal de peșteră (Ursus Spelaeus), spre a ne da semnal că va trebui să trăim precum urșii (mâncând și fructe și vegetale), pentru că altfel vom zice și noi „mor, mor” așa cum se spune că zice ursul (Moș Martin; Marte ca zeu al războiului, dar „nu mai moare” (va reînvia și va revenii, spre a ne cere socoteală – judecată). De aceea ursul avea o valoare simbolică, apărând în ritualul „trecerii prin piele” al noului născut (Vechia Biserică Valaho – Egipteană) și în podoabele de harnașament din aur și argint ale principilor geți, membrii ai Frăției Getice Nemuritoare (Tezaurul de la Agighiol, Tezaurul de la Peretu, Tezaurul de la Craiova, etc.). Depozitul de bronzuri de la Şerbăneşti a fost depus în dar (ofrandă) spre a folosi Marelui Zeu Vânător / Războinic, când acesta va reînvia, sau a fost îngropat spre a chema pacea („securea războiului a fost îngropată”). Mai există varinta prin care omul solicita „voie” (de unde „Voie – vo – da”, sau „Cel ce dă voie”) să poată folosi și el metalul zeilor, spre a făuri arme și unelte, necesare vieții de zi cu zi. (G.V.G.)
Lasă un răspuns