Votarea pentru ucigașul Varava

Varava? E cel mai celebru ucigaș al tuturor timpurilor, după Hristos. Alți bandiți au ucis mai multă lume. Însă faima acestor nelegiuiți rar când trece peste hotarele patriei.

Biblia ne comunică despre un oarecare iudeu, Varava care împreună cu prietenii lui fusese închis în temniță pentru că „făcuse un omor într-o răscoală”. Tradiția iudaică a pedepsei ”dinte pentru dinte, ochi pentru ochi” dicta ca făptașul să fie omorât prin răstignire. Dar mai exista un obicei, pe timpul dominației coloniale romane, când, cu ocazia fiecărei sărbători, prefectul provinciei  Iudeea avea privilegiul grațierii unui nelegiut. După anchetarea personală, prefectul decidea pe cine îl va grația.

Prefectului Iudeei Pontius Pilat, numit în post de către împăratul Romei Tiberiu, în anul 26 e.n., i-a fost prezentat învinuitul iisus. Acesta fuses deja condamnat de către marele sinedriu iudaic, alcătuit din preoții cei mai de seamă, bătrâni și cărturari. La ședință, sinedriul căuta și nu găsea  vreo mărturie ca să-L omoare pe Iisus. Deși mulți depuneau mărturii mincinoase, ele nu se potriveau. „Ce nevoie mai avem de mărturii? ”. Atunci s-a decis să-L condamne pentru blasfemie. Au început să-L scuipe și să-l bată. Apoi l-au legat și L-au adus la Pilat, pentru a primi avizul omorârii.

Prefectul  Pilat, cercetându-L pe Iisus nu a găsit „nici o vină în omul acesta ”(Luca 23: 4-11). El vroia să-l elibereze pe Iisus. Pilat știa că „din răutate …L-au dat în mâna lui ”. Deși nu i-a găsit nic o vină lui Iisus, la strigătele mulțimii „Răstignește-l, Răstignește-l!”, ca să arate nevinovăția sa, Pilat s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii din piață, zicând: „Nevinovat sânt de sângele dreptului acestuia!”. Spălatul pe mâni era o procedură iudaică, care atesta nevinovăția  judecătorului.

Pilat a întrebat mulțimea pe cine din infractorii  condamnați la moarte ei doresc să fie grațiat. Poporul a urlat: Pe Varrrava!

Apare întrebarea: Cum se explică faptul că poporul, care cu câteva zile în urmă î-L întâmpinase pe Iisus la intrarea în Ierusalim, cu crenguțe de palmier și aclamații bucuroase, îi deveni  dușman de moarte?

În spatele schimbării atitudinii de iubire și stimă cu atitudinea agresivității maximale stă manipularea. A fost prima manipulare importantă a poporului de către „elită”.

Acea „elită” iudaică antică, care a fost pusă la stâlpul infamiei de către  Iisus. Pătura intelectualilor de atunci era constituită din ”cărturari și farisei”. Ei explicau poporului ce și cum. Critica  defectelelor  intelectualilor iudaici antici o găsim în multe verseturi din Evanghelii.

Iată unele invective ale lui Iisus:  „Vai de voi,cărturari și farisei prefăcuți! Pentru că voi închideți împărăția cerurilor, nici voi nu intrați în ea și nici pe cei pe care vor sî intre nu-i lăsați să intre”  (Matei:23, 13). „Vai de voi, călăuze oarbe!” (Matei: 23, 16).

Iisus avertiza poporul: „Păziți-vă de cărturari…” (Luca:11, 43). Dar, pe atunci, precum în prezent, poporul nu poseda și nu posedă suficientă capacitate de apărare de manipulările călăuzelor oarbe.

Cărturarii iudaici, evident, erau știutorii de carte, iar fariseii erau membri ai „unei grupări politico-religioase din perioada precreștină, care exprima, mai ales, interesele păturilor înstărite orășenești și care se caracteriza prin pedantism și ipocrizie în respectarea ritualului mozaic” (DEX). De atunci,  fariseu, la figrat înseamnă om „fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean” (DEX).

Păturile înstărite orășeneși, din orice țară, au nevoie de cărturarii farisei pentru a rătăci poporul de la calea corectă. Deși toate partidele politice burgheze, din orânduirea capitalistă, utilizează serviciile cărturarilor farisei demagogi, totuși, în unelele partide, ipocrizia liderilor și a slujnicilor lor cărturari, atinge cote uimitoare.

Toate partidele burgheze existente la noi au două trăsături specifice – exprimă 1.interesele păturilor sociale înstărite și 2. fidelitatea față de o „Poartă” suzerenă, fie UE, fie SUA, fie Rusia. Care din partidele politice burgheze din Moldova de Est și România este campionul fariseismului? Eu aș zice, partidele pseudo-socialiste și cele de stofă liberală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*