„Gânditorii” din preistoria noastră…

La Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra Neamț – cea mai mare colecţie de artă eneolitică din Europa – se află, printre alte capodopere ale artei cucuteniene renumite, o piesă unicat, în felul său. Este vorbe despre statueta cucuteniană „Gânditorul de la Târpeşti” (6.500 de ani vechime), o statuetă antropomorfă de o expresivitate rară. Personajul modelat în lut seamănă izbitor cu alt personaj fixat în imaginea unei statuete, respectiv „Gânditorul de la Hamangia” (7000 -8000 de ani vechime).

Comparativ cu statueta de la Hamangia, cea de la Târpești are specificitatea sa: personajul masculin nu mai stă pe un scăunel, ci stă direct pe sol. Perechea feminină a Gânditorului de la Hamangia stă pe sol, asigurând circulația cureților telurici și germinativi. Atitudinea celor două statuete masculine este una meditativă, interiorizată. Stilul în care au fost create statuetele denotă o mai mare finețe, în cazul Hamagia și o mai mare simplitate – în cazul Târpești. În această dualitate a statuetelor „gânditoare” a apărut mai nou o altă statuetă. Este vorba despre „Gânditoarea de la Pietrele” (jud. Giurgiu), o statuetă aparținătoare de Cultura Gumelnița (6.500 – 7000 de ani vechime). Aceasta are o postură relaxată, folosind pentru acest moment retrospectiv și un element de mobilier, respectiv un scaun (sau o băncuță), cu rezemătoare (spetează)? Statueta reconstituită, așa cum apare în imaginea fotografică, își spijină capul în mâna dreaptă, comparativ cu ceilalți doi „gânditori” care își „poartă” capul în cele două mâini. Bărbații „gânditori” își sprijină mâinile pe genunchi, în timp de statueta de Pietrele este mai puțin încordată și „adunată” în gândurile sale, lăsându-se puțin spre spate (folosind rezemătoarea?).

De cele mai multe ori statuetele reprezentau zeități și erau așezate pe mici altare casnice. Zeița Mamă era cea care ocupa primul loc în acea perioadă. Și totuși, iată că și personajele masculine își aveau locul și rostul lor în panteon, iar existența acestor „gânditori” ne pune pe gânduri. Această atitudine ne face să avem o trimitere către starea meditativă necesară spre a putea „chema” vibrația gândului bun, a idei de a ieși dintr-un impas, a necesității unui moment de liniște în care să se „adune” gândurile. Ca un aparat de radio ce prinde „unda” postului selectat și gândul (ideea) vine acolo unde găsește vibrația cerebrală necesară. Dacă nu ești concentrat pe ce te interesează, dacă nu ai un scop, nici vibrația divină nu concordă cu tine. Oricum, la aceste statuete preistorice este vorba și de o îngrijorare, o așteptare necesară. Viața în materie nu este una tocmai fericită, având în vedere condițiile de trai din acea epocă. O întreagă filozofie putem „citi” pe chipul impenetrabil al statuetelor. Dar ei totuși se gândeau acum 6500-8000 de ani la ceva…

Și acum vin întrebările: Pe cine ați mai văzut în zilele noastre în acestă postură? Cine mai este atât de îngrijorat de propria soartă, de familie, de țară? Și, unde ne mai sunt gânditorii? În Tenerife?… (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*