Oricât de neaşteptat a fost votul anti-U.E. al britanicilor, mai toată lumea a fost de acord cu cel puţin asupra a două concluzii din noianul debitat la prilej: 1. Constructul european, ori este regândit şi reclădit din temelii, ori dispare; 2. Până una-alta, Europa Unită devine „mai germană”. Iar cele două certitudini se intercondiţionează.
„O Europa fără britanici ar deveni mai germană”, avertiza, între mulţi alţii, Robin Niblet, şeful prestigiosului institut de relaţii internaţionale Chatham House din Londra. „După Brexit, Germania va domină şi mai mult U.E.”, avertiza cotidianul elveţian „Le Temps”. Dar declaraţia cea mai năucitoare a făcut-o însuşi şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, care a spus-o de-a dreptul: în preajma întâlnirii – restrânse – de la Berlin a celor şase ţări fondatoare ale construcţiei europene: „Nu vom lasă pe nimeni să ne ia Europa noastră!”. La cine se referă „noastră” e clar, cine ar vrea să o răpească, precum Jupiter pe juna Europa, eventual, e mai greu de aproximat. Şi totuşi hegemonia – chiar declarat nedorită – a Germaniei în Europa e privită cu rezerve şi în ţară, şi printre aliaţi, iar Brexitul potenţează acest această percepţie. „Germania este deja privită cu neîncredere, din cauza predominanţei sale economice şi politice în U.E.” – scria „Der Spiegel” în aprilie 2016 – iar fără contraponderea Marii Britanii, Berlinul ar fi şi mai influent”. Mai diplomată, cancelarul Merkel preferă să deplângă situaţia Uniunii Europene şi califică Brexitul drept „o crăpătură în ambarcatiunre”. Oricum, Germania ar pierde, în instituţiile europene, prin Londra, un aliat liberal de o contrapondere comparabilă cu aceea a Franţei sau Italiei, ale căror poziţii sunt adesea opuse celor promovate de Berlin. Migrenele produse de Brexit Germaniei depăşesc însă cu mult cadrul comunitar, pentru a se extinde în arealul geopolitic global. „Pentru Germania, dincolo de consecinţele economice, e vorba de argumentele strategice ale jocului – observă Daniela Schwartzer, directorul Biroului din Berlin al German Marshall Fund – În primul rând, ponderea Germaniei în interiorul Uniunii Europene va creşte, fie şi numai din cauza slăbiciunilor economice şi politice ale Franţei din acest moment. Americani au deja tendinţa că atunci când vor să trateze cu Europa, se adresează mai degrabă Bruxellesului sau Berlinului”. Ceea ce, oricât ar părea de flatant, mai curând pune Berlinul în situaţii incomode, stânjenitoare, care îl obligă nu o dată să dea explicaţii în legătură cu postura de lider informal al Europei Unite care i se atribuie. „Şi nu este propriu tradiţiei politice germane că Berlinul să exercite de unul singur leadership-ul”, explică diplomatic directoarea berlineză a German Marshal Fund.
Sinergia geopolitică stimulată de referendumul britanic nu se limitează la atât. Căci încă din timpul vizitei în Europa a preşedintelui american Obama, comentatorii au văzut în eveniment un semn că „Germania este pe cale să înlocuiască Marea Britanie ca principal aliat european al SUA”. Şi au avut motive. La Londra, liderul american a declarat, suficient de explicit, adresându-se gazdelor: „Statele care vor ocupă avanscena mondială în secolul 21 nu sunt cele care merg de unul singur”. Preşedintele american părea să confirme, şi el, încă o dată, spusele premierului britanic din secolul al XIX-lea, lordul Palmerston: „Naţiunile nu au prieteni şi aliaţi permanenţi, ele au doar interese permanente”. Faimoasele „relaţii speciale” anglo-amrericane par să-şi fi secătuit în mare măsură resursele după destrămarea imperiului colonial britanic şi dezmembrarea U.R.S.S. Politologul american Richard Haas a spus-o fără menajamente: la Washington, Marea Britanie e în general considerată „mai puţin fiabilă şi mai puţin eficace”, iar Brexitul „confirmă acest punct de vedere”. Dacă Marea Britanie iese din U.E., relua cumva ideea germanul Elmar Brok, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului European, „americanii se vor concentra mai mult pe Berlin şi Paris”. Iar Marco Overhaus, politolog – tot german – preciza: „Pentru Washington, Germania este singură ţară cu adevărat capabilă să acţioneze în interiorul U.E.”. Da, dar problema este: cum? Fondatorul institutului Stratfor, George Friedman se tot întreabă de câţiva ani, aproape obsesiv, cum va opta Berlinul la un moment dat (căci va trebui , totuşi, să o facă, susţine el): cu Washingtonul sau cu Moscova? Şi nu este singurul preocupat de prezumptiva opţiune, iar răspunsul este esenţial, pentru că, aşa cum spun nume canonice ale politologiei americane – Kissinger, Brzezinski, Friedman – obsesia de totdeauna a Americii a fost – şi rămâne – evitarea cu orice preţ au unei coliziuni germano-ruse.
Deocamdată, Germania se confirmă hegemonul de necontestat al Europei Unite. Dar, remarcă americanul Richard Haas, „o asemenea dominaţie nu poate fi sănătoasă pe termen lung”.
Lasă un răspuns