M-am întors la Negustorul de iluzii și l-am rugat să-mi îngăduie să vizitez Tărâmul Iluziei, locul său de baștină, să înțeleg câte ceva despre puterea de atracție a dorințelor ce îți seduc voința și te transformă în sclavul închipuirilor deșarte. Intrând din nou în prăvălia sa, am remarcat schimbări masive de decor, mobilierul fiind acum dispus sub o formulă inedită, de factură post-modernistă. Chiar și el, în locul veșmintelor de secol al XIX-lea, purta jeansi albaștri și un tricou strident cu un NY mare pe el de la numele orașului New York. Se vedea că mersese și pe la sală, fiindcă bicepșii săi rivalizau cu ale unui culturist profesionist, în timp ce un imens tatuaj pe antebrațul drept dezvăluia o ancoră imensă cu tot felul de inscripții într-o limbă necunoscută.
Mirat de toate aceste schimbări, nu am putut să mă abțin să exclam și să îi spun: „Salutare preabunule Negustor! Dar ce anume s-a întâmplat cu tine? Mă așteptam să văd același mobilier ca data trecută și pe tine îmbrăcat în ținută de epocă. Însă totul s-a transformat într-un decor desprins dintr-un film de Hollywood și mă simt ca într-un cartier american. Poți să îmi explici schimbarea ce s-a produs?”
„Bineînțeles că da! Dar mai întâi îți urez bun venit în Prăvălia mea,” spuse el râzând zgomotos și plimbându-și degetele prin părul tuns scurt cu aspect cazon, fapt ce i-a reliefat cercelul pe care îl purta în urechea stângă. „Timpurile s-au schimbat, dar Iluzia rămâne aceeași,” îmi răspunse cu subînțeles, după care mă invită să vin de cealaltă parte a tejghelei computerizate pentru a-mi arăta noul său calculator pe post de casă de marcat.
M-am apropiat curios de ecran și am văzut cum toate articolele disponibile erau afișate sub formă de imagini tridimensionale ce ieșeau în relief pe suprafața mesei pe care acesta era dispus. Nu era necesar să apeși niciun fel de tastă, fiindcă meniuri colorate, asemenea unor cuburi rotitoare, se modificau de îndată ce sesizau un nou gând sau o nouă dorință a celui care stătea în fața display-ului. Totul era sonor, de la simpla atingere cu degetul a unui obiect afișat, la zumzăirea monotonă, dar plăcută, a motorului de căutare, ce părea cuplat la propria ta minte oferindu-ți o imagine cât mai apropiată de ceea ce îți doreai.
Astfel, cel care intenționa să își cumpere o casă, observa imediat cum gândurile sale încep să se materializeze într-un obiect care în câteva secunde prindea formă și contur înglobând și cele mai intime detalii desprinse din profilul dorințelor privitorului. În ce mă privește, vedeam o casă în stil neo-clasic, cu un etaj și o grădină bine îngrijită dispusă în fața ei. Arhitectura acestui ansamblu rezidențial părea să fi fost inspirată din timpul Renașterii, iar fântâna arteziană din dreapta era o copie perfectă a unui model venețian cu o vechime de mai multe secole.
M-am smuls cu greu din vraja acestui ecou al propriilor mele gânduri și l-am întrebat pe Negustor, care acum am remarcat că purta un lănțișor de aur la gât. Verigile sale erau meșteșugit alcătuite, cam late, dar elegante ca formă și dimensiune. Mă întrebam la ce îi folosește unui Negustor un asemenea accesoriu, dar el, de parcă mi-ar fi citit întrebarea îmi răspunse: „Face parte din noua mea colecție de bijuterii cu putere de auto-iluzionare. Practic, oricine le poartă ajunge să se creadă exact ce își dorește în adâncul sufletului, oferind plăcerea de a se considera conform cu aspirațiile sale. Astfel, niciun fel de sugestie negativă nu mai pare pe ecranul interior al conștiinței, niciun reproș și nicio pată, ci numai imaginea luminoasă a dorințelor. Vrei să îl încerci?”
Mai mult din curiozitate, am luat o brățară de smaralde de culoare verde-deschis cu pietricele scânteietoare înșirate una lângă alta, care de îndată ce am pus-o la mână s-a strâns moale, dar ferm, în vecinătatea încheieturii. Imediat am sesizat o bruscă schimbare de dispoziție și o euforie plăcută ce emana dintr-o senzație plenară de bucurie și împlinire. Ca la comandă, o mulțime de gânduri și trăiri s-au revărsat cu tonalități de curcubeu cântând la unison adevărate imnuri de laudă la adresa mea.
„Cine este ca tine, așa de inteligent, frumos și plin de putere? Nimeni! Tu ești cea mai de seamă ființă din această lume!” spunea un gând, iar altul îi răspundea: „Mai mult decât atât! Tu ești cea mai de seamă persoană din univers fiindcă nimeni nu este ca tine!” După care o muzică plină de farmec se unea cu încântarea simțurilor preamărind virtuți de care nu fusesem conștient niciodată, fapt care mă făcea să văd toate lucrurile într-o perspectivă diferită, iar realitatea să îmi apară în alte culori, mult mai vii și mai atrăgătoare. Speriat de puterea brățării, mi-am smuls-o și i-am returnat-o proprietarului: „Nu, mulțumesc. Nu am nevoie de așa ceva, fiindcă prefer să mă știu așa cum sunt și nu am nevoie de ademenirea lingușirii.”
„Dar de unde știi tu cum ești cu adevărat?” mă întrebă Negustorul. „Oare ai aflat totul despre tine? Ești conștient de tot ceea ce poți realiza și de toate lucrurile pe care le poți întreprinde? Uite, această brățară este nimica toată față de celelalte obiecte ale colecției mele de sezon,” și cu aceste cuvinte îmi deschise o casetă neagră, pe care erau gravate cuvintele Sigma Medium Male Collection. În interior erau dispuse pe o catifea albăstrie mai multe accesorii: un inel de argint cu o piatră de diamant, un colier de aur, o brățară cu smaralde și un cercel de platină. Adăugă: „Aceasta este ediția de toamnă pentru bărbați, dar avem și pentru femei indiferent de vârstă sau preferință. Dacă dorești poți să o iei, fiindcă o ofer la un preț promoțional.”
„Și cam cât costă?” am întrebat fiind mai degrabă curios decât doritor să achiziționez o astfel de colecție. „Bănuiesc că nu este foarte ieftină, mai ales că la tine nimic nu se dă pe gratis. Totul te costă mai mult sau mai puțin imediat sau în viitorul apropiat,” am adăugat zâmbind cu subînțeles.
„De ce spui aceasta? Eu am mereu oferte avantajoase, fiindcă totul, absolut orice lucru, îl ofer pe credit, fiindcă dacă nu știi, eu nu primesc bani sau alte bunuri materiale. Articolele produse pe Tărâmul Iluziei nu se pot cumpăra cu astfel de valori, lipsite altfel de noimă pentru noi, cei care venim din acea lume în realitatea voastră trecătoare,” spuse mai departe Negustorul.
Atunci am remarcat că la intrarea în magazin, cum priveai către peretele opus ușii de acces, era un mare panou de plasmă de dimensiuni apreciabile, cam patru metri lungime și un metru înălțime, unde se puteau citi cuvintele: „Orice articol se oferă pe credit! Nu trebuie să plătiți nimic!” Nu prea înțelegeam acest lucru, fiindcă știam că în orice lucru oferit pe credit, costul final ajunge să fie mult mai mare, chiar dublu sau triplu, față de cel inițial. Și atunci l-am întrebat: „Dar în ce anume se exprimă costul unui articol achiziționat din Prăvălia ta?”
„Chiar nu știi? Este extrem de simplu, fiindcă singurul lucru imaterial din lumea voastră este Timpul și de aceea, orice articol din Prăvălie se plătește prin ani, luni, săptămâni, zile, ore, minute și secunde. De exemplu, această casetă din seria Sigma costă în total cam un an, 2 luni, 3 săptămâni, 10 ore, 30 minute și 50 de secunde. Normal, este o ofertă promoțională,” și îmi arătă în partea din dreapta jos a capacului casetei o etichetă albă pe care erau scrise cu cifre negre următoarele: 1y, 2m, 3w, 10 h, 3min.
„Bine, dar cum poți plăti folosind ca monedă chiar Timpul?” i-am răspuns nedumerit. „La ce fel de timp te referi de fapt? La cel pe care îl trăim sau la altceva?”
„Este simplu! Mai precis, este vorba despre Timpul cât trebuie să rămâi pe Tărâmul Iluziei purtând sau folosind respectivul obiect, fiindcă orice articol este de fapt o poartă de acces către acest Tărâm în care toate lucrurile sunt colorate sub spectrul Iluziei și orice gând devine parte a unei Lumi la care niciodată nu ai visat,” îmi răspunse zâmbind. „Fiindcă pe Tărâmul Iluziei sunt foarte multe Lumi, dintre care îți amintesc câteva dintre ele: Lumea Visării, Lumea Înălțării de Sine, Lumea Puterii și Lumea Banului, toate având în centrul lor Fântâna Plăcerilor ce își primește apa din Izvorul Dorințelor.”
Am rămas mirat de atâtea detalii pe care cu amabilitate mi le-a oferit într-un timp așa de scurt, dar am preferat să refuz mărinimoasa sa ofertă. Totuși l-am întrebat: „Nu sunt interesat de niciunul dintre articolele Prăvăliei tale. Prețul mi se pare mult prea scump.”
„Nu te pripi. Uite, fiindcă intuiesc un anumit potențial în ce te privește, îți voi da voie să privești și să călătorești puțin în aceste lumi. Vom merge împreună și îți voi arăta oamenii care au intrat pe Tărâmul Iluziei, precum și experiența lor în Lumile despre care ți-am vorbit. Concluzia o vei trage singur la sfârșit. Și acum ce spui? Plecăm sau nu într-o mică plimbare în Universul de care eu aparțin? Nu vom lipsi mai mult de un ceas conform Timpului din lumea voastră,” adăugă privindu-mă direct în ochi cu o aparentă onestitate.
Nu știam ce să fac, mai ales că imboldul Iluziei Cunoașterii pusese oarecum stăpânire pe mine, iar pe de altă parte doream să ofer semenilor mei un raport mai exact asupra misteriosului Tărâm al Iluziei, din care știam că până acum dintre cei care intraseră în el, nimeni nu se mai întorsese. De ce nu? Era interesantă această călătorie și poate utilă pentru cei care urmau să citească jurnalul pe care aveam să îl țin asupra a tot ce aveam să văd în jurul meu.
Lasă un răspuns