Oglinzile sufletului Almei Redlinger se dezvăluie prin culoare pe simeza galeriei „Veroniki Art” pe parcursul perioadei 25 ianuarie – 26 februarie 2012. Cu această ocazie, nostalgia vremurilor trecute se îmbină cu prezentul perceput în aceeași manieră cu iz romantic, din care iau naștere imagini pline de claritate, luminozitate, clădite adesea prin linii ferme și dinamice, cu accente vii de culoare și un puternic interes către studiul de atitudine al personajelor redate.
Expozitia ce reuneste câteva zeci de opere, dezvăluie secvențe din universul personal, atelierul cu ferestre largi ce se deschid în Bulevardul Magheru, ce servește deja de multe decenii drept oază de liniște și refugiu creativ. Încăperea ascunde o lume închinată artei, cu zeci de pânze și cartoane îmbrăcate în culoare din trecutul îndepărtat până în prezent, până la tuburi, pensule, vopsele, afișe, cataloage sau fotografii, obiecte a căror ordine și valoarea numai artista le cunoaște. Din acest loc, ce reprezintă principala sursă de inspirație a creatorului, iau naștere noi și noi compoziții de pictură și grafică, realizate în tehnică mixtă sau colaj, reprezentând oglinzi ale acestei încăperii luminoase, însă nu în ultimul rând, sunt 
oglinzi ale sufletului său fascinat atât de lumea vie cât și de cea statică și tainică a obiectelor.
Trecutul nu este lăsat în urmă, însă nici domeniul prezentului nu este ignorat sau negat, reprezentările sale amintind de viața și tabieturile unei epoci apuse, însă și de clipele actuale învăluite în aceeași manieră cu parfum de odinioară, dezvoltând percepția unui prezent parcă neîntinat.
Evenimentul aduce în atenția privitorului alăturarea a două autoportrete ce aparțin unor epoci deja destul de îndepărtat. Se dezvăluie în primă fază un autoportret de structură clasică, caracteristic perioadei în care artista necontenit își descopera și contura un stil propriu de exprimare plastică, precum și unul nou, sub forma unei sinteze a cercetărilor desfășurate de-a lungul carierei sale. Artista din prezent nu se deosebește foarte mult de cea din trecut în ceea ce privește dorința neînsetată de a descoperi noi și noi detalii, ce pornesc de la obiecte noi de redat, până la descoperirea unor noi nuanțe și asocieri de culori.
De-a lungul longevivei sale cariere, Alma Redlinger își manifestă interesul pentru portrete, personajele sale reprezentând de regulă modele neprofesioniste, de la rude sau persoane apropiate, care se întegrează firesc și relaxat în peisajul atelierului său de creație. Aceste portrete nu se doresc a fi realiste, ele reprezentând o reinterpretare a caracterului fiecăruia, diferențiindu-se prin accentul pus pe detalii: de la trăsături subtile, atitudinea, cât și ipostazele în care sunt surprinse.
Naturile statice, portretele sau autoportretele sunt redate de-o potrivă în nuanțe de gri sau culori puternice, cât și de contrastul culorilor complementare, făruitor al aceluiași efect vizual precum în trecutul creativ.
Legat de cursul creației sale, Alma Redlinger, în prezent o artista octogenară, a absolvit Academia liberă de artă și Academia de Artă Guguianu, având ca profesor îndrumător într-o ambianță avangardistă pe pictorul M.H. Maxy. În perioada de formare a fost atrasă spre pictura de plein air, însa își descoperă drumul propriu explorând naturi statice și portrete,acumulând mai mult influențele curente ale modernității, dezvăluind admirația sa pentru nume de referință ale picturii universale precum: Matisse, Mondrian, Braque, Picasso sau Van Gogh. Stilul specific curentului cubist se poate sesiza în mod special în compozițiile cu portrete, însă dincolo de influența modelelor admirate, în creatia sa se poate sesiza cu usurință amprenta personală.
Compozițiile Almei Redlinger se disting prin caracterul intim, acestea ascunzând povești pline de farmec, ce emană optimism, aer romantic, sentiment pașnic, de seninătate, și 
poate cel mai important, ne îndreaptă privirile spre frumusețea lucrurilor aparent lipsite de farmec care ne înconjoară, în cazul de față acele obiecte aflate în universul personal al acesteia. Asfel, simple cărți, flori, fotografii devin precum niste personaje datorită semnificației acestora în raport cu creatoarea și interacționează între ele cât și cu privitorul, preluând putem zice, în același timp rolul de autoportrete, nu cele clasice în oglindă, ci reflectând diverse ipostaze ale artistei în peisajul propriului atelier.
Lasă un răspuns