Imaginează-ţi o situaţie în care ai avea la dispoziţie un vas în care ar fi amestecate perle de mare valoare şi imitaţii din sticlă, plastic sau porţelan de o densitate similară fără a exista o regulă de separare între acestea. Problema care s-ar pune ar fi să determini şi eventual să separi ceea ce este autentic de ceea ce este doar o imitaţie sau mai precis un fals. Ce criterii ai folosi? Cum ţi-ai da seama că ai în mână o perlă de autentică valoare şi nu o bucată de plastic sau sticlă bine şlefuită?
Nu voi intra în amănunte tehnice pe care nu este neapărat necesar să le ştii, însă cu siguranţă că fără a cunoaşte în amănunt cum arată o perlă, va fi practic imposibil să distingi dintre cele două categorii de materiale. Fără a avea noţiunile de bază ale recunoaşterii diferitelor genuri de obiecte preţioase, nu-ţi va rămâne decât să încerci la întâmplare existând un risc semnificativ de a greşi în a considera o perlă de mare preţ ca fiind un fals, iar o mărgea de porţelan să fie luată drept o piatră semipreţioasă de mare valoare.
Revenind la realitatea cotidiană, distingerea dintre valoarea autentică şi fals reprezintă o necesitate de prim ordin ca raţiune pentru deciziile pe care trebuie să le iei în decursul jocului vieţii. Însă nu de puţine ori, prin încercări dureroase ajungi în cele din urmă să distingi pas cu pas literele fundamentale din marele alfabet al existenţei. Calea nu este simplă şi uneori trebuie să reiei de mai multe ori aceeaşi lecţie până când ajungi să pricepi înţelesul şi să îl urmezi.
În opoziţie cu calea încercărilor repetate se află drumul înţelepciunii, care presupune însă obligatoriu împărtăşirea de experienţă de la persoane care s-au confruntat cu probleme similare. În marea urnă a vieţii valoarea şi falsul sunt amestecate de aşa manieră încât fără o minimă instruire este practic imposibil să ajungi să le distingi pentru a face alegeri corecte. A avea simţul adevăratei valori, nu reprezintă un lucru ce apare la întâmplare, ci decurge din instruirea primită de la un părinte cu judecată, de la un educator plin de pricepere, de la un prieten adevărat sau de la un partener de viaţă care respectă standarde de înaltă moralitate.
În lipsa unui astfel de sprijin, nu îţi rămâne decât să iei la întâmplare ceea ce găseşti în urna întâmplărilor de zi cu zi şi să încerci prin experienţă autenticitatea lucrurilor cu care ai de-a face. Aceasta reprezintă o cale dureroasă, însă nu este exclus ca situaţii neobişnuite să vină înaintea ta şi nimeni să nu îţi poată oferi nici cel mai mic sfat despre calea pe care trebuie să mergi. Şi atunci îţi stă la dispoziţie flerul, imaginaţia, asumarea riscului sau pur şi simplu aruncarea în vâltoare, fără să te mai gândeşti la ceea ce va urma. Dar cum rămâne cu urna vieţii? Cu mărgăritarele de mare preţ pe care le-ai considerat lipsite de valoare? Sau cu obiectele false ce ţi-au captat în mod inutil atenţia investind prosteşte pe o direcţie ce te conduce într-o fundătură fără putinţă de ieşire?
Chiar în clipa aceasta privesc clipitul intermitent becurilor luminoase de pe placa de reţea prin care comunică laptop-ul la care scriu şi mă gândesc la nenumăratele pagini de Internet pe care le-am vizitat, fără a putea spune precis cât de valoroase au fost cunoştinţele pe care le-am acumulat. Cine poate oferi un criteriu al corectitudinii pentru tot ceea ce citeşti sau vizionezi? Popularitatea nu este suficientă, dacă aşa ar sta lucrurile, atunci valoarea s-ar regăsi în site-urile pornografice sau cele care oferă jocuri de noroc. Dacă mulţimea de imagini ar fi suficientă, atunci paginile cu filme sau de jocuri video ar fi pe primul loc, fără putinţă de a fi egalate.
Prin urmare, aspectul nu este suficient, iar conţinutul rămâne greu de verificat în absenţa unor criterii ce se deprind prin experienţă şi împărtăşire de cunoştinţe de la persoane cu o reală experienţă de viaţă, pe care le găseşti tot mai rar. De aceea, cred că vulnerabilitatea noastră devine evidentă în faţa asaltului de informaţii ce ajung la noi pe diferitele canale ale tehnologiei moderne prin calculator, telefonul mobil sau televizor. Aş putea spune că niciodată mintea umană nu fost supusă la o solicitare aşa de mare ca în momentul de faţă, iar amestecul dintre adevăr şi fals în urna cunoaşterii bivalente a binelui şi răului te aduce în faţa unei dileme aproape imposibil de rezolvat.
Când conştientizez dimensiunea abisală a acestei probleme îmi vine să iau la întâmplare mărgelele din urna vieţii şi să nu mă mai intereseze deloc în ce măsură sunt ele de valoare sau nu. Şi cred că nu greşesc când afirm că de multe ori aşa se procedează chiar şi atunci când există criterii clare de departajare dintre cele două. Alteori, se poate cădea în altă extrema prin a se considera că toate pietrele sunt preţioase, ceea ce te va conduce să guşti iarăşi şi iarăşi amarul deziluziei, fiindcă îţi place sau nu, pietrele false sunt mereu mai numeroase decât cele adevărate, iar o experienţă nefericită te marchează mai mult decât una plăcută.
Iar alteori, se poate cădea în acea extremă care evaluează toate pietrele din vasul ce îţi stă înainte ca fiind false, ignorând mărgăritarele de mare preţ pe care le arunci cu dispreţ în ţărână, fără a ţine seama de faptul că viaţa are şi aspecte luminoase, că întunericul nu este totuşi atotcuprinzător. Din cenuşiul unei astfel de situaţii se nasc monştrii care te devorează interior, proiectând nefericire în jur şi umbre oriunde ai merge.
Şi atunci, unde să găseşti criteriul de departajare? Unde poţi găsi un maestru artizan, care să nu poată fi înşelat de aparenţe? Există aşa ceva? Din acest punct de vedere, cred că este necesară o căutare a criteriilor de valoare care să facă o distincţie clară dintre adevăr şi fals, dintre valoare şi opusul ei.
Fără a formula o soluţie generală, doresc doar să spun că în ceea ce mă priveşte am ajuns la concluzia că intuiţia necesară separării adevărului de falsitate se formează deopotrivă prin experimentare şi contemplare. De fapt, nu există o copie perfectă a unei pietre preţioase, totdeauna rămânând o distincţie clară la nivel de detalii relativ la acele proprietăţi ce identifică unic un obiect de valoare. De exemplu, în lumina curată a soarelui strălucirea diamantului este diferită de a sticlei fără a fi posibil să le confuzi vreodată. De aceea, falsul copiază adevărul doar până la un anumit punct şi dacă reuşeşti să treci de acesta, distincţia va deveni clară, fără putinţă de a da greş.
Din această cauză, graba şi ritmul alert sunt necesare în impunerea nonvalorii, în caz contrar, prin decantare şi minimă contemplaţie, natura falsă ajunge să se trădeze singură, iar demonstraţia se realizează de la sine. Întotdeauna presiunea ce se exercită de către un negustor necinstit asupra potenţialului client este direct proporţională cu dimensiunea lucrului fals ce se doreşte a fi furnizat contra unei valori asociate obiectului de valoare imitat. Şi în general marketing-ul de orice fel are o componentă de supraevaluare a ceea ce se oferă presând audienţa în a lua o decizie rapidă, ca şi cum s-ar risca pierderea unei mari ocazii, când de fapt singurul risc este ca întregul şiretlic să devină evident pentru potenţiala victimă.
Raţiunea umană nu a fost creată pentru decizii de moment, făcute sub influenţa unor emoţii puternice, fără o deliberare interioară, cumpănire şi definirea unei hotărâri în cunoştinţă de cauză. Pe de altă parte, toate formele de fals au trăsături comune, astfel încât dacă deja ai avut o experienţă pozitivă sau negativă în acest sens, îţi va fi uşor să recunoşti capcana data viitoare. Există totuşi o condiţie şi anume aceea de a-ţi aduce aminte de respectiva situaţie şi de a nu fi greoi în a învăţa lecţiile vieţii, altfel riscând repetarea iarăşi şi iarăşi la nesfârşit a aceloraşi greşeli.
Mărgăritar sau mărgea de porţelan? Ce ai în mână în clipa de faţă? Poate este vorba de o anumită alegere a partenerului de viaţă sau a unei profesii sau orice altceva. Însă cu siguranţă că „negustorul” ce îţi oferă respectiva şansă poate fi cinstit sau nu, fără a putea să cercetezi în amănunt un astfel de lucru. Şi atunci, observaţia, experienţa trecutului şi impunerea unui interval de reflecţie te vor ajuta să detectezi adevărata condiţie a lucrurilor.
Şi mai rămâne un instrument deosebit de preţios în detectarea falsului, şi anume arta de a pune întrebări, respectiv de a analiza răspunsurile primite. Uneori la o întrebare simplă dialogul se blochează din lipsă de argumente, alteori emoţia negativă evidentă a „negustorului” îţi va alerta nonverbal senzorii de primejdie, fiindcă în mod clar, nimeni nu emite astfel de semnale decât dacă are ceva de ascuns. De aceea, nu eşti chiar atât de neajutorat în faţa necunoscutului, chiar dacă nu ai totdeauna „expertul” la îndemână. Dar înţelepciunea unită cu prudenţa se află la îndemâna ta indiferent de ocazie, dacă vei şti să te opreşti şi să reflectezi în linişte situaţiile ce apar pe drumul vieţii. Trebuie numai să ai răbdare pentru a observa, să fructifici la maximum experienţa trecută, să pui întrebările ce se impun şi să analizezi răspunsurile pe care le primeşti. Este simplă şi totuşi complexă această abordare, dar în final este bine să nu joci zaruri în propria ta viaţă, cu deciziile pe care le iei. Chiar dacă lucrurile par de multe ori haotice, ordinea este mult mai prezentă decât gândeşti, iar regulile de recunoaştere a adevărului nu presupun „alergarea până la marginile pământului”, fiindcă întotdeauna acesta se află aproape de tine, fiind necesară doar activarea capacităţii de a-l recunoaşte indiferent de împrejurare.
Lasă un răspuns