Nu ştiu a câta oară mă tot întreb – şi întreb! – dacă a ajuns într-adevăr România un sat fără câini? Se pare că aşa este, a ajuns! Şi nu de ieri, de alaltăieri, ci de multă vreme. Constatarea aceasta a devenit istorică din moment ce şi deputatul liberal de Mureş, Emil Aurel Dandea, a ajuns la această concluzie, formulată în discursul rostit în Camera Deputaţilor, în 1928, când a spus: ,,Ei – adică ungurii transilvăneni, n.n. – au văzut că în statul român se pot multe şi au ajuns la concluzia că este un sat fără câini”!
Au trecut de atunci mai bine de opt decenii. Vremurile s-au schimbat. S-au schimbat şi generaţiile, inclusiv cele ale ungurilor care, în urma unui proces legic, impus de realitatea istorică, au trăit şi trăiesc pe pământul românesc al Transilvaniei, devenită parte integrantă a României ,,stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, în urma actului istoric din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia.
Din păcate, nu s-au schimbat şi concepţiile, mai ales a politicienilor unguri ,,care s-au urcat azi în spatele lor”,cum spunea acelaşi Emil Dadea. Acel ,,azi” de atunci se pare că a devenit ceea ce filologii numesc ,,prezentul etern”, fiindcă este tot atât de actual ca şi atunci, dacă nu cumva mai mult chiar. Urmaşii celor de atunci trăiesc acum într-un stat democratic, în care ,,libertatea gândirii şi a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă”(Art. 29(1) din Constituţia României), aşa că nu au nicio frică că li s-ar putea întâmpla ceva, astfel că profită din plin de drepturile democratice pe care le au, cu atât mai mult cu cât aceeaşi Constituţie prevede că ,,Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea idetităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”(Art.6(1).
La toate acestea se mai adaugă şi marea realizare din vremurile noastre, aceea de a trăi într-o Europă unită, în care popoarele au ales calea convieţuirii paşnice, uitând vechile dispute care au condus, numai în secolul trecut, la cele două mari conflagraţii mondiale, cu zeci de milioane de vieţi omeneşti jertfite pentru dorinţele nesăbuite ale unor minţi bolnave de mărire şi de stăpânire a lumii.
Din păcate asemenea minţi bolnave, bântuite, mai ales, nu de glorie ci de fantomele trecutului, pe care doresc, cu orice preţ, să le reînvie, chiar dacă ele au devenit de multă vreme nişte schelete îngropate în adâncurile istoriei. Astfel, am citit, nu demult, în publicaţia ,,Europai Ido”(Timpul Europei) nr.10/2011, care apare la Sfântu Gheorghe, un titlu care m-a uluit: ,,FĂRĂ EVREI”… Nesemnat! Din conţinut, cititorul îşi poate da uşor seama că el aparţine unui individ (nu ştiu dacă este ziarist de profesie, sau poate doar unul ocazional) din Ungaria, călător, ca mulţi alţii care se plimbă nestingherit prin Transilvania, ,,mai exact pe Pământul Secuiesc”. În timpul acelei preumblări, individul a avut parte numai de bucurii, trăite în urma unor constatări pe care nu a ezitat să le şi scrie, după cum nici cei de la ,,Europai Ido” nu au ezitat de a le da publicităţii. Una dintre acestea este aceea că ,,nu am văzut nicăieri evrei. Am văzut unul singur, însă şi acela era turist la Lacul Ursu”.
Cele scrise în continuare ne aduc în faţă imaginea unui antisemit înrăit, un individ cu mintea bolnavă, ancorată în ideologia rasistă, care a stat la baza politicii naţional-socialiste a lui Hitler, unul dintre cei mai mari criminali ai lumii!: ,,Şi din acest punct de vedere mi s-a întregit în minte imaginea: nu există evrei, ca atare nu îi divizează nimeni pe maghiari. Nu există evrei, ca atare pătura maghiară conducătoare poate valida cu adevărat interesele maghiare. Nu există evrei, prin urmare nu există liberalism, nu există propagandă împotriva familiei şi a naţiunii(…) Nu există evrei – nu are cine să-i întărâte pe maghiari; nu are cine să folosească holocaustul ca muniţie politică, nu are cine să-i fure.
Evreii nu se pot strecura printre ei deoarece sistemul imunitar al comunităţii maghiarilor-secui este puternic. Nu se poate strecura vreun trădător printre ei deoarece îl recunosc imediat şi îl excomunică.(…) Visam la un moment dat ce frumos şi drept ar trăi Ungaria fără evrei. Presupuneam cât de bine s-ar valida interesele maghiare dacă ar exista o hegemonie a maghiarimii, cât de direcţi şi fireşti ar fi oamenii unii cu alţii, cât de bine am putea trăi şi cât de bine am vedea lucrurile.
Şi iată aici o mică Ungarie fără evrei: Pământul Secuiesc. Unde din venituri mai mici şi sub o presiune naţionalistă românească, oamenii trăiesc bine. Abia acum văd cu adevărat cât a distrus la noi şi printre noi puterea evreiască media, economică şi politică. Acum văd cât de avansaţi am fi dacă nu ar exista evrei printre noi sau dacă cel puţin nu interesele lor s-ar valida peste tot.”
Asemenea idei nu pot să se nască decât dintr-o concepţie bolnavă, rătăcită, rămasă ancorată undeva în trecutul cel mai negru al Europei moderne, când milioane de oameni nevinovaţi au plătit cu viaţa apartenenţa lor la o anumită rasă, iar fumul furnalelor din ,,lagărele morţii”, precum Auschwitz-Birkenau, anunţa lumii desfăşurarea cu scces a ,,soluţiei finale a problemei evreieşti în Europa”!
Nu este singura sa bucurie pe care individul a trăit-o pe ,,pământul secuiesc”, acea ,,mică Ungarie fără evrei”, ce se află în mijlocul României. Aici el a mai descoperit, cu satisfacţie, că secuii ,,au coloană vertebrală. Au conştiinţă naţională, sentiment al solidarităţii. Se solidarizează şi dejoacă împreună autorităţile române(…) Opresiunea română i-a unit”
Să ne mirăm oare că asemenea idei apar într-o publicaţie extremistă de limbă maghiară, în redacţia căreia trieşte şi îşi desfăşoară activitatea nestingherit un adevărat ,,cuib de viespi”, care nu ezită să-şi expună în scris, în articolele scrise, ura sa împotriva ,,puterii române de ocupaţie”, ura sa faţă de ,,invadatorii pământului secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi”, iar ,,asupritorii noştri îşi clădesc planurile de nimicire a maghiarilor pe indiferenţa noastră”!
Lasă un răspuns