Arhive categorie: Religie/Spiritualitate

Vina de a fi…

Pretutindeni am întâlnit spunându-se, că Mântuitorul a fost condamnat la moarte o singură dată. Eu vă spun că a fost condamnat la moarte de trei ori. Iată-le: Cea dintâi condamnare la moarte a avut loc în primele lui săptămâni de


Douăzeci ani de la trecerea la Iisus Hristos Domnul a Înaltpreasfinţitului Dr. Antonie Plămădeală

Născut la 17 Noiembrie anul 1926 la Stolniceni – Lăpuşna în Basarabia, a urmat studii medii seminariale la Chişinău şi din anul 1944, datorită refugiului, la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, pe care îl absolvă în anul 1945 după care


Domnii Țărilor Române – ctitori de lăcașuri ortodoxe valahe în Epir și Tesalia (o viziune a lui Iorga de la 1914)

Consider că ar trebui rescrisă istoria bisericii ortodoxe din Țările Române pentru secolele XV și XVIII. Sprijinirea bisericilor ortodoxe din Balcani, aflate sub stăpânirea imperiului otoman, de către domnii Țării Românești și Moldovei, nu trebuie pusă doar pe seama unor


Măicuța Domnului…

Stăpâna Cerului, Doamna pământului, Maica poporului, Ocrotitoarea Sfântului Munte Athos și a celor mai multe biserici, mănăstiri și schituri din toată lumea creștină, este Măicuța noastră dincolo de faptul că este Maica Domnului, Pururea Fecioară Maria – Născătoare de Dumnezeu!…


Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!…

Cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos – „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5,9) – este foarte frumos și, în același timp, destul de dificil de înțeles. O primă dificultate ar fi sensul expresiei


Despre ucenic, noviciat sau ucenicie…

Să fii ucenic înseamnă să te lași îndrumat și modelat. Asta-i situația de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu știi tu mai multe decât cel care te îndrumă. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui,


Duhul Sfânt, omul şi lupta duhovnicească…

Din punct de vedere teologic, Biserica numește Cincizecimea sau Rusaliile ca fiind Pogorârea Duhului Sfânt. Atenţie, nu coborârea! În pofida faptului că în relatarea scripturistică (biblică) a acestui moment istoric se spune că peste Sfinţii Apostoli 1au șezut” limbi de


Sfântul Nicolae Valahul – mucenic aromân din Aminiciu, capitala Pindului din secolul XVII

O matrice etno-genetică a formării poporului român a fost Pindul, care reprezintă o adevărată vatră a românismului alături de celelalte etno-regiuni românești din Carpați, Haemus și Panonia în primul mileniu după Hristos. Capitala Pindului sau Tesaliei române e Mețovo, așa


Obediența față de o religie de împrumut…

Sunt creștin ortodox, fiindcă așa am fost botezat, dar respect toate religiile, cum spunea George Enescu. Însă ce am văzut în noaptea de Paște îmi confirmă toate rezervele față de o religie de împrumut, cum am ajuns să consider creștinismul,


Ioan și Irodiada…

Știţi negreșit istorioara sfârşitului Sfântului Ioan Botezătorul. În cele ce urmează mă voi referi la câteva dintre semnificaţiile acestui moment al decapitări lui Ioan cu referire la propria noastră existenţă. Atât Ioan, cât şi Irodiada, mi se par mai contemporani vremii