În politica energetică din ultimii șapte ani, puterea partidului – cartel psdpnlusrudmr a făcut toate greșelile din lume, a furat, a deturnat, a acționat în conflicte de interese și a trădat. Datele de mai jos sunt exacte și sunt publice… În 2019, producția totală de energie electrică a României a fost de aproximativ 56,9 TWh. În 2025, producția internă a scăzut la circa 51,4 TWh. Producția hidrocentralelor a fost, în 2019, de circa 16 TWh. În schimb, în 2025, a fost de doar 12,4 TWh. Hidroelectrica (principalul producător) a raportat o producție netă de ~11,85 TWh în 2025. La data de azi, nu mai puțin de opt hidrocentrale sunt fie închise operațional (Vidraru), fie începute, dar oprite prin litigii de mediu, în urmarea contestațiilor unor ONG – uri, cu sau fără legătură cu unii politicieni*. Producția cumulată a hidrocentralelor oprite ar putea aduce un surplus de 0,7–1 TWh/an și ar contribui la reducerea importurilor și la echilibrarea sistemului. Grindeanu spune că Buzoianu de la USR a închis șapte hidrocentrale. Cu siguranță că Buzoianu a avut o mare contribuție la această minune de management energetic, dar Grindeanu este dintr-o sucursală a partidului – cartel psdusrpnludmr care a fost mereu la putere (chiar și când a fost în „opoziție”), deci vina și răspunderea sunt aceleași și acoperă și sucursala pnl, precum și sucurasala udmr. În domeniul hidrocentralelor, știința (cu care se împăunează „ielitele” politice aflate mereu la putere) consemnează că este secetă frecvent în această zonă a Europei și a lumii, iar Dunărea, din când în când, are cote hidrologice reduse. Nu e ca și când nu s-ar ști că este nevoie de mișcări controlate ale debitelor din lacurile de acumulare. În plus, termocentralele pe cărbune au fost concepute, printre altele, pentru a compensa penuria de energie hidro în perioadele de secetă.
Ce au făcut „autoritățile” românești din 2019 încoace? Ținând neapărat să joace rolul elevului silitor (dar nu prea inteligent) al Comisiei Europene, politicienii și birocrații de „ielită” din guvernele de după 2019 au închis sau pus pe traiectorie de închidere toate minele de cărbune și toate termocentralele pe cărbune. Este o minune că azi încă mai sunt în funcțiune două termocentrale pe cărbune (mă întreb cât o să mai dureze, că nu prea mai avem cărbune din producția internă, fiind nevoiți să luăm din Africa de Sud, Brazilia și… Ucraina). Cu mult mai grav este că închiderile erau jaloane în PNRR, pentru a „accesa” bani, cu destinația termocentrale pe gaz. Banii au fost luați, au fost deturnați pe alte destinații și comisionați vârtos (pe consultanță) și nu au fost utilizați pentru termocentralele pe gaz. Vine acum momentul în care, în același timp, nu avem energie de echilibrare de la centralele pe cărbune, nu avem centrale pe gaze și, în plus, trebuie să dăm banii înapoi, la UE, pentru că așa a fost conceput PNRR…
În domeniul nuclear, avem o centrală care ar fi trebuit să aibă funcționale nu două, ci patru reactoare. Reactoarele 3 și 4 sunt o himeră încă din 1990 și așa vor rămâne în următorii 20 de ani de „stabilitate” a partidului – cartel psdpnlsusrudmr. Reactoarele 1 și două sunt demult depășite, urmând a intra în revizie la anul – ceea ce, în stil românesc, va dura cel puțin cinci ani. Colac peste pupăză, din cauza reducerii debitului Dunării, unul dintre cele două reactoare funcționale este oprit, existând „șansa” opririi și a celui de-al doilea. Ai zice că suntem foarte buni la solar și eolian. Una dintre cele mai „înfloritoare” afaceri din ultimii șapte ani a fost cea cu parcurile fotovoltaice sau eoliene. De fapt, ce a mers bine a fost „dezvoltarea”, iar nu producția. Cei care fac parcuri fotovoltaice sau eoliene vând proiectul, rare fiind situațiile în care ajung să producă acolo energie ei înșiși. Oricum, producția are ca principală problemă dificultatea aproape insurmontabilă de racordare la rețea. Pur și simplu, rețeaua nu face față producției de energie regenerabilă. Mult mai interesant este, însă, că românii au fost încurajați să devină prosumatori: să cumpere panouri de la chinezi, să facă cheltuielile necesare pentru racordul la rețea, să îți modifice casele și curțile și… să aștepte racordul sau compensarea/plata energiei produse și introduse în rețea. Ideea a avut un uriaș succes în România – se vorbește de opt sute de mii de prosumatori. Ce nu a mers? Racordul la rețea. Compensarea sau plata. Imposibilitatea de stocare. Așa se face că ziua producem o cantitate mare de curent, care îl face foarte ieftin, dar noaptea nu îl stocăm, deci suntem nevoiți să îl cumpărăm extrem de scump. Printre altele, se întâmplă asta pentru că producția și stocarea sunt dublu taxate cu tva.
Chiar m-am întrebat de ce nu avem și noi, ca bulgarii, capacități de stocare a energiei regenerabile? Se pare că este vorba doar de vechea „inteligență” a puterii: hiper-birocrație și taxe care descurajează. E mai scump să stochezi decât să produci (deși ar trebui să fie taman invers) și, în plus, ca să ai o baterie, trebuie să cumperi două panouri suplimentare. Între timp, intermediarii din energie fac profituri de 1500 la sută pe an, în fiecare dintre cei șapte ani de când a început declinul energetic al României. Este de-a dreptul ridicol să vezi că: (i) în baza sistemului de solidaritate energetică la nivel de UE, România contribuie cu energie re-distribuită unor state ca Germania sau Austria, mai ales pe timp de zi – vindem ieftin, iar cumpărătorii stochează și ne revând, din când în când, pentru că sunt „solidari”, dar foarte, foarte scump; (ii) România a ajuns pe punctul în care cere ajutor energetic de la… Ucraina, o țară în plin război, care are un consum industrial de patru-cinci ori mai mare decât România… Colac peste pupăză: România își propune să construiască cel puțin o giga – fabrică de inteligență artificială, care va consuma 1500 de MW, adică mai mult decât capacitatea totală a celor două reactoare funcționale de la Cernavodă. Iar această mașinărie infernală, care va rula o sută de mii de acceleratoare de IA, va fi utilizată sută la sută de corporațiile care vor finanța proiectul cu un mizilic de două-trei miliarde de euro… Așadar, România, țară care dispune de toate mijloacele cunoscute de producție a energiei electrice, nu are energie electrică. Ca să conchid: Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.
