„Paștele Cailor” – Ispasul sau Tudorița

Expresia „la paștele cailor” a intrat în limbajul comun desemnând ceva foarte îndepărtat ca timp, sau niciodată. Această expresie se pare că nu e de regăsit în alte spații culturale decât cel românesc. Zona sa de proveniență e Transilvania. O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năștea pe Isus, caii făceau mare gălăgie. Aceasta i-ar fi blestemat să fie animale mereu flămânde, cu excepția unei singure zile pe an: Paștele cailor. Sărbatoarea este prilej pentru organizarea de târguri și pentru încheierea unor afaceri. De Paștele lor, caii nu sunt puși la căruță, iar în trecut, în unele zone, se faceau slujbe religioase pentru sănătatea animalelor. Sărbătoarea tradițională a comunității bulgarilor din Târgoviște numită „Tudorița” sau „Paștele Cailor” a avut loc și anul acesta, în data de 28 februarie 2026.

Ca de fiecare dată sărbătoarea s-a desfășurat de ziua Sâmbetei Sfântului Teodor, care se prăznuiește în calendarul ortodox în prima sămbată din Postul Paștelui. Primăria Municipiului Târgoviște alături de Uniunea Bulgarilor din Banat România a asigurat ca de fiecare data sprijinul Asociatiei Zaedno a Bulgarilor din Târgoviște pentru buna desfășurare a acestei frumoase sărbători. Au fost prezenți cai frumoși, au fost obiceiuri tradiționale, au fost concursuri, a fost spectacol și peste toate a fost bucuria păstrării unei frumoase tradiții.

„Paştele cailor” este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. După sfinţire, bulgarii le dau cailor „Konceta”, nişte pâinici mici, pe care proprietarii le împart cu animalele sale. Bulgarii din Târgoviște s-au adunat în căruțe sau au venit călare, îndreptându-se spre Biserica Sf. Nifon. Aici a avut loc ceremonia de sfințire a atelajelor și a grădinilor. Caii, împodobiți cu clopoței și fundă roșie, au primit apă sfințită pentru a le oferi putere în noul an agricol. După slujbă, superbele animale au defilat într-o paradă pe străzile cartierului, astfel încât toți oamenii să le poată admira în toată spendoarea și forța lor. Au avut loc și întreceri hipice.

Organizatorii au pregătit și un spectacol folcloric, susținut de ansamblurile artistice ale comunităților bulgărești din România, aducând astfel o notă de bucurie și tradiție în comunitate. „Tudorița” este o sărbătoare care aduce împreună oameni, credință și respect pentru natură. O tradiție care continuă să încânte și să unească comunitatea bulgară din Târgoviște. „Încă de la stabilirea bulgarior la Târgoviște principala ocupație a acestora a fost reprezenată de lucrările în agricultură, ei fiind foarte buni legumicultori.

Din dorința de a avea roade bogate, s-au gândit ca primăvara, înainte de începutul muncilor agricole, este binevenit să binecuvânteze semințele, uneltele și, în mod deosebit, animalul care le era de mare ajutor, respectiv calul. Așa a apărut obiceiul Paștele Cailor”, precizează Asociația Zaedno a Bulgarilor din Târgoviște, organizatorul evenimentului. Aceasta sarbatoare se desfășoară în prima sâmbătă din Postul Paștelui, de Ziua Sfântului Teodor Tiron, despre care se crede că s-a transformat în cal, iar pornind de aici „Paștele Cailor” a primit și denumirea de „Tudorița”. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*