Arhiva zilnică: 5 decembrie 2025

Național-progresismul, sinteza politică aur-usr a viitorului?…

Războiul din Ucraina nu va fi urmat pur și simplu de o pace „eternă”, adică perfectă. Politic, va urma un nou război, care se va duce pentru viitorul politic al continentului, al statelor europene și, de ce nu, al lumii moderne. Din punct de vedere al tectonicii politice, acest război ucrainean este echivalentul primului război mondial, în partea sa finală, care a opus forțele democrațiilor vestice (capitaliste și imperialiste, la propriu, mai ales Franța și Anglia) celor ale autocrațiilor central-europene și estice, adică Germania și Rusia. Chiar dacă s-au aflat multă vreme în război, Germania și Rusia au pierdut ambele partida, ceea ce le-a arătat că modelul lor de organizare politică trebuia reformat și, de fapt, compatibilizat! Astăzi, se află în conflict imperialismul american (cu rădăcini în Europa vestică dar și în cea estică) cu noua putere continentală care se înfiripase în Europa, în jurul axei germano-ruse, dar și cu noua stea a politicii globale continentaliste, China. Nu este de nicio importanță cine va câștiga această partidă. Rusia va clama victoria, SUA se va declara neînvinsă, Germania va suferi, ca de obicei când Europa este în război. Important este să constatăm că, politic, lumea euro-atlantică, dar și Rusia, se află într-un moment de cumpănă.

Pentru a ajunge la ideea titlului, facem pe scurt trimitere la încercările din perioada 1919-1932 din Germania de a clădi o sinteză politică națională bazată atât pe revoluționarismul național, cât și pe iacobinismul de stânga al bolșevismului, cu accent pe ideea de luptă de clasă. Aceste extreme se regăsesc azi la noi, în formele atenuate, desigur, ale AUR și USR. În Germania de după primul război mondial, sinteza național-bolșevică a țintit răsturnarea sistemului de la Versailles, prin ancorarea în ideea națională a adversarului ideologic aparent cel mai crud, anume ideea bolșevică. Lloyd-George, prim-ministrul britanic în epoca cețoasă a Republicii de la Weimar, declara că o Germanie comunistă este pericolul cel mai mare pentru democrațiile vestice… Înțelegem acum că lupta împotriva „ciumei roșii” de acum un secol nu era decât o luptă pentru conservarea unui status-quo imperialist, așa cum am aflat noi înșine în urmă cu câțiva ani când din nou „comunismul” amenința redutele vestice din România. Lecția trebuie învățată odată!

Similar, în actualul sistem al Eurosistemului, forțele politice cu adevărat vii ale țării, care sunt AUR și USR prin caracterul lor revoluționar, trebuie să se coordoneze pentru a ataca un monolit europenist care nu va mai avea viață ușoară după încetarea războiului din Ucraina. Important va fi ca referențialul celor două energii revoluționare, naționalistă și „userist-bolșevică” (în sensul unui progresism nu lipsit de elementele luptei împotriva oligarhiei consacrate a țării) să redevină NAȚIUNEA. Din perspectiva AUR, pare că această condiție este îndeplinită. USR-ul nu va fi partid politic până nu-și va corecta înălțimea ideologică la nivel național. Dacă va rămâne partidul unei abstracte tendințe de stânga, cu rădăcini transnaționale, el nu se va putea implanta în solul românesc. Dimpotrivă, dacă își va folosi tăișul iacobin împotriva corupției (trans)naționale, militând pentru un egalitarism echilibrat în teorie pe baza unei intransigențe practice ce rămâne a fi dovedită, USR va deveni un real partid național util și frecventabil. Spre deosebire de PSD și PNL, care se zbat sub temperatura politică a momentului, prin aceea că și-au pierdut fervoarea revoluționară, fervoare ce singură poate da acces la cheile puterii politice în perioada post-kieveană, AUR și USR pot face, cu condiția acestui mariaj aproape imposibil, dar perfect explicabil ca strategie și filosofie politică, o figură importantă în politica națională.

Un element care poate ajuta acest aliaj să funcționeze se referă și la aportul pe care noua putere globală care se prefigurează a-și face loc în Europa, China, îl va avea în plan politic. USR și AUR sunt ambele compatibile cu proiectul politic chinezesc, care, pe de o parte, refuză sistemul global și globalist-imperialist al vestului, pe de altă parte, accentuează latura națională și tradițională a construcției politice și se concentrează pe o sinteză dură de socialism de stat, care vine numai bine unui USR autohtonizat, adept al progresului social. Dimpotrivă, AUR va trebui să renunțe la cântecul de sirenă al unui trumpism care, depășit, nu știm dacă va mai da roade în SUA – necum în Europa continentală! Așadar, ambele partide, revăzute, se pot cali fica în epoca post-belică. Fără trumpismul sforăitor și respectiv fără internaționalismul caduc, AUR și USR pot asigura bazinul politic al unei Românii care, deocamdată, merge pe pilot automat, pilotul automat al unei guvernări strict contabile, de tip PSD-PNL.


De câți pași va mai fi oare nevoie pentru a ne vinde țara cu totul?…

Pentru a o meza pe conturul trasat și prin „enclavele” unui pseudoconcordat salvator… Câte funii, dară, ne despart țara de ceasurile de pe urmă ale concordatul preventiv pesedist al localităților, strivit, secundă de secundă, de eșafodul protectoratului (de coaliție) al statului… Al altui stat, însă… Nu al nostru… Ba, chiar al altor state… Pentru că inițiativa PSD -ului, de „a salva” primăriile și localitățile ajunse în faliment, prin aplicarea unui mecanism de concordat preventiv, spre asta duce… Iar coroborat cu tot mai desele vizite de informare și de dat cu angajamentul al guvernanților, la Budapesta, la Viena, la amândouă dimpreună (de parcă ar raporta unei duble capitale a unei fantoșe a istoriei), avem clar „schema” de vandalizare patrimonială a localităților noastre… A orașelor și comunelor, a satelor, cătunelor, stradă cu stradă, brazdă cu brazdă… Căci, da, înaintașii au luptat ei pentru a avea noi astăzi o țară, eliberând țarinele strămoșești brazdă după brazdă, dar cei de acum o vând stradă cu stradă, hectar cu hectar, și, curând, oraș cu oraș, deschizând calea achiziționării patrimoniului localităților „falimentare”, poate direct de firme din Austria și Ungaria, poate prin preluarea agresivă sub declararea unui protectorat… Pentru că, vor motiva veneticii, statul care nu și-a protejat localitățile cu etnici, ba, a ajuns să le scoată la vânzare, este automat girant al asumării unui protectorat de țară… Iar beneficiari vor fi inclusiv lotrii partidului promotor al acestei agresiuni la adresa țării, primindu-și partea de trădători, de vânzători de țară, din mâna ungurului sau a austriacului (nici măcar bucăți suculente, ci biete petice)… Iar ceea ce se va întâmpla cu țara nu-i va interesa câtuși de puțin…

A scoate localitățile „la tarabă”, sub pretextul salvării de la faliment prin vânzarea patrimoniului sub formula concordatului, este măsura furtului final. A agresivității finale. A decimării și înrobirii. Și nu există doar riscul ca patrimoniul localităților să fie vândut, fără milă, aidoma fabricilor și combinatelor tăiate și valorificate (și prin vânzarea corpusurilor tehnologice, și a utilajelor funcționale, și a restului de instalații nelicitate pe post de „mormane de fier vechi”, dar și prin cota de arvunire căpătuită prin scoaterea de pe piață a unui concurent în domeniu), riscul major este acela ca țara în sine să fie fărâmițată pe contururile dare de „enclavele” de concordat. „Protector”, desigur… Pentru că nu întâmplător s-au îndesit în Parlament feluritele proiecte de autonomie și de recensăminte maghiaro-secuiești ale grofilor și aghiotanților lor… Și poate că nici nu vom mai ajunge a ne întreba, măcar atât!, de „a fir de păr”, de câte localități strecurate, și de la „centru”, dar mai ales din matrapazlâcurile locale, în concordat preventive, este nevoie, cel puțin într-o parte de țară, pentru a o declara, teritorial, falită și vandabilă?!… Mai ales în condițiile în care orașe întregi vor intra în sfera de acaparare trasată de multă vreme între, pe de o parte, arvunile borfașilor politici (pesediști liberali, useriști) și „cuțitele” de însângerare a neamului românesc înfipt de maghiaro-secuii dirijați de la Budapesta.

Concordatul preventiv („de oraș”, „de sat”, „de comună”, poate și „de județ/regiune”, nu-i așa?!) nu este nicidecum un colac de salvare „de stat”, ci doar un mijloc machiavelic de a vinde localitățile (patrimonial, economic, geografic, teritorial, istoric)… Este un act de trădare și un atac final la siguranța națională și integritatea țării. Iar drumul pare liber pentru toți acești lotri pozând până mai ieri în lăuze politice. Pentru că, și o știm deja de mult prea mulți ani, chiar cei chemați să vegheze la securitatea și siguranța națională, sunt, în mare parte, vânduți, intrați într-un, nu „concordat preventiv”, ci o capitulare asumată la ordin.

Ce ne mai rămâne nouă?… De făcut, de încasat, de dat?… Poate din nou gloanțele?!… Dar nici acelea nu par a ne mai fi de folos…


Un președinte confuz și un popor de „darnamiști”?!

Și a fost din nou ziua marii unirii, iar eu, la fel ca milioane de alți români de-ai mei, am fost jignit grav de pretinsul președinte al tuturor românilor. „Avem o țară coruptă”, a triumfat, fără buze, Nicușor Daniel Dan. Sigur că este coruptă dacă e condusă de un președinte corupt. De ce e corupt? Pentru că și-a tras banii de la Autoritatea Electorală Permanentă, bani care ar proveni din împrumuturi și donații, iar lista donatorilor rămâne pe mai departe „secretă”. „Banii au venit acum vreo două sau trei zile. În linii mari, eu am cheltuit în cele două tururi 61 de milioane de lei, din care 58 de milioane şi jumătate împrumutaţi şi două milioane şi jumătate donaţi (…). AEP mi-a restituit 60 de milioane, cu un milion de lei mai puţin, aproximativ. (…)…O să contestăm asta, o să fie un proces şi procesul ăsta probabil că va dura, aşa cum ştiu instanţele de contencios, cam doi ani”, a spus președintele. Dar el susține că „țara este coruptă”, adică și eu, și voi, la grămadă. Ofensa este evidentă și trebuie să-l dăm în judecată. Președintele nu a afirmat cine se face vinovat de corupție. Noi toți? De ce nu face public numele TUTUROR donatorilor? De unde știm noi că e vorba de „împrumuturi” pentru campania electorală? Mai bine zis, noi știm bine că nu e vorba de împrumuturi, ci de un gheșeft făcut de alde Nuhăm. De ce am fi tot noi corupții? Pentru că noi am fost nevoiți să suportăm pe loc și „solidar” hoțiile mafiei politice, iar ei vor plăti peste 15-20 de ani? Dacă vor mai plăti pentru că poate nu va mai trebui, iar noi nu vom mai trăi… AEP a explicat că, în cazul candidatului Nicușor Dan, au fost descoperite donații bizare, motiv pentru care nu a fost restituită întreaga sumă cerută pentru rambursare. Au fost „Materiale de propagandă electorală neconforme și surse de finanțare neconforme, donații neconforme”, a motivat Autoritatea Electorală Permanentă. Deci avem elemente clare pentru un dosar penal.

Reproșurile președintelui Lor nu s-au oprit aici. El ne-a acuzat de corupție la grămadă, apoi ne-a aruncat în față că noi, „pleava societății”, am votat pentru Călin Georgescu, la influența Rusiei. Eu chiar am votat pentru Călin Georgescu, am spus-o public și, prin urmare, aș fi agentul de influență al Rusiei! „Acum un an, România a anulat alegerile prezidențiale și asta a creat un dubiu cu privire la democrația din România, și între cetățenii români, și în rândul partenerilor noștri. Avem totuși între timp multe dovezi ale faptului că aceste alegeri au fost influențate în mod nelegal și multe dovezi că în ultimii 10 ani avem o campanie de dezinformare și manipulare, dusă de Rusia în România și în Europa. Dar nu avem un raport complet cu ce s-a întâmplat acum un an”, ne asigură președintele Lor, care a anunțat că „lucrează la biografia lui Călin Georgescu”, cel care s-a ales cu un dosar penal fiindcă „nu a declarat 70 de lei”. Este normal că mulți tineri strigă în stradă „Călin Georgescu este președinte!” fiindcă ei au înțeles impostura „alesului” Lor, care și-a tras 60 de milioane de lei de la AEP. Nicușor Dan m-a insultat grav când a afirmat că eu aș fi agentul Rusiei, la fel ca milioane de alți români pentru că noi am fi votat du8pă nazurile lui Putin. De aceea, îi voi spune în continuare Mucușor Daniel Dan. Pentru impostură!

Mai mult, noi am fi „darnamiști”. Am făcut, dar n-am făcut, am produs, dar n-am…, am fost lucizi, dar n-am…, am dezvoltat, dar n-am… Acesta este scheletul discursului schizofrenic de Ziua Națională. Nimic despre vinovații decăderii noastre, nimic despre eroii care au căzut în războiul nostru de reîntregire națională, ni9mic despre generația care a gândit și a făptuit Unirea. Iată proba acestei retorici infantile: „Trăim mai prost decât anul trecut. Dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani. (…) România este o țară coruptă. (…) Totuși, suntem mai puțin corupți decât acum 20 de ani. (…) Avem multe zone de excelență în educație, dar, în ansamblu, sistemul de învățământ este slab spre foarte slab. Sistemul sanitar este departe, foarte departe de unde ar fi putut să fie, cu toți banii pe care noi toți i-am dus încolo. Dar vedem totuși primele corpuri noi de spital, care sunt construite prin finanțare din PNRR. Avem o economie privată foarte dinamică și meritoasă, care a reușit să dubleze PIB-ul României în 10 ani. Dar avem un deficit comercial foarte mare și nu avem, în momentul ăsta, o adevărată politică economică. (…) Avem 5 milioane de români care au plecat din România, fie din cauza condițiilor materiale, fie că s-au simțit nedreptățiți în această țară. Dar ei sunt o carte de vizită pentru România și un potențial uriaș pentru România”. Și apoi ne îndeamnă: „continuați să credeți în România!” Cum să cred într-o „țară coruptă”? Cum să cred în politicienii corupți, care conduc o țară coruptă? Ce fel de logică a studiat acest fecior fără buze la Facultatea de Matematică?

Mă opresc aici fiindcă toate aceste panseuri le pot gândi eu sau oricare alt român, iar nu „președintele tuturor românilor”.

Aflăm că PIB-ul României este de 400 de ori mai mare, decât în 1990, dar asta este doar statistică chioară, fără fundament real în economie. Cifra de afaceri, realizată de transnaționale, care scot tot profitul afară și declară zero, face parte din PIB-ul României? De exemplu, câți bucureșteni știu că francezii de la Apa Nova le iau bani și pentru apa de ploaie, chiar și atunci când nu plouă cu lunile?! Ce poate fi mai lamentabil? Nici fanarioții nu ne-au luat bani pentru apa de ploaie sub pretextul că folosim canalizarea lor, construită de noi? Acei bani fac parte din PIB-ul României? Eu cred că nu și să nu vă mirați că Anca Alexandrescu va intra pe poarta Capitalei, călare pe o măgăriță albă…


Castrul și așezarea civilă romană de la Cătunele (jud. Gorj) au fost ridicate peste cele dacice

Câteodată ne surprind fortificațiile ridicate de romani acum aproximativ 2000 de ani, ca și modalitățile de observare și căile de acces și comunicare. Pe lângă popoarele migratoare care treceau ca un tăvălug peste populațiile sedentare, romanii s-au așezat și au construit trainic. Această modalitate de abordare a făcut ca și aceștia să caută un mod de conviețuire cu populația locală. Preluând de la aceasta locațiile apte de a fi fortificate, dar și o posibilitate de colaborare la ridicarea valurilor de apărare, a existat o întretăiere de mai lungă durată și a elementelor culturale și civilizatoare. Un astfel de exempl, când elemnte dacice se întrepătrund cu cele romane este castrul de la Cătunele (jud. Gorj). Cercetările arheologice din castrul şi aşezarea civilă de la Cătunele au fost efectuate încă din 1973 de către specilaiștii Muzeului Regiunii Porţilor de Fier – Drobeta Turnu Severin şi Institutul de Arheologie Bucureşti, iar după aceea continuate în 1981-1984 de Muzeul Judeţean Gorj în colaborare cu Institutul de Arheologie Bucureşti. Castrul şi aşezarea civilă romană se află în comuna Cătunele, satul Valea Perilor lângă şoseau naţională care leagă oraşele Motru şi Baia de Aramă, având la răsărit părăul Chivădarul cu albia mai mult seacă şi râul Motru. Arheologii au reuşit să stabilească cu exactitate cum arăta în perioada romană castrul şi aşezarea civilă de la Cătunele.

Castrul este de formă dreptunghiulară având colţurile rotunjite cu poarta „praetorian” spre sud. Ceea ce se mai poate vedea din construcţia sa la suprafaţa solului sunt cele patru laturi formate dintr-un val de pământ cu un şanţ destul de vizibil în faţă. În starea actuală, castrul este lung de 156 metri şi lat de 114 metri. Cu toate elementele sale (şanţ de apărare, bermă, agger şi via sagularis) s-a trasat prima secţiune pe latura de răsărit în apropierea locului presupus a fi poarta „principalis sinistra”. Secţiunea practicată a arătat că nu avem de-a face cu o incintă de piatră, ci una de pământ sub forma unui val de pământ argilos, la suprafaţă de culoare roşie cu pasta fină bine arsă, prezentând caracteristicile olăriei romane din secolul II d.Hr. Alături de aceste fragmente ceramice, tot în val a mai apărut o altă categorie ceramică, de culoare brun-gălbuie, lucrată cu mâna, având în compoziţie nisipul ca degresant, iar la exterior barbotina. Acesta este ceramica de uz comun de factură dacică care în anul 1984 a fost descoperită în umplutura din şanţul de apărare. Aici au fost găsite şi fragmente de la o căţuie dacică făcută din pastă zgrumţuroasă, având în compoziţie nisip şi pietricele de culoare cenuşie. Secţiunea a mai putut preciza că „aggerul” este înălţat cu pământ de culoare neagră, bine bătut şi compact.

În spatele agger-ului la adâncimea de -0,60 m, având lăţimea de 1,20 metri se găseşte „via sagularis” amenajată cu un pavaj din pietre de râu de mărime mijlocie. Şanţul de apărare avea adâncimea de -2 metri, fiind inundabil. Fundul lui era larg şi împărţit în două fire de apă, dând impresia că sunt două şanţuri despărţite printr-un pinten de pământ argilos de culoare galbenă. Secţiunea nr. 2 a fost trasată în afara incintei castrului. Imediat după înlăturarea pământului vegetal au apărut tuburi fragmentare de încălzire, bucăţi de mortar, tuburi de aducţiune a apei. În acest loc s-a ajuns la concluzia că acestea sunt thermele soldaţilor romani. Asupra thermelor descoperite s-au făcut câteva observaţi pertinente: hypocaustum descoperit a fost făcut la nivelul solului antic, iar din urmele lăsate în mortarul de var şi cărămidă pisată s-a putut face precizarea că pereţii încăperilor de la băi erau construiţi din planşee de nuiele peste care s-a aplicat mortarul de var şi cărămida pisată. De jur împrejurul instalaţiei de băi exista un trotuar din piatră de râu. Alimentarea băilor cu apă se făcea de la pâraiele ce se scurg pe coasta dealului de est. În interiorul castrului a fost făcută secţiunea S III pentru a fi descoperită clădirea „praetoriului” (principia). La – 0,20 metri adâncime a fost descoperită o fundaţie de zid, care era orientată în direcţia presupusului loc al porţii „Pretoria”. În secţiunea a IV- a fost descoperită porta „praetorian”. În această secţiune au fost descoperite fragmente de „terra sigillata” din pastă fină, de culoare roşie. La Cătunele, olarii antici au imitat vasele de „terra sigillata”, deoarece aveau lut de bună calitate pentru producerea diverselor forme ceramice. Ceramica dacică apare frecvent alături de ceramica romană în aşezările rurale sau în castrele formaţiunilor auxiliare. Această situaţie o întâlnim şi în castrul de la Cătunele.

În secţiunea I trecând prin valul de apărare a scos la iveală alături de ceramica romană şi fragmente ceramice dacice. Fragmentele ceramice se încadrează în olăria dacică de factură grosieră lucrată cu mâna. Multe fragmente au în compoziţie nisipul granulos sau pietricelele. Prezenţa acestor fragmente ceramice de factură dacică în valul de pământ al castrului se explică prin faptul că acestea au fost aduse odată cu pământul, scos din castru şi din şanţul de apărare şi folosit pentru înălţarea valului de pământ. Ceramica romană descoperită în săpături constă în fragmente de străchini de culoare roşie bine arse, din oale de mărimi mijloci cu torţi aplicate sub buza vasului şi pe pântec. Tot în aceste săpături apare un opaiţ fragmentar, o ansa de la un alt opaiţ de formă romboidală. Torţile şi buzele unor amfore sunt confecţionate din acelaşi material de bună calitate de la unele vase de mari dimensiuni. În secţiunile trasate în special la therme notăm descoperirea a două categorii de tuburi de pământ bine arse: unele de mici dimensiuni, care au un dublu profil şi serveau la transportul aerului cald sub tencuiala încăperilor din complexul thermelor şi cele de dimensiuni mari ce se foloseau la transportul căldurii din hypocaustum la reţeaua de tuburi de sub tencuiala compartimentelor ce se încălzeau (tepidarium, caldarium, apodyterium).Obiecte din metal descoperite în secţiuni putem menţiona: o cheie din fier cu mâner lung de 7 cm, balama de fier de trei centimetri de formă tubulară, vârf de lance de formă romboidală, lung de zece centimetri şi lat de 3,6 centimetri.

În castrul de la Cătunele a fost descoperită o monedă cu bustul împărătesei Salonina care era soţia împăratului Galliennus (253-268) şi prezintă o mare importanţă privind cronologia vieţii din castru. Misiunea castrului de la Cătunele era de a supraveghea regiunea muntoasă şi păduroasă de pe Valea Motrului, locuită de o numeroasă populaţie dacică. Comparativ cu alte castre de pe cuprinsul Daciei sudice, cel de la Cătunele se situează printre cele mai mari. Ridicat pe o terasă aluvionară a râului Motru el nu a putut avea şanţuri prea adânci şi nici valuri înalte de apărare din cauza instabilităţii solului. Mărimea castrului indică ridicarea lui pentru adăpostirea unor trupe cu efectiv însemnat. De la garnizoana locală ne-a rămas un „signum militare” în forma unei mâini de bronz ce purta o Victoria pe vârful degetelor, obiect ce se păstrează la muzeul din Drobeta Turnu Severin. Drumul roman ce îl lega prin Valea Motrului de oraşul Drobeta, continua spre nord pe malul stâng al acestui râu ocolind dealul înalt şi abrupt al Bujorăscului. Drumul roman de pe Valea Motrului se poate identifica la răsărit de castrul Cătunele printr-o dâră de pietriş de râu ce apare la suprafaţa actualului sol. În acest loc el străbătea şi aşezarea civilă de lângă castru (canabae) după ce trecea satul Glogova, via romana, ocolea pe la Apa Neagră spre cursul Tismanei, până la castrul de la Pinoasa, comuna Câlnic jud. Gorj situat în vecinătatea conflunţei acestui râu cu Jiul. Castrul de la Pinoasa (denumit uneori cel de la Vârţ) este astăzi dispărut în urma construcţiei unui viaduct şi a exploatărilor carbonifere din zonă. Există posibilitatea ca în prima jumătate a sec. al III-lea d.Hr., castrul de pământ de la Cătunele să fi suferit o restaurare a valului şi a şanţului său de apărare. Prin această refacere s-ar putea explica prezenţa ceramicii dacice de bună calitate şi cea romană de culoare roşie datate în sec.al II-lea d.Hr., care a fost descoperită în „agger”-ul unde au fost aduse cu pământul transportat din altă parte. „Canabae”-le se găseau la răsărit şi nord de castru şi se întindeau pe o suprafaţă de cca. 20 ha. Ele sunt marcate astăzi la suprafaţa solului prin numeroase fragmente ceramice sau de cărămizi şi ţigle, pietre de râu folosite la temeliile locuinţelor. Este foarte probabil ca atât castrul cât şi aşezarea civilă romană de lângă el să facă parte din „territorium Drobetae”. Din descoperirile de obiecte făcute la Cătunele mai amintim săgeţile, o monedă de la Severus Alexander şi un altar anepigrafic, decorat cu sculpturi funerare. În legătură cu încetarea locuirii castrului şi a canabae-lor de către o garnizoană romană, moneda împărătesei Salonina constituie o mărturie de prim ordin. Sub împăratul Gallienus, castrul se găsea încă sub control roman şi a fost evacuat numai odată cu Aurelianus (271-275). Pe baza descoperirilor arheologice, în special fragmentele ceramice dacice lucrate cu mâna şi la roată ne dovedesc că daci au convieţuit alături de soldaţii şi coloniştii romani. Aceste două populaţii – dacii şi romanii au format etnogeneza poporului român ilustrată prin aceste mărturii arheologice descoperite în castrul şi aşezarea civilă romană de la Cătunele, judeţul Gorj.


Cuptoare de purificare a fierului vechi de mii de ani descoperite în Banat

Apar noi și noi dovezi de locuire ale strămoșilor noștri care completează astfel istoria încă necunoscută. Arheologii Muzeului Naţional al Banatului (MNB) care lucrează la descărcările arheologice de pe tronsonul feroviar Timişoara Est – Lugoj au descoperit, în premieră pentru zona Banatului, mai multe cuptoare de purificare a fierului, folosite în diferite ere istorice, ceea ce arată că zona era un adevărat centru industrial înaintea industrializării moderne. Ca element de legătură între zonele cercetate, arheologii timişoreni au stabilit că populaţia, din neolitic până în secolul al XVIII-lea la reglementarea cursurilor râurilor Bega şi Timiş, trăia pe grinduri formare din depunerile aluvionare, că exista o faună diversificată, cu animale domestice, dar şi castori ori broaşte ţestoase, probabil datorită întinsei zone umede. Nota predominantă a fost legătura omului cu mediul, adaptarea lui la condiţiile naturale. Şeful Secţiei Arheologie din cadrul Muzeului Naţional al Banatului, Andrei Georgescu, relatează că munca echipei se apropie de finalul proiectului de cercetare arheologică preventivă de pe culoarul de reabilitare feroviară Timişoara Sud – Lugoj al Căilor Ferate, unde au avut loc descoperiri arheologice spectaculoase.

„Pe acest traseu, am cercetat până în prezent mai multe situri arheologice din diferite localităţi, la Remetea Mare, Ghiroda, Suştra, Izvin şi precum şi în gara Lugoj. Au fost descoperiri extrem de spectaculoase care au acoperit un palier cronologic extrem de larg, începând cu neoliticul timpuriu şi până în epoca modernă. Printre cele mai spectaculoase descoperiri putem menţiona o zonă de reducere a minereului, un atelier metalurgic de la mijlocul mileniului I d.Hr., descoperit la Izvin, precum şi o altă aşezare descoperită la Suştra, din Evul Mediu, cu mai multe cuptoare de produs ceramică. În prezent, colegii noştri lucrează la situl de la Pădurea Verde din Timişoara, care se remarcă prin descoperirile datând din prima parte a mileniului I înainte de Hristos. Este o descoperire foarte spectaculoasă şi o perioadă istorică mai puţin cercetată în Banatul de câmpie. Noi lucrăm în paralel cu cei de la Căile Ferate, astfel încât să nu îngreunăm prea mult procesul de construcţie al acestei reţele de infrastructură”, a explicat muzeograful Andrei Georgescu. Arheologul MNB spune că în situl de la Pădurea Verde a fost descoperită o aşezare rurală de acum 2.700 – 2.800 de ani, urme pe care le-au lăsat oamenii în pământ. „În zona noastră, nefiind piatră foarte multă, cele mai multe clădiri sunt săpate fie în pământ fie păstrează amprentele stâlpilor care au format supra-structura clădirilor din trecut. În general, aveau locuinţe adâncite sau gropi de provizii, gropi menajere. Sigur, există un liant, o caracteristică comună între descoperirile din diferite ere arheologice. Palierul cronologic este foarte larg între neolitic şi Evul Mediu, ca distanţă în timp, dar ce putem vedea ca un element comun este relaţia omului cu mediul, adică o adaptare la mediul specific al Banatului de câmpie”, a arătat Şeful Secţiei Arheologie din cadrul Muzeului Naţional al Banatului. Cercetările au relevat date importante despre modul în care trăiau şi locuiau oamenii în trecut în această zonă a Banatului.

„Înainte de lucrările de hidro-ameliorare din perioada modernă (secolul XVIII, n.r.), acest teritoriu era brăzdat de numeroase braţe ale Begăi, ale Timişului, nefiind foarte bine delimitate pe vremea aceea, care pe lângă faptul că inundau zona foarte frecvent, aduceau aluviuni care formau grinduri propice locuirii. Noi, cercetând foarte multe situri din foarte multe perioade, am văzut că se respectă un tipar de-a lungul vremurilor în care ei nu locuiesc foarte mult timp pe aceste grinduri. Adică sunt locuiri sezoniere, poate o generaţie, după care se mută pe un grinduri învecinat şi tot aşa, speculând fiecare din aceste terase şi adaptându-se mediului. Motivele pentru care se relocau periodic pot fi diverse: ori epuizau resursele din zonă, ori venea o nouă inundaţie. Momentan nu am reuşit să identificăm care ar fi cauza. Dar e clar că ei nu locuiesc foarte mult timp într-un loc, cu excepţia Neoliticului şi a Bronzului Mijlociu, când avem aceste teluri care sunt locuiri sedentare pe foarte multe generaţii. În principal, locuirile sunt de scurtă durată pe aceste grinduri aluvionare”, a detaliat arheologul Andrei Georgescu.

Un punct forte al cercetărilor MNB este descoperirea mai multor cuptoare de redus minereul, de purificare a fierului, din neolitic până în epoca modernă, tehnica folosită fiind foarte apropiată de cea de astăzi. Nefiind găsite în apropierea acestor cuptoare zone de locuit, se presupune că este vorba despre adevărate „centre de extracţie” a fierului. „Am găsit în cercetările noastre mai multe cuptoare de redus minereul. Adică, ei luau minereul de fier în forma sa naturală, probabil din zonă, încă nu am reuşit să facem analize. Trebuie să vedem dacă e minereul de baltă sau e adus de undeva. Există aşa-numite filoane din zona aceasta mlăştinoasă şi puteau separa minereul de fier de pământul natural, astfel încât să obţină produsul finit. Am descoperit inclusiv produsul finit, adică lingourile de fier, pe care noi bănuim, datorită formei lor, că le comercializau mai departe. Am găsit şi câteva relaţii cronologice între complexe, deci bănuim că ei practicau sezonier extragerea fierului, reveneau în acest loc sezonier, de aceea credem că, probabil, extrăgeau şi din zona respectivă fierul. Nu am găsit urme de locuire, deci nu era o aşezare acolo, nu era un cartier al unei aşezări, ci era o zonă în care ei veneau în mod special ca să facă acest proces de reducere a minereului. Era o zonă industrială din perioada preindustrială. Este o tehnologie care s-a păstrat, a rămas constantă pe perioada mai multor veacuri. Adică aceeaşi metodă se folosea şi pe acele vremuri şi după aceea, până în epoca modernă. Deci nu e neapărat mai avansată decât restul aşezărilor din vremea respectivă. Este o premieră pentru Banat. Nu s-a mai descoperit până acum o astfel de zonă industrială în vestul ţării, din câte ştiu, doar din câte cunosc în zona Satu Mare s-au mai găsit astfel de cuptoare pentru reducerea minereului din această perioadă istorică”, a precizat arheologul Andrei Georgescu. Odată cu aceste descoperiri şi arheologii biologi au găsit urme de faună, aglomerări fosile ale unui anumit tip de animale, unele pe cale de dispariţie. Aşa sunt castorul şi broasca ţestoasă sau anumite specii de peşti. „Desigur, s-au făcut destul de multe studii faunistice, mai puţin pe zona Banatului, dar putem observa nu neapărat animale care nu mai sunt, ci animale care sunt mai rare. De exemplu, pentru Epoca Fierului avem foarte multe exemple de castori în aşezări. În general, în aşezări găsim mai mult animalele domesticite. Foarte rar găsim animale sălbatice, ponderea lor fiind relativ mică. Dar, pentru câteva aşezări, avem acest tipar că tot apare castorul. Dintre peşti, se găsesc mai multe urme de răpitori, doar că peştele e mai greu de găsit pentru că are oasele foarte mici. Urme de cămile au fost descoperite chiar în centrul Timişoarei, dar era normal, pentru că existau conexiuni pe vremea aceea cu Orientul. Noi am primit ca donaţii de la un pasionat mai multe oase de mamut descoperite în zona Bazoşul Vechi. Cred că este un depozit fosilifer, pentru că au fost mai multe oase de mamut descoperite în albia Timişului şi probabil că vor mai fi în continuare”, spune Andrei Georgescu. În altă ordine de idei, în zona de vest a judeţului Timiş arheologii au descoperit gropi neolitice cu numeroase carcase de ţestoase fără picioare, vestigii care demonstrează că aceste vietăţi făceau parte din alimentaţia omului mai ales în timpul verii. Schimbările climatice şi intervenţiile omului asupra mediului au făcut ca numărul lor să scadă, fiind astăzi animale protejate în România, iar scoaterea acestora din habitatul lor natural este considerată braconaj. De aceea, ţestoasele au şi o zi internaţională dedicată lor – 23 mai. Bio-arheologul Ionela Slejiuc, muzeograf la Muzeul Naţional al Banatului, a mai declarat că arheologii studiază o populaţie neolitică în zona Dudeştii Vechi, unde în vara anului 2023 s-au găsit într-un loc foarte multe resturi de ţestoase şi de scoici. „Zona fiind mlăştinoasă, oamenii neoliticului consumau toate resursele de hrană. În preistorie erau consumate, fiind un fel de pescuit sezonier. Când apele erau mai scăzute, le prindeau mai uşor pentru consum. La fel au fost găsite şi gropi foarte mari de scoici, dar şi alte resturi animale, cerb, urşi. Din carapace se confecţionau piepteni în perioada romană şi probabil că erau folosite şi ca vase pentru mâncare în neolitic”, a explicat bio-arheologul Ionela Slejiuc. (G.V.G.)


Evoluție și tehnologie: între frică și adaptare

Evoluția tehnologică a fost mereu însoțită de frici, previziuni și prejudecăți. Istoria arată că fiecare nouă invenție a fost privită cu suspiciune, de multe ori însoțită de teama că oamenii vor pierde ceva esențial din identitatea lor. Această succesiune de temeri poate fi urmărită de la apariția scrisului până la inteligența artificială. În perioada ancestrală, odată cu apariția scrisului, oamenii s-au temut că meseria menestrelilor, cei care transmiteau povești oral, va dispărea. Această reacție arată o frică legată de pierderea unui rol social și a unei forme tradiționale de comunicare artistică (Ong, 1982). Cu toate acestea, scrisul nu a șters oralitatea, ci a creat o complementaritate între formele de expresie. Când a apărut mașina de scris, mulți au anticipat că scrisul de mână va fi abandonat. În realitate, mașina de scris a eficientizat procesul de comunicare și a permis apariția unor forme noi de documentație și literatură, fără a elimina complet actul manual de scriere (Yates, 1989). Aici putem observa cum tehnologia inițial provocatoare devine ulterior un instrument de extindere a capacităților umane. O dată cu calculatorul, oamenii s-au temut că abilitatea de a socoti sau de a memora informații va fi pierdută. Totuși, calculatorul nu a eliminat gândirea umană, ci a oferit un suport pentru procesarea rapidă a datelor și pentru dezvoltarea creativității în domenii diverse (Carr, 2010). Această etapă arată un model repetitiv: teama inițială urmează întotdeauna adaptarea și integrarea tehnologiei.

În epoca digitală, odată cu apariția internetului și a motorului de căutare Google, s-au ridicat probleme legate de confidențialitate și identitate. Criticii au avertizat că informațiile despre oameni vor fi stocate în memorie artificială, încălcând drepturi fundamentale (Zuboff, 2019). Această temere reflectă o preocupare autentică pentru etica tehnologiei și limitele controlului asupra informației personale.

Astăzi, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, frica este legată de posibilitatea ca aceasta să înlocuiască arta și creația artistică. Însă istoria ne învață că tehnologia nu anulează creația umană, ci o transformă, oferind noi instrumente și perspective (Boden, 2016). Proverbul „Dă-i omului mintea de pe urmă” capătă aici o relevanță specială: în fața tehnologiei, omul trebuie să-și păstreze capacitatea critică și creativă, adaptându-se fără a-și pierde identitatea.

În concluzie, temerile legate de tehnologie sunt un fenomen constant, dar istoria arată că inovația nu distruge esența umană, ci redefinește modalitățile prin care aceasta se exprimă. Fiecare epocă tehnologică ne provoacă să ne reconsiderăm rolul în lume și modul în care valorile și capacitățile noastre se intersectează cu noile instrumente.


Boarfele politice usereiste de centură…

M-am săturat de politică până-n ultima mitocondrie a ultimei celule a creierului și fiziologic îmi vine să vărs. Exact ca mulți dintre voi! Se apropie Sfintele Sărbatori ale Nașterii Mântuitorului și noi nu avem o clipă de liniște. Vrei să te retragi, să intri într-o stare de calm și pace, dar cu ăștia nu se poate. Nu se poate, frate, nicicum! Boarfele astea usereiste de mână cu toți proiuropenii vieții ne mănâncă banii, zilele și nopțile. În general viața și cel mai important timpul. În loc sa ne vedem de ale noastre, noi trebuie să stăm la pândă să vedem ce rahaturi mai fac nemernicii ăștia în frunte cu Bolojan. Un șofer de tir care cu un tupeu ordinar, iese să ne explice el că „nu lucrează cu CV uri”. Individul ăsta a întrecut orice limită. Școlitul ăla de centură, zis și Moșteanu trotinetă, nu are studii superioare. Așa și?! Este vreo noutate pentru noi? Ăstia sunt făcuți din minciună, propagandă și falsitate și au fost aruncați direct pe Magistrală la Sinești, precum &urvele din cântarea aia celebră. Nu e nimic nou! De ce ne facem ca nu știm?! Câțu, celebrul individ cu seringile și „teroriștii care nu voiau să se înțepe”, cu miliardele care s-au pierdut în ceață avea studii? A luat bacalaureatul? Ciolacu are diplome la mâna a doua. Nicușor bătător de câmpii a scos diplomele?! Nu! Așa și?! Sunt puși acolo, neșcoliți, penali, dar sunt cumnați, fârtați, cumetri, toți. De la PSD, PDL, USR, nu mai zic de boarfele politice de la UDMR. Nu-i știați? Acum aflați? Serios!

Faptul că Moșteanu a fost aruncat la câini e că ceva scârțâie cu bugetele de „ajutor” către Ucraina. Poate băiețașul ăsta de cartier nu a semnat ce trebuia și șoferul de tir cu palatele pă persoană fizică, zis și Bolojan l-a aruncat la câini ca să-i dea un semnal. Aveti un individ dubios tare, primar al Timișoarei care are acces la toate discuțiile CSAT ului. Probabil că și ăsta se ocupă cu sâsâitul spre alți epoleți străini de România. El face legea într-o țară care nu este a lui. Facem ceva, băi pe hârtia aia de ți-au dat-o alti epoleți, cum că tu ești cetățean român.

Toți nescoliții ăștia olimpici, au dat lovitură de stat cu o singura țintă: să distrugă tot ce a mai rămas din România și în aplauzele pesedeului, pedeleului și udemereului. Dar pe voi vă amenință cu dronele mulii, cu rușii și cu hibrizii. Fix cum a suferit și neterminatul ăla de Muc în parlamentul vieții, atac hibrid de la sticlele alea cu apă, care-i tăiau căile neuronale când bătea câmpii despre ceva care nu are habar. Cealaltă termită usereistă, zisă și Țoaica, arunca ea legi cu ani de pușcarie în bezna minții de la tribuna centurii numită bordel, zisă și Parlament. Nu aveți băi, nici o rușine? Sunteți ultimele boarfe politice pe harta lumii. Nu dă nimeni nici măcar un cent pe serviciile alea scrise pe plăcuțele „care va uneau”, zise și &ui! Plecați, băi, la pușcarie toti! Și lăsați-ne în pace să ne vedem de Sărbători! Niște mizerii care spuneți voi că dacă urlați mai tare ca toată lumea, o să ascundeți realitatea cruntă, care mai devreme sau mai târziu o să vă lovească oricum! Până la urmă, Adevărul își va găsi calea spre lumină, moment în care orice gornist progresist nu va mai putea vorbi cu gura plină! Indiferent de câți marafeți va băga în buzunarele alea până la genunchi, devenite instrumentul propagandei și vânzării unei țări. Indiferent cu ce parfumuri va veți da, veți mirosi exact a ceea ce sunteți: niște rahați în ploaie! Care vreți să închideți vocile tuturor!


Adevărul pe jumătate sau minciuna ca scuză…

Într-un climat politic răuvoitor, minciuna sau adevărul pe jumătate devin nu doar instrumente retorice, ci arme de manipulare în mâinile celor aflați la putere. În astfel de contexte, discursul public este deseori corupt de interes partinic, iar adevărul este sacrificat pe altarul controlului și al influenței. Minciuna nu mai este doar o negare a realității, ci o reconstrucție strategică a acesteia, menită să modeleze percepția colectivă. Adevărul pe jumătate este, în multe cazuri, mai periculos decât minciuna deschisă. El păstrează o aparență de credibilitate, oferind o bază factuală care este apoi distorsionată prin omisiune sau accentuare selectivă. Astfel, publicul este indus în eroare nu prin fals direct, ci prin lipsa de context – o formă subtilă, dar eficientă, de manipulare. Politicienii care recurg la această tactică pot susține că nu mint, deoarece ceea ce spun conține un nucleu de adevăr, chiar dacă acesta este prezentat într-un mod înșelător. Consecințele sunt profunde: încrederea în instituții se erodează, dezbinarea socială crește, iar dezbaterea publică devine toxică. Când adevărul este tratat ca o resursă negociabilă, cetățenii sunt împinși fie spre cinism, fie spre polarizare extremă, alegând să creadă doar ceea ce confirmă prejudecățile lor. În acest vârtej, jurnalismul independent și educația critică devin spații de rezistență, ultimele baze ale unei societăți democratice funcționale. Totuși, responsabilitatea nu revine doar liderilor politici. Publicul are datoria de a cere transparență, de a verifica sursele și de a refuza complicitatea în fața manipulării. Într-un climat răuvoitor, adevărul nu este o opțiune, ci o necesitate civică. Fără el, democrația nu doar că slăbește, dispare treptat, în tăcerea celor care preferă comoditatea minciunii față de incertitudinea adevărului.

România pregătește o achiziție de patrimoniu de aproximativ 1,2 milioane de euro: o parte din scrisorile originale dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle vor fi repatriate din SUA, relatează Euronews România. Mă întrebam eu: cum a fost posibil ca aceste scrisori să ajungă în SUA…? Dar poate că peste 50 de ani o să cumpărăm și Coiful Dacic dar și brățările. Scrisorile au ajuns la un colonel american printr-o combinație de întâmplare istorică, conexiuni militare și eforturi de salvare a documentelor valoroase. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, multe documente personale, militare și diplomatice au fost capturate, confiscate sau salvate din zonele de conflict. În cazul acestor scrisori, probabil că au fost descoperite de trupele americane în timpul avansului lor prin Europa, fie în arhive secrete, fie în posesia unor oficiali sau militari dușman. Un ofițer superior, cum ar fi un colonel, avea adesea acces la astfel de materiale, fie prin rapoarte de recunoaștere, fie prin colaborarea cu servicii de informații. Este posibil ca scrisorile să fi fost găsite într-un birou abandonat, o casă oficială sau un centru de comandă, fiind apoi trimise către ofițerii superiori pentru analiză. În unele cazuri, soldații le trimiteau comandanților lor obiecte sau documente considerate importante sau emoționante, iar un colonel putea deveni posesorul lor prin lanțul ierarhic militar.

Minciuna ca scuză, adevărul pe jumătate, politica să fie un paravan al imposturii? Politica, concepută inițial ca un serviciu adus binelui comun, este adesea percepută astăzi ca o scenă a ipocriziei. Promisiuni preelectorale încălcate ulterior; apeluri la solidaritate, protejând în același timp privilegiile; declarații publice grandioase, însoțite de compromisuri tăcute, în spatele ușilor închise, toate acestea alimentează suspiciunea că politica este din ce în ce mai mult un paravan în spatele căruia se ascund interesele de putere, egoismul și manipularea. Ipocrizia în politică devine evidentă atunci când acțiunile contrazic moralitatea proclamată. Un ministru cere măsuri de austeritate de la cetățeni, dar trăiește o viață luxoasă. Un lider de partid solicită acțiuni climatice, dar călătorește cu un avion privat. Astfel de discrepanțe subminează încrederea, nu numai în indivizi, ci în sistemul politic în ansamblu. Rezultatul este apatia politică, cinismul și dezangajarea multor cetățeni de procesul democratic.

Să fie pace! Unde mai găsim adevărul și ce facem cu minciuna?


Inima şi mintea omului – terenurile predilecte de luptă dintre bine şi rău (II)

2. Criminalii în serie – produse ale abjecţiei umane

Cele spuse în prima parte despre rău merită să fie aprofundate cu câteva exemple cutremurătoare ale abjecţiei umane, exemple extrase din cartea Psihokileri (Portretele celor mai cunoscuţi criminali) a jurnalistului şi scriitorului spaniol Juan Antonio Cebrián, decedat prematur în anul 2007 (la doar 42 de ani) în urma unui atac de cord. Chiar din Introducere, autorul face precizarea că a ales cincisprezece profiluri de criminali în serie, care nu-i vor lăsa indiferenţi pe cititori, toţi aceşti criminali fiind psihopaţi, ceea ce înseamnă că nu erau bolnavi mintali atunci când au pornit sarabanda răului. Adaug că eu însumi, autorul acestui text, nefiind întru totul convins de afirmaţia laconică a lui J.A.Cebrián în legătură cu discernământul psihopaţilor, m-am adresat eminentului intelectual şi doctor Irimie Lenghel. Iar domnia-sa a confirmat că psihopaţii sunt capabili să discearnă între bine şi rău, drept urmare, întru totul justificat ei au fost găsiţi vinovaţi pentru faptele comise şi în final condamnaţi pe măsura grozăviei acestor fapte. E drept, nu toţi criminalii pomeniţi în carte şi-au primit pedeapsa meritată. Astfel, „văduva neagră” Belle Gunness, cea căreia i se atribuie minimum 42 de victime, în anul 1908 a dispărut fără urmă, nu înainte de-a intra în folclorul nord-american, „povestea sa văzând chiar luminile rampei sub titlul «Misterul doamnei Gunness»”, după cum notează autorul. Şi mai departe: „Nu vom şti niciodată ce i s-a întâmplat acestei psihopate, dacă a ars în flăcări sau a ajuns o bătrânică bogată şi respectabilă”. Nici Jeanne Weber, „sugrumătoarea din Paris” cu vreo 10 copii pe conştiinţă, nu a fost pedepsită pe măsura faptelor sale oribile, căci în anul 1909 ea s-a autostrangulat (dovadă că pedeapsa divină acţionează fără greş), după ce a fost internată în sanatoriul psihiatric din Noua Caledonie. În schimb Peter Kürten, „vampirul din Düsseldorf”, s-a predat poliţiştilor pe 24 mai 1931, fără să opună rezistenţă, iar Fritz Harmann, ferocele „măcelar din Hanovra”, l-a îngrozit pe judecător atunci când i-a povestit cu lux de amănunte cum sfâşia cu dinţii gâtul tinerilor ademeniţi în camera sa (numărul victimelor măcelărite şi apoi transformate în cârnaţi, nici măcar el n-a putut să-l precizeze), pentru ca în final să-i mai uimească o dată pe magistraţi, atunci când i-a implorat pe aceştia să-l condamne la moarte!

J.A. Ceribán se mai întreabă în Introducere de ce aceste oribile fiinţe au ales partea întunecată a vieţii? Şi tot el răspunde că „experţii în criminologie consideră copilăria ca fiind foarte importantă atunci când este vorba de modelarea personalităţii noastre”. Cu niţel umor, autorul ne înfăţişează cele trei cauze care apar frecvent în biografiile copiilor candidaţi la o carieră de criminali psihopaţi: 1) Urinatul nocturn în pat, chiar şi la o vârstă mai mare de 12 ani; 2) Impulsul obsesiv de a chinui animalele de casă ori prietenii; 3) O mare atracţie pentru foc.

Nu avem nici un motiv să ne îndoim că personalitatea copiilor marcaţi de aceste trei deficienţe, are toate şansele să avanseze înspre plăcerea hâdă a săvârşirii crimei. Dar din scurtele biografii ale acestor monştri cu chip uman, aflăm că şi alte cauze favorizează acumularea urii şi dezvoltarea cruzimii lor: a) Ura nutrită faţă de întreaga societate, din care se simte exclus fie pentru statura sa pitică, fie pentru sluţenia sa fizică. Este cazul lui John Ketch, călăul feroce din Anglia secolului al XVII-lea; b) Mediile constituite din familii sărace, cu tată alcoolic şi violent, aşa ca în cazul lui Peter Kürten, care printre altele suferea şi de ejaculare precoce, o altă caracteristică frecvent întâlnită la criminalii psihopaţi; c) Firea rebelă, de adevărat bătăuş ce-l caracteriza pe copilul John Wesley Hardin, devenit în scurt timp fiorosul pistolar din Vest, cel căruia i se atribuie 44 de victime; d) Dorinţa de înavuţire cu orice chip. Este cazul acelei sinistre Belle Gunness despre care deja am amintit, precum şi a „seducătorului de văduve”, Henry Desiré Landru, cel mai celebru între psihopaţii francezi; e) În cazul lui Albert H. Fish, „căpcăunul din New-York”, cel mai vârstnic condamnat la scaunul electric din închisoarea Sing-Sing, se învederează o serie întreagă de anomalii: sadism, masochism, castrare, exhibiţionism, pedofilie, coprofagie, fetişism, canibalism, hiperhedonism: f) Mediul familial apăsător în care s-a născut şi a copilărit Ted Bundy, „prădătorul din Seattle”, conjugat cu eşecul primei iubiri, au făcut din acesta un psihopat sexual; lovituri cu bare de fier şi ciocane, penetrări vaginale cu drugi metalici, strangulări etc.; g) În cazul lui Andrei Romanovici Cikatilo, cel supranumit „bestia din Rostov”, norocul l-a ajutat pe acesta într-un mod de-a dreptul miraculos ca să scape de mai multe ori din plasa poliţiei ce-i luase urma, iar după ce lucrurile se mai linişteau cât de cât, să reînoade şirul fărădelegilor pentru a-şi servi un nou orgasm monstruos în faţa victimelor ciopârţite.

N.B.: Lista criminalilor în serie este departe de a fi completă, dacă ne gândim numai la faptul că din ea lipseşte Jack Spintecătorul, una dintre cele mai celebre şi mai


Numărul 753

Descarcă PDF