Arhiva zilnică: 8 mai 2016

Adevărul este că vom auzi din ce în ce mai des această retorică: sacrificiile salariale, fiscal-bugetare, ale nivelului de trai, de bunăstare, de existență demnă, de subzistență chiar, ale populației (din nou…) au fost necesare pentru a schimba paradigma economică… Pentru a trece de la o economie bazată pe consum (atâtea decenii ființând, totuși, cu folos) la una axată doar pe investiții… Ba, va deveni probabil și noul „laitmotiv” politic-guvernamental (explicativ pentru mase, dar nu și justificativ real) până ni se va întipări că acesta (ne) este marele program de țară… (Dar nu al țării, pentru noi…). Că am trăit, cu bune și cu rele în toate aceste decenii postdecembriste fără a fi avut habar de rostul nostru… În fine, de scopul altora în destinul nostru… Iar trecerea de la o economie susținută de consum la una dezvoltată prin investiții („Dar pentru cine?” – aceasta ar trebui să ne fie întrebarea acum, fără a aștepta să ajungem la acel „atunci” în care, nu deciziile, nici măcar, ci însăși prezența noastră să nu mai conteze) este voit brutală pentru a nu a mai avea vreme de dezbateri… Deși, evident, o schimbare de paradigmă nu se poate face doar prin decizii și hârtii… Fie și prin înlocuirea acelora „de guvernare” cu a acelea „de guvernanțe”… Pentru că, în sine, paradigma, nu poate fi ceva indus artificial, forțat, brutal, ea trebuind să aibă o „izvorâre” naturală… Să vină de la sine în mersul unei economii… Altminteri, este doar o brutalizare, nu doar a economiei unei țări, ci, prin aceasta, a populației, a demnității ei, a încrederii în ziua de mâine, a prestanței ei ca parte a acelei Cetății (ca demers filosofic) dezbătând problemele social-economice, manifestându-se, ființând, existând și raționând… Și nu zăcând supusă în letargia țarcului impus de alții…

Desigur, dacă ar fi să-i întrebăm pe toți acești miniștri, scurmând în viețile noastre pentru a impune „gândirea” economică împachetată de alții, ce înseamnă, pentru noi, pentru cetățenii acestei țări, paradigma economiei bazată (strict) pe investiții, nu ar avea ce să ne spună… În afara celor câteva rânduri învățate pe de rost… Nu ar putea contura felul de transformare a acestei noi paradigme în acel util pentru țară… Nu ar putea dezvolta proiecția evoluției în viitor a unei țări care s-ar baza strict pe investiții, strivind consumul, ori a felului în care acele investiții i-ar fi de folos cu adevărat populației… Și, mai ales, dacă ar merita prețul plătit, și acum, dar și în viitorul imediat… Pentru că, în fond, investițiile, dacă sunt nonproductive pentru țară (ca fabrici, uzine, combinate), „monetizând” doar pentru corporațiile de afară, sunt inutile pentru noi… Și ce rost ar mai avea ele dacă nu mai există consumul intern, plecând, acum, la drum într-o translatare etapizată, echilibrată, pentru a păstra ponderea și rostul consumului populației… Și nu, iată!, omorându-l… Căci, adevărata paradigmă ar trebui să vizeze dezvoltarea menținând și consumul, în final, consumatorii fiind aceia care contează… Nu fabricile, nu piețele de desfacere… Sau nu doar acestea… Ci aceia care pot beneficia de pe urma acestei schimbări de paradigmă, închizând cercul economic al producției și consumului, al întoarcerii apoi în economie a banilor din consum pentru noi dezvoltări…

Dar nu, nici un guvernant nu va răspunde la necesitatea brutalizării țării pentru impunerea schimbării de paradigmă peste noapte… Pentru că răspunsul nu este pentru noi… Și nu este nici măcar la ei, ci acolo unde s-a impus acest traiect… Din nou ca experiment social-economic de masă, continuând toate acele impuneri venite dinspre și prin FMI, Banca Mondială, UE („pnrr”)… Toate acele „injecții”, și politice, și bancar-fiscale, și economice, și medicale, și sociale – iar expozeul unei țări-cobai poate continua cu aproape fiecare zi, și aproape fiecare ceas din aceste decenii postdecembriste… În care am fost folosiți în masă pe post de șoareci de laborator… Fără o grijă a supraviețuirii „cobaiului”, căci, nu-i așa?!, pe cine mai interesează felul în care sfârșește subiectul experimentului…

Da, schimbarea paradigmei economiei bazate pe consum în cea a unei economii axate pe investiții era poate inevitabilă la un moment dat… Dar ea trebuia să vină ca o „izvorâre” naturală și, mai ales, ca una prin dezvoltare în folosul nostru și nu pe calapodul investițiilor pentru alții… Pentru că, asta se întâmplă acum… Românii sunt sacrificați pentru modernizarea, dezvoltarea economică a țării, dar nu pentru ei, ci, „exfoliați” de propriile componente de identitate (ca românism, ca demnitate, ca mândrie, ca exprimare, rost și scop), pentru alții… Căci, am fi putut vorbi despre o schimbare de paradigmă în folosul nostru național dacă toate aceste investiții se făceau strict prin antreprenoriatul românesc, în sau prin parteneriat cu statul român… Și dacă acest stat ar fi fost, ca partener al antreprenorilor, decapat de influențele, intruziunile, condiționările intereselor economice de afară… Dar asistăm doar la o dezvoltare prin împrumuturi, tot mai des transferate dinspre zona nerambursării (a dreptului de a beneficia de acestea ca membri ai UE) spre împrumuturi ce trebuiesc returnate și încă la dobânzi tot mai împovărătoare… Asta și pentru că banii Europei au devenit tot mai scumpi, tot mai greu de procurat, Bruxelles -ul decizând să oprească, brutal, finanțările de odinioară ca fonduri nerambursabile și scheme de sprijin comunitar (nu și în cazul nemembrei UE, așa să-i rămână statutul!, Ucraina) și să impună doar investiții cu bani obligatoriu asumați ca împrumuturi… Lucru de care guvernanții și clasa noastră politică profită, asigurându-și următoarea sinecură pentru ei și lanț pentru țară… Aderarea la OCDE, de unde a venit și impunerea desființării consumului ca motor economic, și de unde știu ca vor obține, având fișa de epurare a tot ceea ce este național- românesc (și nu doar în economie), următoarele tranșe de bani („de dezvoltare”, „de investiții”)…

E inutil să consumăm foarte multă energie cu criza politică internă, pentru că ea nu reprezintă decât un joc de lumini și umbre ce reproduce în laborator tensiunile geopolitice globale. O reproducere, evident, ieftină, pentru consum intern. Pe ce se suprapune criza politică autohtonă? În ultima vreme, pe războiul din Iran, prima tentativă majoră americană (după parodia din Venezuela, relevantă ca semnal geopolitic, dar nu ca realitate, având în vedere condițiile aparte ale locului de desfășurare) de a conturna puterea Chinei în spațiul consacrat al Drumului Mătăsii, adică în Eurasia. Bilanțul atacului american din Iran e destul de modest, dar e doar un început. Însă un început care anunță deja sfârșitul… Recent, ministrul de finanțe al Indoneziei, probabil stimulat de acordul militar semnat cu SUA, a vorbit despre posibilitatea ca țara sa să perceapă o taxă pentru navele care tranzitează strâmtoarea Malacca, atac evident (simbolic, deocamdată) la capacitatea de export a Chinei. Unii analiști (e drept, chinezi) consideră că e un balon de încercare american: dacă nu cedați, voi, chinezii, în Iran, vă putem strangula mai aproape, în Malacca… Problema este că chinezii știu că SUA nu mai poate face ceea ce sugerează aceste acțiuni ale unor state „proxy”! E adevărat, rutele terestre alternative de care vorbesc chinezii, importante, ocolind marea, nu par nici ele complet asigurătoare, dar nici descurajarea de tip Navy nu mai este de actualitate. Așadar, China merge înainte! China critică recent proiectul de lege al UE numit al Acceleratorului industrial, pe care-l consideră discriminatoriu la adresa Chinei. China se pronunță cu fermitate: statele care caută să stopeze dezvoltarea țării (vezi cazul Indoneziei) nu fac decât să se agațe de un tren care merge în direcția greșită, de SUA, căci ea, China, este capabilă să dezvolte alte spații, iar pentru asta are capacitatea de a exporta tehnologie de ultim moment – un mod de a spune că cine refuză colaborarea cu China refuză progresul!

Să revenim la oile noastre. Nici USR-PNL nu este Europa, nici AUR nu este Rusia sau MAGA, nici PSD nu este China. Identificarea aceasta forțată este, încă odată, de consum intern. Ca și UE, România privește spre China ca spre o sursă de investiții directe. Acceleratorul industrial al UE nu pare un zid antichinezesc, dimpotrivă! Critica Chinei pare un mod mascat de a sugera o tensiune care nu există. O salvarea a aparențelor suveraniste. De fapt, UE și China sunt foarte compatibile. Mai mult, au nevoie stringentă una de cealaltă. Dacă, în toiul războiului dintre SUA și China, Europa poate ridica nivelul de condiționalitate al investițiilor chineze, este un amănunt în raport cu marele interes comun pe care și europenii și chinezii și rușii îl au, acela de a asigura echilibrul economic și geopolitic al Marelui Continent Eurasiatic.

România agent MAGA? E o glumă bună. România anti-europeană? O iluzie. Mai degrabă, în degringolada mare a crizei globale, România „mai puțin europeană” vrea să devină, de ce nu?, o poartă de intrare a investițiilor chineze. E un joc ciudat, în care pe teren sunt, în loc de două echipe, trei. Ca urmare, niciuna nu poate câștiga singură partida dar, în același timp, toate sunt obligate să câștige împreună jocul!

Este inutil să explic care e rolul serviciilor secrete, ar fi trebuit să îl cunoaștem toți. Și nici nu am cum să va transfer toate cunoștințe mele în materie de intelligence, care nu sunt, totuși, puține. De nenumărate ori am explicat că există o „schismă”, o ruptură ideologică și de scop final între serviciile de informații românești. Am explicat de nenumărate ori ca exista cel puțin trei mari „biserici”. Unii au rămas patrioți, alții sunt ideologizati (ori neobolsevic brusselez, ori altor puteri) și o a treia categorie care se foloseste de funcțiile avute pentru a acumula averi ilicite, fiind „guns for hire”, jucând la oricate capete e nevoie pentru a mai face câteva sute de mii de euro prin devalizari directe sau indirecte ale bunurilor unor instituții / companii private, cetățeni sau ale statului. Între cele trei categorii, ultima e cea mai periculoasă, pentru că se pliază pe interese politice și financiare de moment. Cei care fac parte din ea nu sunt „reliable”, de încredere, ei își vând „aptitudinile” funcție de interes. Dintre toți, aceștia sunt cei care nu au mamă, nu au tată – pentru ei toți oamenii sunt niște fraieri, niște gândaci. Cei din a doua categorie sunt cei care fac jocul a ce numim noi „sistem” – se asigură ca interesele UE, SUA, NATO, Rusia, UK, Franța, Israel, Germania șamd. Sa nu va imaginați nicio secundă ca în aceasta categorie există numai agenți care lucrează doar pentru ce numim ca termen generic „Ursula et comp”. Statistic vorbind, este imposibil sa existe numai agenți și unei singure puteri străine!

Și sa nu uitați ca exista și serviciile de contrainformații atât ale SIE, cât și ale armatei șamd…

Unii spun ca as fi naivă imaginându-și ca eu cred ca serviciile nu au avut niciun rol în apariția AUR, a lui Georgescu, a lui Simion. Aceste persoane ar fi bine să citească tot ce scriu de peste zece ani în această privință, pentru a fi cât de cât în cunoștință de cauză. Cred că am fost printre primele voci care a spus, încă de la apariția AUR ca este un partid creat de un segment de patrioți din servicii, armată și BOR. da, exact asta am spus și asta cred și acum! E convingerea mea pe care nu o poate schimba nimeni. Da, AUR este un partid creat pe sub radar, așa cum Georgescu și Simion sunt lideri creați tot pe sub radar! Și sunt convinsa ca nu sunt singurele persoane pregătite din timp, în ani, poate chiar zeci de ani pentru anumite funcții,care trebuie sa apară la momentul potrivit, în situații critice, rolul lor fiind de a salva România de la disoluție.

Nu glumesc, așa procedează toate tarile, toți au „pepiniere” de lideri.

În privința afirmații ca „aur e creația securiștilor lui Iliescu”. Nu doar ca e hazardata, dar e și ilogică. Majoritatea securiștilor cu adevărat importanți ai lui Iliescu, moșteniți de la Ceaușescu, sunt de multa vreme plecați pe lumea cealaltă, iar cei rămași nu mai au atâta influență cât, iar, își imaginează unii. Din simplul motiv ca timpul nu iartă pe nimeni! Ce observ însă la cei care se declara „pro-europeni” și sunt de părere că „AUR e securist/putinist /prorus/legionar /extremist sunt următoarele lucruri: – pentru ei, UE e raiul pe pământ; – au o dorința de apartenență absolut morbidă la o societate a cărei decădere morala o ignoră cu totul; – suferă de un profund intelectualism idiot insuflat de către marxismul cultural căruia i-au căzut victime și de a cărui ideologii neobolșevice nu se pot dezbăra…

Cum am crescut în comunism, generația mea ar fi trebuit să recunoască propaganda, dar o parte a ei nu o face. Cum nu o fac nici generațiile crescute în anii 90, care au fost învățate ca sunt cetățeni ai unei națiuni inferioare și care își caută validarea în apartenența la UE. Ca și cum România nu ar fi în Europa oricum… Practic, pro-europenii suferă de o tară care le-a fost insuflată chiar de „europenii” cu care vor sa se identifice! Sunt tributari timpurilor în care romanii erau foarte prost văzuți în Europa. Nu ca acum ar fi tratați egal cu un cetățean francez sau german, de exemplu, însă percepția s-a mai îmbunătățit ușor. Totuși, mulți dintre acești români „pro-europeni” sunt cei care evită în general să își decline naționalitatea când se află în străinătate de „rușine”. Iar politicienii pro-europeni suferă de aceeași boală! La care se adaugă dosarele cu care sunt șantajați. În acest fel s-a creat acea masă critică de politicieni care executa fără să crâcnească sau discute măcar orice ordin venit de la Brussel! Mai mult, din dorința de a fi plăcuți „europenilor superiori”, tratează și recomandările UE, care nu sunt obligatorii, ca pe miște ordine pe care au obligația să le execute de îndată! Așa s-au infaptuit o mulțime de „dorințe” ale UE care au fost și sunt adevărate dezastre!

Și, pe lângă această dorință bolnava de a fi acceptați, atât politicienii pro-europeni”, cât și votanții „pro-europeni” sunt ori pe statul de plată al vreunei organizații neguvernamentale ori a unui concern european „corect politic”, ori parveniți suiți în funcții obținute pe linie de partid, nu pe meritocrație, ori intelectuali de tip IYI, ori simpli naivi, care sunt mutați și folosiți ca pionii pe o tablă de șah. Cert e că putem vedea ca societatea, divizată ideologic în acest moment, este inundată de fumigene, dezinforma re și manipulări ce devin pe zi ce trece din ce în ce mai penibile și mai greu de înghițit pentru orice persoana care mai are o umbră de gândire critică. Cum sunt cele care atașează cetățenilor care știu ce înseamnă primul articol din Constituția României tot felul de etichete, care de care mai ridicole prin afirmațiile făcute la adresa lor, afirmații puerile, sloganoide și de o factura propagandistică de cea mai joasă speță, pe care doar absolvenții Institutului de Perfecționare a Prostiei Native le cred și le propagă cu virtuți papagalicești incontestabile.