Adevărul este că vom auzi din ce în ce mai des această retorică: sacrificiile salariale, fiscal-bugetare, ale nivelului de trai, de bunăstare, de existență demnă, de subzistență chiar, ale populației (din nou…) au fost necesare pentru a schimba paradigma economică… Pentru a trece de la o economie bazată pe consum (atâtea decenii ființând, totuși, cu folos) la una axată doar pe investiții… Ba, va deveni probabil și noul „laitmotiv” politic-guvernamental (explicativ pentru mase, dar nu și justificativ real) până ni se va întipări că acesta (ne) este marele program de țară… (Dar nu al țării, pentru noi…). Că am trăit, cu bune și cu rele în toate aceste decenii postdecembriste fără a fi avut habar de rostul nostru… În fine, de scopul altora în destinul nostru… Iar trecerea de la o economie susținută de consum la una dezvoltată prin investiții („Dar pentru cine?” – aceasta ar trebui să ne fie întrebarea acum, fără a aștepta să ajungem la acel „atunci” în care, nu deciziile, nici măcar, ci însăși prezența noastră să nu mai conteze) este voit brutală pentru a nu a mai avea vreme de dezbateri… Deși, evident, o schimbare de paradigmă nu se poate face doar prin decizii și hârtii… Fie și prin înlocuirea acelora „de guvernare” cu a acelea „de guvernanțe”… Pentru că, în sine, paradigma, nu poate fi ceva indus artificial, forțat, brutal, ea trebuind să aibă o „izvorâre” naturală… Să vină de la sine în mersul unei economii… Altminteri, este doar o brutalizare, nu doar a economiei unei țări, ci, prin aceasta, a populației, a demnității ei, a încrederii în ziua de mâine, a prestanței ei ca parte a acelei Cetății (ca demers filosofic) dezbătând problemele social-economice, manifestându-se, ființând, existând și raționând… Și nu zăcând supusă în letargia țarcului impus de alții…
Desigur, dacă ar fi să-i întrebăm pe toți acești miniștri, scurmând în viețile noastre pentru a impune „gândirea” economică împachetată de alții, ce înseamnă, pentru noi, pentru cetățenii acestei țări, paradigma economiei bazată (strict) pe investiții, nu ar avea ce să ne spună… În afara celor câteva rânduri învățate pe de rost… Nu ar putea contura felul de transformare a acestei noi paradigme în acel util pentru țară… Nu ar putea dezvolta proiecția evoluției în viitor a unei țări care s-ar baza strict pe investiții, strivind consumul, ori a felului în care acele investiții i-ar fi de folos cu adevărat populației… Și, mai ales, dacă ar merita prețul plătit, și acum, dar și în viitorul imediat… Pentru că, în fond, investițiile, dacă sunt nonproductive pentru țară (ca fabrici, uzine, combinate), „monetizând” doar pentru corporațiile de afară, sunt inutile pentru noi… Și ce rost ar mai avea ele dacă nu mai există consumul intern, plecând, acum, la drum într-o translatare etapizată, echilibrată, pentru a păstra ponderea și rostul consumului populației… Și nu, iată!, omorându-l… Căci, adevărata paradigmă ar trebui să vizeze dezvoltarea menținând și consumul, în final, consumatorii fiind aceia care contează… Nu fabricile, nu piețele de desfacere… Sau nu doar acestea… Ci aceia care pot beneficia de pe urma acestei schimbări de paradigmă, închizând cercul economic al producției și consumului, al întoarcerii apoi în economie a banilor din consum pentru noi dezvoltări…
Dar nu, nici un guvernant nu va răspunde la necesitatea brutalizării țării pentru impunerea schimbării de paradigmă peste noapte… Pentru că răspunsul nu este pentru noi… Și nu este nici măcar la ei, ci acolo unde s-a impus acest traiect… Din nou ca experiment social-economic de masă, continuând toate acele impuneri venite dinspre și prin FMI, Banca Mondială, UE („pnrr”)… Toate acele „injecții”, și politice, și bancar-fiscale, și economice, și medicale, și sociale – iar expozeul unei țări-cobai poate continua cu aproape fiecare zi, și aproape fiecare ceas din aceste decenii postdecembriste… În care am fost folosiți în masă pe post de șoareci de laborator… Fără o grijă a supraviețuirii „cobaiului”, căci, nu-i așa?!, pe cine mai interesează felul în care sfârșește subiectul experimentului…
Da, schimbarea paradigmei economiei bazate pe consum în cea a unei economii axate pe investiții era poate inevitabilă la un moment dat… Dar ea trebuia să vină ca o „izvorâre” naturală și, mai ales, ca una prin dezvoltare în folosul nostru și nu pe calapodul investițiilor pentru alții… Pentru că, asta se întâmplă acum… Românii sunt sacrificați pentru modernizarea, dezvoltarea economică a țării, dar nu pentru ei, ci, „exfoliați” de propriile componente de identitate (ca românism, ca demnitate, ca mândrie, ca exprimare, rost și scop), pentru alții… Căci, am fi putut vorbi despre o schimbare de paradigmă în folosul nostru național dacă toate aceste investiții se făceau strict prin antreprenoriatul românesc, în sau prin parteneriat cu statul român… Și dacă acest stat ar fi fost, ca partener al antreprenorilor, decapat de influențele, intruziunile, condiționările intereselor economice de afară… Dar asistăm doar la o dezvoltare prin împrumuturi, tot mai des transferate dinspre zona nerambursării (a dreptului de a beneficia de acestea ca membri ai UE) spre împrumuturi ce trebuiesc returnate și încă la dobânzi tot mai împovărătoare… Asta și pentru că banii Europei au devenit tot mai scumpi, tot mai greu de procurat, Bruxelles -ul decizând să oprească, brutal, finanțările de odinioară ca fonduri nerambursabile și scheme de sprijin comunitar (nu și în cazul nemembrei UE, așa să-i rămână statutul!, Ucraina) și să impună doar investiții cu bani obligatoriu asumați ca împrumuturi… Lucru de care guvernanții și clasa noastră politică profită, asigurându-și următoarea sinecură pentru ei și lanț pentru țară… Aderarea la OCDE, de unde a venit și impunerea desființării consumului ca motor economic, și de unde știu ca vor obține, având fișa de epurare a tot ceea ce este național- românesc (și nu doar în economie), următoarele tranșe de bani („de dezvoltare”, „de investiții”)…
