Și totuși, poate o stare de alertă energetică să acopere tot ceea ce s-a furat, s-a deturnat, s-a manipulat, s-a mințit în aceste ultime decenii?… Poate o stare declarativă (ilegală) să acopere hoțiile din sistemul energetic? Inclusiv din cel nuclear?… Pentru că, pare tot mai evident, decretarea (la propriu, aproape în mod ceaușist!) a stării de alertă energetică de către guvernanții, urmărește, nu identificarea de soluții energetice imediate, suportabile pentru populație din punct de vedere al costurilor, ci, în fapt, acoperirea „de îndată” a unor potlogării de care toate partidele îndulcite la vafa puterii, și toate guvernele trecute, sunt conștiente… De altfel, tehnic, și nicidecum și legitim legislativ, prin starea de alertă energetică guvernul și-a asigurat un mecanism de acțiune care să ocolească posibilele opreliști date de discutarea și votarea acestor decizii și acte în Parlament. În comisii de specialitate, prin avize tehnice și inclusiv juridice, prin care, la un moment dat, cineva ar fi putut sesiza mârșăvia declarării stării de alertă energetică… Dar așa, singuri practic în planul decizional energetic național (momentan, doar în cel energetic, dar, dacă tărășenia stării de alertă funcționează, o să o găsim aplicată peste tot unde trebuie acoperite potlogării ce riscă a ieși în evidență la scadența plăților și gradelor de realizare a „investițiilor” din fondurile europene), guvernanții pot acoperi hoțiile din tot ceea ce (nu) s-a „investit”. Fără a fi obligați să răspundă, ca parte a măsurilor luate, la întrebarea esențială: de ce s-a ajuns aici?!…
Guvernul poate încerca dară „corectarea” rapidă a obstacolelor albiei unui fluviu… Iar măsurile nu au fost chiar tembele, doar că nu au ținut cont de scăderea în continuarea a Dunării, prognozată, și nu s-au raportat, în balanța costuri-eficiență, la „timpul” câștigat față de cheltuielile făcute cu minarea stâncii și scufundarea barjelor… Cheltuieli, în mod cert, mai mari raportate la timpul câștigat, decât cele ale importului suplimentar de energie în situația închiderii centralei cu o zi sau două mai devreme. Guvernul poate, iată, decide scufundarea, ca măsură tehnică „de urgență”, a barjelor, acțiune, care, iarăși, ar fi funcționat dacă era corelată cu alte lucrări ce vizau asigurarea aportului de apă din proiectul „însertărit” al brațului Bala (și dacă Dunărea nu ar fi scăzut atât de mult încât până și trecerea cu bacul de la Ostrov-Silistra să fie suspendată)… Acțiuni guvernamentale, nu pentru binele nostru, ci pentru a acoperi fel și fel de potlogării… Drept care, a instituit și acel Plan național (ca pact politic) energetic de țară!… Care va funcționa aidoma celorlalte pacte de care am mai avut parte, și cel „pentru sănătate”, și cel „pentru educație”, acoperind pete pe care le vedeam cu toții, le știam, le simțeam, dar am acceptat aceste paravane-pact, care nu au adus nimic bun pentru noi, ca prezumtivi beneficiari ai lor, fiind folosite doar pentru a acoperi și șterge „din pix” datorii, scadențe… Toate putând începe a pune probleme juridice foștilor decidenți, dar și ai celor actuali, la fel de părtași prin pecinginea general otrăvitoare care ne-a împăienjenit economia, sănătatea și chiar subzistența: cea a clasei politice și de guvernare.
Fără o stare de alertă energetică prin care să-și aroge dreptul de unic decident al unor inițiative (acțiune neconstituțională, ilegală, penală), toate măsurile ar fi trebuit să ajungă în Parlament… În comisiile „de specialitate”, unde se putea găsi cineva să sesizeze aberațiile… Ar fi avut șanse mari și de a supura spre presă… Dar și spre societatea civilă a singurului „ong” de dreptate de astăzi (în fine, mai mult de pseudojustiție cetățenesc-anonimă), structura de rețele sociale… Pentru că, prima chestionare legată de situația de la Cernavodă trebuia să vizeze, într-adevăr, modul de asigurare a necesarului de apă, dar din perspectiva, nu a scăderii actuale a debitului Dunării, ci a felului în care nimeni nu s-a ocupat de o asemenea posibilă situație (devenită, în ultimii ani, nu posibilă, ci iminentă)…
Dar minciuna are picioare scurte! Iar natura ne arată ea „golurile” pe care nu vrem a le vedea… Și ne sancționează când, pe mai departe, ne facem a nu le vedea, prima interogare trebuind să vizeze însăși minciuna în care trăim de atâtea decenii: continua… „continuare a lucrărilor la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă”! A achitării a fel și fel de studii de fezabilitate, a achiziționării de componente pentru acestea (vasul reactorului, turbogeneratoarele), când se știa că actualul aport de apă al sistemelor de colectare spre Cernavodă (în condițiile de debit normal al Dunării) oricum abia poate asigura răcirea grupurilor existente. Darămite a încă două grupuri suplimentare?!… Problema era știută… S-au făcut studii, s-au plătit bani… Aidoma hidrocentralelor cu pompaj, care există pe hârtie, „livrează”, tot pe hârtie, megawați în sistemul național, dar, fizic, nu li s-au turnat nici măcar fundațiile. Și în cazul centralei de la Cernavodă s-au făcut studii, s-au dat bani pentru proiectele tehnice de asigurarea a necesarului de apă… S-a mers atât de bine, pe hârtie, încât, tot „din pix”, s-au avansat inclusiv termenele „certe” de punere în funcțiune a grupurilor 3 și 4 (în 2030, respectiv 2031)! Fără ca nimeni să întrebe cum s-au putut plăti atâția bani pentru achizițiile de componente pentru acestea în condițiile în care sistemul de aport de apă nu era nici măcar început? În condițiile în care nici nu era evident dacă debitul Dunării va fi suficient ținând cont de scăderile deja constante din ultimii ani. Mulți ani. Și chiar dacă se știa că noile reactoare nu pot fi construite până când nu se rezolvă problema debitului scăzut al Dunării, și nu pentru perioadele de secetă, ci, iată, aproape pentru întregul an, când chiar condițiile de construire punctau asigurarea unor surse de răcire constante pentru următorii 30 de ani, s-a tăcut… Complice… Nu a fost adusă în discuție nici măcar principala soluție, cea a proiectului Bala, devenită, între timp, o altă potlogărie „de sertar”… Și, astfel, nu numai că s-au făcut corecțiile minim necesare de adâncire pentru prizele de la grupurilor 1 și 2, dar nu a demarat nici lucrările pentru cele necesare următoarele reactoare (atenție, cu date clare de punere în funcțiune!). Nu au demarat lucrările la prizele de apă pentru viitoarele două grupuri, dar, în schimb, s-a trecut la achiziția componentelor reactoarelor… Fără a avea garanția certă a posibilității asigurării fluxului de apă și pentru acestea… Pentru că firmele altor și altor „băieți deștepți” trebuiau să facă bani din achizițiile pentru grupurile 3 și 4… Iar în tot acest timp, lucrarea principală, asigurarea apei pentru răcirea reactoarelor printr-un proiect hidrotehnic de peste un miliard de lei, menit să echilibreze debitul pe brațele Dunării, a fost azvârlită „la și altele”… Încuiată într-un sertar deși avea studiul de fezabilitate, ca proiect de „restaurare și renaturare a zonei de bifurcație a brațului Bala”, finalizat de mai bine de opt ani.
De ce această secretomanie de partid, de instituții, de ministere și agenții, de servicii „secrete” și CSAT?… Nu cumva pentru a se putea achiziționa, pe mai departe, pe planul (de partid) de comisioane și de „paraîndărături”, componentele necesare reactoarelor, asta chiar dacă probabilitatea asigurării aportului tehnic de apă, chiar și în eventualitatea noilor lucrări (în condițiile în care Dunărea a ajuns la debituri, chiar și în lunile bune, mai mici decât în urmă cu nici zece ani), a scăzut dramatic?… E o întrebare… Nu cumva și „fondurile externe nerambursabile” pentru acest proiect au fost transferate, „mișcate” spre alte investiții, deturnate de la capitolul lor de încadrare ca „fonduri externe nerambursabile”, tot pentru a acoperi alte potlogării? Pentru că și asta ar însemna multă, foarte multă pușcărie…
Oricum, ținând cont de actualele prognoze de debit ale fluviului, nu ar trebui, înainte de a-i mai lăsa pe guvernanți și clasa politică să mai fure niște bani, să vedem dacă proiectele nu trebuie complet refăcute?… Să le discutăm prin prisma unei evidențe… Aceea în care „pietrele secetei”, prezente în mai multe zone europene ale Dunării, vor ieși tot mai des „la lumină”… Transformând într-o constantă fenomenul de secare… Căci, în asemenea condiții, se va mai justifică oare continuarea investițiilor la grupurile 3 și 4 dacă nu se va putea asigura apa din alte surse? (Există centrale care au propriile lacuri de acumulare, propriile baraje – și există și la Cernavodă un proiect asemănător, dar care, iarăși, este aruncat într-un sertar din vremuri și mai vechi)… Sau ar trebui ca toate lucrările tehnice să se concentreze, de acum, prioritar, pe refacerea prizelor actuale de apă pentru grupurile 1 și 2? Iar dacă nu va putea fi asigurată/ identificată o resursă de captare/priză suplimentară a apei pentru răcirea viitoarelor reactoare, atunci însăși poziționarea actuală a grupurilor 3 și 4, în raport cu șenalul derivat din brațul fluviului, ca posibilitate de debit, poate ar trebui regândită…
