Arhiva zilnică: 19 martie 2014

Numărul 777

Data: 20 mai 2026 by Administrator

Descarcă PDF

Sistemul păcii de la Paris e mort…

Data: 20 mai 2026 by Cristi Pantelimon

Războiul din Iran înseamnă și sfârșitul sistemului wilsonian, ecumenist și internaționalist al „păcii mondiale” și al luptei de tip polițienesc împotriva războiului. O federație (globală) de state, spune Carl Schmitt, nu cunoaște războaiele, ci doar „execuțiile”. Am avut un secol de execuții, în care conceptul juridic al războiului s-a întors în premodernitate, cu ajutorul nuanțelor moralizatoare (război „just” versus „injust”). În acest sens, s-a operat o discriminare periculoasă între conducerea statelor (începând cu kaiserul Wilhelm al II-lea) și popor (Wilson, în declarația din 2 aprilie 1917 spunea că americanii nu au nimic cu poporul german…). Suntem, așadar, în aria acelor „rogue states”, state pirat, care sunt declarate în afara legii. Care lege? Legea… ecumenistă, internaționalistă dar auto-anihilantă a Societății Globale, care, teoretic, admite orice membru ce respectă statutul pacific al Societății, eliminând complet sensul realist al ideii de conflict.

Dar este posibilă o lume complet pacificată? Numai cu condiția ca să existe un Suprastat care să asigure poliția globală.

Așadar, ori facem o Societate Globală în care statele pier și avem o poliție (Gandarm Global), ori admitem existența statelor ca subiecți ai dreptului internațional (plus eventualele conflicte dintre ele, care pot duce la război) și atunci statele nu mai sunt „rogue states” și dispare și conceptul Jandarmului Mondial. Suntem în această din urmă situație. Trump distruge globalismul fiindcă nu mai are capacitatea de a fi Jandarm. Însă el face războiul, din plin, deși îl îmbracă în straiele vechi ale internaționalismului pacifist. Jandarmul Mondial, însă, nu operează în sistemul internațional în care conceptul de război e clar definit, ci în sistemul în care certurile sunt interne. Doar că este evident că ecumenismul e mort, fiindcă Trump e singur împotriva Iranului, care nu mai este un pirat ce trebuie pedepsit de poliția globală, ci un stat cu interese ce se pot apăra prin război!

Internaționalismul transformă războiul dintre state în război civil, nimic mai mult. Conflictele nu dispar, ci doar sunt blurate în nuanțe morale și sunt „internaționalizate”, fiind „de-naționalizate”. A de-naționaliza un conflict înseamnă a-l transforma în conflict global. Cazul Ucrainei versus Rusia, al Iranului versus SUA etc. În mod normal, separarea dintre regim și popor, dintre stat și națiune este tot un artificiu al noțiunii internaționaliste a războiului (putinismul versus poporul rus, ayatolahii versus poporul iranian pe care Trump vrea să-l salveze de regim etc Evident, rușii au și ei varianta lor, cu regimul Zelenski!). Atenție! Noi înșine putem cădea pradă acestei viziuni stranii, admițând că nu mai avem un stat, ci un „regim” Nicușor Dan sau Bolojan. Așa ceva este inadmisibil în dreptul internațional, fiind o capcană a internaționalizării conceptului de război… Una peste alta, sistemul Păcii de la Paris, de după primul război, întărit tot la Paris după al doilea conflict global, se termină. BRICS este varianta neglobală a lumii de mâine, fără pretenții universaliste, dar făcând apel la concepte juridice clare, ce se vor reașeza și vor trebui reașezate în „dreptul” lor.

Invazia pe verticală…

Data: 20 mai 2026 by Petru Jipa

Nicolae Steinhardt scria în 1937 – „Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor cumsecade. Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente, ci de jos în sus, derbedei. Barbarii aceștia preiau locurile de conducere. Al doilea: au sosit, pur și simplu, în sensul cel mai categoric, proștii și inculții la putere și, în ciuda tuturor legilor economice și tuturor regulilor politice, fac prostii, ca niște ignoranți ce se află. Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt- trădează. Nu-și fac datoria. Imparțiali și încrezători înregistrează și tac. Sunt cei mai vinovați.” Nicolae Steinhardt (1912–1989) a fost un scriitor, critic literar și eseist român de origine evreiască, convertit la creștinism și botezat. Născut în Pantelimon, aproape de București, a trăit o viață profund legată de cultură, religie și identitate. Contribuțiile sale au marcat literatura română modernă, iar drumul său spiritual reflectă complexitatea relației dintre tradiție evreiască și credință creștină. Este cunoscut pentru eforturile de sinteză culturală și filozofică. Parcă nimic nu s-a schimbat, atunci este acum…

Sirenele nu mai urlă, șoptesc. Nu prin adăposturi antiaeriene sau coridoare de spitale, ci prin chat-uri criptate, fluxuri algoritmice și ecoul gol al pauzei unui politician înainte de o propoziție atent analizată. Războiul, pandemia și minciunile, trei forțe despre care se credea cândva că aparțin unor capitole separate ale catastrofei umane – au convertit într-o singură atmosferă sufocantă. Nu mai sosesc în secvență; coexistă, se alimentează reciproc și estompează liniile dintre câmpul de luptă, clinică și trotuar. Și în această întunecime, se ridică o întrebare – nu ca retorică, ci ca rechizitoriu: Război, pandemie și minciună. Soldatul, doctorul este vinovat sau omul de pe stradă? Să demontez mai întâi scheletul vinovăției. A-l considera pe soldat vinovat de război înseamnă a confunda pușca cu mâna care o încarcă sau cu mâna care, dintr-un birou căptușit cu marmură, la trei fusuri orare distanță, semnează ordinul, redactează informațiile și redenumește invazia drept „pentru a salva democrația și libertatea”. Soldatul nu elaborează doctrina; o internalizează. Nu fabrică consimțământul, îl absoarbe, adesea înainte de a putea vota, adesea înainte de a înțelege cartografia puterii. Uniforma sa nu este o renunțare morală; este un contract scris în ambiguitate, semnat sub greutatea datoriei, a datoriilor sau a deziluziei. Să-l acuzăm înseamnă a confunda simptomul cu arhitectul și a-l absolvi pe arhitect de cel mai periculos privilegiu al său: negarea plauzibilă. În mod similar, medicul nu se află la originea pandemiei, ci la marginea ei, unde virologia întâlnește vulnerabilitatea, unde tabelele de triaj funcționează și ca registre morale. Când spitalele se clatină, când ventilatoarele sunt raționalizate sau folosite în exces, pacienții legați de paturi, când îndrumările de sănătate publică se schimbă precum dunele deșertului sub mandate contradictorii, medicul nu este autorul crizei; el îi traduce haosul în îngrijire, adesea cu risc personal. Păcatul, dacă este păcat, nu este neglijență, este rezistența de a lucra în cadrul unor sisteme deliberat subfinanțate, deliberat depolitizate până când politizarea devine letală. A o învinovăți înseamnă a o confunda asistența medicală cu triajul, cu epidemiologul care a fost redus la tăcere, pe tehnicianul de laborator cu ministrul care a îngropat raportul, pe clinician cu corporația care a acumulat echipament individual de protecție în timp ce umfla marjele. Bisturiul nu alege rana, reacționează la ea. Și totuși, se aspresc acuzațiile la adresa uniformei medicale. Apoi, există bărbatul sau femeia de pe stradă. Neînarmat, fără acreditare, deconectat dar dintr-o dată hipervizibil în panopticonul digital. El distribuie un videoclip fără a-i verifica originea. Ea refuză un vaccin nu din răutate, ci pentru că încrederea a fost erodată cu mult înainte ca fiola să fie sigilată, erodată de decenii de rasism medical, de închideri de clinici determinate de austeritate, de trădarea lentă și dificilă a instituțiilor care au promis echitate, dar au oferit excepții. „Minciuna” lui nu este adesea o invenție, ci o fragmentare: o bucată de adevăr smulsă din context, apoi transformată în armă de platforme care optimizează pentru indignare, nu pentru acuratețe. A-l considera singurul responsabil înseamnă a ignora arhitectura manipulării, cum dezinformarea nu este „răspândită”; este semănată, irigată și recoltată de actori cu bugete mai mari decât cheltuielile naționale pentru sănătate. Strada nu este sursa, este solul. Și solul nu alege ce este semănat în ea.

Ceea ce leagă războiul, pandemia și minciuna nu este coincidența, ci planul. Fiecare prosperă acolo unde responsabilitatea este difuzată, unde responsabilitatea este externalizată, unde greutatea morală este distribuită ca șrapnelul pe scară largă, aleatoriu, letal. Minciuna permite ca războiul să fie vândut drept eliberare. Războiul deviază resursele și atenția de la pregătirea pentru pandemie. Pandemia creează ceața perfectă în care minciunile metastazeaza neverificate, necontestate, imposibil de urmărit. Ele formează o triadă a eroziunii: a adevărului, a încrederii, a timpului însuși, timpul necesar pentru a delibera, a verifica, a jeli, a rezista.

Așadar, cine este vinovat? Nu soldatul care urmează ordinele pe care nu le-a scris. Nu doctorița care tratează pacienți pe care nu i-a fost permis să-i protejeze. Nu cetățeanul care respiră aerul încărcat cu dezinformare, inhaleaza politică ca pe particule și totuși se prezintă pentru a vota, pentru a protesta, pentru a avea grijă de un vecin, pentru a pune la îndoială un titlu. Vina nu rezidă în poziție, în „puterea de a defini realitatea” și de a-i pedepsi pe cei care refuză distorsionarea acesteia. Un diagnostic poate salva o viață, dar nu alocă echipamente. A confunda reacțiunea cu acțiunea este cel mai vechi truc al puterii: a-i face pe cei neputincioși să se simtă responsabili pentru propria subjugare. Adevărata întrebare nu este „cine este vinovat”, ci ”cui i se permite să numească vinovăția” și cine profită de această numire. Până când nu vom înceta să ne întrebăm: „Cine a eșuat?” Apoi vom începe să ne întrebăm: „Cine a decis cum va arăta lumea?” Dar noi continuăm să lustruim cătușele în timp ce le confundăm cu medalii.

Să fie pace!

Nou atac la BOR! Autor, scriitorul Igor Bergler!…

Data: 20 mai 2026 by Diana Maria Brăgaru

Ce spune domnul Bergler? „Religia nu are ce căuta în școli. Este o contradicție în termeni, pur și simplu; este o contradicție ideatică. Școala este pentru învățarea științelor pozitive. Religia nu este o știință. Asta e o imposibilitate. „Nu poți să ai o Facultate de Teologie, pentru că teologia nu e o știință”. „Faptul că i s-au inventat niște reguli în interiorul unui delir este una, dar asta (n.a.: Teologia) nu ar trebui să existe. Și dacă ar fi o «paraștiință», să zicem așa, deși nici măcar «paraștiință» nu este, ar trebui să fie sponsorizată privat, de biserici, de comunități, de cei interesați de asta. În niciun caz de statul român.”, spune Igor Bergler. Eu nu pot spune absolut nimic despre afirmațiile făcute de către domnul Igor Bergler, pentru că orice aș spune, ar putea fi interpretat drept antisemitism. Domnul Bergler poate face orice afirmație vrea, pentru că afirmațiile lui vin de la un membru al minorității evreiești din România și dacă le contrazici, comiți o infracțiune, nu?! Igor Vegler nu face vâlvă cu apartenența etnică, de parcă i-ar fi rușine. Tatăl lui Igor Bergler, domnul Victor Bergler, a fost profesor de sport și nu are nici o problemă cu originea sa.

Dimpotrivă, domnul Victor Bergler este mândru de originea sa. În 2006, dădea un interviu doamnei Getta Neumann, interviu care se regăsește în „Poveștile Singagogilor”: „… eu cu mâna pe inimă pot să spun că în cartierul meu, Iosefin și nici mai încolo unde am fost în România, oriunde am fost în România, n-am simțit. Din contră, acum e foarte la modă să fii evreu. Ești foarte apreciat. Domnule dacă ești evreu, imediat se apleacă lumea. Ești deștept. Totdeauna cei mai deștepți și cei mai proști sunt evreii. Acum se recunosc niște calități, acum e de bonton să fii evreu. Cum era cu cincizeci, șaizeci, șaptezeci de ani în urmă, era foarte rău să fii evreu. Asta e, se schimbă lumea. Eu sunt foarte apreciat că sunt evreu. Cum aude lumea că-s evreu, aaa… Și atunci mă iau în fel de fel de discuții. Mă, eu discuții naționale cu voi nu port. Dacă vreți să mă întrebați de istoria poporului, discutăm, dar așa, să zic că eu îs bun și tu ești rău, asta n-o s-o fac, că eu am convingerea că e invers. Și gata”. Igor Bergler a scris următoarele cărți: „Biblia pierdută” (2015); „Testamentul lui Abraham” (2017); „6 povești cu draci” (2018/2019); „Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări” (2021); „Minciuna lui Michelangelo. Profeți și bile” (2022); „Biblia pierdută”. Roman grafic (2023); „Cronicile nesăbuinței” (2023); „Templul umbrelor” (2024); „Apocalipsa după Charlie” (2024); „Cubul lui Metatron” (2024/2025).

Mama lui Igor Bergler a fost profesoara de română și limba rusă. Pe el îl cheamă Igor. Dacă pe linie materna se trage din Ucraina și mai scriu ceva și despre faptul ca are nume slav, folosit în Rusia și Ukraina, îmi aprind paie în cap! Așa că e „normal” ca CNA sa nu ia atitudine! Asta ar însemna ca restrânge dreptul la exprimare al unui reprezentant al unei minorități oprimate. Prin urmare, sub legea Vexler, domnul Igor Bergler poate jigni pe cine vrea el, poate sa mature pe jos cu credința majoritatii. Este absolut intangibil! Igor Bergler este, cel puțin pe filiera paterna, evreu Ashkenazi – ramura aia care a dat cei mai mulți premiați cu Nobel. Karl Marx era evreu Ashkenazi, așa cum erau și cei care au aplicat doctrina marxistă și au creat bolșevismul și comunismul rusesc. Sunt date publice. Bunicul lui a fost Ezra Bergler, profesor evreu care vorbea ebraică, idiș, rusă, română, franceză, maghiară, germană. Le si preda. A prins două războaie mondiale, nu a făcut stagiu militar, nu a luptat în războaie. A fugit de război din Banat tocmai în Rusia bolșevică. Nu in vreo alta țară, ci direct la bolșevici! Erza era absolvent de Drept și al Institutului Maxim Gorki din București, înființat în 1948–1949, în plină perioadă de sovietizare a României, după instalarea regimului comunist. Scopul principal era formarea rapidă a unui număr mare de profesori de limba rusă pentru școlile din România, ca parte a politicii de rusificare și aliniere ideologică la modelul sovietic. Institutul funcționa ca o facultate de profil, cu PREDARE intensivă a limbii ruse, literaturii ruse și a elementelor de ideologie marxist-leninistă. Cursurile aveau un pronunțat caracter politic și de propagandă. Tatăl lui Igor, Victor Bergler, e născut în Derdent, Federația Rusă. Igor Bergler poartă la mână un Patek Philipe de colecție, care costă cât o vilă într-o zonă de lux a Bucureștiului. În fond, a făcut o căruță de bani din vânzarea de cărți. Așa că poate spune ce dorește, pentru el CNA nu există și noi nu avem voie să luăm atitudine! Și, oricum, nu e prima dată când domnul Bergler vorbește așa despre religii. Și mai are ceva și cu mișcarea suveranistă. În 12 decembrie 2021 presa scria: „Scriitorul Igor Bergler, despre întâlnirea cu George Simion, de la Gaudeamus: Idolul mitocanilor, cocalarilor, analfabeților”. Partea hilară e ca Igor Bergler nici măcar nu e original în ideile anti-religioase pe care le propagă! Doar repetă papagalicește teoriile pozitivismului lui Auguste Compte, care au la bază darwinismul. Și care idei comune marxism-leninismului.

„Tezaurul de la Dobrotești” (jud. Teleorman) – un tezaur medieval datat în sec. XVI

Data: 19 mai 2026 by Redacția

Tezaurul de la Dobrotești a fost descoperit la începutul anului 2025 în punctul „Pădurea Luncă – Berindei”, cu ajutorul unui detector de metale, de către un deținător autorizat. Ulterior, a fost predat în condițiile legii și a intrat în patrimoniul Muzeului Județean Teleorman. Locul de descoperire se află în partea de est a teritoriului comunei Dobrotești, în vecinătatea comunei Beuca. Tezaurul este compus din obiecte de podoabă, accesorii vestimentare (15 piese și trei fragmente) și opt monede, greutatea totală fiind de aproape 73 grame. În urma constatării făcută la locul descoperiri de către specialiști de la Muzeul Județean Teleorman și de la Direcția Județeană pentru Cultură Teleorman a mai fost recuperată, de la suprafața solului, o a 19-a piesă, o mărgică de sticlă. Piesele de podoabă și port, confecționate în cea mai mare parte din argint, unele aurite, dar și din pastă vitroasă, sunt pentru cap (ace de păr sau văl și cercei), mâini (un inel), gât (mărgele) și haină (o copcă tip „moș și babă”). Acele de păr (sau văl), mai precis plăcuțele ornamentale ale acestora, în număr de două, sunt în formă de calotă sferică, cu baza plată, pe care se fixa acul.

Ambele sunt decorate cu cercuri simple sau dispuse în motive florale realizate din sârmă de argint răsucită și cadre de sârmă spiralată, cu monturi de sticlă sau piatră colorată. Cerceii sunt cele mai numeroase piese de podoabă din tezaur, șase la număr, aparținând unor tipuri diferite: un cercel poliedric, un cercel cubic și patru cercei în formă de lunulă (de tipul kolt). Sunt lucrați din plăcuțe de argint pe care au fost lipite elementele de decor realizate în tehnicile filigranului și granulației: cadre și tuburi de sârmă simplă sau filigranată, șiruri de granule de argint, cerculețe de sârmă dispuse tangent sau constituind motive florale, triunghiuri și piramide din granule de argint, cupole din sârmă simplă, îndoită în formă de petale. Inelul are veriga semicirculară în secțiune și este suprapusă parțial de o piesă intermediară pe care se află o plăcuță relativ ovală – chatonul, cu un decupaj rotund în centru, unde a fost montată o bucată plată de sticlă colorată. Decorul este realizat prin incizare și elemente reliefate de tip pseudo-filigran. Cele patru mărgele sunt confecționate din pastă vitroasă și au forma sferică, ușor aplatizată. Una este de culoare albastru-deschis, alta turcoaz, o a treia de culoare maro-închis spre negru, cu aspect opac, iar ultima de culoare cărămiziu-vișinie, decorată cu cinci linii albe, verticale, paralele, dispuse echidistant.

Două elemente componente ale unei perechi de copci de tip „moș și babă” au fost realizate prin turnare din argint, ajurate și aurite. Decorul, identic pentru ambele piese, constă dintr-o crenguță cu două ghinde centrale, în jurul cărora se află dispuse radial altele cinci ghinde ce alternează cu frunze de stejar. Una dintre piese are lipit pe spate un cârlig din sârmă simplă, constituind partea de „moș” a copcilor, în timp ce elementul de tip „babă” nu se mai păstrează, fiind rupt din vechime. Monedele sunt reprezentate de trei denari de argint puși în circulație de Regatul Ungariei în sec. XV și de cinci akçele (aspri) de argint emiși în Imperiul Otoman în sec. XVI. Toți denarii ungurești au fost bătuți în timpul regelui Matei Corvin (1458-1490). Monedele otomane poartă numele sultanilor Süleyman I (1), Selim II (1) și Murad III (2) la care se adaugă o piesă puternic uzată pentru care nu s-a reușit identificarea precisă a emitentului. Cea mai recentă monedă identificată, un aspru de la Murad III, bătut în atelierul de la Canca în anii 1574-1595, sugerează ascunderea tezaurului, cel mai devreme la sfârșitul ultimului deceniu al sec. XVI, sau în primii ani ai sec. XVII, foarte probabil în jurul anilor 1600-1601, în contextul vremurilor tulburi și al luptei pentru putere de la sfârșitul domniei lui Mihai Viteazul. (G.V.G.)

Construcție tumulară cu 11 morminte în nordul Moldovei (jud. Botoșani)

Data: 19 mai 2026 by Redacția

Specialiști români și cehi efectuează zilele acestea cercetări la un complex funerar spectaculos din nordul Moldovei, un tumul de mari dimensiuni, aparținând primului val de populații indo-europene. În acest tumul, contemporan cu piramidele și care este symbolic egal cu acestea, au fost descoperite 11 schelete. La patru kilometri de orașul Flămânzi, în județul Botoșani, pe un câmp din apropiere de satul Prisacani, se află un monument funerar impresionant, contemporan cu marile piramide egiptene, dar și cu o valoare simbolică identică. Este vorba despre un tumul, ridicat probabil acum 4.500 de ani, de o civilizație deosebit de importantă pentru destinul istoric și lingvistic al Europei. Practic, este vorba despre o construcție funerară importantă, cu diametrul de peste 35 de metri, peste care s-a adus o cantitate mare de pământ, fiind așezată sub forma unei movile. În plus, complexul a fost înconjurat de un „inel” (ring) format din pietre de mari dimensiuni, aduse din împrejurimi. Propriu-zis, o zonă funerară sacră, în care au fost depuse mai multe persoane ce au decedat din cadrul comunității. Specialiștii spun că este vorba despre persoane foarte importante, mai ales un bărbat cu un aspect fizic impresionant, situat în mormântul central al tumulului. Au fost descoperite inclusiv două morminte de copii. Tumulul este cercetat de echipe de specialiști români, dar și cehi, iar rezultatele se anunță deosebit de importante pentru lumea științifică. În județul Botoșani, un teritoriu aflat pe malurile Prutului, o zonă de confluență și de tranzit din stepele nord-pontice către Europa Centrală, se află peste 600 de astfel de tumuli, conform Repertoriului Arheologic Național. Adică sunt sute de movile de pământ, sub care, probabil, se află morminte din diferite epoci istorice (cu intervenții repetate pe parcurs) și care sunt legate, în special, de populațiile migratoare din zona stepelor.

Unul dintre cei mai impresionanți tumuli este „Movila Ciurari I”, situat la patru kilometri de orașul Flămânzi, pe partea stângă a drumului care duce la Prăjeni. Avea dimensiuni impresionante și a atras atenția specialiștilor, fiind sondat arheologic în perioada 1985–1987. Cercetări arheologice de mare anvergură au fost inițiate, însă, abia din anul 2023. Este vorba despre două campanii de săpături: prima în 2023 și cea de-a doua la finele lunii aprilie și începutul lunii mai a acestui an. Cercetările sunt coordonate de specialiștii Muzeului Județean Botoșani, în colaborare cu cercetători din Cehia, de la Muzeul Sileziei din Opava, de la Universitatea din Brno, dar și de la Institutul de Arheologie din Iași. „Ne aflăm la unul dintre cele mai importante monumente funerare de pe teritoriul județului Botoșani, în care am descoperit un tumul de mari dimensiuni, respectiv «Movila Ciurari I» de la Prisăcani. Acest sit este cunoscut în repertoriul arheologic și este vizibil în peisaj, mai ales datorită dimensiunilor sale excepționale. Construcția funerară are peste 35 de metri diametru. Această construcție funerară a fost marcată cu un cerc de pietre de mari dimensiuni, probabil aduse din zonele învecinate și care au marcat monumentul funerar. Proiectul de cercetare de la Flămânzi a început în anul 2023 și atunci ne-am dat seama de importanța deosebită a acestuia”, precizează arheologul Adela Kovacs, de la Muzeul Județean Botoșani. Totodată, spun specialiștii, acest complex funerar are o valoare simbolică similară cu piramidele egiptene, fiind contemporan cu acestea. „Această construcție funerară nu diferă cu nimic, la nivel simbolic, față de piramidele care au fost construite nu doar în Egipt, ci și în alte locuri de pe mapamond. Ce știm astăzi este că a fost construită, în primul rând, o manta superioară, apoi a fost ridicat ringul de piatră. În afară de mormântul central, pentru care a fost efectuată mantaua, au apărut și morminte laterale, aria fiind utilizată în scop cimiterial”, adaugă Adela Kovacs.

Cercetările au scos la iveală, după decaparea părții superioare a tumulului, adică movila de pământ, mai multe morminte. Se presupune că acestea au o vechime de aproximativ 4.500 de ani. Sunt 11 morminte de înhumație: unul central și restul secundare, inclusiv două morminte de copii. „În campania din 2023 am reușit să cercetăm aproximativ jumătate din monumentul funerar și am descoperit cinci morminte. În acest an avem deja șase morminte descoperite, dintre care știm că două sunt de copii. Alături de aceste morminte au fost găsite o serie de gropi de ofrandă, care au fost săpate în epocă și care cuprindeau, cel mai probabil, diferite substanțe, dar care nu au păstrat inventar. De asemenea, două dintre mormintele identificate în această campanie au inventar funerar — vase ceramice, care deocamdată se află în conservare la laboratoarele noastre”, spune Adela Kovacs. Mormântul principal are și cel mai bine conservat schelet uman.

Specialiștii în antropologie din Cehia spun că este vorba despre un bărbat tânăr, poate un războinic. „Deocamdată, pe baza a ceea ce observăm, este un bărbat foarte robust, avea statură masivă și probabil avea o musculatură foarte bine dezvoltată. Este un individ tânăr, cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani. Este foarte bine conservat. Totodată, observăm urmele a două straturi, probabil două rogojini, una aflată sub defunct, iar cealaltă deasupra acestuia”, precizează Kristýna Kuklová un specialist în antropologie din Cehia, prezent la săpături. Urmează ca mai multe concluzii și rezultate să apară după extragerea completă a resturilor osteologice și analizarea acestora, inclusiv pentru a se determina dacă persoana a murit în urma unui conflict militar sau din cauza unor afecțiuni ori infecții bacteriene. Modul în care au fost efectuate ritualurile funerare, spun specialiștii, indică faptul că cei înhumați în tumul și pentru care s-a ridicat, de fapt, acest complex impresionant au fost oameni deosebit de importanți ai societății. Poate căpetenii, războinici de seamă sau preoți.

„De exemplu, defunctul din acest mormânt secundar a fost îngropat într-o poziție chircită, cu picioarele flexate, depus pe un pat de ocru roșu și pe o rogojină. Asta înseamnă că s-a acordat o mare atenție depunerii lui, nimic nu a fost întâmplător. Ocrul simbolizează viața, regenerarea, deși este destul de greu să interpretăm. Cu siguranță, dacă acorzi atenție, îl depui pe un pat organic sau îi pui ocru, sau îi depui un vas la cap ori la picioare, este foarte important. Arată că cineva se îngrijea de persoana respectivă. Cu siguranță erau foarte importanți, pentru că altfel nu ar fi ridicat acest tumul. Să mute atâtea pietre, să aducă atâta pământ dovedește faptul că erau persoane importante în societatea lor ”, precizează Lavinia Grumeza, arheolog expert al Institutului de Arheologie din Iași. Specialiștii presupun că populația care a ridicat acest tumul, dar și cei din rândul cărora provin defuncții depuși în morminte, aparține civilizației Yamnaya, o cultură a stepelor nord-pontice, cu origini în Rusia și Ucraina de astăzi. Acești Yamnaya, o civilizație a bronzului timpuriu, în mod specific păstori nomazi, s-au deplasat către Europa Centrală și de Vest, ducând la schimbări majore în istoria și civilizația umanității. „Ne aflăm într-o epocă foarte interesantă, respectiv începutul Epocii Bronzului. Sunt primele valuri de migrație indo-europene care pătrund din zona estică a Europei, încet, în diferite valuri, și considerăm că mormântul central, dar și celelalte laterale, aparțin, în marea majoritate, culturii Yamnaya. Este, de fapt, prima migrație a Epocii Bronzului. Această civilizație nu este cunoscută prin așezări, ci prin aceste morminte de tip tumul”, precizează Adela Kovacs. Practic, acești păstori nomazi au înlocuit triburile de agricultori neolitici și eneolitici, punându-și decisiv amprenta genetică și lingvistică asupra bătrânului continent.

„Acești oameni sunt foarte importanți nu doar pentru arheologia românească, dar și pentru arheologia europeană. Și asta fiindcă, acum, sunt considerați a fi primii oameni care au adus limbile indo-europene în Europa, baza pentru aproape toate limbile europene de astăzi. Ei au înlocuit civilizațiile primilor fermieri europeni”, precizează Ondrej Klapa, arheolog de la Muzeul Sileziei. Se consideră că cei care au ridicat monumentul de la Prisăcani fac parte din misterioasa civilizație Yamnaya, o populație de păstori nomazi veniți din stepele nord-pontice (teritoriile de astăzi ale Ucrainei și Rusiei). Acești oameni sunt considerați de lumea științifică veriga lipsă în înțelegerea modului în care s-a format Europa actuală. Fiind primii mari migratori ai Epocii Bronzului, triburile Yamnaya au înlocuit treptat vechile civilizații de agricultori neolitici, aducând cu ei inovații tehnologice, dar mai ales o moștenire culturală fundamentală. Importanța lor pentru istoria continentului este colosală, deoarece sunt identificați drept purtătorii limbilor indo-europene, baza aproape tuturor limbilor vorbite astăzi în Europa. Deși nu au lăsat în urmă așezări durabile, fiind un popor aflat mereu în mișcare, amprenta lor a rămas întipărită în peisaj prin acești tumuli care marchează rutele lor de migrație. Descoperirea de la Flămânzi oferă date prețioase despre acest prim val de indo-europenizare, confirmând faptul că județul Botoșani a fost, acum patru milenii, o placă turnantă în destinul istoric al întregului continent. Astfel se dovedește că teritoriu țării noastre a fost ca „poartă” pentru trecerea către Europa și colonizarea continentului.

„Mumificarea digitală” – generația care trăiește prin ecran…

Data: 19 mai 2026 by Redacția

În ultimele două decenii, telefonul mobil a devenit o extensie a vieții cotidiene. Pentru mulți copii și adolescenți, smartphone-ul nu mai este doar un mijloc de comunicare, ci un spațiu în care își petrec mare parte din existență: socializează, învață, se joacă, se informează și chiar își construiesc identitatea. Specialiștii avertizează însă că utilizarea exagerată și constantă a telefonului poate conduce la ceea ce tot mai mulți cercetători și psihologi numesc „mumificare digitală” – o stare de izolare emoțională, sedentarism, dependență și diminuare a contactului real cu lumea. La nivel internațional, timpul petrecut în fața ecranelor a crescut alarmant. Un studiu amplu realizat în SUA pe peste 9.500 de adolescenți, publicat în revista științifică BMC Public Health, arată că adolescenții petrec în medie între 5,5 și 8,5 ore zilnic folosind diferite tipuri de ecrane. Cercetătorii au constatat că expunerea excesivă la ecrane este asociată cu simptome depresive, anxietate și probleme comportamentale. Fenomenul este îngrijorător deoarece telefonul mobil acaparează tot mai mult timpul destinat activităților esențiale dezvoltării: jocul real, sportul, cititul, conversațiile directe și interacțiunea cu familia.

Numeroase cercetări internaționale indică o legătură între utilizarea excesivă a smartphone-ului și deteriorarea sănătății psihice la copii și adolescenți. O analiză sistematică ce a inclus 50 de studii internaționale a concluzionat că timpul excesiv petrecut pe telefon și rețele sociale este asociat cu reducerea stării de bine și cu creșterea riscului de depresie, mai ales în rândul fetelor. Un alt studiu publicat în BMC Psychiatry arată că utilizarea problematică a smartphone-ului este corelată cu anxietate crescută, stres, tulburări ale somnului și performanțe școlare mai slabe. Specialiștii atrag atenția că nu doar durata utilizării este periculoasă, ci și caracterul compulsiv al acesteia. Mulți tineri simt nevoia permanentă de a verifica notificările, devin anxioși când nu au telefonul aproape și își pierd capacitatea de concentrare pe termen lung.

Una dintre cele mai afectate funcții biologice este somnul. O meta-analiză internațională privind utilizarea excesivă a tehnologiei la adolescenți a demonstrat că folosirea telefoanelor înainte de culcare reduce durata și calitatea somnului. Lumina albastră emisă de ecrane afectează secreția de melatonină, hormonul responsabil pentru reglarea somnului. În plus, stimularea continuă oferită de jocuri, videoclipuri și rețele sociale menține creierul într-o stare de alertă, chiar și târziu în noapte. Consecințele sunt vizibile: oboseală cronică, dificultăți de concentrare, iritabilitate și scăderea performanțelor școlare.

Paradoxal, deși telefoanele promit conectare permanentă, mulți tineri ajung mai izolați ca niciodată. Comunicarea directă este înlocuită cu mesaje scurte, reacții rapide și conversații superficiale. În multe familii, mesele se desfășoară în liniște, fiecare membru fiind absorbit de propriul ecran. Mai mulți cercetători susțin că dependența digitală reduce capacitatea copiilor de a dezvolta empatie, răbdare și abilități reale de comunicare. În mediul online, copiii sunt expuși și fenomenelor de cyberbullying, comparație socială permanentă și presiune psihologică generată de rețelele sociale. În 2026, agenția franceză pentru sănătate publică ANSES a avertizat că rețelele sociale și utilizarea excesivă a telefoanelor pot afecta grav sănătatea mintală și fizică a adolescenților. Raportul vorbește despre anxietate, depresie, tulburări de imagine corporală și pierderea controlului asupra timpului petrecut online.

Tot mai multe state discută introducerea unor reguli mai stricte privind accesul minorilor la rețele sociale și educația digitală în școli. Primul pas este stabilirea unor limite clare privind timpul petrecut pe telefon. Specialiștii recomandă ca utilizarea dispozitivelor digitale să fie controlată, mai ales seara, înainte de culcare, deoarece lumina ecranelor și stimularea continuă afectează somnul și capacitatea de concentrare. În multe familii, simpla regulă de a lăsa telefoanele în altă cameră pe timpul nopții poate îmbunătăți semnificativ odihna copiilor. La fel de importantă este încurajarea activităților reale: sportul, plimbările, jocurile în aer liber, cititul sau activitățile creative. Un copil care descoperă bucuria interacțiunii directe și a mișcării va simți mai puțin nevoia de refugiu permanent în lumea virtuală. Poate cel mai important aspect rămâne însă exemplul oferit de adulți. Un părinte care verifică permanent telefonul sau un profesor care nu se desprinde de ecran transmite indirect copiilor că lumea digitală este mai importantă decât comunicarea reală. Copiii învață mai ales prin imitare, iar echilibrul trebuie demonstrat înainte de a fi cerut. Combaterea „mumificării digitale” nu înseamnă respingerea tehnologiei, ci folosirea ei responsabilă. Telefonul mobil trebuie să rămână un instrument util, nu centrul vieții cotidiene. Telefonul mobil este una dintre cele mai utile invenții ale epocii moderne, însă utilizarea sa excesivă poate transforma copiii și adolescenții în prizonieri ai lumii virtuale. „Mumificarea digitală” nu înseamnă doar dependență de ecran, ci pierderea treptată a contactului cu realitatea, cu oamenii și chiar cu propria dezvoltare emoțională.

Un articol de Ioan David Legman

„Operațiunea specială” de translatare a României în mâinile veneticilor…

Data: 18 mai 2026 by Cezar Adonis Mihalache

Și totuși, cât de ticăloși ați putut fi?!… Să fiți părtași ai acestei camarile a „operațiunii speciale” de translatare a țării în mâinile veneticilor?… Căci, vorba aceea, ferește-ne Doamne, de vânzătorii și trădătorii de țară, că de ticăloși, de lichele și de parveniți, ne-om mai apăra cumva și noi!… Dar cu lotrii de (la) guvernare, n-avem cum să o (mai) scoatem la capăt… Sunt prea mulți, prea „infiltrați”, prea, nu doar influenți, ci decisivi în deciziile fatale ce ne privesc… Și nu doar cele vizând prezentul, amanetat în folosul unor state pe care le servesc, scârbavnice slugi ce sunt, ci însuși viitorul… Și nu viitorul „nostru”, de mâine, al unei generații dovedit nepăsătoare, indolente, și care se va „trece” și ea la un moment dat (mai aproape ca soroc decât am vrea poate a crede), ci acela al copiilor și nepoților noștri… Al urmașilor noștri… Pe care vom apuca poate a-i vedea, cu pleoapele aproape închizându-se de istovirea timpului pe care l-am avut la dispoziție (nu doar pentru a socoti toate iluziile, speranțele deșarte, dezamăgirile brutale pentru noi, ci pentru a număra împliniri și certitudini pentru ei) că nu vor mai fi deloc în siguranță în acel orizont al înstrăinării de noi în care i-am trimis „pentru siguranța lor”… În fapt, dincolo de nepăsarea noastră despre ceea ce se va fi ales de ceea am avut aici… Vom apuca a vedea, fie și de sub ultima „clipire”, că ei nu vor mai fi acasă în acele „case” de peste mări și țări în care i-am lăsat a se duce… Iar în acel ACASĂ de drept al lor vor fi tot niște străini… Nu înstrăinați, ci străini… Mai străini decât afară… Pentru că noi am permis asta… Nouă nu ne-a păsat, noi ne-am ascuns propriile frustrări în false șanse realizabile „pentru ei”, oriunde altundeva, dar nu ACASĂ… Și cum să nu ne privească mustrători atunci, întrebând poate cerurile ori lespezile de morminte: Cât de ticăloși ați putut fi pentru a nu vă păsa?… Să nu vă pese nici măcar de bogățiile țării?… Cu ce drept ați decis voi viitorul nostru?… Cu ce drept ați permis a (ne) fi vândută, nici măcar din prezentul vostru nepăsător, ci amanetată dintr-un viitor în care ne-ați lăsat singuri, însăși Țara?… Să ne descurcăm printre râpele sterpe ale golirii de sine din nepăsarea și indolența voastră… Unde ați fost când resursele Mării Negre erau jucate într-un barbut de țară în care voi, ca stăpâni de drept ale lor, nu stăteați nici măcar „la masă”?…. Și ați ajuns a pierde orice drept asupra a ceea ce era al nostru pentru că ați privit în altă parte?…

Și vor avea dreptate în toate acestea… Căci, oare cum să ajungi, ca Țară, ca, acum, și resursele tale de gaze naturale din Marea Neagră să nu mai fie ale tale?… Totul doar din cauza unui termen „de neprezentare”… De nerevendicare a dreptului întâi de a le cumpăra (ale tale fiind!) într-un termen impus de legi și legiferări arbitrare… Este de-a dreptul ilar: să ajungem în pragul de a nu mai avea acces la propriile resurse pentru că nu a avut cine să emită un drept „de preempțiune”?… Când, fiind vorba despre propriile bogății, nici nu trebuia să se pună problema „preempțiunii” asupra a ceea ce este de drept al nostru, al țării, din totdeauna!… Dar iată, astăzi, chiar ni se râde în nas că am ajuns la mâna unei companii străine care, în orice moment, ne poate lăsa fără resursele de gaze naturale, pentru că, în numele țării (care le are de drept), nu are cine să emită un drept de preempțiune…

Cât de trădători, de vânduți, de lași, de fricoși și nepăsători am ajuns?!… Când țara ar trebui să se zguduie de revolte prin miile de juriști ai ei!… Cum să permiți vânzare a ceva ce nici nu a fost încă extras din pământurile, din subsolul marin?… Și care este acolo, al nostru, ca drept juridic primar, nativ, ancestral, putând fi vândut doar după exploatarea fizică… Cum să te speli pe mâini, tu, guvern mârlan și mocirlos în jocurile ilegitime, că nu poți emite un drept de preempțiune asupra a ceea ce oricum este al țării doar pentru că ești „interimar”?!… Și unde scrie că dreptul de preemțiune asupra averii țării îl poate exercita doar guvernul?… Ce, guvernul este stăpân suveran al țării?!… Nu, dreptul de preempțiune ar trebui exercitat, dacă este nevoie, și de un tribunal! Și cu asta punct! Nu să ajungem în genunchi pentru a cerși, când o mai avea un guvern „in integrum”, drepturile noastre!… Drepturile asupra a ceea ce este al nostru din vremuri… Și cum poate, în schimb, același guvern interimar, care se scuză că de aia nu poate emite dreptul de preempțiune asupra resurselor pe care o companie străină vrea a le vinde încă neexploatate fizic (unde sunteți, voi, juriști constituționali, când sunt încălcate articolele fundamentale ale Legii supreme?!), să modifice legislația pentru a permite extinderea (fără alte licitații) a perimetrelor de exploatare deja existente?… Acordând, printr-o abuzivă decizie, o extensie a ariilor de resurse acelora care deja exploatează… Și nu pentru câțiva ani, necontând nici măcar că vor fi distruse sate, vetre, câmpii, dealuri, munți, ci pe termenul „clasic” de concesiune, „de 49 de ani”…

De câte miliarde ați avut nevoie pentru a ajunge atât de ticăloși?… Căci, este evident, nu este vorba „doar” de cele 500 milioane de euro care au ajuns/au rămas în țara noastră din cele 900 de milioane care au tranzitat-o în perioada alegerilor prezidențiale… Din cele ce au ieșit acum la iveală ca fiind cărate „cu sacoșa” (sic!) din Ucraina!… Dinspre Ucraina, spre Ucraina și întoarse apoi ca „para-îndărăt”… Contabilizate la virgulă de agențiile vamale.. Dar fără a se fi pus problema, și nu s-ar fi putut fără ordin „de sus”, de a fi raportate și confiscate pentru neconformitatea cu însăși legile țării, dar și cu acelea ale UE… Și într-un caz, și în altul, valabile, impuse, doar pentru „prostime”, prin obligația, sub riscul confiscării, a declarării sursei de proveniență și impunerea transferului bancar electronic… Decizi aplicabile doar celor prea săraci și în duhul propriei conștiințe pentru a se mai revolta, ei, simplii cetățeni, cărora li se impun declararea banilor, și nici măcar nu ai acelora cu atâtea zerouri, ci a unora care, pentru camarila operațiunii speciale de vânzare a țării, ar fi reprezentat doar mărunțișul „de o halbă”… Și se va face mult „tam-tam” pentru acești bani…. Doar că nu au fost doar aceia… Ci mult mai mulți, cât pentru o întreagă operațiune de translatare a României în mâinile veneticilor…

De ce ar trebui urmărit penal Bolojan…

Data: 18 mai 2026 by Maria Diana Popescu

Pe lîngă visteria goală, Bolojan a lăsat în urmă sărăcie extinsă, împrumuturi record, numiri controversate și o reformă paralizantă care a lovit crunt în nevoiași, protejîndu-i pe cei înstăriți. Contestatul pentru fapte anticonstituționale, Bolojan „n-a redus privilegii, nici n-a aprins luminaˮ, cum s-a lăudat după demiterea cu voturi record, care o egalează pe a lui Cîțu. Cele zece luni de dictatură frauduloasă s-au încheiat apoteotic! Demiterea sa poate fi, dacă știm să folosim momentul, un act de „recuperare a suveranității” în fața unui guvern prea obedient față de „partenerii” externi. Mă întreb copilărește, dacă și noul premier va discuta cu străinii despre brînza noastră de casă sau le va da oile şi vacile autohtone cu păşuni, cîmpii şi cu izvoare cu tot. Pentru popor, argumentele despre „geopolitică” și „securitate regională” nu pot justifica scăderea nivelului de trai sau trimiterea banilor în Ucraina, cînd acasă sînt lipsuri uriașe. Conform Constituției, un premier e obligat să gestioneze treburile țării și să asigure prosperitatea cetățenilor săi. Cînd acesta prioritizează alte entități sau conflicte în detrimentul propriei populații, clar și-a încălcat mandatul de bază, comițînd trădarea propriului popor. Bolojan n-a luat în considerare sărăcia populației, a sfidat realitatea economică. Cum să ceri sacrificii românilor în timp ce statul cheltuiește sume astronomice pe armament și ajutor extern? Aceste discrepanțe au fost percepute, pe bună dreptate, ca lipsă de respect față de popor. Bolojan a tratat economia ca pe un tabel de calcul Excel, uitînd că în spatele cifrelor sînt oamenii sărăciți prin legile emise de el. Eticheta de „vînzător de țară” s-a lipit de Bolojan tocmai pentru că a fost mai preocupat să dea bine în fața partenerilor externi decît să asigure coșul zilnic al românilor. Bolojan a creat locuri de muncă unice în lume și anume, specialiştii în abuzuri.

Guvernul Bolojan a „vândut țara” și a expus-o unui risc iminent de război, argument suprem folosit de susținătorii moțiunii de cenzură pentru a justifica demiterea. Guvernarea sa fost percepută drept amenințare la adresa siguranței naționale și a suveranității, prin vulnerabilizarea României în fața conflictelor externe. Alinierea totală a lui Bolojan la strategiile militare abuzive ale NATO, sprijinul logistic și financiar masiv pentru Ucraina și Moldova au transformat România, dintr-un stat neutru, pașnic, într-o țintă legitimă. Țara a fost împinsă prea aproape de linia frontului, fără garanții reale de protecție a populației civile în cazul unei escaladări. Bolojan a vîndut resursele strategice. Există acuzații grave privind privatizarea mascată sau cedarea controlului asupra unor active critice din energie și infrastructură către corporații străine. Politica sa a fost văzută ca o pierdere a independenței economice, lăsînd România la mîna deciziilor luate în consilii de administrație din afara țării, la discreția unei dovedite infractoare susținută pe scaunul CE. În timpul mandatului său, România a fost, practic, subordonată militar și financiar. Îndatorarea externă record parafată de Bolojan a pus țara sub „sechestru” financiar. Mandatul lui Bolojan a transformat România într-un finanțator de criză pentru vecini, în timp ce resursele interne erau tăiate drastic. Banii împrumutați au fost văzuți ca un tribut plătit pentru a menține România în sfera de influență a marilor puteri, în timp ce tinerii români se temeau de o eventuală mobilizare cauzată de retorica pro-război a guvernului și de falsa lozincă alarmantă „vin rușiiˮ. Punctele de tensiune care au alimentat această revoltă au fost împrumuturile masive de pe piețele internaționale, care au mers către logistica sprijinirii războiului din Ucraina și a refugiaților, în loc să fie investiți în spitale, școli sau trebuințe interne. Demiterea lui Bolojan a fost sărbătorită de opoziție ca o „salvare a României” de la un dezastru militar și economic. În prezent, teama cetățenilor este dacă un guvern interimar sau unul nou format va avea puterea să anuleze angajamentele riscante luate de Bolojan.

Fluxul financiar către Ucraina era menținut, iar românii s-au confruntat cu austeritate internă: înghețarea pensiilor și salariilor, eliminarea unor facilități fiscale, măsuri justificate de Bolojan prin „necesitatea reducerii deficitului”, resimțit doar de populație, ca formă de sărăcire forțată. Infrastructura din Estul țării a fost pusă la dispoziția transporturilor ucrainene, ducînd la degradarea rapidă a drumurilor și la falimentul multor fermieri români care n-au putut concura cu prețurile cerealelor din Ucraina, fără ca statul să le ofere compensații reale. Demiterea este o sancțiune pentru această politică de priorități inversate, priorități antiromânești. Mesajul străzii și al Parlamentului a fost clar: resursele României trebuie să se întoarcă către poporul român. Guvernul Bolojan este acuzat de o „vasalitate” totală față de interesele externe prin prioritizarea Ucrainei și direcționarea masivă a resursele bugetare și logistice către Zelenski. Guvernul Bolojan este acuzat că a acceptat fără obiecții Dictatul de la Bruxelles pe PNRR. Măsurile de austeritate au fost „teme” primite de la Bruxelles, executate în detrimentul nivelului de trai al românilor. Bolojan a parafat alinierea strictă la politicile UE. Întîlnirile frecvente cu lideri europeni, precum Ursula von der Leyen sau Macron au fost dovada că deciziile majore pentru România nu se mai luau la București, ci erau doar validate în urma vizitelor oficiale.

În acest moment, România se află într-un blocaj. Pe de o parte, presiunea de a menține parcursul pro-european pentru a nu pierde miliardele din PNRR, iar pe de altă parte, curentul suveranist cere o renegociere totală a relației cu Bruxelles-ul și o anulare a implicării în sprijinul acordat Ucrainei. Sub masca „reformelor” lui Bolojan și a „digitalizării” s-au ascuns interese politice și o gestionare defectuoasă a banului public. Criticile aduse guvernului Bolojan și PNL-USR vizează și atribuirea de contracte. Există acuzații privind licitații cu dedicație și contracte de consultanță scumpe, care au golit bugetul țării fără a aduce beneficii reale cetățeanului de rînd. Bolojan este acuzat de austeritate selectivă. În timp ce populației i s-a cerut să „strângă cureaua” pentru a face față crizei, au existat numeroase raportări despre creșterea aparatului birocratic în anumite zone sau despre cheltuieli netransparente în agenții de stat. Este acuzat de ignorarea problemelor sociale. Stilul de conducere axat pe cifre și eficiență rece a fost interpretat ca o indiferență față de sărăcia reală, favorizînd mai degrabă marile companii și interesele de grup. Această stare de revoltă a fost motorul principal care a unit forțe politice opuse (PSD, AUR și PACE) pentru a vota moțiunea de cenzură și a pune capăt acestui mandat.

Iată de ce se impune o anchetă extinsă asupra modului în care au fost folosite fondurile în ultimele 11 luni. Guvernarea Bolojan a fost marcată doar de măsuri de austeritate și reforme care au pus o presiune financiară uriașă pe populație. Politicile de tăieri și reorganizări radicale au dus la scăderea puterii de cumpărare, inflație și înghețarea unor venituri care au afectat direct nivelul de trai, împingînd segmente din populație spre pragul sărăciei. Reformele abuzive au creat un climat de nesiguranță pentru angajați și au alimentat protestele care au precedat moțiunea. Ritmul rapid al schimbărilor a generat, în anumite sectoare, o atmosferă de paralizie și incertitudine care a descurajat consumul. Căderea guvernului este văzută ca o consecință directă a costului social prea mare, pe care populația nu l-a mai putut susține. Într-o democrație reală, responsabilitatea politică este urmată de solicitări privind responsabilitatea juridică, mai ales atunci cînd deciziile unui guvern sînt profund dăunătoare interesului național. După căderea guvernului din 5 mai 2026, curentul care cere „dreptate pentru români” s-a intensificat, vizînd tragerea la răspundere a lui Ilie Bolojan și a miniștrilor săi pentru subminarea economiei naționale. Este imperios necesară investigarea modului în care împrumuturile de miliarde de dolari au fost contractate și utilizate. Sînt necesare audituri riguroase pentru a vedea dacă acești bani au fost folosiți legal sau dacă au fost direcționați către interese străine (Ucraina, consultanță externă) în detrimentul bugetului de stat. Trebuie, de asemenea, investigat abuzul de putere în implementarea austerității. Justiția ar putea fi sesizată cu privire la deciziile care au dus la sărăcirea bruscă a populației, pentru că tăierile de venituri, creșterile de taxe și lipsa indexării anuale a veniturilor nu au respectat cadrul constituțional, fiind vorba atît de abuz în serviciu cît și de trădare a intereselor economice ale cetățenilor.

Pe aceeași listă a investigațiilor trebuie înscrisă cu majuscule trădarea intereselor naționale sau „politică antiromânească”. Tot mai multe voci cer ca instituțiile statului (Parchetul General, comisiile parlamentare de anchetă) să analizeze cedarea suveranității în fața Bruxelles-ului și prioritizarea altor state, care au pus în pericol siguranța și stabilitatea României. Pentru ca aceste demersuri să aibă finalitate este nevoie de comisii parlamentare de anchetă cu puteri sporite, care să desecretizeze contractele și acordurile semnate în ultimele 11 luni și să demonstreze prejudiciul direct adus poporului român. Bolojan a îndatorat țara fără consultarea reală a poporului, marile puteri europene și conducerea de la Bruxelles au tratat România ca pe o piață de desfacere și o sursă de bani și resurse, nu, un partener egal. Iată cîteva argumente care susțin această vinovăție a factorilor externi în sărăcirea țării. Ursula von der Leyen și „dictatul” PNRR au condiționat fondurilor de redresare de niște reforme abuzive, care au lovit direct în buzunarul românilor. Întîlnirile repetate ale lui Bolojan la Bruxelles au fost sesiuni de primire a temelor de austeritate pentru poporul român, pe care Bruxelles-ul le-a impus fără a ține cont de realitatea socială din România. Alt factor de vinovăție este Franța cu influența sa majoră în politicile agricole și de energie ale UE. România a fost forțată să adopte măsuri de „tranziție verde” costisitoare și să permită importuri masive, care au dus la falimentul producătorilor locali și la explozia prețurilor, în timp ce companiile franceze și-au menținut și extins pozițiile pe piața românească. Bolojan a parafat exportul de bogăție și importul de inflație. Politicile girate de Bruxelles cu acordul lui Bolojan au facilitat ieșirea profiturilor din țară prin marile corporații europene, în timp ce România a fost „încurajată” să se împrumute masiv pentru a susține proiecte de interes european (precum coridoarele pentru Ucraina), crescînd datoria publică și inflația internă. În acest moment, la Bruxelles există o stare de îngrijorare majoră, deoarece căderea guvernului Bolojan este interpretată ca o revoltă a românilor împotriva modelului economic impus de UE. Acestea au fost puncte centrale de conflict și au alimentat furia publică ce a dus la demiterea sa pe 5 mai 2026. Noul premier va trebui să treacă la o renegociere dură a tratatelor cu UE și cu puterile europene sau chiar să adopte un model economic mai izolaționist pentru a opri scurgerea de capital românesc către exterior. Va trebuie să declarare o poziție de neutralitate mai clară pentru a scoate țara din zona de pericol. Prioritatea noului guvern trebuie să fie măsurile urgente pentru stoparea sărăciei în România. Creșterea salariilor și pensiilor. Stoparea „scurgerilor” financiare externe. Întreruperea ajutoarelor pentru Ucraina și Republica Moldova, ca eficientă cale de a elibera spațiu bugetar. Într-o țară în care proprii cetățeni se confruntă cu sărăcia, statul să nu-și mai permită să fie donator regional. Redirecționarea împrumuturilor, o altă prioritate. Miliardele de dolari care au fost contractate ar trebui investite în subvenționarea prețurilor la energie și alimente pentru populație, nu în logistica de război a vecinilor. Această schimbare de paradigmă ar marca o ruptură totală față de linia Bruxelles-ului. Marea provocare pentru noul Guvern va fi cum să aplice aceste măsuri fără a atrage sancțiuni din partea UE, care condiționează fondurile de menținerea sprijinului pentru Ucraina și Moldova. Dacă noul premier nu va fi tras de sfori de către servicii, ar fi indicat să extragă silicoanele şi implanturile din structură, operaţiune extrem de complexă, pentru care are nevoie de nişte mîini de chirurg mai bune decît ale celui care le-a băgat. Tare mi-e teamă că va fi neputincios pentru astfel de operații.

Și totuși, câți jurnaliști adevărați mai are România?!

Data: 18 mai 2026 by Diana Maria Brăgaru

De fiecare dată când aud debitândându-se prostii la televizor, mă închin. De fiecare dată când citesc articole de presă care nu sunt decât un șir de imbecilități, mă închin. De fiecare dată când aud ori citesc opiniile unor așa-numiți „analiști politici”, „ziariști”, „ancore TV”, „redactori” care au trecut prin școală cum trece rapidul printr-o haltă, mă închin. De fiecare dată când deschid facebookul sau TikTok-ul și văd ce spun, cum se exprimă, cum scriu cei mai mulți dintre „creatorii digitali” și „influencerii” cu cea mai mare priză la public, îmi fac cruci peste cruci. Meseria de jurnalist a fost una dintre cele mai nobile și mai grele meserii din lume. Nu oricine putea deveni jurnalist, formator de opinie. Nu era nevoie doar să cunoști foarte bine limba română! Nu era de ajuns să ai studii, să fi făcut Litere, Istorie, Filosofie, Drept ori Economie! Terminarea unei facultăți nu era de ajuns ca o persoană să ajungă ziarist! Jurnalistul era obligat sa învețe mereu, să aibă o cultură enciclopedică. Nu puteai fi ziarist dacă nu stăpâneai nu doar limba în care scriai, ci și cel puțin o altă limbă, străină. Dacă nu aveai un bagaj de cunoștințe de cultură generală solid, nu un pospai. Nu puteai fi jurnalist dacă nu aveai curiozitate epistemică! Meseria de jurnalist nu putea fi făcută de către oameni care nu știau sensul cuvintelor pe care le foloseau, nu înțelegeau ce înseamnă acele cuvinte, nu puteau pricepe și defini concepte! Jurnaliștii erau oameni deștepți, oameni inteligenți. Inteligența umană e capacitatea de a învăța multe lucruri și de a face conexiuni între ele. Nu este de ajuns să ai memorie, să înveți papagalicește. Dacă ești incapabil să vezi legături între elemente care par a fi separate la prima vedere, nu ar trebui să îți arogi apartenența la breaslă. Cum jurnaliștii erau oameni inteligenți și culți în adevăratul sens al cuvântului, rolul lor era să explice publicului larg, într-un limbaj accesibil câtor mai mulți oameni ce se întâmplă în lume – nu doar să expună evenimente.

Jurnalistul trebuie să aibă îndeajuns de multe cunoștințe încât să facă legături de cauzalitate, să explice contexte politice, istorice, economice și sociale pentru a-l lămuri pe omul de rând ce i se întâmplă. Și, mai ales de ce i se întâmplă. Rolul jurnalistului nu este doar acela de a informa sec, ci de a ajuta societatea să își construiască singură o opinie avizată asupra unui lucru sau altuia. Or, în ziua de astăzi, „jurnaliști” sunt niște oameni care acum o sută de ani nu ar fi primit nici măcar o slujbă de corector într-o redacție, deoarece și pentru a fi corector trebuie să cunoști limba română, pentru a putea îndrepta greșelile! Astăzi, peste 90 la sută dintre jurnaliști, influenceri și „creatori digitali” sunt oameni care nici nu înțeleg lucrurile despre care scriu sau vorbesc! De explicat de ce se întâmplă anumite lucruri, ce stă în spatele lor, ce a dus la ele, ce se poate întâmpla în viitor din cauza trecutului și a contextului politic, economic ori social nici nu mai poate fi vorba! Așa că astăzi, peisajul presei și al influencerilor din online este dominat de IYI-uri – intelectuali idioți, semidocți, posesori de cunoștințe de suprafață, care manevrează concepte la modă („echitate”, „incluziune socială”, „pro-europenism”, „sustenabilitate”, „antisistem”, „anti-vacciniști” șamd ), dar care demonstrează zilnic, cu repetiție, o lipsă absolutamente stupefiantă de cunoștințe de bază de istorie, biologie, geografie, economie, sociologie, psihologie sau logică elementară… Iar analfabetismul funcțional agravează problema. Studii recente arată că la nivel mondial, generațiile care au până în 30-35 de ani sunt mai proaste decât părinții și bunicii lor. Este prima dată în istoria omenirii când se întâmplă acest lucru: IQul lor este semnificativ mai mic decât al celor care i-au născut și crescut!

Această degenerare cognitivă este rezultatul înlocuirii lecturii, al studiului individual, al curiozității, cu tehnologia care livrează un tot gata mestecat, de cele mai multe ori denaturat, sub numele de „adevăr incontestabil”. România a fost lovită de acest flagel la dublu! Peste declinul cognitiv cauzat de tehnologie, s-a suprapus războiul dus de absolut toți guvernanții, de absolut toate partidele care au fost la putere, cu sistemul de învățământ românesc. Tehnologia a definitivat procesul de tâmpire a națiunii. De aceea avem astăzi rate îngrijorătoare de incapacitate de a înțelege texte complexe, de a raționa critic sau de a distinge faptele de opinii. Acest declin cognitiv nu a ocolit breasla jurnaliștilor, de aceea avem articole cu erori factuale grave, analize lipsite de context istoric, titluri senzaționale care denaturează realitatea, deducții imbecile și concluzii absolut idioate, trase de așa-zis specialiști.

De ce nu mai avem jurnaliști?! Pentru că un jurnalist care nu citește (cărți, studii) care nu înțelege profund sursele primare sau care nu poate sintetiza informații din domenii diverse devine un simplu amplificator de povești mincinoase și prostii monumentale, nu un filtru al adevărului! Și așa s-a ajuns la imbecilizarea publicului. În loc să formeze opinii avizate, presa contemporană (mai ales cea din mainstream, dar și influencerii din online) oferă un flux continuu de conținut simplificat, emoțional și fragmentat. Poporul a fost și este în continuare antrenat să reacționeze, nu să analizeze. Este setat să consume narațiuni prefabricate, nu să caute cauze și consecințe. Rezultatul este exact această societate polarizată, mai ușor manipulabilă, cu o capacitate extrem de redusă de dezbatere rațională. Iar manipularea virală prosperă tocmai pe acest teren fertil al superficialității, al semidoctismului, al prostiei crase, amplificate de efectul Dunning-Kruger. Epoca în care, în ziare, oamenii citeau articolele semnate de Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Barițiu, Anton Bacalbașa, Vincențiu Babeș, Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu, Felix Brunea-Fox, Nicolae Carandino, Ion Vinea, George Coșbuc, Ion Agârbiceanu, Octavian Goga ori Ion Barbu a trecut demult. Dacă ar fi trăit astăzi, acești intelectuali compleți ar fi fost întrebați de către urmăritorii lui Makaveli (ca să dau un exemplu cunoscut de toată lumea, marea vedetă de TikTok), cine se cred ei! Mai ales pe Eminescu, care nu și-a definitivat niciodată studiile universitare și nu a obținut nicio licență sau diplomă! (…)

Eu una consider că nu voi ajunge vreodată la nivelul lui Iorga. Ori Eminescu. Dar nici nu mă voi lăsa intimidată de cei care mă înjură sistematic pentru că sunt incapabili să înțeleagă ce scriu. Și nici nu îmi voi cere scuze vreodată că am gândire critică deoarece mi-a plăcut școala, că îmi rămân în minte lucrurile pe care le citesc, nici nu îmi voi cere iertare că fac legături de cauzalitate și îmi folosesc logica, nu îmi voi cere scuze că am citit și citesc în continuare mult și nici nu voi tăcea pentru că oamenii au fost îndemnați, obișnuiți, învățați să nu gândească de unii singuri! Nu voi tăcea pentru că ei nu sunt obișnuiți cu jurnaliști ca mine, ca normalitatea li se pare anormală! Și nu, nu le știu pe toate. Este de la sine înțeles ca nimeni nu le știe pe toate, aceasta fiind strict apanajul Lui Dumnezeu! Dar mă străduiesc în fiecare zi ca mâine sa știu mai multe decât știu azi și sa împărtășesc cu aceia cărora nu le este frică sa gândească singuri tot ce consider că este important să știe. Mă străduiesc zilnic, de când am învățat să citesc, să îmi formez o cultură enciclopedică pentru că îmi place să învăț și să aflu lucruri noi de dragul lui „a ști”. Așa că nu mă mai întrebați cine sunt și de unde știu eu lucruri. Sunt doar un om obișnuit căruia i-a plăcut școala și ii place să citească și să scrie ce gândește. Sunt un jurnalist de școală veche. Această afirmație nu e dovada de mândrie. Ci așa stau lucrurile. A orânduit Dumnezeu sa am părinți care să îmi insufle dorința de cunoaștere temeinică și sa am parte de cei mai buni profesori. (…) Drept pentru care sunt un jurnalist fără altă agendă politică decât ADEVĂRUL! Pentru că Adevărul este numai în și prin Hristos. Atât și nimic mai mult.