De fiecare dată când aud debitândându-se prostii la televizor, mă închin. De fiecare dată când citesc articole de presă care nu sunt decât un șir de imbecilități, mă închin. De fiecare dată când aud ori citesc opiniile unor așa-numiți „analiști politici”, „ziariști”, „ancore TV”, „redactori” care au trecut prin școală cum trece rapidul printr-o haltă, mă închin. De fiecare dată când deschid facebookul sau TikTok-ul și văd ce spun, cum se exprimă, cum scriu cei mai mulți dintre „creatorii digitali” și „influencerii” cu cea mai mare priză la public, îmi fac cruci peste cruci. Meseria de jurnalist a fost una dintre cele mai nobile și mai grele meserii din lume. Nu oricine putea deveni jurnalist, formator de opinie. Nu era nevoie doar să cunoști foarte bine limba română! Nu era de ajuns să ai studii, să fi făcut Litere, Istorie, Filosofie, Drept ori Economie! Terminarea unei facultăți nu era de ajuns ca o persoană să ajungă ziarist! Jurnalistul era obligat sa învețe mereu, să aibă o cultură enciclopedică. Nu puteai fi ziarist dacă nu stăpâneai nu doar limba în care scriai, ci și cel puțin o altă limbă, străină. Dacă nu aveai un bagaj de cunoștințe de cultură generală solid, nu un pospai. Nu puteai fi jurnalist dacă nu aveai curiozitate epistemică! Meseria de jurnalist nu putea fi făcută de către oameni care nu știau sensul cuvintelor pe care le foloseau, nu înțelegeau ce înseamnă acele cuvinte, nu puteau pricepe și defini concepte! Jurnaliștii erau oameni deștepți, oameni inteligenți. Inteligența umană e capacitatea de a învăța multe lucruri și de a face conexiuni între ele. Nu este de ajuns să ai memorie, să înveți papagalicește. Dacă ești incapabil să vezi legături între elemente care par a fi separate la prima vedere, nu ar trebui să îți arogi apartenența la breaslă. Cum jurnaliștii erau oameni inteligenți și culți în adevăratul sens al cuvântului, rolul lor era să explice publicului larg, într-un limbaj accesibil câtor mai mulți oameni ce se întâmplă în lume – nu doar să expună evenimente.
Jurnalistul trebuie să aibă îndeajuns de multe cunoștințe încât să facă legături de cauzalitate, să explice contexte politice, istorice, economice și sociale pentru a-l lămuri pe omul de rând ce i se întâmplă. Și, mai ales de ce i se întâmplă. Rolul jurnalistului nu este doar acela de a informa sec, ci de a ajuta societatea să își construiască singură o opinie avizată asupra unui lucru sau altuia. Or, în ziua de astăzi, „jurnaliști” sunt niște oameni care acum o sută de ani nu ar fi primit nici măcar o slujbă de corector într-o redacție, deoarece și pentru a fi corector trebuie să cunoști limba română, pentru a putea îndrepta greșelile! Astăzi, peste 90 la sută dintre jurnaliști, influenceri și „creatori digitali” sunt oameni care nici nu înțeleg lucrurile despre care scriu sau vorbesc! De explicat de ce se întâmplă anumite lucruri, ce stă în spatele lor, ce a dus la ele, ce se poate întâmpla în viitor din cauza trecutului și a contextului politic, economic ori social nici nu mai poate fi vorba! Așa că astăzi, peisajul presei și al influencerilor din online este dominat de IYI-uri – intelectuali idioți, semidocți, posesori de cunoștințe de suprafață, care manevrează concepte la modă („echitate”, „incluziune socială”, „pro-europenism”, „sustenabilitate”, „antisistem”, „anti-vacciniști” șamd ), dar care demonstrează zilnic, cu repetiție, o lipsă absolutamente stupefiantă de cunoștințe de bază de istorie, biologie, geografie, economie, sociologie, psihologie sau logică elementară… Iar analfabetismul funcțional agravează problema. Studii recente arată că la nivel mondial, generațiile care au până în 30-35 de ani sunt mai proaste decât părinții și bunicii lor. Este prima dată în istoria omenirii când se întâmplă acest lucru: IQul lor este semnificativ mai mic decât al celor care i-au născut și crescut!
Această degenerare cognitivă este rezultatul înlocuirii lecturii, al studiului individual, al curiozității, cu tehnologia care livrează un tot gata mestecat, de cele mai multe ori denaturat, sub numele de „adevăr incontestabil”. România a fost lovită de acest flagel la dublu! Peste declinul cognitiv cauzat de tehnologie, s-a suprapus războiul dus de absolut toți guvernanții, de absolut toate partidele care au fost la putere, cu sistemul de învățământ românesc. Tehnologia a definitivat procesul de tâmpire a națiunii. De aceea avem astăzi rate îngrijorătoare de incapacitate de a înțelege texte complexe, de a raționa critic sau de a distinge faptele de opinii. Acest declin cognitiv nu a ocolit breasla jurnaliștilor, de aceea avem articole cu erori factuale grave, analize lipsite de context istoric, titluri senzaționale care denaturează realitatea, deducții imbecile și concluzii absolut idioate, trase de așa-zis specialiști.
De ce nu mai avem jurnaliști?! Pentru că un jurnalist care nu citește (cărți, studii) care nu înțelege profund sursele primare sau care nu poate sintetiza informații din domenii diverse devine un simplu amplificator de povești mincinoase și prostii monumentale, nu un filtru al adevărului! Și așa s-a ajuns la imbecilizarea publicului. În loc să formeze opinii avizate, presa contemporană (mai ales cea din mainstream, dar și influencerii din online) oferă un flux continuu de conținut simplificat, emoțional și fragmentat. Poporul a fost și este în continuare antrenat să reacționeze, nu să analizeze. Este setat să consume narațiuni prefabricate, nu să caute cauze și consecințe. Rezultatul este exact această societate polarizată, mai ușor manipulabilă, cu o capacitate extrem de redusă de dezbatere rațională. Iar manipularea virală prosperă tocmai pe acest teren fertil al superficialității, al semidoctismului, al prostiei crase, amplificate de efectul Dunning-Kruger. Epoca în care, în ziare, oamenii citeau articolele semnate de Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Barițiu, Anton Bacalbașa, Vincențiu Babeș, Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu, Felix Brunea-Fox, Nicolae Carandino, Ion Vinea, George Coșbuc, Ion Agârbiceanu, Octavian Goga ori Ion Barbu a trecut demult. Dacă ar fi trăit astăzi, acești intelectuali compleți ar fi fost întrebați de către urmăritorii lui Makaveli (ca să dau un exemplu cunoscut de toată lumea, marea vedetă de TikTok), cine se cred ei! Mai ales pe Eminescu, care nu și-a definitivat niciodată studiile universitare și nu a obținut nicio licență sau diplomă! (…)
Eu una consider că nu voi ajunge vreodată la nivelul lui Iorga. Ori Eminescu. Dar nici nu mă voi lăsa intimidată de cei care mă înjură sistematic pentru că sunt incapabili să înțeleagă ce scriu. Și nici nu îmi voi cere scuze vreodată că am gândire critică deoarece mi-a plăcut școala, că îmi rămân în minte lucrurile pe care le citesc, nici nu îmi voi cere iertare că fac legături de cauzalitate și îmi folosesc logica, nu îmi voi cere scuze că am citit și citesc în continuare mult și nici nu voi tăcea pentru că oamenii au fost îndemnați, obișnuiți, învățați să nu gândească de unii singuri! Nu voi tăcea pentru că ei nu sunt obișnuiți cu jurnaliști ca mine, ca normalitatea li se pare anormală! Și nu, nu le știu pe toate. Este de la sine înțeles ca nimeni nu le știe pe toate, aceasta fiind strict apanajul Lui Dumnezeu! Dar mă străduiesc în fiecare zi ca mâine sa știu mai multe decât știu azi și sa împărtășesc cu aceia cărora nu le este frică sa gândească singuri tot ce consider că este important să știe. Mă străduiesc zilnic, de când am învățat să citesc, să îmi formez o cultură enciclopedică pentru că îmi place să învăț și să aflu lucruri noi de dragul lui „a ști”. Așa că nu mă mai întrebați cine sunt și de unde știu eu lucruri. Sunt doar un om obișnuit căruia i-a plăcut școala și ii place să citească și să scrie ce gândește. Sunt un jurnalist de școală veche. Această afirmație nu e dovada de mândrie. Ci așa stau lucrurile. A orânduit Dumnezeu sa am părinți care să îmi insufle dorința de cunoaștere temeinică și sa am parte de cei mai buni profesori. (…) Drept pentru care sunt un jurnalist fără altă agendă politică decât ADEVĂRUL! Pentru că Adevărul este numai în și prin Hristos. Atât și nimic mai mult.
