Prinţul Charles, Transilvania şi revizionismul maghiar

Desele vizite pe care prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanie, le face în Transilvania au devenit deja o obişnuinţă. Slăbiciunea sa pentru această parte de Românie este notorie în toată Europa. Atleţa Sa Regală s-a îndrăgostit, se spune, de frumuseţile naturale şi arhaice pe care nu le mai găseşte în ţara sa. Ce ar fi rău în asta? Din contră…Pentru Transilvania el poate fi – dacă cumva nu este deja – un înfocat susţinător al frumuseţilor turstice şi a dezvoltării unei adevărate industri turtice în mediul rural transilvănean.

Este adevărat că, în ultima vreme, prin mass-media românească, au apărut şi unele comentarii tendenţioase, chiar răutăciaose, la adresa prinţului, unele lansând chiar ideea că  ar putea deveni ,,Carol al III-lea al României” etc. Comentând toate acestea, Rodica Culcer, la ,,Întrebările săptămânii” din ,,Formula AS”(nr. 995(45) 17-24 noiembrie a.c.) le pune pe seama actualei situaţii politice din ţară, a unei totale intoleranţe ce  s-a născut între putere şi opoziţie, care a condus la naşterea unei ,,logici pervertite”, conform căreia orice veste bună trebuie omorâtă din faşă pentru ca nu cumva să se transforme într-un atu pentru guvern, în speţă pentru ministerul turismului. ,,Să nu cumva să se contabilizeze frumuseţile Carpaţilor în avantajul guvernului Boc”, zice dumneaei.

Până într-un loc, Rodica Culcer poate avea dreptate, mai ales în privinţa pericolului care ne paşte – nu numai pe plan turistic, ci în toate ramurile vieţii economico-sociale – din cauza ,,virusului contestării gratuite şi al urii care s-a insinuat în mentalul colectiv, precum şi a lipsei totale de colaborare dintre putere şi opoziţie”. Simţim cu toţii acest ,,virus” de pe urma căruia am tras deja şi vom trage încă multe ponoase.

Ceea ce vreau să pun eu în discuţie, în legătură cu vizitele prinţului Charles în Transilvania este cu totul altceva decât ceea ce s-a scris şi s-a vorbit până în prezent. Anume că aceste vizite au fost deja şi vor fi din plin exploatate de către mişcarea revizionistă maghiară, din ţară şi de peste hotare. Oare nu şi-a pus nimeni întrebarea: de ce toate aceste vizite s-au făcut şi se fac doar în Trnasilvania? Şi de ce aceste vizite au vizat şi vizează  numai o anumită zonă geografică a Transilvaniei? În declaraţiile sale, prinţul Charles spune că s-a îndrăgostit, pur şi simplu, de acest ,,loc al mitului şi al legendei”, care este Transilvania. Am toate motivele să nu-i pun la îndoială bunele sale intenţii, după cum spune şi Rodica Culcer, anume de a ajuta cu banii săi măcar ,,câteva sate săseşti şi ungureşti, transformând promovarea meşteşugurilor tradiţionale, practicate în armonie cu natura, într-o sursă decentă de venit”.

Mişcarea revizionistă maghiară, prin organizaţiile sale(UDMR, PCM, CNM etc.) a fost însă, cum se spune ,,pe fază”, exploatând aceste vizite în folosul ei, astfel încât prinţul Chareles a devenit, desigur fără nici o intenţie şi fără să-şi dea seama, un fel de unealtă nevinovată pe care revizionismul şi iredentismul maghiar o foloseşte pentru a-şi atinge scopul: autonimia ţinutului secuiesc. Nu întâmplător Marko Bela se arăta atât de bucuros când s-a referit la vizitele prinţului, în care n-a pomenit nimic despre România, ci doar de Transilvania şi de ,,ţinutul secuiesc”: ,,Ce bine că exisată un prinţ Charles care în sfârşit a spus că Transilvania este un tezaur turistic. Şi-a dat seama că este important să vii în Secuime ca turist, pentru un prinţ de Wales nu este aşa de dezonorant să cumpere castele şi să locuiască în Ţinutul Secuiesc”. De asemenea, una din vizitele prinţului a fost atent pregătită de  contele(Avem iarăşi conţi unguri în România!) Tibor Kalnoky, din Valea Zălanului, iar programul acesteia a rămas secret! Şi, rămânâd la aceeaşi idee, prefectul Covasnei, Gyorgy Ervin, afirma că ,,judeţul Covasna este atractiv pentru prinţul Charles”.

Aşa se face că, din întâmplare sau nu – eu spun că nu! – prinţul Charles şi-a cumpărat proprietăţi numai în localităţi din estul Transilvaniei, locuite în majoritate de unguri (Secuii, după datele recentului recensământ, au cam dispărut de prin secuime, au rămas doar ungurii. Cu toate acestea se vorbeşte despre ,,autonomia ţinutului secuieiesc! Adică un ,,ţinut secuiesc” fără secui!): la Viscri în jud. Braşov, la Valea Zălanului în jud. Covasna, la Malancrav în jud.Sibiu, unde a cumpărat conacul Apaffy; la Sângeorzul de Pădure în jud. Mureş, unde s-ar zice, că şi-ar fi găsit şi nişte îndepărtate legături de sânge. Alteori a declarat că ar fi coborâtor din neamul lui Vlad Dracul. Sigur, aceste chestiuni sunt mai puţin sensibile pentru cei de dincolo de Carpaţi. În schimb, pentru noi, românii ardeleni, ele nu constituie nişte simple întâmplări. Fiindcă nu putem să nu ne întrebăm cum de  atenţia prinţului Charles nu a fost atrasă şi de nişte localităţi româneşti din Transilvania, cele din munţii Apuseni, de exemplu, ori cele din Maramureş, unde ar fi putut găsi nişte realităţi cu mult mai frumoase şi mai ales arhaice decât cele din zonele menţionate deja. Dacă cineva ar fi avut grijă de acestea, desigur el şi-ar fi îndreptat paşi şi spre acolo. Nu a făcut-o nimeni. În schimb, au făcut-o alţii, interesaţi în cel mai înalt grad, să tragă folose de pe urma prinţului Charles. Nu ştiu dacă trebuie să-i condamnăm pe ei, ori mai degrabă pe noi, fiindcă am rămas doar simpli spectatori la toate acestea.

După cum aceeaşi nepăsare se manifestă şi în alte chetiuni grave ce privesc Transilvania, mai ales acum când România se află sub o adevărată dictatură udemeristă, care practică din plin şi cu folos şanatajul politic, profitând  de miopia şi de prostia aliaţilor  politici. Oare să ne mai mirăm deci de, mai ales în ultimul timp, presa de limbă maghiară din România, nici din întâmplare nu mai aminteşte nimic despre România, ci doar de Transilvania, ca şi cum aceasta ar fi un teritoriu care nu mai are nimic în comun cu ţara în componenţa căreia a intrat în 1918. Aşa au apărut vechile organizări teritorial-administrative ale ,,scaunelor secuieşti”, iar în cele două judeţe ,,secuieşti”, Covasna şi Harghita, şi o parte a judeţului Mureş, acestea sunt cele care hotărăsc ce şi cum să se facă.

De altfel, mai nou, s-a lansat o nouă ,,strategie” de esenţă revizionistă: nu prea se mai vorbeşte despre ,,autonomie secuiască”, ci de o ,,patrie secuiască”, fiindcă ,,maghiarii din Ardeal au interese speifice! Iar pentru toate noile ,,găselniţe” pe care revizionsimul maghiar le lansează ,,pe piaţă” îşi caută imediat şi susţinători, nu în interior,  ci în spaţiul european, fiindcă europenii – care prea puţin ştiu ei despre realităţile istorice de la noi – trebuie să afle că Transilvania este un pământ unguresc, care a fost răpit Ungariei de către români, un popor ,,cu o cultură putredă şi coruptă”(BBS); că ,,oraşele maghiare din Transilvania au fost românizate prin milioane de colonişti români  mutaţi în Transilvania, în timp ce mulţi unguri au fugit ori au fost puşi pe fugă” (Tokes Laszlo); că ,,ţelul nostru este ca Transilvania să se unească cu Ungaria” (Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate) etc. De altfel, de-a lungul deceniilor care au trecut de la 1918, scopul revizionismului ,maghiar nu a fost altul decât acela de duce un război psihologic împotriva României.

,,Propaganda maghiară a ştiut (şi ştie,n.n.) în aşa măsură să-şi imprime opinia sa în conştiinţa publică a Europei, încât face posibile unele concluzii false şi unele aprecieri eronate”.  S-ar părea că, fără voia lui şi fără să-şi dea seama, prinţul Charles a devenit şi el un ,,pion” prin care această propagandă îşi poate duce scopul la bun sfârşit.