„Un dolce far niente” amăgitor, dar riscant, învăluie de câtva timp aventura europeană a integrării, pe care doar accidente de etapă precum Brexitul sau zgomotoasele europarlamentare par să o mai scoată din beatitudinea rutinieră instalată în “Europa birourilor” de la Bruxelles. Dar Europa Unită se află în fața unor sfidari planetare, care fie că nu sunt percepute ca atare, fie sunt asumate tacit sau reportate sine die de Bruxelles și alte câteva capitale europene. Fapt este că Europa Unită este tot mai puțin funcțională, motorul franco-german e gripat, cei 27+1 sunt dezbinați și – poate la fel de preocupant, dacă nu chiar și mai mult – Europa geopolitică nu are aliați și parteneri siguri în lume.
„Bolnavul Europei” este azi Uniunea Europeană. Cu America președintelui Trump, relațiile sunt tot mai nesigure și mai mercantile, cu Rusia sunt blocate de sancțiunile aplicate din voința Washingtonului, cu China dialogul și conlucrarea sunt mai mult decât prudente în fața ofensivei economice dezlănțuite a Beijingului, apreciată de unii, de fapt, ca o ofensivă politică și strategică. Și, pe niciuna din aceste platforme politico-economico-militare (pentru a nu le spune fronturi), Uniunea Europeană nu are strategii unitare și coerente, clare și explicite. S-a văzut din nou, zilele trecute, în timpul turneului european al președintelui chinez Xi Jinping.
În preajma summitului UE-China din prima decadă a lui aprilie, vizitele liderului chinez în Franța, Italia și Monaco au consolidat poziția în negocieri a Beijingului prin acordul Italiei de participare la proiectul intercontinental de infrastructură O Centură, Un Drum și acordul de 35 miliarde dolari pentru 300 de aeronave Airbus livrate de Franța Chinei. Primul – acord strategic, căci Italia e primul stat din G-7 care aderă la proiectul chinez, al doilea- acord economic de o anvergură rar întâlnită, tentant, dar pentru unii și preocupant, căci face din China protagonist economic „de-al casei” (cum scria un ziarist occidental) în Europa. Însă într-o Europa care nu are strategie față de Noile Drumuri ale Mătăsii, ci politici naționale diferite și chiar divergente, inclusiv în interiorul UE. Lipsa de strategie și cacofonia politicilor alimentează scenarii uneori de-a dreptul sumbre, dar nu neapărat fanteziste. Ele vizează însuși statutul Europei de mâine. „În noua mare competiție de putere dintre SUA, China și Rusia, Europa a devenit pradă. Apartenența sa politică la un Vest slăbit, diviziunile sale interne, beneficiile sale atractive și o piață de 500 milioane de consumatori o fac țintă ideală” – constata , în termeni aproape cinici, dacă nu masochiști, Sophie Kauffmann, director editorial la „Le Monde” într-un comentariu publicat în „The New York Times”.
Cum trebuie să răspundă Europa sfidării mondiale fără precedent a momentului, când are probleme cu cei trei mari centri de putere care fac acum jocurile în lume fără a ține seama în mod deosebit de interesele Vechiului Continent, fie el integrat sau nu? Deocamdată, în această primăvară, la ordinea zilei sunt relațiile cu China, „rival sistemic” cum îl numește Bruxellesul și despre care una dintre trompetele cele mai sonore ale Parlamentului European, Guy Verhofstadt, susține că are „un program de politică externă destinat în mod clar extinderii influenței economice și geostrategice a Chinei la scară globală”. Evaluare împărtășită și de președintele francez Macron, dar nu și de majoritatea celorlalte state membre ale UE. Germania are o poziție nuanțată, pentru a nu spune prudentă și rezervată, Italia, Grecia, Portugalia văd în cooperarea cu China o formulă pentru depășirea dificultăților lor economice, iar o serie de state din estul și sudul continentului și-au instituționalizat în format multilateral relațiile cu China prin Grupul 16+1. Cum reacționează China? Cu răbdare și prin negocieri și înțelegeri bilaterale, reafirmând în același timp în mod constant că privilegiază de fapt abordarea multilaterală a problematicii cooperării. Și astfel, organizarea de șantier a proiectului O Centură, Un Drum prinde contururi tot mai precise, pe fondul vacarmului poliglot din Europa Unită.
Lasă un răspuns