Coeziunea națională

Mulți consideră că poporul român este insuficient de unit. E ceva cu psihologia noastră? Coeziunea unui popor, gradul de coeziune depinde de o serie de factori istorici. Iar psihologia e derivată din aceștea. Cum observase cândva un sociolog din secolul al XIX-lea, existența socială determină conștiința socială.

Să privim factorul „inamic vecin puternic”. Poftele acaparatoare ale unor vecini puternici, care doresc ca în țara aleasă ca țintă să fie un suveran slab de fire, pentru a-și ușura cucerirea teritoriilor. Mai puțină coeziune a apărării. Un exemlu din istoria antică. În anul 45 î.Hr., împăratul Romei Cezar a  concentrat trupe pe țărmul de est al Mării Adriatice. El chitea să atace statul lui Burebista, care era cel mai mare și mai puternic stat tracic, cel mai periculos rival al Romei.  Lui Cezar i-a convenit complotul nobililor geto-daci, omorârea regelui Burebista (în anul 44 î.Hr.). Întinsul stat al lui Burebista, cu granița estică la gurile Bugului, s-a scindat în 4, apoi în 5 state mai mici. Statele mici, adesea rivale între ele, sunt lesne de biruit. În absența politicii ”Divide et impera”, promovate față de noi de marile imperii, începând cu cel roman, strâmoșii noștri ar fi însușit și ne-ar fi transmis spre contemporanietate o tradiție mai dârză a coeziunii Neamului.

Asigurarea vieții comune și a coeziunii populației pe un areal extins este chestiune foarte dificilă. Necesită conducere autoritară cu mână de fier, mână greu de suportat, mai ales de pătura nobilimii. Dacă regele nu convinea aristocraților, ei îl omorau și alegeau pe altul. O piedică extrem de puternică a fost caracterul boierimii, cu tendințe autonomiste centrifugale. Aceste tendințe anarho-separatiste ale boierimii, în Epoca medievală. au condus la fărâmițarea teritorială în Europa, formând mai multe stătulețe. Fârâmițarea ținea până când poporului divizat în cnezate separate, care nu rareori se războiau între ele, îi zâmbea norocul urcării pe tron a unui rege volitiv. Acesta începea unificarea și centralizarea statului, punea temelia anumitei coeziuni a poporului.

Comparativ cu țările apusene, formarea statului unitar centralizat la români a întârziat serios până în mijlocul secolului al XIX-lea. Românii nu erau singurii, care întârziase cu unificarea și centralizarea statului. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Italia și Germania, la fel erau în stare inhibată de fărâmițare feudală. În Principatele feudale române, cu boierime deosebit de hapsână și anarhistă, domnitorii, de regulă, nu ajungeau să se ridice puternici pentru strunirea boierilor.

Un ferment al dezbinului a fost stoparea la stadiul intermediar al evoluției procesului ascederii la tron în țările daco-române. În Occident, procesul  ascederii regelui la tron a cunoscut trei etape: 1. inițală, când regele era ales din orice neam de nobili, 2. etapa intermediară — regele era ales dintr-o anumită dinastie, 3. ascederea la tron devine ereditară, urcă pe tron primul bărbat născut. În Rusia, marii cnezi al Moscovei au fost din dinastia lui Riuric, iar când spița lui Riuric s-a stins, au urmat țarii din dinastia Romanov. Ascederea ereditară la tron a primului bărbat născut în familia regală oferă mai multă stabilitate. Deoarece exclude temeiul pentru luptele interne, istovitoare, dintre diferite clanuri care doresc să-și impună un rege obedient lor. Însă conține riscul urcării pe tron a unor persoane deficitare. În România, etapa a treia – ascederea ereditară la tron – a fost, cum știm, prin venirea unei dinastii străine masonice, cu semne degenerative la ultimii regi nevrednici. Carol II a dus o politică internă evidentă de dezbinare și învrăjbire a partidelor și prin intermediul lor – a societății.

Anterior, la moldo-valahi, sistemul ereditar-electiv de urcare pe tron oferea, în egală măsură, dreptul la succesiune nu numai fiilor și fraților domnitorului răposat, dar și fiilor și fraților unui voievod anterior. Oferea și urmașilor domnitorului proveniți din legături extraconjugale, precum P.Rareș, A.Lăpușneanu. Când vița bogdaniană din Moldova și cea basarabă din Valahia s-au stins, luptele interne între partidele boierești s-au întețit, mărind spiritul discordiei anarhizante.

Boierii sunt o clasă socială, preponderent reacționară, preocupată puțin de interesele țării. Ținerea în frâu a nobilimii necesită un rege puternic, absolutist. Azi, ce vedem la noi? Parvenirea hoților boieriți, a noii boierimi, numite ”oligarhi”.  Hoții boieriți sponsorizează numirea în post de președinte a țării a unui ins ”de buzunar”. Ascederea la ”tronul puterii” a făcut un pas involutiv  devenind ca în modelul din antichitate. Separarea parcă democratică a ramurilor puterii… și acapararea acestor ramuri de către clanurile oligarhice… Lumea știe că avem un stat capturat de hoții boieriți. Un stat privatizat.

Celelalte cauze ale insuficienței coeziunii naționale. În Moldova de Est, ca în România, principala cauză este împărțirea clasială a populației în clase antagoniste: în dominanți antinaționali și dominați. Contrapunerea mentalității burgheze-filistine mentalității naționale populare. Ofensiva antisocialismului și a obedienței față de Apus. Orânduirea capitalistă, în genere, cum spunea un filosof, este orânduirea „războiului tuturor împotriva tuturor”. Are loc fenomenul  dispersării individualiste a societății.

Modalități de sporire a coeziunii populației sunt oferite de două situații:1 eforturile comune de apărare de agresiunile externe, 2. războaiele de cucerire. Noi nu am cucerit în afara granițelor naționale, iar după căderea sub turci, nu am putut să ne apărăm suficient de agresiunile din exterior…

Diminuatoare a coeziunii naționale, în Moldova de Est, sunt: insuficienta integrare a minorităților rusolingve în corpul național, fracționarea populației după criteriul apartenenței sau susținerii partinice, diviziunea în comunități religioase de rit diferit și contrapunerea între ele, în special, între comunitatea  subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse și a celei subordonate Bisericii Ortodoxe Române, fracționarea după autodefinirea identității naționale între cei care se consideră doar moldoveni și cei care se simt români moldoveni. Scindarea populației după orientarea geo-politică: pro-Nealiniere la blocuri, Pro-UE, pro-Uniunea Euro-Asiatică. Cea mai influentă scindare a populației, în afară de diviziunea clasială, e scindarea geo-politică.

Așa că apelurile din ultimii ani către toată populația de la noi „Unire, moldoveni!” și „Unire, români!”, în vederea realizării unor sarcini sociale, ar putea fi considerate utopii. Toți-toți nu pot fi uniți. Ce e de făcut? Să lucrăm, mai întâi, cu un segment – cu segmentul populației calitative – conștiente, patriotice, nationaliste. Numai acest segment social-activ poate mișca istoria înainte.