Prin ce se definește actualitatea în care trăim? Prin critica pe care a generat-o. Există un munte de critici care o asaltează, o bombardează, dar ea rămâne impasibilă, își vede mai departe de drumul ei strâmb, sucit. Degeaba critica îi arată defectele, actualitatea se strecoară ca un șarpe pe sub pietrele care îi ies în cale. Rezistența la critică este epocală. Băsescu declara că i s-au adus un munte de critici, că a luat cele mai multe înjurături în mandatul său, dar a rezistat. „Am rezistat să nu mă clatin, să mă opun înjurăturilor”, zicea el. Nu a analizat de ce și pentru ce a fost înjurat, nu i-a păsat, și-a văzut mai departe de politica sa trădătoare și incultă.
Trăim într-o actualitate în care critica este ineficientă, inutilă. Cât i-am criticat pe actualii profitori de la putere, dar au învârtit sforile, și la noile alegeri s-au ales între ei și nu numai că nu am scăpat de prostia lor, dar și-au consolidat și mai puternic rezistența la critică.
Degeaba critici politica proastă care a dus România la peste 150 de mii de miliarde de euro datorie. Degeaba arăți că tancurile Abrams, plătite americanilor cu un miliard de dolari, sunt pe rol de păcăleală, de diversiune. Cu acești bani se putea rezolva definitiv problema pensiilor. Degeaba spui că Iohannis este o Marionetă a Occidentului sau un criminal moral odios, care în timpul pandemiei, când mureau 500 de români pe zi, România era în doliu, el se ducea în vizită la Piramide și ne trimitea poze cu el și nevasta lui îmbrăcați în alb, el în frac, ca muzicienii la Carnegie Hall! Și acum, ca și Dragnea, care făcea o lege să-i protejeze pe hoți, a promulgat o lege asemănătoare, care îi acoperă pe cei care au păgubit țara („evaziunea de sub un milion de euro”).
Toate faptele acestui președinte „străin la limbă și la port” sunt de acuzat, fiindcă au fost făcute cu spatele la poporul român.
Orice critici, orice dovezi acuzatoare aduci, guvernanții sunt ca monstrul din poveste, care n-aude, n-a vede. Nu se întâmplă nimic. Nu există nici o reacție. Nu se ia nici o măsură.
De câte ori nu am scris că este inadmisibil ca Imaginea țării, cinematografia națională, să dispară, să fie la cheremul câtorva minimaliști, iar personalități ca Ion Popescu-Gopo să fie batjocorite, luate ca pretext pentru gala giurgiuviților, în timp ce regizori de mare talent și substanță să fie ignorați?! Cine e ministrul culturii, nu-i este rușine?! Dan Pița trăiește, de ani de zile nu face nimic, fiindcă nu i se dă să facă nimic. La fel, zilele trecute, i-am dat lui Alexa Visarion cartea de scenarii, Nemuritoarele, cu șase scenarii, unul și unul, și mi-a scris că și mâine ar face un film după unul dintre aceste scenarii, dar azi nimeni din lumea teatrului și filmului nu-l mai solicită!! Ce țară e asta, în care un accident al naturii (Șoșoacă) este ales să reprezinte România în Parlamentul European, iar talente din cale afară, care au adus gloria filmului și teatrului românesc, să fie lăsate în uitare? Cine face și profită din această politică a ignorării? Inculții. Nu-i de mirare, pe această cale, a minciunii, a incompetenței, a voturilor manipulate, dacă vom auzi ca mâine că un colorat a fost ales președintele României! Ba chiar „Șoșoacă vrea la Cotroceni”, cum anunță presa de scandal, care se joacă „de-a baba oarba” cu România, în loc să o pună la punct pe profitoare, care nu e chiar așa de nebună cum pare, e ca idolul ei, Putin, dacă timp de 4 ani i-a întors pe degete pe cei de la putere, așa cum Putin se joacă de-a pisica și șoarecele cu NATO. Și-a dat seama că sunt proști, așa cum s-a dovedit și partea de electorat care a ales-o!
Sau „Nicușor bate la tobă” a fost reales, fiindcă a fost „sincer” cu alegătorii, le-a spus că nu toate promisiunile din primul mandat au fost onorate, că, pentru a le onora, mai are nevoie de un mandat! Și în acest timp Firea promitea că face un nou aeroport și alte linii de metrou! Iar elefantul PSD, care o susținea, anunța din trompă că „Nicușor bate la tobă” a falimentat primăria în primul mandat cu 1 miliard de dolari!!!
Ce țară e asta? Unde trăim? Unde o să ajungem? Un critic este o piatră rară, o comoară pentru o țară, este lanterna care-i luminează orizontul, dar câți critici mai are azi România? Și dacă-i mai are, cine îi mai ascultă? Îl ascultă oare cineva pe CTP, goarna momentului? Se folosesc de el ca de un Ham-ham care latră în pustiu. Îl tratează ca pe o caricatură, ca să se dovedească faptul că la noi e libertate, că se poate înjura de mamă. Cealaltă goarnă, Cristoiu, a dispărut din peisaj, bietul analist cu „pantalonii rupți în fund” s-a lămurit că nu mai are nici o speranță privind întoarcerea comunismului! Cu cine să faci comunism în România, cu Ciucurezu? Asta e treabă grea. Capitalism de mahala poate face oricine, chiar și „Cioleacu să-l ia dreacu”.
Azi critica nu mai are nici un rost. Iar dacă ea, critica, e inutilă, nu mai are efect, și obiectul criticat este inutil. Rolul criticii, din totdeauna, a fost să îndrepte lucrurile, să vindece moravurile rele, să ajute astfel progresul. Dar dacă România este insensibilă la critică, dacă din guvernarea ei a dispărut critica, adică opoziția, țara se duce unde vrea străinul, exploatatorul, diversionistul, care știe să facă promo pentru marfa lui. Nimeni nu înțelege de ce se întâmplă acest lucru. Ce fel de politicieni sunt aceștia care nu citesc, care nu înțeleg, care sunt insensibili la critică? Iar culmea acestei situații este dată de statistica Eurostat, care ne spune că 97, 5 la sută din populația României nu cumpără nici măcar o carte pe an! Am ajuns să spunem că aveam mai mulți scriitori decât cititori.
Marea crimă este că nimeni nu mai pare să știe că ea, CARTEA, este garanția identității României. Continuăm însă să scriem. Dar pentru cine scriem? Noi scriem, noi citim!
Lasă un răspuns