În ritmul cu care este compromis de sistem național-suveranismul, în cârdășie cu politica fesenisto-comasată, îmi pun problema reală și gravă, dacă un partid suveranist va putea ajunge sa mai atingă pragul electoral la viitoarele alegeri parlamentare. La acest deficit de imagine și caracter a dus politica centralistă, pe bază de interese individuale și financiare, uitându-se caraterul ideatic și programatic al patriotismului. Suveranismul românesc recent are o istorie de peste 30 de ani și s-a construit pe organizațiile național-creștine din anii `90 și pe încercări partinice național-creștine cunoscute, altele decât național-comunismul vadimisto-funarist. Suveranismul de astăzi a preluat acest filon național-creștin viguros, în subsidiaritate. Este un adevăr istoric. Fără păstrarea caracterului ideatic inițial, al fundamentelor de credință și al platformei politico-economice autohtone,- fără alegeri interne și lideri locali – suveranismul va muri. Păstrarea valorilor, a proiecției naționale pe termen lung și lideri care să le implementeze este cheia succesului pentru viitoarea guvernare în interesul națiunii și statului român, pe plan european. Fără valori, idei, principii, credință și lideri morali orice partid suveranist sucombă. De asemenea, fără fundamente istorico-morale, respectul deciziilor locale nu există democrație și fără soliditatea eșafodajului democratic intern, totul devine doar o cârdășie de interese. Lipsa valorilor și a crezului, face ca orice partid să devină mort din fașă. Ideile, platformele politice, crezurile și liderii autentici aleși dau consistență și oferă valoare unui partid suveranist. Paradoxal, față de ideea generală, slugărnicia față de lider ucide orice partid, iar formațiunea politică centralizată își ucide viitorul. Nu există legitimitate locală dacă candidații sunt puși doar de la centru și nu reprezintă filialele și comunitățile locale. Se pierde consistența. Puterea stă în oamenii de la baza unei formațiuni politice, care „negociază orice, dar nu principii”. (C. Coposu).
Când o mișcare suveranistă își pierde caracterul moral și revoluționar, atunci pierde electoratul idealist, non-politic care vrea schimbarea și o politică pe principii. Acest tip de electorat este cel mai numeros, dar este latent și trebuie activat. Cine reușește să-l capaciteze câștigă. Când suveranismul nu mai reprezintă vocea tăcută a poporului se risipește, iar electoratul național-creștin se retrage în carapacea rezistenței multiseculară, prin tăcere, așteptând un alt „mesia” politic. Când se ajunge să nu se mai vadă pădurea de copaci se pierde esența, iar electoratul tăcut își pierde speranța și dorința de schimbare, fapt ce duce la eșecul partidului suveranist, care a pus pus carul în fața boilor și a renunțat la respectarea temelor valorice inițiale și ancestrale. Puterea suveranismului este antrenarea electoratul idealist și conectat la principial, cel mai numeros și valoros și care vrea schimbarea. Politica nu e numai despre bani cum se înșală cei mai mulți, sau despre sine, ego-uri și structuri. Întotdeauna trebuie un echilibru construit pe idei, platforme politice, credință și idealism. Valoarea se naște din echilibrul dintre vechi și nou, între idee și rațiune. Un partid nu e un târg fanariot, doar pentru cine dă cel mai mult sau face potul cel mai mare. În politica autentică și durabilă este vorba despre oameni, interese, idei, principii, realizări, speranțe, alegeri locale și centrale, despre lideri legitimați de votul membrilor. Vocea liderului este vocea poporului – „Vox Populi, Vox Dei”. Dar pentru acestea este necesară o autonomie locală corelată cu o credință mare în forțele interioare ale poporului și în ierarhia credinței. Individualismul trebuie pus în slujba comunității, ținând cont că doar ideile mișcă lumea. Excesul centralismului de factură materialistă duce la greșeli, pentru că omul este perfectibil, nu perfect. Propunerile de candidați trebuie mereu echilibrate conform ideii, intereselor comunității și pe profesiuni. Orice partid sau mișcare care pierde caracterul national-suveranist își pierde caracterul moral și revoluționar. Un partid nu e un târg despre cine are bani mai mulți sau putere mai mare. Partidul e creat din oameni, interese, idei, realizări personale și comune, valori morale, speranțe. Fără credință și Dumnezeu nu poate exista politică. Iar fără onoare, atașamentul față de idei, valori, respectul cuvântul dat, orice partid sucombă. De fapt, fără democrație internă nu există suveranism. Astfel, suveranismul se construieste pe esafodajul unei echipe alese, pe valori, idei, principii, crezuri. Un partid de lider, doar pe persoană fizică dispare sufocat de centralism și datorită incapacității firești, umane de a controla totul – vezi PUNR și PRM în istoria recentă. Când se „strică” sau se lovește capul cade tot eșafodajul. Cu toții trebuie să știm că obsesia controlului total vine de la cel rău, nu de la Dumnezeu. Doar diavolul vrea sa controleze totul, noi știm că Domnul este boier și lasă de la el să avem liberul arbitru. Răul este absența binelui.
În subsidiaritate, identitatea națiunii române nu ține doar de prezent. Un neam reprezintă o comuniune: trecutul, prezentul și viitorul. Suveranismul înfățișează această treime temporală în cadrul mersului istoriei spre veșnicie. Cine nu are această perspective trans-temporală și o proiecție în cadrele duratei lungi istorice nu poate fi un suveranist autentic. De aceea, cred că moralul are preemțiune pe scena politică, iar un partid imoral nu mai mai poate intra „undeva” pe scena politică sau în istoria unui popor chiar dacă este „comasat” de interese străine democrației și națiunii. Și atunci când întră un partid fără fundamente și principii într-o ecuație politică este doar temporară, pentru că nu mai are nicio valoare și nu mai reușește să propune nimic națiunii. Un astfel de partid construit pe non-valori sau pe lipsa perspectivei și a principiilor este un „mort viu”, care nu știe, deocamdată, că a murit. Liderii care încalcă valorile menționate sau folosesc suveranismul doar ca instrument de putere și îmbogățire sunt deja morți, atât din punct de vedere moral, dar și politic, dar ei nu au aflat încă asta. Sunt niște morți vii, care se vor stinge în curând vorbind singuri pe stradă. Visul și speranța unei lupte istorice nu se împiedică de căderile compromisului de azi, „comasat” sau nu. Viitorul este al celor ce cred în puterile și valorile poporului și știu să îmbine armonios rațiunea cu idealul, credința cu rațiunea, materialul cu spiritualul. Doar atunci suveranismul va aduce speranța de mai bine poporului și va conduce România spre prosperitate, democrație și demnitate…
Lasă un răspuns