Cunoscut în România ca Daniel Rosenthal (iar în arta plastică maghiară ca David Rosenthal), pictorul s-a născut în anul 1820 la Pesta, într-o familie de negustori evrei unguri. Informațiile despre studiile pictorului sunt neclare, în sensul că nu se știe cu certitudine dacă a urmat o școală normală sau superioară de arte plastice la Pesta, dar a fost consemnată prezența sa la Viena, unde în 1839 studia la Academia de Arte, unde l-a cunoscut pe pictorul român Ioan Negulici. Rosenthal ar fi sosit la București în anul 1842, dovadă fiind portretele făcute de artist unor personaje din lumea bună a Bucureștiului, unele dintre ele datate în acel an, „Portretul doamnei Filipescu” fiind considerat primul realizat la venirea sa în Țara Românească. În perioada 1843-1844, Rosenthal a făcut o serie de portrete printre care cele care îl reprezintă pe Nicolae Bălcescu, pe boierul Cătuneanu și pe Mașenca Filliti.
Rosenthal a intrat în cercurile intelectuale bucureștene și s-a împrietenit cu inginerul Cretzeanu, cu Vasile Mălinescu și mai ales cu Constantin A. Rosetti, iar în 1844 a plecat la Paris împreună cu Mălinescu, după cum consemnează biografii săi. Cunoscutul tablou „România Revoluţionară” al autorului a fost pictat la Paris, unde artistul se afla alături de românii aflați în exil după înăbuşirea Revoluției de la 1848 din Ţara Românească. Maria Rosetti, soția lui C. A. Rosetti, prietenul lui Rosenthal din vremea studiilor la Viena, este cea reprezentată în prim plan, cu tricolorul în mâna stângă și hangerul în dreapta. Maria, născută Grant, avea un temperament romantic și a jucat un rol important în eliberarea revoluționarilor români luați prizonierii de către turci, devenind astfel un simbol al mişcării revoluţionare din Țara Românească. Tabloul se află în present în Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Național de Artă din București. Maria Grant se născuse în Anglia în 1819 și era sora diplomatului Effingham Grant, cel care a fost, la începutul carierei sale, consilierul lui Robert Gilmour Colquhoun, consul britanic la Bucureşti. Tânăra și-a însoţit fratele în Valahia, a lucrat un timp ca profesoară pentru copiii familiei generalului Odobescu şi s-a îndrăgostit de cel mai bun prieten al fratelui său, Constantin A. Rosetti. Cei doi s-au căsătorit în casa părinţilor săi din Plymouth în 1847, iar un an mai târziu, în timpul revoluţiei, bărbatul a devenit liderul curentului radical al revoluţionarilor, a fost ales secretar al Guvernului provizoriu, prefect de poliţie la Bucureşti şi a devenit redactor al ziarului „Pruncul român”.
După înfrângerea Revoluției, Rosetti a fost exilat împreună cu camarazii săi paşoptişti, fiind urcați de turci pe două plute și trimiși la graniţa cu Austria. Soţia sa, Maria, însoțită de tânărul pictor Daniel Rosenthal, a reuşit să îi elibereze pe prizonieri cu acordul primarului din Sviniţa, iar de aici au plecat împreună spre Franţa, prin Ungaria, Croaţia şi Austria. Ajunşi la Paris în decembrie 1848 soţii Rosetti s-au ocupat de editarea revistelor „România viitoare” şi „Republica Română”, iar Rosenthal rămâne alături de ei. Rămas fără bani la un moment dat, tânărul pictor a plecat spre Elveția și a trăit o vreme, la sfârșitul lui 1850, în orașul Porrentruy, apoi în Fribourg și în Chur. În iulie 1851 a decis să se întoarcă în Țara Românească în încercarea de a reaprinde mișcarea revoluționară, dar planul său a fost divulgat de spionii celei de-a doua republici franceze aflată sub autoritatea lui Napoleon al III-lea. Aceștia au interceptat scrisorile lui Rosenthal către prietenii din Paris și i-au informat pe austrieci, iar pictorul Rosenthal a fost arestat în timpul călătoriei spre București, în timp ce se afla în Pesta, fiind acuzat pentru declarațiile sale politice imprudente.
Presat să-și dezvăluie conexiunile în lumea liderilor revoluționari, a refuzat să-și trădeze camarazii, a fost torturat până la moarte, iar trupul său nu a fost niciodată returnat familiei. Constantin Daniel Rosenthal a murit pe 22 aprilie 1851, la doar 31 de ani. Exilul Mariei și al lui CA Rosetti s-a încheiat în 1857, iar la revenirea în ţară, cei doi au avut o activitate publicistică extrem de bogată. Ea a editat, în 1865, revistă „Mama şi copilul” şi s-a implicat în multe acţiuni de caritate şi opere de binefacere. În 1878, Maria Rosetti a publicat în revista „Mama și Copilul” un articol omagial pentru prietenul său: „Rosenthal a fost unul dintre cei mai buni și cei mai loiali oameni pe care Dumnezeu i-a creat după chipul Său, a murit pentru România, pentru libertatea ei, a murit pentru prietenii săi români […] Acest prieten, acest fiu, acest martir al României este israelit. Numele lui era Daniel Rosenthal.” Soţii Rosetti au avut 8 copii, dar doar patru dintre aceştia au supravieţuit: fetița Liberty Sofia, care a venit pe lume în 1848, şi trei băieţi: Mircea, Vintilă şi Horia Rosetti.
Au rămas în galeriile de artă tablourile sale, având o notă aparte, dar putem menționa și crearea Statuii Libertății din Piața Vorniciei – imaginea statuii fiind publicată în „Illustrirte Zeitung” din Leipzig, no. 317/28 iulie 1849. În ziua de 23 iunie 1848 in Piața Vorniciei din București a fost inaugurată prima statuie de for public intitulată „Statuia Libertății” sau „România Deliverată”, operă a lui Constantin Rosenthal. Statuia, în stil neoclasic, reprezenta o alegorie a ideilor pașoptiste, sub chipul unei femei ținând în mâini o cumpănă și o cruce, amplasată pe un piedestal de piatră. De frica unei intervenții ale trupelor otomane și rusești, caimacamul conservator Emanoil Băleanu a dispus ca în noaptea de 28 spre 29 iunie 1848 statuia să fie distrusă.
Pașoptiștii au condamnat acest gest de distrugere a unei opere de artă, numindu-l un act de vandalism. In memoriam, se va face o statuie lui Rosenthal din ghips, realizată de sculptorul Ion Jalea, artistul plastic cu o singură mână. O stradă din București și una din Ploiești poartă numele pictorului Constantin Daniel Rosenthal. Imaginea tabloului „România Revoluţionară” (1848) al pictorului Constantin Daniel Rosenthal ne urmărește hipnotic din cărțile de istorie, la fel ca îndrăzneala și curajul acelor revoluționari pașoptiști ce au dorit libertate. Așa a fost și viața lui, ca o flacără ce deranja, ca o lumină prea puternică…
Lasă un răspuns