Neruşinatele minciuni…

Ca să fiţi convinşi cît de mult minte Guvernul, cît de mult au minţit guvernele apuse de sub comanda lui Iohannis, vă dau un singur exemplu: mult promisa şi comentata recalculare a pensiilor a „început” de pe vremea Olguţei Vasilescu, a trecut apoi prin neruşinatele minciuni ale celorlalţi miniştri ai muncii, nu puţini la număr, ca apoi, să fie aruncată pe piaţă din nou, cu surplus de neruşinare, de actualul ministru al „mineritului”, că doar am văzut-o cu toţii pe Bucura Oprescu în salopete de miner, cu cizmele murdare de noroi şi cu mîna pe picamer.

Ştim cu toţii, o mînă din culise, una supercalificată în practica demagogiei, îi face actori de duzină pe miniştri, imediat după investire. Dorinţa lor de popularitate este exploatată la maxim. Unii dintre miniştri au purces în urma viiturilor care au afectat localităţi întregi. Toţi, în încercarea de a părea miloşi, încălţaţi în cizme de cauciuc, ca să dea bine în faţa camerelor de luat vederi, dar fără intenţie de implicare în rezolvarea situaţiei. În mod cinic, se fotografiază cu localnicii, cu minerii şi, mă întreb, ce-ar face ei dacă apele s-ar răzbuna, îndreptîndu-şi puhoaiele spre vilele opulente şi spre visteriile lor penale? Ce-ar face dacă peste noapte s-ar trezi săraci lipiţi pămîntului, iar nădejdea lor în banii furaţi îi va abandona? Manevra a reuşit întotdeauna marionetelor de la putere, care au fire invizibile legate în locurile de unde cheia poate fi rotită fără zgomot. Poate i-a reuşit pentru moment şi ministresei trasă de şi pe sfori multiple.

Cum nimic nu ţine o veşnicie cînd e vorba de politică, să revenim pe drumul minciunilor de la Ministerul Muncii. La începutul lui 2023, incompetenţii de atunci, Ciucă şi „compania” promiteau recalcularea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii, începînd cu luna martie. Au mutat-o, apoi, în septembrie, apoi, la sfîrşitul anului, la începutul lui 2024, doar că, un anunţ al lui Marcel Boloş din zilele trecute menţionează alt termen, mai îndepărtat, vara lui 2024. Uite-aşa, cu minciuna urcată pe trepte s-au scurs ani grei, în care inflaţia a crescut, veniturile au rămas aceleaşi, românii au sărăcit, iar guvernul României se împrumută cu 50.000 de euro pe minut la dobînzi uriaşe, neacceptate de alte state. Nu pentru poporul român se împrumută ei, ci pentru alte popoare. Guvernul şi preşedintele cheltuieşte cu războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, aduce refugiaţi străini în România pe banii românilor, iar pe românii din Gaza îi abandonează, timp în care, în traista românului firimiturile de pîine s-au uscat.

De fapt, 90 la sută dintre seniorii României, pe care Guvernul României îi minte în formă continuată, au ţinut agricultura ţării în viaţă, au trudit zeci de ani în fostele întreprinderi de stat şi ceapeuri, în şcoli, grădiniţe, spitale, au construit o Românie modernă, au hrănit ţara şi Europa cu capete luminate, cu grîne şi legume, au plătit cuminţi şi la timpul lor dările către stat, iar acum, la bătrîneţe, statul (în definiţie: instituţie în slujba cetăţeanului), care aparţine unui cuib de năpîrci, le pune în palma bătătorită o pensie mizeră, umilitoare !

Cum la conducere avem valeţi ai jupînilor mondiali, printre războaie şi sărăcia autohtonă, a început neoficial şi abuziv marea abureală electorală. Boloş a fost văzut pe la moaşte, sigur nu a stat la coadă, a intrat prin culise, Ciolacu a prins dintr-o dată drag de pieţe şi guri de metrou şi scoate bani din buzunar pentru trei roşii şi doi ardei, vrînd să demonstreze că românul poate trăi şi cu puţin. Dar asta nu e totul. Covrigul din coada cîinelui vine tot de la Ciolacu. Acesta dă asigurări ca banii cheş nu vor dispărea, dar sub motivul eradicării evaziunii fiscale limita cheş pentru fiecare persoană va fi de cinci mii de lei. Limitarea cheşului nu are legătură cu evaziunea clamată de Ciolacu, ci, cu controlul exercitat de către autorităţi asupra fiecărui individ. În acelaşi timp, limitarea cheşului va face jocul băncilor, miza fiind comisionul bancar încasat la plata cu cardul. Deci, statul român nu primeşte nimic însă băncile, în majoritate, străine, vor avea profit.

În sensul limitării banilor ckeş(sic!) curge deja funcţionalitatea Legii 296/2023, publicată în Monitorul Oficial din 27 octombrie 2023, lege care aduce modificări de substanţă Legii 70/2015, limitînd operaţiunile cu numerar, şi interzice împrumuturile între firme. De ce nu vorbeşte Ciolacu despre deficitul bugetar al României?, care sigur va depăşi pînă la sfîrşitul anului pragul de 5,7 la sută, ca urmare a menţinerii în plată şi neatinse a pensiilor speciale, ca urmare a cheltuielilor cu înarmarea forţată a României cu reziduurile militare occidentale, cu ajutoarele date fronturilor de război străine, ca urmare a implementării legii privind măsurile fiscal-bugetare pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.

De ce nu vorbeşte despre „Proiectul de Lege 418 19.06.2023?, privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor”, prin care vor să naţionalizeze proprietăţile private, prin Codul Urbanistic, care va afecta dreptul la proprietate, garantat de Constituţia României. Banii cheş şi tot ceea ce deţine cetăţeanul sînt, prin Constituţie, proprietate privată. În consecinţă, într-o ţară liberă, democrată, cetăţeanul are libertatea să le folosească după voie şi nevoie. Orice regim politic care încalcă sau desfiinţează dreptul la proprietate al cetăţeanului se numeşte dictatură şi trebuie înlăturată. Concluzia: în România, democraţia, drepturile omului şi Constituţia au fost abrogate de o clică de ciraci ai „Marii Resetări”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*