Prezent în panoplia pictorilor români de valoare, Camil Ressu a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Prin viziunea sa adânc realistă, arta lui Camil Ressu a imprimat în pictura românească un caracter și un stil, care nu a rămas fără ecou în arta contemporană. Provenind dintr-o familie de aromâni (macedoromâni) venită din regiunea Epirului în România la începutul secolului XIX, pictorul Camil Ressu se năştea la 28 ianuarie 1880 la Galaţi. Tatăl său, Constantin Ressu, jurist de profesie, cu studii de drept la Bruxelles, făcea pictură în clipele libere. Primii paşi spre pictură i-au fost îndrumaţi chiar de tatăl său. Demonstrând un talent precoce, tânărul Camil este înscris la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, îşi continuă studiile la Iaşi, cu pictorul Gheorghe Popovici şi le finalizează la Paris, unde pleacă în 1902 pentru a se înscrie la Academia Julian, în atelierul lui Jean Paul Laurens, unde îi are colegi pe Jean Al. Steriade, Nicolae Dărăscu și Ion Theodorescu-Sion.
Reîntors în ţară în 1908, pare preocupat de probleme sociale, ceea ce îl determină să se înscrie în Partidul Social-Democrat. Are, de asemenea, o activitate publicistică, colaborând la publicațiile „Furnica” „Facla” şi „Adevărul” cu o serie de desene satirice.
Primele lucrări pe care le expune în anul 1910, împreună cu grupul „Tinerimea artistică”, sunt peisaje pe teme rustice. În 1912 expune la Salonul Oficial tabloul Înmormântare la țară, iar în anul următor, la „Tinerimea Artistică”, portretul de grup Terasa Oteteleșeanu, cu „șapte figuri ale boemei literare, muzicale și pictoricești”. În 1914 deschide prima expoziție personală la București.
În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser, Marius Bunescu și cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea și Oscar Han înființează asociația „Arta Română,” la Iași. Vara se retrage la țară și pictează țărani la munca câmpului, vederi din sate, grupuri de muncitori, dar și naturi moarte, nuduri, portrete ale diverselor personalități ale timpului și autoportrete. Participă activ la înființarea Sindicatului Artiștilor plastici din România în 1921, fiind ales președinte, funcție din care demisionează după doi ani. În urma unei șederi mai lungi în satul Ilovăț din județul interbelic Mehedinți, realizează compoziția „Cosași odihnindu-se”, una dintre lucrările sale cele mai reprezentative, în care Camil Ressu își dezvăluie vigoarea sa plastică. Pictura a fost realizată în 1925 şi se află astăzi expusă în Muzeul de Artă din Iaşi.
Până în anul 1941 a fost rector şi profesor la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. Printre studenţii săi au fost şi artiştii Geta Brătescu, Virgil Preda, Abodi Nagy Béla și Virgil Moise. Din 1950 a fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici, reluându-şi şi activitatea de profesor la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu“. În 1955 primeşte titlul de „Artist al Poporului”, iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române. Se stinge la 1 aprilie 1962 la Bucureşti. Cu o formație solidă, în care predominau studiile după corpul uman, după peisaj și după obiectele din imediata apropiere, Camil Ressu a reușit ca, prin combinarea capacităților formative ale desenului și culorii, să realizeze o creație care păstrează valorile tradiției, în condițiile unui efort de înnoire a limbajului plastic. Contururile brute și „oamenii stâncoși” ce „populează” tablourile sale aduc un sentiment de claritate și siguranță, de elemente bazate ce se înscriu în categoria fundamentală a reperelor în jurul cărora poate apare clarobscurul.
Lasă un răspuns