Am citit atent analiza doamnei Eugenia Gusilov despre funcția limbii ruse în imperiul de la răsărit. Ea e moldoveancă de dincolo, eu mi-s moldovan de dincoace de Prut. Și eu am trăit destule momente jenante pentru unii conaționali de-ai mei, pentru care toți cei care trăiesc dincolo de Prut ar fi ruși. Degeaba le zice careva că nu-i adevărat, ei au rămas contemporani cu marele artist anonim, care a compus „Miorița”: „Unu-i moldovean, / Altul ungurean/ Și altu vrâncean.” Este limpede că vrânceanul e tot moldovean, altfel dai în doaga lui Ciolacu, hăl dă vrea să conducă toată România, dar se simte „nașpa” dacă i se spune că e „moldovean”, adică… „tolomac”. „Mă jignești!…” Mă-nțelegi? E altceva să fii buzoian, acolo căcăreaza de oaie are altă formă, nu e ca-n Moldova… Culmea, domnul Ciolacu (ciungu) poartă nume turcesc, găgăuz. Noi, moldovenii, ce să mai zicem de el? Iar „ungureanul” din baladă este un român din Ardeal, de peste munte. Iar acolo stăpâneau ungurii, deci era „ungurean”… Așa a apărut și numele „român”. Da, da, nu vă supărați: dacii liberi se angajau ca mercenari în armata Imperiului Roman după invazia lui Traian. Când venea câte un cumătru să ceară ceva de la tata, mama îi răspundea de pe capul prispei: „Nu-i românu meu acasă. Când se întoarce românu meu, îi zic.” Nu era întâmplător că se folosea cuvântul „român” pentru „soț” în Moldova fiindcă era tot la marginea unui imperiu. Această semnificație nu există în Valahia, în Banat sau în Crișana. Nu trebuie să ne supărăm pe asemenea reacții gâtuite de fazele istoriei. Mi se par firești, dar trebuie să le depășim cu fruntea sus, fără să ne buricăm prea mult că am fi „urmașii lui Traian” fiindcă nu suntem.
Prin 1992, am fost la o mare adunare a Frontului Popular Creștin și Democrat de la Chișinău. Iurie Roșca, care militează acum pentru „partea care devine întreg”, urcase călare pe val. La sfârșit, am mers spre garderobă. Acolo era un tânăr rus blond-roșcat, pistruiat și lung. El ne dădea paltoanele, cojoacele, cușmele… „Pajalusta! Pajalusta!”… Înainte mea era o namilă de inginer agronom, fost șef de kolhoz. Când a ajuns la rând, a ridicat o carabă de șapte kile deasupra blondului: ”Grăiești, uăi, în limba di stat!” Rusul cel deșirat s-a făcut stacojiu: mi-am dat seama că omul nu știa „limba di stat”. Din cauza berbecilor care au condus Respublika Molotov (cu excepția lui Mircea Druc, Mihai Ghimpu, Maia Sandu sau Nicolae Timofti), limba română a trecut acolo și prin faza „limba di stat”: le era târșală să spună că e limba română, dar nici nu-i mai trăgea inima să zică „limba moldovenească” fiindcă aflaseră că era o scornitură bolșevică.
Prin 1997, ajung din nou la Chișinău cu premierul de la București. Dimineața, am coborât la micul dejun. M-am nimerit la masă cu un coleg de la „Adevărul”, iar mai târziu, a mai venit „o divă” de la TVR 1. Apare ospătărița numai zâmbet toată cu ochii la… divă, nu la mine: „Ați venit la noi în ospeție?!” Era atâta căldură în privirea ei, încât am invidiat-o sincer pe realizatoarea de la TVR 1. Diva s-a înțepenit în scaun, s-a crispat toată și a replicat din tavan: „Bă, voi nu vă mai dați pe brazdă? Eu sunt musafir, nu oaspete!” Chelnerița mea s-a topit toată, se făcuse ca rusul de la garderobă și a plecat cu nota spre bucătărie. „Nu vă supărați, cuvântul „oaspete” este mult mai vechi decât „musafir”, care vine din turcă. Pe când aveam noi românii „oaspeți”, rușii nu făcuseră încă Moscova…” Diva s-a crispat și mai mult, a ciugulit ceva în grabă, a zvâcnit în sus și nu mi-a mai răspuns la salut cât am mai stat prin Chișinău…
„Avem di tăti”, spune un frumos cântecel basarabean. Dacă nu-l tragem de urechi pe un ardelean care ne spune că are „o glajă de-un fărtai cu țuică”, după care „ne astrucăm pe laiță ca să ne cotârcească pe lepedeu cu prostirea”, tot așa trebuie să privim cu bunăvoință critică și expresii basarabene de genul „scoati, uăi, o pivî din holodilnic șî hai sî bem oleacî”. De ce să ne supărăm?
Limba rusă a devenit însă o opțiune politică pentru românii din nordul Bucovinei și din Herța. De ce? Pentru că acești conaționali ai noștri au fost nevoiți să treacă de la rusificare forțată la ucrainizare, un proces mai sinistru pentru români. Mai ales atunci când scroafa de la Kiev a început să urce în copac…Prin urmar e, limba rusă a avut funcții diverse pentru românii din teritoriile invadate de Armata Roșie. Aici aș mai adăuga o nuanță la ceea ce scrie doamna Gusilov. Așa este, noi am abandonat Basarabia în fața rușilor, fără să tragem măcar un glonț, comparativ cu finlandezii care au sfidat epopeic Imperiul Rus pentru Karelia lor. Însă nu trebuie să punem semnul egalului între „bătaia jandarmilor români” (lucru real) și gîrbaciul Ohranei sau al NKVD-ului. Nu românii i-au deportat pe basarabeni în Siberia. De acord, multe secături din administrația română au fost trimise în Basarabia, dar acolo au venit și mari personalități ca Dimitrie Gusti, Onisifor Ghibu, Gala Galaction și mulți, mulții alții…
Lasă un răspuns