Numeroși credincioși merg să se roage la Prea Sfânta. Moldova și România se bucură de prezența sfintelor moaște din timpul domnitorului Vasile Lupu, cel ce a cumpărat cu bani grei această sfântă relicvă a creștinătății. De ce a vrut Vasile Lupu să aducă moaştele Sf. Parascheva la Iaşi? Până în anii 1640-1641, în Moldova se aflau, pe lângă mici fragmente de relicve sfinte, şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou, ajunse în Moldova încă din vremea domniei lui Alexandru cel Bun şi care erau depuse în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Suceava, unde se afla şi capitala ţării. Numai că, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, reşedinţa domnească se mută la Iaşi, iar Suceava îşi păstrează renumele mai mult ca sediu al Mitropoliei, un factor important fiind prezenţa moaştelor Sfântului Ioan cel Nou în fosta cetate de scaun. Deci, din punct de vedere religios, moldovenii erau mai mult legaţi de fosta capitală. Pentru a rezolva această problemă, Vasile Lupu era conştient că doar aducerea unor alte moaşte la Iaşi va contribui decisiv la transformarea mănăstirii ctitorite de el în sediu de mitropolie. Această dorinţă a voievodului reiese explicit din corespondenţa acestuia cu consilierul ţarului rus, pe care îl ruga să stăruie pe lângă ţar pentru trimiterea unor pictori buni şi pricepuţi, de care domnul moldovean avea nevoie pentru isprăvirea lucrărilor de la noua mitropolie. Rolul moaştelor Cuvioasei Parascheva era de a conferi prestigiu Iaşiului şi de a-i atrage pe credincioşii moldoveni. Deşi o vreme s-a manifestat o competiţie între Suceava şi Iaşi în privinţa atragerii de enoriaşi care să se închine la cele două racle, această situaţie a luat sfârşit într-un mod cu totul neaşteptat şi nedorit de moldoveni: în anul 1686, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost furate de polonezi, cu prilejul unei expediţii militare conduse de regele Ioan Sobieski, şi duse în Polonia, în oraşul Zolkiew. Chiar dacă au fost readuse la Suceava un secol mai târziu, relicvele Sf. Ioan cel Nou nu au mai căpătat popularitatea anterioară, căci pentru moldoveni ocrotitoarea ţării devenise Sf. Parascheva de la Iaşi. Totuşi, Vasile Lupu nu a reuşit să mute definitiv mitropolia moldovenească la Iaşi, în pofida renumelui de care se bucurau relicvele Sf. Parascheva. Acest lucru a fost obţinut însă la scurt timp după moartea lui Vasile vodă, în 1677, de către domnul Antonie Ruset.
Cuvioasa Parascheva a trăit în perioada secolelor X – XI. Este cunoscută și ca „Sfânta Vineri”, comparativ cu Sfânta Paraschiva sau Paraschevi din Roma care este o martiră romană din secolul al II-lea. Ea este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, ca sfântă patroană (ocrotitoare) a Moldovei. S-a născut ȋn secolul al XI-lea, pe țărmul Mării Marmara, ȋn apropiere de Constantinopol (Istanbulul de azi), capitala Imperiului bizantin. Ȋncă de mică a fost crescută și educată ȋn spiritual unei vieți creștinești, ȋntr-o familie de neam bun. De altfel, un frate al ei, călugărit sub numele de Eftimie, a fost ales episcop. Mergȃnd ȋn permanență la biserică, ȋmpreună cu mama ei, fetița de numai 10 ani a ascultat cuvȃnul Evangheliei și a urmat calea spre sfințenie, oferindu-și haina săracilor și părăsind toate cele lumești. Ȋntr-o bună zi, Cuvioasa Parascheva a plecat la Constantinopol, fără știrea părinților, unde s-a închinat la moaștele Sfinților de acolo. Mai apoi a plecat din cetate, a trecut în Calcedon și s-a așezat în Heracleea Pontului, mergând pe jos. Urmȃnd sfaturile unor viețuitori de seamă, s-a ȋndreptat spre ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde rămȃne pentru cinci ani. A plecat spre Ṭara Sfăntă și, după ce a văzut Ierusalimul, s-a retras ȋn pustie, ȋn Iordan, alăturându-se unor călugărițe pustnice. Ajungând la vârsta de 25 de ani, Cuvioasa Parascheva a plecat de acolo și s-a dus la Iope, căci aflăm că ȋntr-o noapte un ȋnger i-a spus ȋn vis să se ȋntoarcă ȋn locurile natale. După doi ani a adormit întru Domnul, încredințându-și sfântul său suflet în mâinile îngerești, iar trupul său l-a ascuns în pământ. A fost ȋngropată ca o străină, dar, la timpul potrivit, trupul sfintei s-a arătat. Potrivit tradiției, un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat ȋn mare. Ajungȃnd la țărm, un sihastru de acele locuri a rugat pe niște creștini să-l ȋngroape după rȃnduiala creștinească. Săpȃnd o groapă, au găsit trupul Prea Cuvioasei Parascheva, neputrezit, cu bună mireasmă, iar alături de ea au așezat și trupul corăbierului. Dar ȋn noaptea următoare, i s-a arătat ȋn vis unuia dintre creștini o ȋmpărăteasă șezȃnd pe un scaun luminat, ȋnconjurată de ȋngeri, iar unul dintre aceștia l-a mustrat pentru că n-a scos la lumină trupul Cuvioasei și nu l-a așezat la loc de cinste, pentru că Ȋmpărăteasa nu era alta decȃt Cuvioasa Parascheva. Socotind că este un semn divin, credincioșii au luat trupul Cuvioasei și l-au dus ȋn biserica „Sfinții Apostoli” din Kallicrateia. Cuvioasa Parascheva i-a ajutat de ȋndată pe cei care s-au rugat lȃngă cinstitele sale moaște, săvȃrșind vindecări minunate.
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate, pe rȃnd, la Tȃrnovo, apoi la Vidin, după ce Bulgaria cade sub ocupația turcilor și, mai apoi, la Belgrad, ȋn Serbia. Ȋn anul 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucerește Belgradul, astfel că Sfânta Cuvioasa Parascheva este dusă la Constantinopol, ȋn palatul sultanului. De aici, au fost răscumparate de Patriarhia Ecumenică. Strămutarea moaștelor Cuvioasei la Iași a fost sprijinită de Vasile Lupu, ctitorul bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”. Acesta a făcut demersurile necesare către Patriarhia din Constantinopol, și, drept recunoștință pentru plata datoriilor Patriarhiei, domnitorul primește ȋn dar moaștele Cuvioasei, care sunt aduse pe 14 octombrie 1641, ȋn Mănăstirea „Sfintii Trei Ierarhi“. Ziua ei de pomenire a devenit 14 octombrie, care a fost și data decesului său. În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice. Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643. Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași. Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara. Pelerinajul la moaștele situate în Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România. Sute de mii de pelerini se adună în fiecare an la Iași în cel de-al doilea weekend al lunii octombrie pentru a comemora pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în timp ce orașul însuși și-a stabilit Zile de sărbătoare în același timp.
Domnitorul Vasile Lupu – cel care s-a îngrijit ca sfintele moaște ale Preacuvioasei Parascheva să ajungă la Iași – s-a născut la 1595 la Razgrad (Imperiul Otoman, acum Bulgaria) și a decedat la 1661, la Constantinopol (Imperiul Otoman, acum Istanbul-Turcia), a fost domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653. Vasile Lupu era de origine greacă după tatăl său Nicolai Coci, membru al unei familii influente și bogate din Epir, mama lui fiind însă de origine românească. Tatăl său, Nicolae Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Țării Românești, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară. Era bogat, ambițios, mândru, chiar numele de Vasile și l-a dat după împărații din Bizanț. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie liniștită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu voia să plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Kurt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars și jefuit până la Râmnic. Matei Basarab, ajutat și de oștile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară. În unele reprezentări contemporane, Vasile Lupu apare purtând pe cap cuca turcească, iar în altele, o coroană imperială de inspirație bizantină, timbrată cu capul de bour și cu acvila bicefală, reprezentări sugestive pentru cele două componente ale politicii sale: supus al Porții și protector al ortodoxiei. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv de Matei Basarab la Ojogeni (jud. Ilfov). Totuși, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care, ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Cu mitropolitul Iorest din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând și pe ajutorul sultanului, însă nu i-a reușit.
Într-o scrisoare adresată Porții otomane, scria între altele că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români. După moartea fiului său Ioan, a urmat o perioadă în care a stat mai liniștit. În 1644 chiar se împacă cu principii din Muntenia și Transilvania. În amintirea acestei înțelegeri de împăcare, Vasile Lupu ridică Biserica Stelea la Târgoviște (capitala Țării Românești), iar Matei Basarab pe cea de la Soveja (în Moldova). În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai târziu una a cazacilor conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, după care Vasile Lupu a trebuit să dea în căsătorie fiului acestuia Timuș, pe fata sa cea mai mică, Ruxandra. Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după nobilul lituanian Janusz Radziwiłł, în 1645. Vasile Lupu pleacă în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1661). Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași, ctitoria sa. A rămas în istorie nu prin inițiativele sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții, ci prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin fecunda sa activitate de ctitor. Contemporanii săi l-au perceput ca pe un grec (vorbea cu accent grecesc) și ca pe un om al turcilor: „oricât s-ar și jura, dar are credință turcească” (Ion Movilă, 1633). Gheorghe Rakoczy al II-lea dorind tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe cel al Moldovei și îl găsi în boierul Gheorghe Ștefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutor de la Ioan Kemeny, din partea lui Rakoczy, și de la Diicul Spatarul, din partea lui Matei Basarab. Vasile Lupu fuge peste Nistru la Camenița, dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și iese învingător în bătălia de la Popricani. Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Ștefan și în Muntenia, cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins în Bătălia de la Finta (jud. Dâmbovița; la 30 km de Ploiești) din 17 mai și pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost închis în fortăreața Cele Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.
Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reînhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalți membri ai familiei. În timpul domniei sale a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Sfinții Trei Ierarhi” de la Iași, pe lângă care a înființat și o școală (Academia Vasiliană), dar și o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericești. A ctitorit Biserica „Sfânta Paraschiva” din Liov (Lvov; în Ucraina). Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărți bisericești („Carte românească de învățătura duminicelor de peste an” – Iași 1643 ; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava 1645), dar și o carte de legi, „Pravilele împărătești”. În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică și stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învățătură” („Cazania”) a mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminția românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă”, arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim și noi acest dar limbii românești, carte pre limba românească”. Prin prestigiul său personal pe plan intern și prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influența lui în răsărit era așa de mare încât după dorința lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, și Ierusalim, pe care îi susținea cu banii săi. Intervenția lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640. Vasile Lupu a fost căsătorit de două ori. Prima soție, Doamna Tudosca (sau Tudosia) (1600-1639), era fiica vornicului, Costea Băcioc. Domnul Moldovei din acea perioadă, Gaspar Graziani (1619-1620) îl cunună pe Vasile cu Tudosca. Din prima căsătorie au rămas trei copii: Ioan (d. noiembrie 1639, Istanbul), Maria, căsătorită cu Janusz Radziwiłł (1612-1655) în anul 1645 și Ruxandra, căsătorită cu hatmanul Timuș Hmelnițki (1632-1653). După moartea primei soții, Vasile Lupu se căsătorește în anul 1640 cu Ecaterina Cercheza (cca. 1620-1666). Cei doi au avut împreună trei copii: Ștefăniță (1641 – 1661), Ioan (d. 1648) și Alexandru (d. 1648).
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, cea care a primit moaștele Sfintei Parascheva, este un monument de arhitectură de valoare din România (cod LMI IS-II-a-A-04076) fiind situată în centrul tradițional al Iașului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare). Ea mai este cunoscută și ca Biserica Trisfetitelor. Trisfetitele este numită sărbătoarea creștină ortodoxă, care se ține la 30 ianuarie, dedicată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Biserica Trisfetitelor (Sfinții Trei Ierarhi) a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă. Gravată în piatră pe fața sudică a bisericii Trei Ierarhi, inscripția votivă ne lasă să citim următoarele: „…am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam…”. Dintr-o dată, hramul folosit situează edificiul într-o lume care a fost aceea a Sfinților Părinți ai Bisericii, apărători ai dogmelor niceene, aureolați de cunoaștere și renumiți pentru zelul lor. Dacă atunci, în acel frământat al IV-lea secol creștin, cei trei teologi luptaseră pentru a salva unitatea bisericii, iată cum constructorii bisericii ce le poartă numele au reușit douăsprezece secole și jumătate mai târziu să contopească numeroase influențe din lumi distincte într-un singur monument, legat structural tradiției locului. Spațiul ecleziastic astfel constituit și-a câștigat un loc de prim rang în arta românească, în istoria poporului, a țării și în Biserica Ortodoxă. El reușește să ilustreze o perioadă istorică semnificativă cu confluențe benefice și este reprezentativă pentru spiritul creator al unei societăți care, prin realizările ei artistice, e unică. Ctitorul acestui monument singular, construit între anii 1637-1639, este credinciosul domn al Moldovei Vasile Lupu, una din figurile cele mai importante ale istoriei române, apărător recunoscut al Bisericii Ortodoxe. În timpul primilor ani ai domniei sale, când Patriarhia de Constantinopol se găsea într-o situație critică – strivită de datorii, dominată de intrigi și lovită de dezordini -, Vasile Lupu intervine și încearcă să restabilească lucrurile; de asemenea mai târziu el va achita datoriile Sfântului Mormânt și pe cele ale mănăstirilor de pe Muntele Athos și va face numeroase donații ca inițiator al unor opere de cult și caritate creștin-ortodoxe în Polonia, Bulgaria și Grecia. Remarcabilă mărturie a măreției domnului, biserica Trei Ierarhi se ridică în inima Iașului, pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, înconjurată încă de la început de bisericile Sfântul Nicolae, Sfântul Sava, Golia și Barnovschi, cărora li s-au adăugat succesiv alte monumente religioase și laice, atrase – am putea spune – de centrul tradițional, de locul pe care istoria l-a înnobilat. Impresionantă, făcută parcă pentru „a lăsa uimit” sufletul contemporanilor, construcția răspunde dorinței de fast a ctitorului său despre care Nicolae Iorga spunea că „încă de a doua zi după urcarea pe tron și-a luat numele de Vasile (Basileus, Împăratul – n.a.) și a pătruns în visul bizantin”. Și, într-adevăr, biserica Trei Ierarhi din Iași reflectă aspirația spre această lume minunată a Bizanțului, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă. După cum rezultă și din studiul alcătuit de Gheorghe Balș, monumentul respectă în linii mari planul bisericilor moldovenești din secolul al XVI-lea – un plan triconic influențat de biserica Galata, având totuși o turlă suplimentară deasupra pronaosului. Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcție al bolților, cuprinde două registre suprapuse de patru și respectiv opt arce de boltă dispuse oblic și care, împreună cu pandantivele de deasupra lor, reușesc să reducă diametrul clopotniței. În exterior, pe fațade, aranjarea elementelor decorative ne amintește de biserica mănăstirii Dragomirna (Moldova 1606-1609) și împărțirea paramentului cu ajutorul unei centuri întâlnită la mănăstirile din Muntenia. Influența goticului transilvan este vizibilă în multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul ușilor, chenarele cu baghete și arce în acoladă. Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular și o așază între cele mai originale creații ale artei moldovenești, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate și proporționate, și decorațiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafața celor patru fațade, inclusiv contraforturile și arhivoltele de pe laturi și de la baza clopotnițelor.
Ornamentațiile sunt din cele mai variate: nișe adânci cu arcade fasciculate conform modelelor orientale, colonete ca ale bisericilor rusești, vase persane din care se ridică ramuri înflorite, motive geometrice întâlnite și în Georgia și Armenia, paramentul împărțit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Toate acestea se aranjează într-o unitate căreia lumina pare să-i dea viață. În plus subliniată printr-o colorare lazurit pusă în evidență prin aurire, această decorație contribuie din plin la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi și-a câștigat-o încă de la construcția sa. Pictura a fost realizată de cei mai vestiți meșteri: Sidov Pospeev, Iacob Gavrilov, împreună cu pictorii moldoveni Nicolae Zugravu cel Bătrân și Ștefan. Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei care l-a însoțit pe patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenție edificiul, și-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa „Călătorii” scrisă în arabă și publicată la București în 1900, în traducere românească. În biserică au fost aduse în iunie 1641, moaștele Sfintei Parascheva, trimise de patriarhia și sinodul de la Constantinopol în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei. Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, moaștele au fost așezate în biserica mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană din Iași după sfințirea acesteia la 23 aprilie 1887.
Biserica Trei Ierarhi din Iași a fost jefuită și arsă de năvălitorii din Est (1650) și din Nord (1686), zguduită de cutremure (1711, 1781, 1795, 1802), a fost restaurată între anii 1882 – 1887 (arhitectura), iar pictura și amenajarea interiorului a durat până în anul 1898, resființirea lăcașului făcându-se în anul 1904. Alături de ctitori, la Trei Ierarhi își dorm somnul de veci cărturarul voievod pribeag Dimitrie Cantemir (1710-1711) și primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). În curtea bisericii a fost construită o mănăstire din care azi se mai poate vedea clădirea cu Sala Gotică, vechea Schola Basiliana, mărturie a bogăției vieții culturale din acea epocă. Tipografia ce a fost instalată aici, a cărei presă tipografică a fost adusă de la Kiev datorată ajutorului mitropolitului mitropolitul Petru Movilă, a fost condusă de starețul mănăstirii și director al școlii nou deschise, călugărul Sofronie. Aici a apărut prima lucrare tipărită (în limba greacă) din Moldova și, anul următor, celebra Cazanie a mitropolitului Varlaam.
Dintre evenimentele capitale ale istoriei creștinismului, Sinodul interortodox ce a avut lac la Iași în 1642 și-a desfășurat lucrările în fosta trapeză a Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“, cunoscută astăzi ca Sala Gotică. Atunci sfânta adunare a adoptat celebra „Mărturisire de credință ortodoxă”. Apoi în anul 1645 sfânta adunare a uns ca patriarh pe Paisie al Ierusalimului fost stareț la Mănăstirea Galata. În ianuarie 1993, lucrările simpozionului desfășurat la Iași sub egida Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, primăria orașului Iași, consiliul local și Mitropolia Moldovei și Bucovinei au scos la lumină rezultatele a numeroase studii specializate privind starea și nevoile construcției precum și interesul manifestat de autorități pentru conservarea și punerea în valoare a edificiului. Din 1997, în incinta mănăstirii a fost dezvelit bustul lui Mihai Eminescu care a locuit o vreme aici. După ce a funcționat pentru o lungă perioadă de timp exclusiv ca biserică, în anul 1991 mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi a fost reînființată. Cu ocazia lucrărilor de restaurare datorate arhitectului André Lecomte du Nouy între anii 1882-1890, biserica Trei Ierarhi și-a văzut distrusă pictura interioară originală. Anumite intervenții controversate au marcat atunci o etapă caracteristică în procesul restaurărilor în România, animată de acțiuni și dezbateri publice, de o luptă de opinii între intelectualii epocii și mediile oficiale, care au condus în final la afirmarea câtorva principii corecte privind protecția și restaurarea monumentelor istorice. Fără a putea fi totuși egalată, principala ctitorie a lui Vasile Lupu a fost folosită ca sursă de inspirație pentru construcția și decorarea bisericii din marele ansamblu arhitectural al mănăstirii de la Cetățuia (1669-1672) în imediata apropiere a Iașului, precum și a bisericii mănăstirești de la Putna. Azi, mănăstirea Trei Ierarhi are aproape de 380 de ani. Ea reprezintă un monument inconfundabil, care păstrează toată puterea tradiției. Patina timpului care estompează azi strălucirea decorației de altădată îi împrumută în schimb sobrietatea vârstei. Linia zveltă a siluetei sale și ornamentele dispuse în rânduri orizontale animă întreaga mănăstire. Dacă, după cum Anton Dumitru o amintește în a sa „Carte a întâlnirilor admirabile”, Paideuma reprezintă în greacă „cel care este cult”, dar înseamnă și „’locul unde se învață”’, „’locul unde se întâmplă ceva”’, atunci, un astfel de loc este cel de la Trei Ierarhi din Iași, deoarece el arată din plin în ce măsură se pot combina și coexista influențe provenind din culturi atât de variate cu condiția ca ele să găsească o înțelegere perfectă, într-o ambianță de sărbătoare, alături de o gazdă primitoare.
Începând cu anul 1889 racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a fost adusă de la Biserica Sf. Trei Ierarhi, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Aceasta are hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România. Catedrala Mitropolitană a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice, având codul de clasificare cod LMI IS-II-m-A-04069.01. Ideea înălțării unei biserici monumentale, la Iași, aparține domnitorului Mihail Sturdza (finanțator principal) și mitropolitului Veniamin Costache. Hrisovul domnesc din 8 august 1826, emis de Ioniță Sandu Sturdza, Domn al Moldovei între 1822-1828, privind lucrările de proiectare și construire a noii biserici, este considerat a fi actul de naștere al Catedralei mitropolitane. Biserica a fost ridicată pe locul unde s-au aflat două biserici mai vechi: Biserica Albă (din secolul al XV-lea) și Biserica Stratenia (din secolul al XVII-lea). S-a lucrat mai întâi între anii 1833 și 1839, după planurile arhitecților Gustav Freywald, Bucher și Mihail Singurov. Pe 23 mai 1857, bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o stare precară pentru următoarele două decenii. În anul 1880, mitropolitul Iosif Naniescu a pus a doua piatră de temelie și, cu sprijinul autorităților statului, lucrările s-au încheiat în anul 1887. Arhitectul Alexandru Orăscu, pe atunci rector al Universității București, a refăcut proiectul măreței biserici, renunțând la imensa cupolă centrală. El a adăugat cele două rânduri de pilaștri masivi în interior, realizând o clădire de plan basilical, cu o navă centrală și două nave laterale mai mici. Alexandru Orăscu a păstrat cele patru turle laterale decroșate, dar a renunțat la cupola centrală de mari dimensiuni, înlocuind-o cu un sistem de patru bolți, despărțite prin arce transversale. Pictura interioară a fost realizată de maestrul Gheorghe Tattarescu. Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment național, la ceremonie luând parte regele Carol I și regina Elisabeta. Pisania aflată în partea dreaptă a pridvorului catedralei, pe o placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text: „Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri…” Din anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Catedrala ieșeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcată la colțuri de patru turle decroșate. Stilul arhitectonic este inspirat din forme târzii ale Renașterii italiene. Elementele decorative, atât în interior, cât și în exterior, sunt dominate de baroc. Arhitecții vienezi Gustav Freiwald și Bucher au adoptat pentru noua biserică stilul neoclasic, întâlnit și la alte biserici monumentale din țări europene cu o mare tradiție în domeniu (Italia, Austria, Ungaria ș.a.). Arhitectul Alexandru Orăscu (1817-1894), rector al Universității București, constatând că spațiul dintre zidurile laterale ale bisericii era prea mare, subminând mereu bolta (care se prăbușise deja în 1857), a decis îngustarea acestui spațiu prin înălțarea unor pilaștri masivi, cu capiteluri de factură corintică. Pictura interioară i se datorează în cea mai mare parte lui Gheorghe Tattarescu (1820-1894). Chemat la Iași în aprilie 1885, maestrul Gheorghe Tattarescu a finalizat pictura catedralei și icoanele catapetesmei (peste 250 de figuri individuale și compoziții de ansamblu) în iulie 1886.
Lasă un răspuns