Iohannis, România și ruleta rusească…

Cine credea că le-a văzut pe toate în ceea ce privește atitudinea și activitățile „patriotice” ale lui Iohannis a avut ocazia ieri să constate că acest individ e inepuizabil în ceea ce privește „lipsa de empatie” ca să nu zic nesimțire când e vorba de soarta românilor. Când și-a anunțat candidatura la șefia N.A.T.O., toată lumea, deși știa că nu avea ce, a crezut că Iohannis și-a pierdut mințile sau consilierii săi își bat joc de el și l-au împins pe drumul pierzaniei. Cum să pretinzi sau să-ți imaginezi că vei putea ajunge tu, un pițifelnic imatur și habarnist universal, să conduci o mașină de război doar pentru că te crezi mai tare ca sabia lui Zorro? Cum să visezi măcar să ajungi acolo știind că oficial alegerea „Tatălui Pământesc” este alta? Toți oamenii cu cap au înțeles că Dulapul blufează, de fapt șantajează mâna care l-a instalat și hrănit timp de nouă ani, pentru a obține un ce profit propriu și personal, adică o funcție, o cu totul altă funcție decât cea la care ridicase mucosul nas. Pe care anume, e încă o dilemă. Se vorbește de o poziție de secretar pe probleme militare ale U.E. al Comisiei Europene, un fel de mână dreaptă al Ursulei von der Leyen cu care nu știu ce face doamna respectivă, dar după desfășurarea anchetei privind contractul cu Pfizer, se pare că Mucea tintește mai sus. Ce ar putea face croitorașul cel viteaz pe funcția de „specialist în probleme militare” al Comisiei Europene nu știu, poate să coase nasturi, dar ego-ul său nici cu asta nu este mulțumit.

Să fiu sincer, deși simpla prezență a hipochmenului pe canalele televizioniste îmi provoacă o stare de vomă, să zicem că visele și intențiile dulapului nu mă interesează și nu m-ar interesa dacă, fără să vreau, nu aș fi implicat, alături de toți românii, ca monedă de schimb sau jeton în acest joc de poker care de fapt seamănă mai mult cu o ruletă rusească. Despre vizita marțafoiului în S.U.A. unde a primit o tinichea de valoarea mărgelelor de sticlă împărțite de misionarii de altă dată șefilor de trib africani în locul aurului, s-a scris.Lumea a luat-o ca pe o simplă toană din Mărginimea Sibiului, dar nu a fost chiar așa. S-a crezut atunci că humanoidul a fost chemat acolo ca să i se spună să lase jos pretențiile absurde și i s-a dat tiniceaua în schimb. Asta a fost însă doar o parte din miză. A doua, de fapt scopul principal a fost negocierea cedării unor sisteme Patriot Ucrainei și intrării României cu cățel și purcel în război, pentru că așa cum pe vremuri șampania era o băutură pe care clasa muncitoare o bea prin reprezentanții ei, astăzi războiul din Ucraina este o luptă pe care S.U.A. o poartă prin proștii săi. Este clar pentru toată lumea că în afară de îndrumători, consilieri și „specialii” antrenați în distrugeri și asasinate, Armata S.U.A. nu va trimite picior de soldat în tranșeele din Ucraina, acestea sunt rezervate europenilor care trebuie să contribuie dacă vor să se uite articolul 5 la ei. Este pur și simplu incredibil cum un întreg continent a căzut în capcana S.U.A., și-a distrus economia, și-a slăbit capacitatea de apărare, și-a condamnat popoarele la privațiuni, și-a donat economiile și resursele, tehnica militară, pentru apărarea intereselor unei clici de șnapani care sunt singurii care profită de pe urma acestui conflict. Să fii de acord să ți se taie conducta de gaze, să rămâi la mâna unui ”prieten” care îți provoacă doar pagube, să te faci că nu vezi toate astea și să mai și aplauzi acest joc, este de grota minții. Asta este posibil numai dacă toți liderii europeni, toți pionii care contează în ecuație, sunt cumpărați și dacă toată acțiunea, inclusiv instalarea acestor lideri este pregătită, premeditată și planificată de mult timp. Din păcate se pare că așa este, cu două-trei excepții. Una din excepții este deja în spital.

Dar să revin la berbecul nostru și la oaia de muls România, cu a ei armată. Recent șeful S.M.Ap. declara că „Realitatea curentă este marcată de complexe provocări de securitate. Mai mult chiar, prezentul unor întregi comunităţi ale lumii este marcat de război. Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include dezvoltări şi scenarii dintre care unele indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară.” Din această declarație fiecare înțelege ce vrea, iar știriștii avizi de știri bombă sau titluri de „Head Line” ne anunță cu ochii cât cepele că „ne pregătim de război”. Da stimați jurnaliști de bodegă, ne pregătim de război, dar să vă spun un secret: de când e lumea și pământul, de la prima acțiune armată, primul conflict verbal, diplomatic, economic care a avut loc pe scoarța pământului, armatele s-au pregătit de război. O armată care nu se pregătește pentru război, așa cum a cam făcut armata României în ultimii 35 de ani, este o armată de papagali, iar cei care o conduc, niște trădători. Acesta ar trebui să fie rolul și datoria oricărei armate, să se pregătească, instruiască, doteze pentru război, nu pentru nuntă. Doar într-o țară de inconștienți care de 35 de ani doarme, bea bere și mânâncă mititei pe bani împrumutați din bănci străine, știrea că armata se pregătește de război este un dezastru.

La fel de recent, aflat la Piatra Craiului în „refacere” după primirea tinichelei de la Senilul planetei, „catindatul” la o funcție europeană care sărbătorea pe piatră Ziua Internațională a Biodiversității și o aștepta pe cea a parcurilor, întrebat dacă există amenințări la adresa României, a răspuns că „România beneficiază astăzi, prin faptul că este în N.A.T.O. de cele mai importante garanții de securitate pe care le-am avut vreodată de când existăm”. Apoi întrebat ce s-a decis în urma discuțiilor purtate cu Biden și Zelensky, privind soarta bateriei „Patriot”, dacă România va ceda Ucrainei sistemul „Patriot” – unicul funcțional – și ce ar urma să primească România la schimb, Iohannis a răspuns în nota sa obișnuită de persiflare a românilor: „Nu comentez această chestiune și nu cred că are ce căuta în spațiul public general, e o chestiune care trebuie discutată cu specialiștii din armată, care în final trebuie decisă în CSAT și comunicat rezultatul. Nu cred că o dezbatere publică largă este de dorit pe o astfel de speță foarte specializată”.

Nici nu se putea explica mai clar disprețul la adresa românilor, la soarta lor și dreptul lor de a fi informați cu privire la ce se întâmplă cu viața lor, cu armata lor, cu țara lor. Și pentru ca disprețul să fie complet, cocălarul nu uită să ne spună ce contează cu adevărat: „EU nu accept, sub nicio formă, ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană, despre asta vorbim. Deci, în măsura în care în final se cedează ceva, trebuie ca România să primească altceva. Altfel nu se va face nimic”.

Așadar, nu ce vor românii contează, ei nici măcar nu trebuie să știe ce se discută în spatele ușilor închise, ceea ce vrea el contează, iar el nu va ceda nimic fără să primească ceva în schimb. Ce anume? O funcție europeană, dacă se poate cea a doamnei Von der Leyen, că are și el nevoie de niște contracte profitabile cu „Pfizer”, ce el e mai prost? Dacă nu se poate asta, măcar cea de specialist pe probleme militare că nu a învațat degeaba să coase nasturi în nouă luni în armata română.

Așa se pune problema stimați cetățeni și asta să vă fie recompensa pentru că nici după „primii pași” ai individului nu ați văzut cu cine aveți de a face și i-ați mai dat un mandat. Acuma își negociază funcția europeană pe spinarea apărării, securității țării, a soartei românilor iar voi nu mai puneți întrebări stați în banca voastră și pregătiți-vă de ce e mai rău.

Este ciudat și incredibil, cum numele Iohannis și denumirea „Patriot” pot sta alături!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*