Cea mai puternică redută a Poporului Român – Armata – a căzut! Cine să mai apere Neamul Românesc? Numai poporul o mai poate face. Ne-a rămas doar Credința în Dumnezeu, pe care nimeni nu ne-o poate lua „Cu Dumnezeu, Înainte!” Să ne amintim în context de noua lege a „apărării” pusă în dezbatere, care stabilește ce am putea fi obligați să facem în caz de război, pentru care ar trebui să îi mulțumiți permanentului excursionist fără neam și țară. De-a lungul istoriei mulți români patrioți au căzut victime ale trădării: Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu… și mulți alții au fost trădați, dar până în ’89 Armata nu-și trădase poporul. După decenii de „democrație” colonială, Armata a dezertat de pe câmpul de luptă, fiindcă „pentru câțiva dolari în plus”, mai marii ei. au trădat cu bună știință… „Doina” a rămas strigătul de durere al poporului român și nimeni nu poate nega ecoul peste timp al strigătului de disperare și revoltă al lui Mihai Eminescu acum, când prăbușire a ceea ce a fost România a devenit doar chestiune de timp: „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate/ […] Curg duşmanii în puhoi/ Şi s-aşează pe la noi;/ […] Şi cum vin în car de fier/ Toate cântecele pier/ […] Codrul geme şi se pleacă/ Şi izvoarele îi seacă/ Săraca ţară, săracă!/ […] Cine a-ndrăgit străinii,/ Mânca-le-ar inima câinii/ Mânca-le-ar ţara pustia/ Şi neamul nemernicia”.
Trădată (a câta oară?) după ’89 de cei trei „escu”, distrusă „Pas cu pas” de un monstru, Armata și-a părăsit rădăcinile. Cum altfel ar putea ceda comanda apărării patriei în mâinile trupelor de ocupație? Oare ce spun cei căzuți la Mărășești, Mărăști și Oituz, la Odesa, la Stalingrad, la Carei sau în Munții Tatra?
Trădare – acest cuvânt care exprimă cea mai josnică decădere din dreptul uman pare să fie noua „parolă” a ceea ce a mai rămas din Armata așa-zis română. Dar ce mai e „România”? Un teritoriu sub cizma ocupației militare străine, Armata României oferindu-i acesteia, pe tavă, comanda și dreptul de a „rechiziționa”, de a aresta și de a trage în plin în poporul român. Vietnam, Irak, Iugoslavia, Libia, Afganistan… vă spun ceva? Militarii Armatei Române – atâția câți mai sunteți – ați uitat că sunteți fiii acestui popor? Ați uitat că menirea voastră este să apărați „Țara și nevoile și neamul”?, să vă apărați părinții, surorile și frații?
Și pentru că trădarea s-a cuibărit de ani buni în palatele de la Cotroceni, Victoria și casa Poporului, ziua de 14 mai 2024 a fost ziua, în care în loc să ne pomenim martirii trimiși în temnițe de alogenii „veniți pe tancurile sovietice” și instalați în regimul Anei Pauker (Hana Robisohn) supranumită Stalin în fustă, „aleșii neamului” au adus osanale unui stat care încearcă să ne cotropească „pas cu pas”, un stat care în aceste zile ucide civili, femei și copii, ziua de 14 mai devenind o zi a trădării naționale, care va rămâne în istoria românilor ca o altă victorie abjectă împotriva „sfinților închisorilor”. Deși, inițial, ziua de 14 mai a fost instituită prin lege, în 2017, ca sărbătoare anuală a cinstirii memoriei martirilor neamului românesc, o altă lege din aprilie 2024 o anulează și instituie ziua de 14 mai ca Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, prin care statul român este obligat să arboreze steagul Israelului în toate instituțiile oficiale și să organizeze ședință solemnă în Parlamentul României. O sărbătoare a slugărniciei, pentru că Israelul nu prezintă reciprocitate. Nu am citit în vreun ziar ca în instituțiile din Israel să fi fost arborat Tricolorul Românesc. După ce România a fost jefuită, colonizată și transformată într-un „No man’s land” sub ocupație militară SUA-NATO, pentru că așa le-au poruncit oracolul de la Davos și senilul de pe malul Potomacului, un infatuat lipsit de scrupule și haita sa de slugi netrebnice, acum ne vor aruncați într-un război cu rușii, un război care nu-i al nostru. Au uitat că nici lui Napoleon, nici lui Hitler nu le-au reușit planurile cu Rusia.
Așa cum se știe, speranța moare ultima, fiecare popor având speranțele sale. Pentru a-și alina rana dorului de țară, Românii noștri răspândiți în lume mai speră încă în efectul balsamului lui Jean Moscopol – „Tot ce-i românesc nu piere!”. După atrocitățile comise de SUA-NATO în 1999, în țara lor, sârbii își mângâie sufletele ascultând „Тамо далеко”. Oare ne vor ierta sârbii pentru prostia comisă de Emil Constantinescu în acel 1999?
Rușine vouă trădătorilor, purtători de epoleți cu stele false! „Rușinează-te Gheorghe! Rușinează-te Ioane” ar zice astăzi Radu Gyr, iar regretatul Gherghe Buzatu ar rosti cu vocea lui domoală: „…ieșiți cu furcile și făceți-vă dreptate!”.
Lasă un răspuns