După descoperirile din Peștera cu Oase (România) unde fosilele „Ion”, „Vasile” și „Maria”… au fost declarate a avea 40.000 de ani) și ca fiind cele mai vechi relicve de Homo Sapiens din Europa, a urmat descoperirea din Bulgaria. Rămășițele umane (fragmente osoase) dintr-o peșteră din Bulgaria dezvăluie date despre primii Homo Sapiens din Europa. Istoria primelor populații care s-au aventurat în Europa (pe căile de migrațiune cunoscute de specialiști) ar putea fi rescrisă după analizarea ADN-ului extras din rămășițele a trei indivizi care au trăit acum circa 45.000 de ani. Cercetarea a evidențiat și încrucișări extinse cu Neanderthalieni și legături genetice cu populațiile din prezent din Asia de Est. O echipă internațională de geneticieni a secvențiat genomul celor trei indivizi, toți masculi, folosind ADN obținut dintr-un molar și fragmente osoase descoperite în peștera Bacho Kiro, lângă orașul Dryanovo din Bulgaria, precum și de la o femeie care a trăit în urmă cu aproximativ 35.000 de ani în același sit. Din echipa de cercetare au făcut parte și doi specialiști români, Oana Teodora Moldovan și Silviu Constantin, de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.
Homo Sapiens, specia noastră, a apărut pentru prima dată în Africa cu aproximativ 300.000 de ani în urmă. Mai târziu, a călătorit în alte părți ale lumii, întâlnind uneori Neanderthalieni, verii noștri apropiați, care deja trăiau în părți ale Eurasiei. Cei trei masculi din peștera Bacho Kiro reprezintă cei mai vechi indivizi Homo Sapiens din Europa, cu o datare sigură. „Aceștia aveau în genomul lor între 3-3,8% ADN de neanderthalian și aveau strămoși neanderthalieni de cinci până la șapte generații în istoricul familiei lor, reprezentând dovezi ale încrucișării”, a declarat geneticianul Mateja Hajdinjak de la Institutul Francis Crick din Londra, autorul principal al studiului publicat în revista Nature. Existau dovezi anterioare despre încrucișarea dintre Homo Sapiens și Neanderthalieni înainte de dispariția celor din urmă, acum circa 40.000 de ani. Populațiile umane din prezent, din afara Africii, poartă un procent mic de ADN neanderthalian. Prevalența acestei încrucișări și relația și dinamica puterii dintre Homo Sapiens și Neanderthalieni a fost mai greu de înțeles, inclusiv un potențial rol jucat de specia noastră în dispariția neanderthalienilor. Noul studiu sugerează, însă, că încrucișarea între cele două specii a fost mai frecventă decât se știa anterior pentru primii Homo Sapiens din Europa. „Este o „observație uimitoare” că toți cei trei indivizi au avut strămoși neanderthalieni în istoria familiei lor recente”, a declarat geneticianul și coautorul studiului Svante Pääbo, director al Institutului Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă din Germania. „Acest lucru face probabil ca cei mai vechi oameni moderni să se fi amestecat frecvent cu Neanderthalieni când s-au întâlnit. Poate chiar că o parte din motivul pentru care Neanderthalienii au dispărut este că au fost pur și simplu absorbiți în grupuri umane moderne mai mari. Poate fi doar o parte din cauzele dispariției lor, dar datele susțin un astfel de scenariu”, a spus Pääbo.
Cercetătorii au descoperit o contribuție genetică a grupului din care făceau parte cei trei în rândul oamenilor din prezent, dar, în mod neașteptat, a fost detectată în special la persoane din Asia de Est, inclusiv din China, mai degrabă decât în Europa. Acest lucru a sugerat că unii oameni din acest grup au ajuns în cele din urmă spre est. „Acest studiu a schimbat cunoștințele noastre anterioare despre migrațiile umane timpurii în Europa, într-un mod care a arătat că până și cea mai timpurie istorie a oamenilor moderni din Europa poate să fi fost tumultuoasă și a implicat înlocuirea populației”, a spus Hajdinjak.
Noțiunea de înlocuire a populației a fost ilustrată de faptul că femeia în vârstă de 35.000 de ani din peștera Bacho Kiro aparținea unui grup care nu avea legături genetice cu locuitorii anteriori ai sitului. Un alt studiu publicat în revista „Nature Ecology & Evolution” a făcut mai multă lumină asupra populațiilor timpurii de Homo Sapiens din Europa. Oamenii de știință au secvențiat genomul unei femei Homo Sapiens folosind ADN extras dintr-un craniu găsit într-un sit la sud-vest de Praga, în Cehia. Se crede că femeia a trăit acum mai bine de 45.000 de ani, deși încercările de datare cu radiocarbon pentru a stabili o dată clară nu au avut succes. „Această femeie avea 3% strămoși Neanderthalieni și trăsături genetice care sugereau că avea pielea și ochii închiși la culoare”, a afirmat geneticianul Kay Prüfer de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționară, autorul principal al studiului. „Craniul ei prezintă dovezi că a fost ros de un prădător, posibil o hienă”, a spus Prüfer. Grupul din care făcea parte, diferit de cel din Bulgaria, pare să fi dispărut fără a lăsa strămoși genetici în rândul oamenilor din zilele noastre. În peștera Bordu Mare, pe teritoriul satului hațegan Ohaba-Ponor (comuna Pui; jud. Hunedoara) este atestată una dintre cele mai vechi prezențe ale omului în România. Este vorba despre descoperirea unor fosile (câteva falange) datate în paleoliticul mijlociu (cca. 100.000-33.000 î.Hr). Se pare că cele trei falange sunt singurele fosile umane neanderthaliene descoperite în România. Tot aici au fost descoperite unelte de cuarțit și piese de os prelucrate. O descoperire remarcabilă o constituite o vatră de foc din aceeași perioadă. Inventarul găsit în interiorul și în jurul acesteia demonstrează că o parte de hrană era friptă. Peştera Bordul Mare de la Ohaba Ponor este situată la marginea satului Ohaba Ponor, fiind săpată într-o bordură calcaroasă a munţilor Şureanu. Peştera a fost cercetată în mai multe etape arheologice. Prima campanie de cercetări arheologice s-a desfăşurat între 1923 şi 1929 sub conducerea lui M. Roska, care şi-a axat săpăturile pe terasa din faţa peşterii şi puţin în interiorul acesteia. În perioada 1954-1955, cercetările arheologice din această peşteră au fost reluate de un colectiv condus de C. S. Nicolăescu-Plopşor, iar în 1983, 1986 şi 1994, Al. Păunescu realizează câteva sondaje de verificare.
Bogăţia materialului litic musterian descoperit în această peşteră de-a lungul timpului, cât şi faptul că este singura peşteră din ţară în care au fost descoperite fosile aparţinând omului de Neanderthal, a determinat ca specialiștii să înceapă în anul 2009 salvarea depozitului arheologic care a mai rămas în urma săpăturilor realizate încă de timpuriu în această peşteră. A fost astfel săpată o secţiune de 4 mp, săpătura ajungând până la patul peşterii. Întreg sedimentul a fost trecut prin sită, iar înregistrările au fost realizate tridimensional, adâncimile fiind raportate la un unic punct 0. Din punct de vedere stratigrafic, au fost identificate șase straturi, dintre care două niveluri arheologice musteriene. Primele trei straturi, până la adâncimea de 0,80-0,90 m sunt deranjate de galeriile făcute de animale, dar şi de alunecarea sedimentului spre mijlocul peşterii, alunecare produsă ca urmare a denivelării depozitului din cauza vechilor săpături arheologice. În aceste straturi au fost descoperite materiale arheologice din epoci diferite, amestecate din cauza deranjamentelor: ceramică, piese litice de factură musteriană, faună actuală şi faună fosilă, etc. Sub aceste straturi, urmează un nivel cu pietre mari de calcar fragmentate prin gelivaţie. Sub nivelul de pietre de calcar, au fost identificate două niveluri arheologice musteriene.
Primul nivel musterian corespunde musterianului III descoperit în perioada 1954-1955 şi stratului III identificat de M. Roska. Acest nivel cultural este cel mai bogat strat de cultură musterian din peştera Bordul Mare. Utilajul litic descoperit se înscrie în caracteristicile întregului ansamblu musterian din această peşteră, fiind reprezentat prin aşchii groase cu talon cortical şi margini convergente, aşchii à dos corticale, fragmente de aşchii şi deşeuri de debitaj. Materia primă din care au fost debitate piesele descoperite este reprezentată prin cuarţit. Fauna descoperită prezintă un grad mare de fragmentaritate. Al doilea nivel musterian este reprezentat prin acelaşi tip de piese litice şi faună fragmentară. În acest strat a fost făcută o descoperire remarcabilă pentru Paleoliticul Mijlociu: o fosilă colectată de oamenii de Neandertal şi adusă în sit. Descoperiri de acest tip sunt destul de rare în Europa, fosile găsite în strate musterieme mai fiind identificate doar în câteva situri din Franţa, la Arcy-sur-Cure, Pech de l’Azé I, Combe Grenal sau Chez Pourré-Chez Comte. A urmat campania de cercetări arheologice din anul 2011 care s-a axat pe curăţirea şi recuperarea unor profile stratigrafice din secţiunile deja săpate în scopul realizării pe viitor a unor analize interdisciplinare. În vederea efectuării de analize interdisciplinare care să ofere noi datări ale stratelor arheologice, pe şantierul din acest an a participat şi un reprezentat al University of British Columbia, Cornel Pop. Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva a prezentat publicului în cadrul proiectului online „Un monument pe săptămână” – Peștera din Bordul Mare, Ohaba Ponor, comuna Pui. „Monumentul hunedorean (…) poate fi enumerat între reperele semnificative care definesc Paleoliticul, cea mai veche perioadă din istoria omenirii, în Transilvania și în întreaga țară. Situat într-o zonă de munte, având în ansamblu numeroase obiective carstice, situl prezentat a atras atenția multor comunități umane, pe parcursul istoriei. Iar întrebuințările care i-au fost conferite au fost și ele diverse. A fost folosit de unii ca spațiu pentru locuit, de alții ca adăpost temporar, iar pentru alții o ,,poartă spre celălalt tărâm”, a relatat dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific, Secția de Arheologie a MCDR.
Între timp oamenii de știință au căzut de acord că un dinte aparținând unui copil, găsit pe teritoriul Italiei, și un fragment din maxilarul superior, găsit în sudul Angliei, au fost dovedite a fi cele mai vechi rămășițe ale omului modern găsite pe teritoriul Europei. Ambele rămășițe, prima găsită în Grotta del Cavallo, Apulia, și a doua în caverna Kents, din Devon, aparțin speciei Homo Sapiens și se crede că au o vechime de 41.000 până la 45.000 de ani (cum se bănuiește în cazul dintelui găsit în Italia), relateaza BBC, citând un raport apărut în jurnalul Nature. Descoperirea confirmă teoria acceptată până acum, conform căreia Homo Sapiens ar fi trăit în paralel cu Neanderthalienii în această parte a lumii, după cum explică Tom Higham, de la Universitatea Oxford. Oamenii de știință estimează că cele două specii au trăit în paralel timp de 3.000 – 5.000 de ani. Deși despre existența ambelor rămășițe se știe de zeci de ani (fragmentul de maximar fiind găsit în 1927, iar dintele în 1964) abia acum s-a stabilit cu exactitate vechimea lor și faptul că aparțin primilor oameni moderni care au trăit în Europa. Până acum se credea că acestea ar fi putut aparține unor Neanderthalieni.
Noua tehnologie a fost însă cea care a făcut lumină. Forma fragmentelor, compararea acestora cu alte rămășițe aparținând deopotrivă oamenilor moderni, dar și Neanderthalienilor, datarea acestora au dus la concluzia că sunt, cu certitudine, cele mai vechi rămășițe ale lui Homo Sapiens de pe teritoriul Bătrânului Continent. Nimeni nu știe de ce au dispărut Neanderthalienii și dacă oamenii moderni au avut vreo contribuție în extincția acestora. Se poate ca schimbările suferite de climă, multe și extrem de rapide în acea perioadă, să fi fost factorul care a jucat rolul crucial. Dacă falangele umane din paleoliticul mijlociu (cca. 100.000-33.000 î.Hr.) descoperite în Peștera Bordu Mare (posibil fosile de Neanderthal) sunt mai vechi decât fosilele umane descoperite în Peștera Banko Kiro (Homo Sapiens) din Bulgaria urmează să vedem în viitor, dar așa vom afla și care au fost pașii în timp ai rasei umane pornită spre a cucerii lumea și unde s-a stabilit, simțindu-se ca la ea „acasă”… (G.V.G.)
Lasă un răspuns