Mănăstirea Dobrușa este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Ștefănești, județul Vâlcea. Biserica schitului este una din cele mai vechi ctitorii din Oltenia, vechiul schit Dobrușa fiind atestat documentar din anii 1500-1520, când sunt pomenite daniile lui „jupân Radu, jupân Badea, paharnic și jupânița Vlădoaia” către acest schit. Biserica a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Vâlcea din anul 2015, având codul de clasificare VL-II-m-A-09745. Schitul Dobrușa se află la o distanță de șapte kilometri de orașul Drăgășani. Este amplasat la gura a trei văi, la marginea satului Dobrușa de Sus, aproape de malul pârâului Dobrușa. Biserica schitului a fost reparată în anul 1610, cu o danie de o mie de galbeni de la Radu Buzescu, unul dintre „celebrii” frați buzești. Alte reparații au fost susținute material de episcopii Ștefan (1673-1693) și Ilarion (1693-1705) ai Râmnicului, schitul fiind metoc al Episcopiei. O serie de reparații și adăugiri se efectuează între anii 1701-1702, de către episcopul Ilarion al Râmnicului. Mai apoi, între anii 1771-1774, biserica schitului este zugravită de o obște de zugravi, cu binecuvântarea episcopilor Partenie (1764-1771) și Chesarie (1773-1780) ai Râmnicului. Echipa de zugravi a fost alcătuită din ieromonahul Daniil și preotul zugrav din Sutești, ajutat de frații lui, Nicolae iereul, ierodiaconul Rafael, ierodiaconul Dumitrasco și de Petru ucenicul. Biserica din Dobrușa este menționată ca schit în anul 1820, având 44 de sate de țigani. În anul 1907, din cauza stării de degradare, era închisă cultului. În anul 1926, sătenii schimbă acoperișul bisericii, iar în 1937 biserica este amplu reparată, fiind redată cultului.
Din punct de vedere arhitectural, biserica Schitului Dobrușa este tipică zonei vâlcene. În interior, între naos și pronaos, se află o cameră deosebită, unică în cadrul bisericilor din Țara Românească, gândită pe post de gropniță. Aceasta este unică în cadrul bisericilor din Țara Românească, ea fiind specifică bisericilor din Moldova. În această gropniță nu a fost amenajat însă nici un mormânt. În partea de vest a pronaosului sunt două ferestre astupate, de o parte și de alta a intrării principale. Celelalte ferestre, late de aproape cincisprezece centimetri, au fost realizate mai sus, prin astuparea părții de jos. Prin această astupare se vede legătura orizontală din lemn a zidului care taia în două lumina ferestrelor. Acest lucru indică faptul că biserica s-a adâncit („scufundat”) mult, în timp, dacă a fost nevoie de ridicarea ferestrelor.
Biserica are formă de cruce, fiind împărțită în altar, naos, gropniță și pronaos. Pereții exterior sunt din cărămidă aparentă. A existat și un pridvor din lemn, până la reparațiile din anul 1962. Altarul este acoperit de o calotă sferică, iar la exterior este poligonal. Naosul prezintă patru picioare de zidărie, cu o cupolă deasupra, iar în exterior, abside laterale poligonale. Pronaosul are formă dreptunghiulară, acoperit de o calotă sferică. Gropnița are arhitectura caracteristică destinației, cu boltire în semicilindru transversal. Pronaosul este în formă dreptunghiulară, boltit ca o calotă sferică. Turla s-a înălțat cu prilejul reparatiilor din anul 1962. Tot în anul 1962 s-a pus pardoseală din cărămidă dublu presată și s-a acoperit biserica cu șindrilă. Biserica a fost consolidata cu subzidire, cu centuri armate. Pereții exteriori ai acesteia sunt din cărămidă aparentă. Episcopiile de Râmnic și Argeș au purtat mult de grija Schitului Dobrusa, între anii 1956-1958 el fiind reparat, iar în anul 1962 el fiind restaurat complet, dându-i-se astfel înfățișarea originală, prin purtarea de grijă a preotului Dumitrașcu, înmormântat mai apoi în dreptul Sfântului Altar. Acum s-au îndepărtat toate adăugirile exterioare și interioare, s-a subzidit întreaga biserică, s-a acoperit cu șindrilă și s-a pardosit cu cărămidă specială. Turla a fost înălțată tot în 1962, când biserica a fost acoperită cu șindrilă. Biserica schitului este închinată „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” și are ctitorii necunoscuți. A fost întemeiat ca schit de călugări, în aceeași perioadă cu Mănăstirea Cozia Veche și Mănăstirea Vodița. Deoarece biserica este scundă, firidele de decor exterior sunt neregulate, nu are brâie exterioare, iar piatra de râu utilizată la temelie indică o vechime considerabilă, se crede că anul ctitoriei este chiar mai vechi decât cel menționat în daniile documentate. La aproximativ patru sute de metri, în nordul schitului, se află pădurea satului. În jurul schitului se întind podgoriile Episcopiei de Râmnic, din care se asigură vinul pentru slujbele religioase la bisericile din eparhie, schitul fiind metoc al Episcopiei.
Astăzi ansamblul monahal de la Schitul Dobrusa este considerat monument istoric. Între timp, lângă schit s-a ridicat o casă nouă, iar de jur-împrejur s-a plantat viță-de-vie, folosită pentru producerea vinului liturgic. Biserica a fost restaurată iarăși, în cadrul anilor 1997-1998, de către episcopul Gherasim al Râmnicului, cu ajutoare materiale din partea sătenilor și a starețului. În cadrul ultimelor reparații, pământul din jurul bisericii a fost îndepărtat pe o adâncime de șaizeci de centimetri, spre a sigura siguranța fundațiilor. Dacă treceți pe aceste tărâmuri vâlcene, faceți câțiva pași către intrarea acestui sfânt lăcaș plin de istorie… (G.V.G.)
Lasă un răspuns