Așa cum Holywoodul ar fi fost poate altfel fără contribuția actorilor și regizorilor cu rădăcini românești, tot astfel și Parisul ar fi avut o altă evoluție fără artiștii români de marcă, ce au urcat pe scenele pariziene. Printre aceștia putem menționa pe nemuritoarea actriță de teatru și film, plus directoarea de scenă Elvira Popescu (sau Popesco). Născută la 10 mai 1894, în București, România, ea a devenit prin căsătorie „contesă De Foy”. A dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune, limpezime în grai și un dar de imitație ascuțit și plin de haz. A absolvit cu brio Conservatorul din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Printre maeștrii care i-au împărtășit tainele actoriei s-a aflat celebrul Constantin Nottara, dar și Aristizza Romanescu. Având inițiativă organizatorică, a întemeiat „Teatrul Mic” și „Teatrul Excelsior” împreună cu actorii Ion Manolescu și respectiv Ion Iancovescu, fiind director de teatru în România, la doar 25 de ani. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei. Este vorba de același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru și va juca de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. Tot el a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris – printr-o întâmplare, protagonista titulară fiind bolnavă – în rolul principal din piesa „Ma Cousine de Varsovie”, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Spectacolul a avut peste 1000 de reprezentații. Aproape instantaneu, „L’accent d’Elvira Popescu” a devenit proverbial.
Critica a elogiat-o „in corpore”, fapt care era foarte rar întâlnit în Franța, supranumind-o „Reine du Boulevard”, „Notre Dame du Théâtre”, „Monstre Sacré” etc. Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuși relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creațiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicația repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori și/sau actrițe. În mod miraculos, românca noastră era capabilă să transforme, prin prestația sa actoricească, o piesă deplorabilă într-un succes răsunător. În Franța, Elvira Popescu era mai apreciată decât multe dintre vedetele internaționale ale marelui ecran, cum ar fi Greta Garbo. Astfel că înzestrata actriță română nu putea să nu primească propuneri de colaborare și de la producătorii din domeniul cinematografic, în care a debutat de timpuriu. Elvira Popescu a jucat și în mai multe filme foarte apreciate, alături de staruri precum Alain Delon şi Claudia Cardinale. A jucat (la 1912) într-unul dintre primele filme istorice românești, pelicula „Independența României: Războiul Româno-Ruso-Turc 1877”. Începând cu 1920 avea să joace în zeci de filme, vreme de peste 50 de ani, până în 1972, dar perioada sa de glorie cinematografică s-a situat în fascinanții ani ′30 ai secolului trecut! Chiar dacă Elvira Popescu a fost considerată de critică ca neegalând în calitate de protagonistă a ecranului triumfurile teatrale, actrița a creat totuși și pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat în filmele „La Présidente”, „Ils étaient neuf célibataires”, „Austerlitz”, „Plein Soleil”, ș.a.m.d. În schimb, ca actriță de scenă, Elvira Popescu era realmente inegalabilă, posedând toate atuurile, subtilitățile, nuanțele și finețele profesiunii. Elvira Popescu și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la „Théâtre de Paris” și „Théâtre Marigny”. La o vârstă foarte înaintată, fără să-și piardă farmecul, a continuat să țină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada literară, artistică, financiară și politică (de toate nuanțele) a Parisului. André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d’Estaing, precum și mulți alții, se numărau printre cei care o priveau și o ascultau fermecați.
Ca viață privată, Elvira Popescu a avut un singur copil, rezultat din căsătoria cu actorul român Aurel Athanasescu – de care, mai târziu, avea să se despartă, căsătorindu-se cu Manolescu Strunga, ministrul Finanţelor şi Agriculturii la vremea respectivă. Elvira Popescu era febleţea membrilor Casei Regale. Regele Ferdinand era îndrăgostit de ea, Regina Maria o numea „trufanda“, iar principele moştenitor Carol al II-lea şi amanta acestuia Elena Lupescu au avut-o ca prietenă foarte apropiată în exil. Înainte de a pleca în Franța, a divorțat de Manolescu Strunga. Peste hotare, a avut o relație sentimentală cu autorul francez Louis Verneuil și mai târziu s-a recăsătorit, cu un francez „de sânge albastru”, baronul Maximilien Sébastien Foy. Așa a ajuns baroneasă și, ulterior, contesă de Foy. Artista a moștenit atât averea scriitorului Louis Verneuil (prin testament), cât și patrimoniul contelui de Foy, devenind, fără să fi urmărit acest lucru în mod special, stăpână peste o avere considerabilă. Fiica sa, Tatiana Athanasescu, la rândul ei a avut tot o fiică, din căsătoria cu Guy Juvet, Antoinette Juvet-Mir, care este, astăzi, unica urmașă în viață a Elvirei Popescu. În prezent, Antoinette lucrează la Geneva, fiind șef protocol la Organizația Internațională a Muncii, unde are o carieră la vârf de câteva decenii.
Adorata actriță Elvira Popescu a fost distinsă în Franța cu premiul „Molière” rezervat celor mai talentați actori, pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul „Legiunea de Onoare”, una dintre cele mai înalte distincții ale statului francez. Printre personalitățile care o apreciau și o vizitau în ultima parte a vieții s-au numărat și doi politicieni ce au fost președinți ai Franței, Chirac și Giscard d’Estaing. Românca devenită contesă a avut nu o doar viață frumoasă, tumultuoasă, ci și una îndelungată, ajungând până aproape de 100 de ani. „La Blouse Roumaine“, cunoscutul tablou al pictorului Matisse, a fost, se pare, inspirat de către ilustra artistă româncă. Elvira Popescu fost una dintre marile noastre actrițe, reușind să dobândească și o faimă internațională, prin calitățile sale artistice de excepție. A încetat din viață în 1993, la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris. Este înmormântată într-un splendid cavou în marmură (no. 119,diviziunea 89), pe o alee lăturalnică, aproape de ieșirea din Cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Filmografia Elvirei Popescu se întinde pe o perioadă destul de lungă, da la începutul anilor 1920 și până în anii 1970. Vârful activității filmice se găsește într-o perioadă de circa 12 ani, 1931 – 1943, urmată de o revitalizare în anii 1960. Iată o listă invers cronologică a filmografiei actriței: 1912: Independența României regia Aristide Demetriade; 1923: La Jeune Fille de la mansarde (Țigăncușa de la iatac) regia Alfred Halm; 1931: L’Étrangère regia Gaston Ravel; 1931: Ma cousine de Varsovie regia Carmine Gallone; 1932: Sa meilleure cliente de Pierre Colombier; 1934: Une femme chipée de Pierre Colombier; 1935: Dora Nelson de René Guissart; 1936: Le Roi de Pierre Colombier; 1936: L’Homme du jour de Julien Duvivier; 1936: L’Amant de madame Vidal d’André Berthomieu : Catherine Vidal; 1937: La Maison d’en face de Christian-Jaque; 1937: L’habit vert de Roger Richebé; 1937: Le Club des aristocrates de Pierre Colombier; 1937: À Venise, une nuit de Christian-Jaque; 1938: Tricoche et Cacolet de Pierre Colombier; 1938: La Présidente de Fernand Rivers; 1938: Éducation de prince de Alexander Esway; 1938: Eusèbe député d’André Berthomieu; 1938: Mon curé chez les riches de Jean Boyer; 1939: Le Veau gras de Serge de Poligny; 1939: Le Bois sacré de Léon Mathot et Robert Bibal; 1939: Derrière la façade de Georges Lacombe et Yves Mirande; 1939: L’Héritier des Mondésir de Albert Valentin; 1939: Ils étaient neuf célibataires de Sacha Guitry; 1940: Paradis perdu d’Abel Gance; 1941: Parade en sept nuits de Marc Allégret : Madame; 1941: L’Âge d’or de Jean de Limur; 1941: Mademoiselle swing de Richard Pottier; 1941: Le Valet maître de Paul Mesnier; 1942: Fou d’amour de Paul Mesnier; 1942: Frédérica de Jean Boyer; 1942: Le Voile bleu de Jean Stelli; 1960: Austerlitz regia Abel Gance; 1960: În plin soare de René Clément. Au mai fost de-a lungul carierei sale următoarele colaborări: 1. „Au théâtre ce soir”; La voyante (1972) – episod de televiziune, personajul Karma, La locomotive (1968) – episod de televiziune, personajul Sonia, La mama (1967) – episod de televiziune, personajul Rosaria; 2. Austerlitz (1960), a interpretat personajul Laetitia Bonaparte; La Battaglia di Austerlitz, în Italia; Napoleone ad Austerlitz, în Italia; The Battle of Austerlitz, în SUA; 3. Plein soleil (1960), a interpretat personajul Doamna Popova; Purple Noon, în Marea Britanie și SUA; Blazing Sun, doar în Marea Britanie; Delitto in pieno sole, în Italia; Full Sun, în Australia, tradus corect în engleză; Lust for Evil, în SUA, alt titlu; 4. Fou d’amour (1943), a interpretat personajul Arabella; 5. Le Voile bleu (1942), a interpretat personajul Mona Lorenza; The Blue Veil, în țări de limbă engleză; 6. Frédérica (1942), a interpretat personajul cu același nume, Frédérica; 7. Mademoiselle Swing (1942), a interpretat personajul Sofia; 8. L’Âge d’or, (1942), a interpretat personajul Véra Termutzki; 9. Le valet maître, (1941), a interpretat personajul Antonia; 10. Parade en 7 nuits (1941), a interpretat personajul Madame; 11. Paradis perdu (1940), a interpretat personajul Sonia Vorochine; Four Flights to Love, în SUA; Paradise Lost, în Marea Britanie; 12. L’héritier des Mondésir, a interpretat personajul Erika Axelos; The Mondesir Heir, titlu internațional în engleză; 13. Le bois sacré, (1939), a interpretat personajul Francine Margerie; Sacred Woods, titlu internațional în engleză; 14. Ils étaient neuf célibataires (1939), titlu internațional în engleză Contesa Stacia Batchefskaïa; Nine Bachelors, titlu internațional în engleză; 15. Le veau gras, (1939), a interpretat personajul La princesse; 16. Derrière la façade (1939), a interpretat personajul Madame Rameau; 32 Rue de Montmartre, Franța, redenumirea ulterioară a filmului; 17. Eusèbe député (1939), a interpretat personajul Mariska; 18. Éducation de prince (1938), a interpretat personajul Regina Silistriei; Bargekeepers Daughter, în SUA; 19. La Présidente, (1938), a interpretat personajul Vérotcha; 20. Mon curé chez les riches (1938); 21. Tricoche et Cacolet (1938), a interpretat personajul Bernardine Van der Pouf; 22. L’homme du jour, (1937), a interpretat personajul Mona Talia; The Man of the Hour; 23. À Venise, une nuit (1937), a interpretat personajul Nadia; 24. Le club des aristocrates, (1937); 25. L’habit vert, (1937), a interpretat personajul Duchesse de Malévrier; 26. Le Roi, (1936), a interpretat personajul Therese Mannix; The King, în SUA; 27. La maison d’en face, (1936); The House Across the Street, în SUA; 28. L’amant de Madame Vidal, (1936); 29. Dora Nelson (1935), a interpretat personajele Dora Nelson și Suzanne Verdier; 30. Une femme chipée (1934); 31. Sa meilleure cliente (1932); 32. Ma cousine de Varsovie (1931), a interpretat personajul Sonia; 33. L’Étrangère, (1931), a interpretat personajul Miss Clarkson; 34. Țigăncușa din iatac (1923); 35. Independența României (1912).
Lasă un răspuns