România nu este Japonia, dar… De ce în România cadrele didactice, învățători și profesori, sunt umilite prin încolonarea în „marșuri pentru o bucată de pâine”, în timp ce în Japonia, „salariul unui profesor este aproape de ministru și este cel mai mare din țară dintre toate locurile de muncă”? De ce în România profesorul este lovit de derbedei în clasă, în timp ce „în Japonia profesorul are imunitate diplomatică”? Adică, nu poate fi închis, amendat, amendat decât dacă are aprobarea parlamentului japonez!
De ce în România un profesor trăiește de pe o zi pe alta, uitat după pensionare, „în timp ce în Japonia profesorul are locuri speciale la metrou, cinema, teatru”? De ce în România profesorii sunt ignorați și loviți, inclusiv de analfabeți și semianalfabeți funcționali cocoțați pe „gardul puterii” , în timp ce „în Japonia profesorul poartă sigiliul împăratului pe piept și are dreptul să intre în orice serviciu public oficial”? Cine mai are nevoie de profesori când guvernanții anunță fără nicio rușine că România are peste 48 la sută semianalfabeți funcționali? Cine mai are nevoie de modele pentru viață? Prozatoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu, prin nenumăratele lucrări, dar și prin „Arta conversației”, rămâne în sufletul nostru, dovedind o inegalabilă inteligență! Testament pentru generații rătăcite? „Două gânduri să nu te părăsească niciodată, scria distinsa doamnă: acela de a-ţi îmbogăți mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume!”… Respect și recunoștință!
După o viață dăruită neuitării identității românilor, la fel de discret, precum Ileana Vulpescu, au plecat dintre noi și prof.univ.dr. Ioan Godea, român autentic din Bârsana, dar și academicieni Florian Constantiniu, Dinu C. Giurescu, Alexandru Surdu, vicepreședinți ai Academiei Române și, nu în ultimul rând, Răzvan Theodorescu, vicepreședinte și istoric de artă! Cine vine din urmă?! Speranța? Din fericire, se află lângă noi oameni deosebiți, iubitori de țară și de adevăr, precum distinsă doamna Academician Sabina Ispas și reputatul om de știință, medic neurolog, Academician Constantin Bălăceanu Stolnici, ajuns la al 100 -lea an al vieții! Cât de adevărat este însă că am ajuns să trăim vremea după porunca celor care nu au rușinea de a spune „Ciocul mic! Noi suntem la putere”?
Demografia obligă la reflecții! De la an la an, numărul românilor scade tot mai mult! În timp ce mortalitatea ne așază pe locurile fruntașe în Europa, natalitatea devine subiect „top secret”, în sens metaforic! Ce mai contează câți români mai rămân în viață după nesfârșita tranziție, în condițiile în care numărătoarea la vot se face electronic, după majoritatea celor ieșiți la vot și nu a majorității cetățenilor cu drept de vot! Când vom avea un președinte „ales” de majoritatea celor români ieșiți la vot? Viitorul nostru depinde de ciolanul puterii? De ce infatuații își pot fixa căpățânile în cadrul emisiunilor TV, în timp ce oamenii valoroși se sting în tăcere? Anticipând vremurile noastre, Nicolae Steinhardt aprecia, în anul 1937, că „Domnia proștilor își vă spune cuvântul! În loc de a se împotrivi, oameni cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt trădează! Nu își fac datoria! Imparțiali și încrezători înregistrează și tac”.
Bunicii noștri au simțit biciul moșierului pe spinarea cocoșată de greutatea foamei! Câți își mai aduc aminte de țăranii români „încătușați” cu botniță la gură de moșierii din vremuri nu demult apuse pentru a nu manca nici măcar câteva boabe de struguri în timp ce trudeau pe moșie? Timpul nu ne așteaptă! Cât mai durează până când „botnița” vă fi fixată la ordinul unui nou stăpân?
România educată? Ce mai contează dacă astăzi un dascăl înfricoșat de neputința Legii, este lovit în clasă de derbedei care vor să fie considerați „elevi”? România normală?! Ce mai este normal în țară? Consumul de droguri și tinerii condamnați la o moarte sigură? Traficul de droguri sub nasul autorităților la gura de metrou? Întâlnirea de taină, în ușa bisericii, dintre șefi cu funcții și stele și capii unor familii certate cu legea? Părinții înmormântați în saci de plastic? Cine îl mai apară pe românul simplu, plătitor de taxe și impozite? România mai este un stat sigur? Cine spunea că România este în stat sigur, deși au trecut aproape trei ani de când nu se știe cine l-a ucis pe omul de afaceri din Arad, aruncat în aer cu o bombă amplasată în mașină? Românii mai sunt un popor sau am ajuns o populație lovită de anxietate? Pe cine ajută „exploatarea în orb”? România încotro?
Lasă un răspuns