Sunt îngrijorat, Omulică, cum să nu fiu, când tu, cei ca tine, mulți voi, tot mai mulți!, aciuați care pe unde, dar printre noi, nu încape discuție că n-ai cum să pricepi că nu minciuna ne poate duce pe noi în eroare, oamenii locului acceptă multe, dar să nu-i minți cu nerușinare, să nu-i… că sar fulgii!
Vii și te dai mare cu diverse acțiuni aduse în beneficiul comunității, dar ne crezi orbi să nu vedem adevărate șantiere arheologice, de-a valma ele, pentru apă-canal, să zicem, dar câte alte… Să faci din Cetate o groapă permanentă pe motiv de modernizări și câte altele, nu e de colea, e adevărat, dar mai vorbiți-le și cu noi, nu este dezvoltare să strâmtorezi străzile pe motiv de modernizare, dar, cu tot sensul unic, să fim atât de aglomerați și copiii să ne fie în pericol de accidente, e jaf social. De toate ne vrem, dar vrem și etape finalizate, vrem bucuria promenadei, vrem să nu ne mai storci răbdarea cu zile și zile de întrerupere a apei. Viața ne este, an de an în ultimii 34 de ani, tot mai afectată. Cum ai putea tu, măi Omulică, Sfinte Catindat!, să dezvolți activități fără să ne consulți asupra anvergurii lor? Mereu tu și cei ca tine încercați să ne distrageți atenția de la probleme fundamentale ale evoluției socio-comunitare, iar noi suntem mereu induși în eroare și rămași cu pasul în urma timpului. Nu poți tu să ne distragi atenția de la conservarea tezaurului civico-istoric moștenit și ne vrem să ne respectați moștenirile din moși strămoși. De sub ochii noștri ne impuneți modificări de structură și ne ștergeți ceea ce păstram ca ștafetă intergenerațională. Cum să nu fiu naționalist, când seva viței mele este de sorginte românească și a înaintașilor prinși în negura trăiniciei meleagurilor noastre, cum să nu pot atrage atenția că ne călcați pe mărul din gât pentru că voi ne catadicsiți ca extremiști, cum să nu iau de model Răzeșul, când el stă atât de drept înfipt în istoria neamului românesc? Reține tu, Sfinte Catindatule că te vom lăsa în Cetate, fără ură și fără ranchiună, dar un preț este la tot ce s-a fost stricat cu greșeala sau cu bună știință. Asta e.
Și să mă lăsați, Cinstite Cititorule, să mai pun ceva, fie și pentru un colț de ziar, carele nu m-a primit cu semnătura, iată: …sunt în inima zilei! Desigur că mi-este confortabil, mai ales că, inima mea e bosumflată, pentru tăcerile cu care m-am învăluit de mai multe zile încoace. Sunt trist. Este o tristețe non-senzorială, este dinlăuntru și acolo fumurile cărnii nu au putut orbi doru-mi de tu, țară. Nu e totdeauna ieftin sau scump să te gândești la țară. Când pungășiile au concentrat pandemia la 40 de hectolitri de tine, nu se cade să te izbești de prostie. Pandemia ei este de necorectat, iar hărțile sunt din margine de Facere. Omul e așa cum lumea ce-l trăiește! Că doar nu te-ai fi într-un balon de săpun! Totul prinde, în curgere, aspecte la care mintea nu ți-a clintit ție, cu o secundă înainte. Prostia este un imperiu fără imperator, iar când hainele de gală ale împăratului au stârnit mintea limpede a copilului, tot arealul s-a-ndevenit deștept într-o fracțiune de secundă. Basmul ne lasă drept de închipuiri, dar fiecare o ia pe drumul lui: eu am dreptate! Abia istoria ne luminează cu rabinul: și tu ai, și el are… Da’ de ce vrei să știi?… Uite cum întreb și eu, ne-ntrebând de fapt, asupra lucrurilor pe care le știm cu toții, într-o țară în care un imbecil te amendează că el nu a înțeles ce ai scris tu în Declarația ta, iar tu nu te poți apăra. Este ca și cum sistemul de ecuații și-ar lăsa COVID-ul în toate necunoscutele. Ne dăm de mama focului, dar nimeni nu înțelege că VOTUL este unul, de unde mai mari puteri? Da, Agora, dar orice grup are la bază nu doctrina, iar de este totuși, doctrina este una a intereselor. Deci nu se poate îndrepta nimic. Poate că timpul… sau cu timpul…!
S-a demonstrat de-atâtea ori că nu vârsta și cu toate astea ne încăpățânăm să nu dăm cu pietre după hoți, după tâlhari. Ba-i și invităm la tv să ne dea lecții! La ce bun retragi Steaua, când știai clar ce matrapazlâcuri, din moment ce vroiai să-l pui pe ticălos ministru. Punctul 8 ar fi bun acum la crearea unui partid, sau o avalanșă de partide, dar care să țină cont cu sfințenie. Dar, cum sigur nu am avea încredere într-un alt nou partid, atunci să dăm la concurs fiecare segment din conducerea țării, iar în interiorul țării, să lăsăm instituțiile să-și facă treaba. Vin atâtea semnale despre mușamalizări asupra tuturor păcatelor, toată lumea vorbește și le vorbește… de-i întrebi de numele câtorva… bufnițele mov ți-ar răspunde! Nu poți urni putrefacția decât dându-i foc, cenușa scoată ea firul de viață. Iar noi puțim acum și de duhoarea morților, și de sicrie sigilate, unde mai pui că se aduc din Italia deșeuri dintre cele mai toxice să ardă la noi. Cohortele de ecologiști unde sunt să se opună acestei infamii?
Și toate se știu, din moment ce se fac publice, dar Șeful taie și spânzură! Or, pe un astfel de câmp al realității, trebuie revoluția minții să se transpună în schimbătorul de macaz. Fără ură, dar ferm! Apoi, …este un puternic iz de după amurg! Se făcea că se făcea… Toată lumea se prefăcea! Circul părea depășit din anale, se mai aduceau copii ireale dinspre adevăruri ciopârțite de timp, și parcă toată lumea aștepta să-l vadă pe împărat. Om și el, împăratul nu s-a tăiat la vine să-l vedem albastru la sânge, dar nici usturoi n-a mâncat… Peste tot era o așteptare atât de apăsătoare, de parcă naveta ceea spațială nu s-ar fi dezintegrat în totul… Treburile cu praful și pulberea sunt desuete azi, când… bunica bate toba! Viermii secundei sunt îmbrăcați după procedură!, dar pașii au lăsat să se-ntrevadă că nu mai ai liber la gând scos din străfundurile minții… peste tot ți se cere pinul! Am auzit ce miracol se ascunde în mugurii de pin, dar parcă s-a dus basmul, iar de le spui „a fost odată ca niciodată”, ești atacat pe motiv de calomnie… Ori, ne sunt prezentate niște chestii socoteli ce se întâmplau dinaintea dreptului de autor. Nu că nu le-aș fi crezut, dar iar e desuet, când vezi câte diplome aiurea la toate nivelurile, iar, la academie, premiile se cinstesc înainte cu un an de data desfășurării. Până una alta, vestea cea bună este că se va mai împrumuta un miliard! Veste din cauza căreia nici nu s-a observat cât se tem doctorii de colegii lor cu umerii de general, dar de ce să-i întrebi cum a fost cu ebola, sau alte ciudățenii, când ciudățeniile s-au mutat acum pe diplomele de erou (80 în Italia la un moment dat… mai că s-a și uitat)! Ca să pomenim aproapele care ne-a umplut de solzi că mâine lepra se va plimba pe stradă cu ciuma de mână… Sigur că e o stare de speriat, mai ales că nu s-a văzut pe ecrane, sau pe sms!, o femeie care să spună că ea a rezolvat măștile pentru „famelia” ei… asta e! Ai putea să înțelegi cum se aruncă ziariștii după una-alta, cu coate și genunchi!, dar fără mască, mănuși…
Linia-ntâi cere sacrificii! 200 de formațiuni de tot soiul sug pulpele guvernului de cinci miliarde pe an și nimeni nu întreabă, nimeni nu scoate o vorbă. Totul e liberal, ceea ce nu înseamnă și liber, mai ales că tâlharul a mințit poporul cu preceptul „Stolo” împănat cu lacrimi din sughiț… L-a scuipat un băiețandru la Constanța, dar țara-i curăță ouă și acum, când la zaruri totul se petrece fizic, fără teorii, fără Arhimede, fără Tes(z)la, ori cu pantalonii ilustrului analist rupți în fund. Ochii de criminal sunt peste tot, încât televizoarele au devenit organisme vii și ca mâine ne vor cere mască și mănuși… în fine!
„Om fi noi săraci, dar nu suntem proști”!… mustăcea duminică de duminică un Vitalian Tv.
Lasă un răspuns