Cum se poate explica atitudinea Ucrainei, stat încercat de un război cu mize ascunse, în condițiile în care, după cum declarau social democrații, România a „primit milioane de refugiați ucraineni, le-a asigurat casă, masă, locuri de muncă pentru adulţi şi şcoală pentru copii. A facilitat exportul grânelor ucrainene, cu mari eforturi şi costuri considerabile. A asigurat sprijin internaţional şi suport în toate modurile posibile pentru ca Ucraina să reziste în faţa invaziei ruseşti”!… Cine mai vrea să audă că puținii români din minoritatea românească au primit interdicție să mai folosească limba română în școli și în biserică? De aproape 34 de ani încoace, guvernele au venit și au plecat, iar politicienii s-au tot înfrățit, trecând de la un partid la altul. Datoriile României au crescut însă, așa cum au crescut și afacerile subterane și statul paralel! Ce să înțelegem?! Putere și opoziție sau numai putere când vorbim de ciolanul cu fasole? România a trăit și trăiește în minciună?! De ce a fost nevoie de o Libertate obținută cu sânge? Speranțe spulberate, tineri împușcați și uitați sub lespezi reci din piatră, deși s-au jertfit în Decembrie 1989 pentru libertate! Cine își mai aduce aminte de ei? Tehnocrații au venit să salveze România! Au fost aici și au plecat după ce și-au îndeplinit misiunile știute și neștiute! Cine vinde România?
Cândva, participam la o activitate solemnă! Băi de mulțime, strângeri de mână, un râvnit loc în tribuna celor vremelnici sub mantia puterii și zâmbete false în fata camerelor de filmat! Din spatele meu, un tânăr prieten, aflat la vârsta când aripile sunt pregătite să se înalțe pentru o lume mai bună, mi-a atras atenția: „Domnule profesor, când privesc la tribuna asta, văd 160 de ani de pușcărie!”… Flancați de „prieteni nevăzuți”, am gândit că sinceritatea nu vă rămâne neauzită, curajul discuției noastre urmând a fi răsplătit fie cu retragerea avizului de acces la informații clasificate, fie cu mutarea activității la punctul de întâlnire a gurilor Dunării, fie cu exmatricularea curajosului student! Șansa a fost de partea noastră! Cine să audă când puterea era însoțită de sunetul de trompetă și de ropote de aplauze? Timpul a trecut, iar curajul distinsului prieten încă îmi mai sună în minte și în suflet, cu atât mai mult cu cât asistam, de la an la an, la manifestări care țin să aducă aminte: „Ciocul mic! Noi suntem la putere acum!”…
Timpul nu ne așteaptă! Tot mai des auzim cât de aproape este dezintegrarea Rusiei, cât de greu este războiul pentru Ucraina, oameni nevinovați fiind prinși între jocurile de interese pentru resurse și nenumăratele bombe, unele multiplicate mediatic! Dar, din nefericire pentru noi, întârzie să apară preocupările pentru o Românie demnă, care să nu mai fie bătaia de joc a unor țări prinse în „concertul” Kremlinului, precum Austria sau Olanda! Să fie indiferența deja o trăsătură fixată în profilul psihologic al românilor? (…) Cine vrea să înțeleagă că războiul economic, controlat de Moscova bate la ușă cu noi măriri de prețuri la toate produsele? Cine vrea să vadă cum își duc viața românii, de pe o zi pe alta, cu un covrig sau numai cu apă? Cine poate să mai audă durerea unor tineri care își vând sufletul pentru o metadonă? Împrumuturile să fie răspunsul complicităților plătite scump pentru băieți deștepți sau un semnal de alarmă pentru o țară adormită?…
Lasă un răspuns