Din textul așa zis Testament semnat de Wilhelm Filderman, cel mai mult m-a impresionat fraza următoare: „Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa”. Și mă întreb unde sunt consemnate aceste „mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa”! La un moment dat un ambasador SUA la București a anunțat că este interesat să afle despre acei români care în anii prigoanei anti-semite s-au arătat solidari cu evreii, le-au întins o mână de ajutor, salvatoare! Cunoșteam câteva cazuri și i-am scris excelenței sale, întrebându-l cum să procedez ca să-i fac cunoscute cele aflate de mine întâmplător despre „solidaritatea între români și evrei”! N-am primit niciun răspuns! Persoanele implicate, oameni în vârstă, au dat colțul între timp, iar eu nu m-am ostenit să consemnez relatarea „scenelor” respective! M-a apucat și un soi de lehamite: domnul ambasador, era evident, se trezise vorbind și el! Nu-l interesa de fapt subiectul!…
În contextul creat de minciunile ordinare scornite pe seama suferințelor evreiești, cei ce aveau de relatat „scene de solidaritate între români și evrei” s-au simțit în afara jocului, împotriva curentului denigrator la adresa românilor. S-au simțit timorați de avalanșa incriminărilor și s-au abținut să intre în discuție cu alt punct de vedere! Să intre în contra sens cu valul de minciuni scornite pe seama românilor anti-semiți din naștere! Așa că mărturiile acestora au rămas neconsemnate. S-au pierdut! Așa cum s-ar fi pierdut bunăoară și amintirea faptei al cărei erou a fost tatăl meu, Zaharia Coja, împreună cu prietenul său Alexandru Spiegel.
Despre evreul Alexandru Spiegel am găsit după 1990 o amplă relatare în Cartea Neagră a lui Matatias Carp. Potrivit cunoscutului scornitor de enormități, Alexandru Spiegel ar fi fost ucis de legionari la Hârșova, la început de ianuarie 1941, când legionarii l-ar fi expus la stâlpul infamiei o zi întreagă, după care l-ar fi ucis apoi pe bietul ovrei în bătăi crunte!… Citind paginile respective din mizerabila carte mi-am adus aminte că tata avusese un prieten evreu, Spiegel. Mai trăia maică-mea, am întrebat-o dacă știe ceva despre acest Spiegel și am aflat adevărul, cu totul altul:
Spiegel acesta a fost condamnat să stea zi lumină la stâlpul infamiei, în centrul urbei, expus oprobriului public. Vina sa – se pare că dosise alimente strategice pentru speculă, o mică găinărie, care atrăgea această pedeapsă educativă. Alături de evreul Spiegel, în aceeași zi la același stâlp al infamiei au mai fost expuși și trei țărani, pentru delicte minore, de același fel. Despre ce i se întâmpla evreului Spiegel s-a aflat la Constanța, printre alții a aflat și Zaharia Coja, prieten bun al evreului. Acesta, numitul Zaharia Coja, a luat o mașină „de piață”, adică un taxi cum se vor numi mai târziu, i-a încărcat portbagajul cu de-ale gurii și s-a dus la Hârșova, să nu-și lase prietenul singur, a descins la fața locului și au pus de un pic-nic hibernal. Din câte îmi dau eu seama, totul se petrecea la o zi după ce Zaharia Coja își serbase ziua de naștere, așadar acesta, mă gândesc eu, nu făcea altceva decât să respecte tradiția și să dea de băut de ziua sa. Încerc să-mi închipui scena, regret că n-am știut de isprava asta a tatei ca să-l fi descusut ca lumea, dar și din puținul care a ajuns la cunoștința mea pot spune că „scena de solidaritate” este extraordinară!…
Mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei… S-a pierdut amintirea lor. Nu a existat nicio preocupare din partea evreilor să le consemneze! Iar românii, conform tradiției strămoșești, după ce faci un bine, o faptă creștină, las-o uitată și mergi mai departe, nu-ți da singur prea mare importanță. A face o faptă bună ține de normalitatea vieții și a condiției de om. Nu are nimic extraordinar din punctul de vedere românesc. Zaharia Coja așa a văzut lucrurile.
Dar nemernicii de politruci ai holocaustului, care au scornit atâtea crime și abuzuri puse în seama românilor, numai ca să acrediteze minciuna criminală a holocaustului din România, sunt demni de întreg disprețul oricărui om normal! Nu-i pot ierta că au lăsat să se piardă mărturiile despre omenia de care evreii au avut parte de la românii de noi! Evrei care au urâțit lumea! Au murdărit imaginea Omului! Au depreciat valoarea ființei umane!
Așa ceva nu pot să iert!
Lasă un răspuns