-interviu cu scriitorul Vasile Barbu, președinte al Societății Literar-Artistice „Tibiscus”, Uzdin, Serbia –
– Organizaţi anual, în iulie, manifestări culturale în Uzdin, între acestea şi Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, ajuns la cea de a 25-a ediţie chiar în anul Centenarului. Trebuie să fie formidabil de greu să respectaţi această tradiţie, în calitate de lider cultural al comunităţii româneşti. Cine v-a ajutat să rezistaţi tot timpul acesta?
– Oamenii, în primul rând… Da, multă lume ne ajută ca să – cum aţi spus – să rezistăm, să organizăm, mai bine zis, manifestări culturale de suflet, manifestări culturale care ţin la păstrarea fiinţei noastre naţionale şi la propăşirea, la afirmarea identităţii de neam a românilor. Vedeţi, noi trăim într-o localitate – cea mai de vest localitate –, în care se vorbeşte limba română, suntem la marginea românimii, prin poarta Uzdinului se intră pe poarta limbii române. Suntem obligaţi să facem totul pentru a păstra vie identitatea de neam a românilor, pentru a ne păstra tradiţiile, identitatea noastră, limba noastră! Ca o comoară de suflet. Avem multă lume care ne sprijină, oamenii Uzdinului, dar şi autorităţile. Fără îndoială, „Drumuri de spice” a fost ajutat de multă lume: De Consiliul Naţional Român, de Ministerul pentru Minorităţile Naţionale al Provinciei Voivodina, de Adunarea Comunei Covăcița, deoarece pentru tot avem nevoie de bani. Să nu uităm că și cărţile care au apărut au fost sprijinite financiar de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni din Bucureşti. Deci, iată, multe lume pune umărul ca să ne păstrăm noi fiinţa noastră naţională.
– Cum se simt românii din Serbia în anul Centenarului? Are Marea Adunare de la Alba Iulia, de acum aproape o sută de ani, vreo importanţă pentru ei?
– Fără îndoială că s-a concretizat unitatea spirituală a românilor, dar este încă un lucru adevărat aici. Delegaţiile de români din Banatul sârbesc, care au plecat la Alba Iulia, au plecat cu un singur gând: Unirea pe veci a provinciilor, a românilor! Ştiţi că, după trasarea frontierei între România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, mulţi români au rămas în afara graniţelor ţării! Noi am făcut un simpozion despre Marea Unire, Todor Groza de la Codru a avut un referat, unde el a zis: 1 Decembrie 1918 – zi de doliu pentru românii din Banatul sârbesc, pentru că mulţi au rămas în afară. Dar nicicând o frontieră nu poate să fie adevărată, întotdeauna, iată: au rămas şi sârbi dincolo şi români aici. Asta e, istoria… nu iartă.
– Se simt românii din Serbia, astăzi, în special cei din Banatul sârbesc, trădaţi de clasa politică românească, ce a acceptat trasarea noilor graniţe, chiar împotriva dorinţei prim-ministrului Ionel Brătianu de atunci?
– Da, au trecut mulţi ani de atunci, rănile s-au oţelit, aşa că… Dar lumea pe atunci s-a simţit trădată. Astăzi nu mai, generaţiile astea tinere au alte preocupări, pe ei nu-i mai interesează – şi asta o spun cu regret – Mihai Viteazul sau Ionel Brătianu, pe ei îi interesează multe altele. Aşa că, repet: istoria… să o respectăm aşa cum a fost, însă nu e nevoie întotdeauna să punem accentul pe ea. Eu lupt pentru iubirea de neam a românilor, pentru înfăptuirea idealurilor Marii Uniri aici! Să privim mai bine spre viitor.
– Care sunt deosebirile şi asemănările dintre românii din Banatul sârbesc şi cei din Valea Timocului? Există vreo încercare astăzi de colaborare între cele două comunităţi?
– Sunt două comunităţi, sunt comunităţi româneşti, dar, pe când noi, aici, în Banatul sârbesc, avem toate drepturile de exprimare a conştiinţei noastre naţionale, avem şcoli, avem biserici, avem mass-media, acolo este un prăpăd. O mare vină o poartă şi liderii lor, liderii lor, care, iată, de când e libertate, să zicem, aici, de când am scăpat de… comunişti, n-are importanţă, ei au făcut prea puţin pentru a recuceri drepturile naţionale fireşti. Absolut nimic n-au făcut, aş zice. Au un festival la Jâtcoviţa şi atâta tot, n-au mass-media – n-au nimica! Deci, nu se luptă pentru ca românii din Valea Timocului să-şi cucerească drepturile lor fireşti, nu fac nimic! Avem o tragi-comedie: s-au declarat mai mulţi valahi decât români. La ultimul recensământ, 5000 de români s-au declarat români, iar 42.000 de români s-au declarat vlahi, fiind îndemnaţi, fireşte, că, declarându-te valah, nu ai patrie mamă, deci poţi să fii grup etnic, dar, dacă eşti român, ai patrie mamă.
– Cum aţi caracteriza dumneavoastră evoluţia comunităţii româneşti din Serbia în ultima sută de ani?
– Da, avem valori culturale de netăgăduit, avem moştenire culturală spirituală, avem scriitori consacraţi, avem cântăreţi mari, avem ceea ce vrem să integrăm în marea cultură a românilor, în marea literatură a românilor. Avem multe lucruri cu care ne putem mândri.
– Ar putea Statul Român să facă mai multe pentru comunitatea românească din Serbia? Ce acţiuni concrete ar putea întreprinde?
– Ar putea face mai multe, dar face destule. Nu trebuie să spunem că statul român nu face, face. Pentru că acuma există aşa-numitele proiecte, care se înaintează Ministerului Pentru Românii de Pretutindeni şi ele ne sprijină, multe din ele, acuma că nu se sprijină toate este şi firesc, pentru că nu toate sunt… valoroase, cum să-ţi spun?…, că se mai întâmplă să mai rătăcească pe acolo şi fel de fel de proiecte care nu ar trebui să fie sprijinite, dar cel mai important este că multe dintre ele sunt sprijinite. Dar, ar trebui sprijinite și unele instituţii culturale româneşti, instituţii din domeniul informării, fiindcă ele ţin trează iubirea pentru limba română.
– Este statul sârb astăzi mai deschis şi mai tolerant faţă de minorităţile sale naţionale, în speţă faţă de români, decât a fost în trecut?
– … Pe hârtie.
– …Toţi laureaţii festivalului „Drumuri de spice” sunt cărturari, artişti şi poeţi consacraţi, valori ale culturii române contemporane, precum Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu şi alţii, practic prestigiul Uzdinului a crescut datorită prezenţei lor aici. Care estimaţi că ar fi astăzi locul Uzdinului în geografia literară românească?
– Nu ştiu dacă o să fiu obiectiv, dar, oricum, aici se întâmplă lucruri mari, lucruri mari. Fără îndoială că acest festival internaţional de poezie îşi are un loc binemeritat în istoria culturală-literară a limbii noastre române. Fără îndoială că avem şi un simpozion internaţional „Oameni de seamă ai Banatului”, am organizat 23 de ediţii şi ceea ce este important este faptul că, după fiecare ediţie, am scos o carte cu personalităţile Banatului, despre oamenii care, după sine, au lăsat urmă în timp şi spaţiu. Avem 30 de cărţi care vorbesc despre oamenii Banatului, nu există în România o editură care să facă în fiecare an o carte dedicată personalităţilor Banatului, cum se face la Uzdin. Este un mare lucru. Şi mai sunt şi alte manifestări, de exemplu: aici la Uzdin se organizează un concurs de recitatori – „Bunavestire”, s-a ţinut anul acesta ediţia a 19-a, vin copii de peste tot, din şcoli, din case de cultură şi recită în limba română. Vin câte 100 de copii. Nu ştiu dacă în România mai e un festival de recitare, de interpretare frumoasă a poeziei româneşti, cum este la Uzdin, şi multe alte lucruri pe care, iată, reuşim să le organizăm cu sprijinul şi al României şi al oamenilor de cultură de aici de la noi.
– Sunteţi, fără îndoială, un slujitor al valorilor naţiunii române, aveţi şi un supranume get-beget: Burebista, vă comportaţi ca un scriitor român patriot, frate al românilor de pretutindeni. Cum sunteţi privit de către sârbi?
– Nu au niciodată nicio problemă, sper să nu am, de ce? Eu întotdeauna spuneam: până ne-or condus sârbii, primeam mai multe ajutoare, de când ne conduc românii, ne mai taie, ne mai declară non-valori, ca să se ridice pe ei. Vedeţi, la conducerea Consiliului Naţional al Românilor acuma este un fel de curent local de patriotism şi banii mai mult se îndreaptă către acele sate de unde sunt liderii consiliului. Noi mai răbdăm… Răbdăm, dar facem treburi bune.
– Dacă aţi avea un mesaj pentru toţi românii, atât cei din România, cât şi cei din Republica Moldova şi din diasporă, în anul Centenarului, care ar fi acel mesaj?
– Nu ştiu… Acum, cel mai potrivit ar fi să spun că… – să nu fiu patetic – : „Uniţi-vă, români, în cuget şi simţire!” Nu ştiu, românul care trăieşte în afara graniţelor României trebuie să lupte din răsputeri pentru ca să-şi păstreze: limba română, valorile neamului şi să întărească iubirea de neam a românilor.
– Vă mulţumesc!
A consemnat David Borchin
Lasă un răspuns