„L-am rugat pe Nicolae Titulescu să mă accepte ca fiu spiritual, căci eu mi l-am dorit şi crezut ca părinte spiritual” – scria istoricul şi politologul dr. George G. Potra, în ultimul material „elaborat înainte de a părăsi, mult prea devreme, această lume, care i-a produs multe satisfacţii şi împliniri, dar şi multă amărăciune şi nedreptăți”, cum se adaugă, cu discreţie şi emoţie într-o notă de subsol. Şi iată cum, prin legea firii, edificiul măreţ şi expresiv ridicat de dr. George G. Potra lui Nicolae Titulescu se aşază în forma sa ultimă. Nu însă înainte de a i se adăugă o ultimă parte, voluminoasa exegeză cuprinsă în două volume ce însumează aproape 1500 de pagini, îngrijită de Ana Potra, cea care i-a fost cărturarului dispărut soţie şi colaboratoare de-a lungul întregii vieţi.
Cartea se cheamă „Nicolae Tituleascu. Neuitarea geniului”, lucrare postumă în care sunt adunate contribuţii felurite ale regretatului autor consacrate vieţii şi activităţii lui Titulescu, unele inedite sau oricum neincluse anterior în volum. Astfel i-a sfârşit o activitate amplă şi întinsă în timp peste jumătate de veac despre un ilustru reprezentant al României interbelice, căreia George G. Potra i-a fost şi proiectant, şi architect, şi constructor, şi fin artizan până la împlinirea detaliului subtil.
Se încheie astfel o operă despre o operă. Ar mai fi ceva de scris, de lămurit? Fireşte, întotdeauna. Citind, în această carte, evocarea ultimilor ani, cei mai dramatici, ai vieţii lui Titulescu, în tulburătoarea reconstituire pe care o face George G. Potra, am fost încercat de amărăciunea că inegalabilul specialist în Titulescu nu i-a scris şi o biografie, de felul celei pe care G. Călinescu i-a făcut-o lui Eminescu.
Oricum, volumul de circa 700 de pagini şi peste 600 de mărturii „Pro şi contra Titulescu”, acoperă, în felul său, acest fronton al edificiului ridicat acestei personalităţi, care ni se dezvăluie într-o viziune rembrandtiană, de lumini şi umbre care o nuanţează mai sugestiv şi mai răscolitor.
Care este, totuşi, adevăratul Titulescu, atât de evocat sau de ocolit cu premeditare, atât de elogiat sau de ponegrit şi răstălmăcit? „În universul intern al fiecărui român, – scrie George G. Potra – Nicolae Titulescu va găsi locul pe care i-l acordă nevoia noastră de model, încrederea noastră că am fost şi putem fi în continuare ceva în lume”.
Edificiul Titulescu datorat profesorului Potra este încheiat, dar meşterul sau îi prevede un orizont deschis, căci scrie că „au rămas necercetate zone importante (arhivele cancelariilor diplomatice din principalele ţări europene şi nu doar, alte mari arhive şi bibilioteci din Europa şi de peste Ocean), care, mai presus de orice îndoială, cuprind documente care interesează politica externă şi diplomaţia românească”. Lucrarea la edificiul Titulescu are, aşadar, viitor activ.
Lasă un răspuns