La vreo trei sferturi de secol după debarcarea în Normandia, militarii americani coboară din nou pe ţărmurile nordice ale continentului, de dată această în portul german Bremenshaven, iar de acolo în Polonia. În orizontul mondial de aşteptare al instalării în funcţie a preşedintelui Donald Trump, suplimentarea prezenţei militare americane pe flancul estic al N.A.T.O. poate fi simbolică, dar nu şi semnificativă. Prezenţa permanentă, dar mereu rulată, a 4.000 de militari americani, cu tehnică de lupta necesară, în Polonia, în ţările baltice, hotărâtă la summitul N.A.T.O. 2016 de la Varşovia, este doar o moştenire, eventual incomodă sau nu îndeajuns perfectată (de pildă, cât costă, cine plăteşte) pe care Administraţia Obama o lasă succesorului sau în funcţie, care mai degrabă, „îşi vrea banii lui înapoi” (cum a zis cândva fostul premier britanic Margaret Thatcher) chiar şi de la aliaţi. Sau poate, de ce nu, este un prim indiciu concret că preşedintele Trump va onora angajamentele (în vigoare) asumate de prima superputere mondială în Alianţa Atlantică. Iată de ce debarcarea de la Bremenhaven nu prea poate fi semnificativă, adică lămuritoare în privinţa intenţiilor noii preşedinţii a Americii.
Că este însă gest simbolic, fără îndoială. E drept că suplimentarea prezenţei militare americane pe flancul est nu schimbă cu nimic raportul de forţe în zona. Oficialii N.A.T.O. amintesc înainte de venirea americanilor, Rusia a poziţionat în apropiere de Moscova 330.000 de militari. Presă europeană observă de aceea că prin patru batalioane, fiecare a câte 1.000 de militari, dislocate în Polonia şi cele trei state baltice, flancul estic al Alianţei nu se consolidează cine ştie cât, militarmente vorbind. Dar, specifică ziaristul Brooks Tigner de la Euronews, „această desfăşurare se vrea a fi foarte politică”. Adică? Rand Corporation explică pe larg, într-un raport, că forţele Moscovei ar fi capabile să treacă frontierele şi să se instaleze la Tallin şi Vilnius în mai puţin de 60 de ore, iar dacă aceste acţiuni ofensive s-ar produce mâine, N.A.T.O. n-ar putea reacţiona efectiv mai devreme de cinci zile.
Şi atunci, care să fie rostul noii debarcări americane în Europa? „Să se pregătească să acţioneze, când Rusia a instalat, în Kaliningrad şi în Crimeea, suficiente sisteme de apărare antiaeriană pentru a face extrem de complicată orice intervenţie a N.A.T.O. din Polonia până la Marea Neagră?” – se întreba corespondentul la Varşovia al săptămânalului francez „Journal de Dimanche”. Întrebare: cu cei 4.000 în plus s-ar schimbă situaţia pe teatrul de operaţiuni? Sau în plan „politic”? A propos, la Marea Neagră se află şi România, şi ea stat membru al N.A.T.O., care se află tot în flancul est al Alianţei. După summitul de la Varşovia, secretarul general al NATO a ţinut să aducă la cunoştinţă că „statele care au confirmat disponibilitatea de a trimite forţe terestre, navale şi aeriene în România, pentru a consolida prezenţa N.A.T.O. în Marea Neagră sunt Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia şi SUA”. Dacă au confirmat, aşteptăm urmarea, nu?
Până atunci, să radem – sau nu prea – cu Radio France Internaţional, care socotea cam aşa la 7 ianuarie 2017: N.A.T.O. este o realitate militară. Este evident mai puţin scump să fii membru al unei asemenea alianţe decât să-ţi construieşti propria apărare”. Până una-altă aşa e, domnul Trump încă nu şi-a adus chitanţierul în Biroul Oval.
Lasă un răspuns