De fapt, numele ei adevărat era dublu Lina-Diana. Așa a vrut maică-sa Catiușa din satul Obloane. Părintele Mihail Proțap, preot bătrân și cu scaun la cap, s-a împotrivit cum a putut, dovedindu-i lăuzei că la creștinii ortodocși nu se permite nume dublu, că ar fi o blasfemie. Cuvântul de la urmă nu i-a picat bine Catiușei, dar ca să nu fie considerată proastă, nu a întrebat ce-o fi să însemne și blasfemia asta. Până la urmă a adus metrica de la primărie. Și acolo scria cu litere noi, latinești, Lina-Diana. Preotul nu a avut încotro și a înmuiat copilița în cristelniță în numele tatălui, a fiului și a sfântului duh. Cu aceasta povestea numelui s-a consumat.
Fata a crescut mare și a plecat din Obloane după absolvirea școlii medii din localitate. Nu avea chip de îngeriță, dar corpul era asemănător cu al unei actrițe din țara vecină. Taică-său o păzea cum putea de ochii hulpavi ai flăcăilor și când o petrecea la șosea, de nu venea cumva cursa din centrul raional, o urca în vreo mașină de ocazie și cum aceasta se pornea din loc, el scria într-un carnet numărul de înmatriculare al mașinii, care nu cumva să-și bată joc de trupul ei sălbatic de frumos. Dar vorba ceia: mai lesne e să păzești o turmă de iepuri decât o domnișoară frumoasă. Așa și s-a întâmplat. Când întreaga facultate de zootehnie de la Institutul de Agronomie a fost delegată la munci agricole în colhozul Maiak din Puhăceni, a mers la cules roșii și juna noastră Lina-Diana. Toate fetele își mai ascundeau șoldurile și sânii, ea, dimpotrivă, le evidenția. Iar flăcăii de la zootehnie, bine hrăniți, zdraveni și cu o imaginație bogată o râvneau fățiș. Și aici nu mai era tatăl fetei cu creionul ca să scrie ce haiduc a purtat-o pe hudițele întortocheate ale satului până a sprijinit-o de un gard țeapăn din nuiele și a deflorat-o chiar din prima seară de ședere într-o magherniță a colhozului de pe malul Nistrului.
Dragostea lor a fost de scurtă durată. Dezamăgire totală. Și fata și-a căutat de ale sale: cu băieți mai isteți de la alte facultăți. Iar iubirea fără de măsură e ca o roată hârbuită de la o trăsură. Astfel fătuca noastră a rămas pe veci nemăritată. Dacă nu i-a mers în căsătorie, mititica, s-a ales cu o slujbă pe cinste. Nu a mai plecat în vreun colhoz la vreo fermă prăpădită, ci direct în capul mesei, la Hidrometeo, unde a huzurit și mai huzurește și astăzi ca împărăteasa Ecaterina a doua. S-au perindat zeci de directori, sute de tehnicieni, dar ea rămâne pe loc și n-o îneacă nici o ploaie, nici șederea degeaba. De 35 de ani nu a dus-o capul să facă o dare de seamă despre tendințele stării vremii în republică și capitală. Dar o duce mintea la alte nebunii. Scaunul din biroul ei o frige, cum ar frige-o smoala din iad și ea mereu e pe coridoarele prestigioasei întreprinderi. Mereu stă cu urechea lipită de broasca ușii și cum aude ceva, fuga la șefi. Ca să fie prima. Să ducă vestea călduță. Unii șefi i-au dat de înțeles că menirea ei e să dea corect starea vremii pentru radio și televiziune, dar ea nu a înțeles mesajul și umblă ca o țață de la piață cu ”ultimele știri”, ca tămâia în patrafir. Se leagă de femeile măritate și de văduve. Toate, domnule, sunt curve și niște mârșave. Ea știe cum e în patul lor conjugal și la bucătării, deși doar vreo două au invitat-o la casele lor. Ea îți poate spune cine și cu cine se întâlnește clandestin, cui i-a picat treaba ceea cloșcă și cine a furat tabloul lui Ștefan cel Mare din ungherașul roșu al instituției.
Inginerul Surdea, responsabil de calamități, care în orele de program atâta și știe să lege și să dezlege integrame, într-o zi de marți, fiind inspirat i-a scris numele în pătrățele, numind-o urât de tot: Lindina în loc de frumosul nume Lina-Diana.
De unde până unde a ajuns la urechile ei, mai bine zis la antenele ei, că măgarul de Surdea a poreclit-o așa de dur în loc să se ocupe de calamități. Pe dată el a fost declarat persona non grata și nici nu a reușit bietul să piuie că din inginer barosan a fost transferat la ferma de porci a instituției, acolo unde erau studiate fecalele ca izvor de nocivitate asupra naturii.
Mai anțărț Lindina noastră a fost pensionată. Toată lumea a răsuflat cu ușurare: în sfârșit va pleca la odihna bine nemeritată. Și nu a plecat. A răspândit vestea că șeful ei direct a venit, a îngenuncheat și cu lacrimi în ochi a rugat-o să mai stea vreun deceniu, că sunt femei și mai în vârstă și slavă domnului muncesc. Bine faci, bine găsești, a zis Lindina și s-a apucat de ale ei. De data aceasta în vizorul ei au apărut femeile mai în etate. Și hai să le toarne mai sus, că acestea s-au cam răblăgit și cunosc starea vremii doar după cum le rod oasele. Și uneori chiar nimeresc, dar asta nu-i deloc cognitiv din punct de vedere științific. Și într-o zi de joi, pe când înfloreau bostanii și în țară nu mai erau ploi, s-a terminat cu babele. Toate au fost date afară. Și când și-a făcut Lindina socoteală, ea rămăsese unica babă la Hidrometeo.
Doamne, au răsuflat bărbații și femeile, în curând vom scăpa de acest produs al păduchelui. Dar nu a fost să fie așa. Pentru că păduchele se teme doar de săpun. Ca să nu-i dea spuma în ochi. Nici de etuvă nu se teme. El depune lindini. Cât vor fi păduchi, vor fi și lindini. Întristați-vă…
Lasă un răspuns