Viţa de vie urca nestingherită până la balcoanele cucoanelor din Roma. Unele suave, altele durdulii, dar toate aveau teamă de razele solare, ca să nu le strice albeaţa pielii. Se ascundeau mai mult la umbrarul viţei de vie sau sub castanii ce înfloreau de două ori pe an.
Nu am fost la balurile nobilimii romane, dar îmi imaginez ce frumuseţe îi frapa pe bărbaţii războinici, care atât şi aşteptau să se holbeze pe furiş la splendidele chipuri plutitoare pe aripile muzicii de salon.
Dar eu aş dori să revin la viţa de vie, care aşa ar şi fi sălbătăcit, dacă nu ar fi fost meşteriţele capre. Ele i-au învăţat pe romani, cum se curăţă şi se înnobilează tufele de vie. Aşadar, podgorenii de pretutindeni rămân datori ştrengăriţelor caprine.
Şi întrucât suntem la început de primăvară, când vierii îşi fac apariţia prin podgorii, eu am ascultat zilele trecute o arşică, povestită de actorul
Boris Bechet, care s-a întâmplat cu taică-său Ilie.
„A ieşit taică-meu să cureţe via. Şi-a luat două scăunaşe. Pe unul , într-un capăt de vie, aşezase un urcior cu vin şi ceva de ale gurii. Când ajungea la scăunaş lua o gustărică şi un pahar cu vin. Vecinul de dincolo de gard se uita cu jind şi îi lăsa gura apă. N+a mai răbdat şi a trecut în via vecinului. Şi a întrebat:
– Ia să-mi spui, bade Ilie, cum se face că îţi ajunge vin până cureţi via?
– Nu-i nici un secret, vecine. Poate să-ţi ajungă şi ţie, dacă imediat după ce ai cules via, te apuci s-o şi cureţi…
Au trecut primăveri şi toamne, ierni grele şi veri cu năduf. S-au călătorit părinţii noştri. Câte odată, când îmi vine dor de tata, fug la piaţă şi într-o pâine îi caut faţa. Dar cel mai des, îmi răsună în urechi clănţănitul strident al foarfecelui de tăiat viţă de vie şi tăcerea interminabilă, insuportabilă, infinită a lui taica Toader.
După 22 martie, după Ziua Sfinţilor, am să ies în vie. Va fi vineri, când e dezlegare de a ieşi în vie. Şi poate, eu stând cu ocaua de vin alături, vecinul mă va întreba cum se face că am vin până la vin. Voi avea răspunsul de a gata: aşa am apucat de la tata, de la bunei şi străbunei…
Lasă un răspuns