Arhive categorie: Confluenţe istorice

Acţiuni politice româneşti în direcţia realizării Marii Uniri

În nemijlocită legătură cu activitatea politică şi diplomatică dusă pe diferite planuri de România în scopul realizării idealului său national, cu lupta purtată de conaţionalii din provinciile aflate sub stăpânire străină,un mare număr de români au desfăşurat în diferite ţări


De la Cotul Donului la Stalingradul de la Dunăre

„Tot ce-am cucerit noi, cu preţ de sânge, au luat alţii! Pe tabla de şah a lumii, noi am pus lacrimi împietrite, iar puternicii lumii au scuipat pe ele şi le-au zdrobit cu bocancii!” Deşi, oficial, data angajării României în


Sterpăciunea elitelor noastre

Călătorii care, la 1912, traversau sud-estul european constatau că în Bulgaria,  comparativ  cu România, există o anumită democrație și țăranii au mai multă libertate. Din ce cauze a provenit deosebirea? Doar ambele țări erau recent ieșite  de sub jugul otoman,


Purtătorii Duhului Nou al Vremii

Textul Chemării este impresionant prin tabloul României anilor ’30, atât de asemănător cu ceea ce se arată a fi România de azi, văzută din acelaşi unghi, al interesului naţional, al responsabilităţii pentru viitorul Neamului românesc. Să fie acesta motivul, unul din


Septembrie 1944. Din Vatra Luminoasă la Galițin, lângă Moscova

Preluat de către sovietici, la 31 august 1944, din casa conspirativă a partidului comunist din Vatra Luminoasă, mareșalul Ion Antonescu urmat, apoi, până în primăvara anului 1946, calea prizonieratului în Uniunea Sovietică. Deplasarea grupului de foști demnitari români (Ion Antonescu,


Calvarul feminin de la Miercurea Ciuc

Temuta închisoare se află în centru oraşului care îndură de cea mai rece temperatură din ţară. Iarna pur şi simplu încremeneşti. Este una din perlele lăsate cadou de Habsburgi. Până în anul 1955 închisoarea a servit de adăpost deţinutelor de


Rezoluţia din 1 Decembrie 1918

Presa vremii şi scrierile memorialistice din acel timp vorbesc de felul cum a fost primită armata română de populaţia locală, majoritar românească din satele şi oraşele Transilvaniei, când armatele recucereau pas cu pas fiecare metru de pământ românesc, când  aceleaşi


Clericii și teologii români în gărzile naționale din Transilvania

În vederea asigurării ordinii publice şi a apărării împotriva ace­lora care ar încerca să împiedice realizarea unităţii statale a neamului nostru, s-au organizat, în întreaga Transilvanie, gărzi naţionale româ­neşti. De asemenea, s-au ţinut numeroase adunări populare în oraşele şi satele


Cum au aplicat sovieticii teroarea pentru distrugerea bisericii ortodoxe din RSS Moldovenească după 1945!

Situația bisericii ortodoxe din Basarabia a fost mult mai dramatică decât cea din România în perioada comunistă. Sovieticii s-au războit cu biserica și clerul în mod barbar spre desființarea aproape completă a religiei. De altfel pentru comunismul marxist, nu lupta


Demersul concret al Bisericii în vederea împlinirii marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia

În acest sens, Unirea cea Mare de la Alba Iulia din 1918 a fost precedată şi pregătită treptat de evenimente majore, şi anume de Revoluţia din anul 1848, de Unirea Principatelor Române din anul 1859, de victoria românilor asupra otomanilor în Războiul pentru Independenţă