Era în septembrie 1911, când la cinematograful Apollo din București, publicul românesc trăia un adevărat moment istoric: vizionarea primului film artistic românesc. Pelicula, intitulată „Amor fatal”, era un scurt-metraj mut ce dura doar câteva minute, dar care a deschis calea unei viitoare întregi industrii. Regizorul era nimeni altul decât Grigore Brezeanu („Grig”), un tânăr vizionar de numai 20 de ani pe atunci, pasionat de cinema și inspirat de experiențele teatrale și cinematografice din Occident, ce apărea ca scenarist și actor. Distrubuția era format din actorii C. Neamțu-Ottonel, Aurel Barbelian și Grigore Brezeanu. Pe afișul filmului mai figurau două nume de actori care urmau să devină legendare: Lucia Sturdza, tânăra actriță cu origini ieșene, și Tony Bulandra, deja cunoscut discipol al lui Constantin I. Nottara. Cei doi nu doar că au dat viață poveștii de dragoste de pe peliculă, ci au și început propria lor poveste romantică, una care avea să dureze peste trei decenii. Regizorul Grigore Brezeanu nu era un simplu entuziast al cinematografului. La doar 20 de ani, cu pălăria purtată ștrengărește și cu o ambiție imensă, visa să transforme arta filmului într-o realitate și pentru România. Ideea lui era îndrăzneață: poveștile românilor trebuiau spuse pe ecran, așa cum se întâmpla deja la Paris sau Viena. Pentru asta, avea nevoie de actori cu personalitate. Lucia Sturdza, grațioasă și inteligentă, părea alegerea perfectă pentru rolul principal feminin. De partea cealaltă, Tony Bulandra venea cu o experiență solidă, o cultură vastă și un magnetism scenic recunoscut. Cei doi au fost distribuiți împreună, iar întâlnirea lor a schimbat nu doar istoria filmului, ci și destinul lor personal. Filmările pentru „Amor fatal” au avut loc în vara lui 1911, în diverse grădini bucureștene (terase), precum cele de la Mitică Georgescu sau Băneasa. După ce pelicula a fost turnată, ea a fost developată la sediul Pathé de pe strada Carol, sub supravegherea specialistului De Bon. Între actorii Lucia și Tony a fost dragoste la prima vedere. Chimia de pe platou s-a transformat rapid într-o legătură puternică, iar anul următor cei doi s-au căsătorit. Povestea lor de iubire, începută odată cu primul film românesc, a devenit un simbol al destinului care împletește arta și viața. Deși premiera a avut loc cu mare fast pe 18 septembrie 1911, nu toată lumea a fost convinsă de jocul actorilor. Presa vremii, precum publicația „L’Indépendence Roumaine”, nota că mișcările actorilor erau adesea disproporționate pentru ecran, fiindcă aceștia erau obișnuiți cu scena teatrului, unde gesturile trebuie să fie ample. Neamțu-Ottonel susținea însă că filmul ar fi fost pur și simplu filmarea unui spectacol, într-o grădină de vară, care adunase mult public. Totuși, entuziasmul publicului present la film și curiozitatea pentru noua artă au făcut ca filmul să fie un succes de atmosferă, chiar dacă astăzi pelicula nu s-a păstrat. După debutul cinematografic, cei doi actori și-au continuat ascensiunea în teatru. În 1914, au pus bazele Companiei Dramatice „Mărioara Voiculescu-Bulandra”, iar ulterior au înființat și „Teatrul Modern”. Lucia și Tony au fost parteneri nu doar pe scenă, ci și în viața de zi cu zi. Repetau împreună, își analizau textele și se sprijineau reciproc. Actrița povestea că Tony nu repeta cu voce tare, ci prefera să discute în detaliu sensurile replicilor și să-și verifice memoria doar atunci când se simțea sigur pe el. Publicul însă îi adora, iar spectacolele lor erau intens aplaudate.
Profesionalismul și pasiunea pentru teatru i-au consacrat drept un cuplu de referință al scenei românești interbelice. Căsnicia lor a durat 31 de ani, până la moartea lui Tony Bulandra, la vârsta de 62 de ani. Pentru Lucia Sturdza Bulandra, pierderea partenerului a fost devastatoare. S-a retras treptat din lumina reflectoarelor, apărând doar sporadic în unele spectacole. Totuși, dragostea pentru teatru nu s-a stins niciodată. Lucia Sturdza Bulandra și-a dedicat ultimii ani formării tinerei generații de actori. Printre cei care au avut privilegiul de a învăța de la ea se numără nume uriașe ale teatrului românesc: Radu Beligan, Victor Rebengiuc, George Calboreanu, Dina Cocea și mulți alții. Tony Bulandra a rămas în amintirea contemporanilor nu doar ca actor, ci și ca un om de o eleganță și sobrietate aparte. Poetul Tudor Arghezi scria despre el cu o admirație deosebită, subliniind naturalețea cu care își interpreta rolurile: „Nu mi s-a părut niciodată actor pe scenă: era personajul însuși, întreg și autentic”. Astăzi, teatrul din municipiul Târgoviște (jud. Dâmbovița) îi poartă numele, o dovadă că memoria sa rămâne vie în cultura românească.
Din păcate, pelicula „Amor fatal” (dramă sentimentală aranjată pentru cinematograf) care a marcat începutul cinematografiei românești nu s-a păstrat. Soarta ei este împărtășită și de alte filme timpurii, precum „Înșir’te, mărgărite”, regizat tot de Brezeanu, care s-a pierdut definitiv. Totuși, Grigore Brezeanu a continuat să creeze și să inoveze în arta cinematograficăromânească. În 1912, a realizat „Independența României”, o producție de anvergură pentru acea vreme, care a adus un plus de prestigiu cinematografiei naționale. Pentru meritele sale, tânărul regizor a fost decorat cu medalia „Bene Merenti”, clasa a II-a. Din nefericire, destinul său a fost frânt prea devreme. Bolile și lipsurile generate de Primul Război Mondial l-au răpus, iar în 1919, la doar 28 de ani, Grigore Brezeanu s-a stins din viață. Povestea filmului „Amor fatal” este mai mult decât o simplă pagină din istoria cinematografiei românești. Este începutul unei tradiții artistice, dar și nașterea unei iubiri legendare între Tony Bulandra și Lucia Sturdza, doi actori care au marcat scena și ecranul de la începutul secolului XX. Deși pelicula s-a pierdut, amintirea ei rămâne legată de acea premieră din 1911, de emoțiile trăite de actori și de visul unui tânăr regizor care a avut curajul să scrie prima filă din cinematografia românească. O iubire născută pe platoul de filmare și transformată într-o căsnicie de peste trei decenii, un film care a deschis drumul unei industrii și un regizor care, deși a trăit puțin, a lăsat o amprentă eternă — toate acestea alcătuiesc povestea fascinantă a „Amorului fatal”, primul film românesc din istorie. Iar pelicula „Amor fatal” este cea care a făcut ca cei doi protagoniști ce apar în film (Tony și Lucia) să trăiască cu adevărat sentimentele schițate pe platoul de filmare și să le „treacă” și în viața reală, printr-o căsătorie ce avut lor la câteva luni de la filmare, poveste urmată de o căsnicie ce a durat 31 de ani. În urma lor au rămas și două instituții teatrale românești de marcă, respectiv Teatrul „Tony Bulandra” în municipiul Târgoviște și Teatrul municipal „Lucia Sturdza Bulandra” în București. Și iată cum, câteodată, „Viața bate filmul!”…
