Dorothea (Lola) Schmierer-Roth s-a născut la 16 noiembrie 1893, la Galați și a fost o pictoriță română de etnie evreiască. Bunicul matern a fost marele lingvist Hariton Tiktin (1850-1936), prin grija căruia a călătorit în tinerețe în Occident, iar ginerele său a fost criticul literar Ovid. S. Crohmălniceanu. Tatăl său a fost comerciant și consul onorific al Regatului Țărilor de jos la Galați. Dorothea (Lola) Schmierer – Roth a urmat cursuri de pictură la München și la Paris. A absolvit mai întâi cursurile Institutului Filipide din Galați (corespunzătoare liceului), apoi a luat lecții de pictură de la profesorul italian Antonio Zumino în orașul natal (1908). A mai urmat un scurt stagiu de două luni la Paris la Academia Julian (1912), apoi cursurile Academiei de artă din Berlin (1913-1914) cu pictorii din gruparea „Secession Lovis Corinth” și Johannes Lipmann (1913-1914).
Au urmat studii la Academia Ranson din Paris (1930-1932), studii de pictură cu André Derain la Paris (1932-1935). După aceste metamorfozări stilistice și abordări moderniste, pictorița și-a găsit calea de a întrupa mesajul său în culori și forme plastice de o notă cu totul aparte. Viaţa într-un oraş de provincie şi într-un climat politic aparte, nu a împiedicat-o pe Lola să rămână conectată la evenimentele artistice şi la noile curente în artă din Europa şi America, prin intermediul corespondenţei din perioada 1960-1970 cu prietena ei, pictoriţa Jeanne Coppel, stabilită la Paris şi cu George Waldemar, cunoscut teoretician al artei.
Au existat avut expoziții personale ale artistei precum: pictură și grafică la sala Hasefer din București (1935); expoziția retrospectivă „Lola Schmierer Roth” la Muzeul de Artă din Galați (1972), expoziție retrospectivă la Muzeul Simu din București (1974) și expoziții anuale în Galați (1948-1971). Participă și la expoziții colective: expoziția „Pictorul Antonio Zumino și elevii săi” deschisă la Grand Hotel din Galați (decembrie 1913); expunere la „Graphiches Kabinett” în Berlin (Germania; 1922); participare la expozițiile de la Salonul Oficial de Desen și Gravură (1933, 1934, 1935, 1946-1947), dar și multiple participări la Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, București.
Ca recompensă a activității artistice prodigioase primește numeroase premii, dintre care amintim: Premiul I „Anastase Simu” pentru tabloul expus la Salonul Oficial de pictură (1933) și Premiul revistei „Arta” în cadrul Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici pe anul 1975. Ca activitate profesională, în afară de timpul dedicat atelierului de pictură, artista plastică Dorothea (Lola) Schmierer – Roth a fost și profesoară de desen în municipiul Galați după cel de-al Doilea Război Mondial, la Liceul Israelit, la Liceul „Mihail Kogălniceanu” și la alte școli din oraș. Printre elevii săi s-au numărat viitorii artiști plastici Gheorghe I. Anghel, Ion Dumitriu, Napoleon Tiron, Iulian (Julian) Mereuță și alții. Pictorița Dorothea (Lola) Schmierer – Roth ne-a lăsat moștenirea sa artistică și a pornit pe drumul către stele pe 3 aprilie 1981, la București.
Lola Schmierer-Roth a reușit să-și contureze o identitate artistică remarcabilă, fiind una dintre vocile importante ale picturii românești din secolul XX. Lucrările sale includ peisaje lirice, portrete psihologice și naturi statice. Este cunoscută pentru sensibilitatea cromatică și capacitatea de a captura stări emoționale profunde. Multe dintre operele sale includ peisaje din Galați și au fost influențate de artiști precum André Derain. Pictoriţă sensibilă, cu o vădită vocaţie pentru desen şi culoare, Lola Schmierer-Roth a trăit cu intensitate înnoirile artei moderne. Aşa se şi explică de ce în creaţia sa vom întâlni mai multe etape distincte, corespunzătoare unor modalităţi de exprimare specifice postimpresionismului, cubismului, expresionismului sau artei abstracte, modalităţi care, aşa cum subliniază criticul de artă Mariana Vida, la maturitate „s-au contopit şi s-au sublimat într-o concepţie unitară şi originală, îndatorată, surprinzător, Noului clasicism, promovat teoretic ca agent regenerator al artei franceze de criticul Waldemar George, pe care artista l-a cunoscut în 1936 şi cu care a corespondat”.
O serie de lucrări realizate între 1917- 1919, ca cele intitulate „Conversaţie”, „Cană verde”, „Glastră”, „Autoportret”, „Lalele”, „Strada Sf. Gheorghe”, „Fată cu beretă”, „Soare după furtună” stau sub influenţa picturii lui Van Gogh. Linia care închide conturul obiectelor este contorsionată şi puternică, tuşele sunt aşezate într-o aglomerare ce evidenţiază zbuciumul interior al artistei. Întâlnirea cu Ion Theodorescu-Sion va avea drept urmare crearea unor lucrări în care dovedeşte o adâncă înţelegere a lecţiei cézanniene. Pictoriţa renunţă la liniile zbuciumate, inspirate de pictura maestrului olandez, în favoarea unei construcţii elaborate a formelor, în spiritul mişcării cubiste.
Acum elementele compoziţionale ale lucrărilor sunt ordonate în forme geometrice, volumele sunt descompuse. Şi aceasta se întâmplă nu numai în naturile statice, temă favorită cubiştilor („Pahare de cristal”, „Natură moartă”), dar şi în cele în care figura umană este pe primul plan („Portret”, „Băiat în faţa sobei”, „Băieţel cu căciulă”, „Studiu, fetiţă văzută din spate”). O scurtă perioadă din creaţia artistei (1919-1922) poartă pecetea expresionismului („Portretul mamei”, „Natură statică cu lămâie”, „Autoportret cu plantă”, „Studiu de expresie”). Câteva tablouri din aceeaşi perioadă subliniază şi preocuparea acesteia pentru compoziţia abstractă.
Ecouri din Wassily Kandinsky şi Paul Klee răzbat în lucrări în care elementele componente iau forma simplificată a unor pete de culoare de o discretă şi suavă poezie („Omagiu lui Botoşanski”, „Confruntare”, „Compoziţie abstractă”, „Peneş Curcanul”, „Sentimente nesigure”, „Noapte sfântă”). În manieră abstractă Lola Roth va lucra şi alte tablouri mult mai târziu, cum sunt, de pildă, „Benjamin Britten” sau unele peisaje realizate după 1970, în care ea mizează pe forţa sugestivă a culorii, a unei culori diluate până la obţinerea unor tonuri de un deosebit rafinament. Studiile făcute cu André Derain, ca şi frecventarea asiduă a muzeelor au îndemnat-o pe Lola Roth să se îndrepte către arta realistă, creând o serie de lucrări în care preocuparea către peisaj se împleteşte în aceeaşi măsură cu aceea pentru natura statică şi portret.
În peisagistică, lucrările ei stau sub semnul poeziei, a unei poezii contemplative, melancolice, care în sugestiile ei cromatice exprimă mai mult stări ale sufletului decât secvenţe recognoscibile ale unei anume realităţi. Multe peisaje conţin imagini ale Galaţiul de altădată. Aici pictoriţa îşi păstrează în unele tablouri lirismul, mai ales în acuarele („Uliţă spre Brateş”, „Casa Roth”, „Pe lângă plopi”, „Sere din Grădina Publică”), dar în cele mai multe adoptă o notă gravă, sobră („Vedere din port iarna”, „Furtună peste Galaţi”, „Stradă din Galaţi”, „Biserica Sf. Haralambie”, „Zid cu contraforturi”, „Strada Braşoveni”, „Galaţi văzut din insula Cocuţa”) sau chiar dramatică („Case părăsite”, „Ruine I, II, III, IV”, „Dărâmături în spre Dunăre”, „Strada Braşoveni după pârjol”). Portretele, foarte multe la număr, confirmă pasiunea artistei pentru figura umană, răbdarea cu care s-a aplecat asupra sondării psihicului copiilor, tinerilor şi adulţilor.
De la „Profil de femeie cu basma” sau „Cap de fată”, portrete de frumuseţea picturii renascentiste, „Colega”, tablou în care personajul este puternic luminat din faţă şi construit pe baza unor contraste puternice, până la portretele de copii şi adolescenţi executate în cărbune, sau la multele „Autoportrete”, Lola Schmierer-Roth demonstrează mari calităţi în abordarea chipului omenesc. Aducând o contribuţie importantă la îmbogăţirea patrimoniului artei româneşti, pictorița Lola Schmierer-Roth a lăsat moștenire o operă bogată și diversă, care se înscrie în rândul celor mai bune acumulări ale plasticii noastre moderne şi contemporane. „Etapele evolutive ale artistei, notează criticul de artă Octavian Barbosa, numai la o privire retrospectivă lasă să se întrevadă constantele de stil şi de viziune fidele unei tradiţii figurative de cea mai bună calitate. Realismul său, cu puternice accente expresioniste, se situează într-o zonă a solidităţii şi clarităţii de factură clasică”.
Pictorița a participat alături de Nicolae Mantu şi alţi artişti la înfiinţarea Cenaclului Artiştilor Plastici, deşi s-a înscris în acesta mult mai târziu (1951). A fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1975. „Pictoriţă sensibilă, cu o vădită vocaţie pentru desen şi culoare, Lola Roth a trăit cu intensitate înnoirile artei moderne.” (Corneliu Stoica) „În ansamblu, creaţia Lolei Schmierer-Roth este exemplul unei dăruiri totale pentru un crez artistic, expresia unui contact, fără prejudecăţi, cu o lume spirituală de care se simte atrasă şi prin intermediul căreia îşi dezvăluie trăiri sufleteşti de o mare intensitate.” (Maria Magdalena Crişan). Donaţiile soţilor Annei-Louise Roth (fiica Lolei Schmierer Roth) şi Alexandru Cezar Ionescu, făcute Muzeului Naţional de Artă al României din Bucureşti şi Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi în anii 2004-2005 au readus în atenţia publicului iubitor de artă o pictoriţă a cărei existenţă a fost strâns legată de oraşul de la Dunăre și de încrederea că noul clasicism va fi un agent regenerator în artă…
