„Comori nespuse. Istoria Transilvaniei prin obiecte” este expoziţia inedită prezentată la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, în care sunt expuse unele dintre cele mai vechi artefacte descoperite pe teritoriul României, printre acestea fiind şi tăbliţele de la Tărtăria. Tăbliţele respective sunt considerate de către unii specialişti ca purtând cea mai veche scriere din lume, de aproximativ 5.500 de ani î.Hr.. (acum 7500 de ani), ceea ce le-ar plasa ca fiind mult mai vechi decât celebrele scrieri descoperite în Summer, care datează de circa 3.300 de ani î.Hr.. „Am încercat să expunem cele mai importante piese din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, chiar dacă nu toate par aşa, adică unele par mai puţin impresionante, dar, totuşi, au o poveste specială, cum ar fi mandibula de mamut, fiind extrem de rare aceste piese, cum sunt şi tăbliţele de la Tărtăria”, a declarat managerul Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca, Felix Marcu. El spune că deşi mulţi specialişti le consideră ca fiind cea mai veche scriere din lume, lucrurile sunt încă în analiză şi dezbatere, fiindcă tăbliţele respective nu pot fi datate prin metoda cu Carbon-14, din cauză că imediat după descoperirea lor au fost arse şi tratate cu acizi, cum era procedura în 1961, când au fost descoperite, motiv pentru care datarea lor cu Carbon-14 nu mai este posibilă acum. Tăbliţele de la Tărtăria sunt trei artefacte arheologice neolitice descoperite în 1961 într-un mormânt din satul Tărtăria din judeţul Alba. Ele sunt trei tăbliţe mici din lut (două dreptunghiulare şi una rotundă), cu semne imagistice incizate pe o faţă. „Expunem apoi, pentru că expoziţia este cronologică, începând din Epoca Pietrei până în epoca contemporană, piese importante din toate perioadele, descoperiri mai vechi, descoperiri mai recente. Cea mai recentă descoperire pe care o expunem este un tezaur de aur, descoperit recent, în toamnă, în zona Palatca, în apropiere de Cluj. Este în curs de analiză şi cercetare. Apoi, expunem şi alte piese din acea perioadă, de exemplu, unele descoperite în zona în care s-a construit complexul comercial Polus/Vivo, unde au fost descoperite nişte morminte tot din Epoca Bronzului, deci de acum vreo 3.000 – 4.000 de ani, absolut spectaculoase”, a mai spus Felix Marcu. Piese interesante sunt şi cele din epocile dacică şi romană, descoperite în special în Munţii Orăştiei.
„După aceea venim în epocile mai noi, trecem şi prin epoca dacică, de unde se expun unele dintre cele mai importante piese, din Munţii Orăştiei în special, cum ar fi vasul de pe care aflăm numele lui Decebal, vedem şi o sabie dacică, toate fiind descoperiri din zona Munţilor Orăştiei, o serie de elemente care ne arată nu numai că dacii cunoşteau metalurgia fierului, dar ştiau să facă şi sticlă, de exemplu, aici fiind expuse obiecte din pastă de sticlă și un tub cu ajutorul căruia se sufla sticla. Mai departe, din epoca romană avem câteva elemente, unele dintre cele mai importante descoperite la Gilău, tot în apropiere de Cluj, o mască de paradă şi un vas absolut special decorat. Apoi, este integrată în circuitul expoziţional şi colecţia egipteană pe care o prezentăm”, a mai spus managerul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. O serie de cranii deformate intenţionat, ca demonstrare a statutului social în epocă, reprezintă şi ele o atracţie pentru public. „La următorul nivel al expoziţiei intrăm direct în epoca migraţiilor sau post romană, epocă din care avem şi mai puţine date, pentru că nu mai există aproape deloc izvoare, dar sunt prezentate descoperiri din zona Transilvaniei. De exemplu, cranii absolut speciale, care sunt deformate, alungite, tocmai pentru a demonstra diferenţa de statut social. De la naştere li se deforma craniul prin strângere cu benzi și scândurele. Din epoca medievală timpurie este prezentat unul dintre cele mai spectaculoase tezaure descoperite în Transilvania, Tezaurul de la Cetatea de Baltă, descoperit în câteva morminte și o să aflaţi inclusiv povestea lor de pe nişte filmuleţe pe care le-am pregătit pentru fiecare epocă, ca să punem în context aceste piese. Prezentăm şi unele piese de armament, unele absolut spectaculoase, o arbaletă, de exemplu. Pe lângă ele, şi alte elemente de uz casnic sau de lux, cum ar fi ceramică, ceasuri absolut special”, a mai menţionat managerul Felix Marcu.
Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut. Echipa cercetătorului clujean Nicolae Vlassa le-a descoperit în anul 1961. Tăblițele, care au fost datate în jurul anului 5.300 î.Hr., de cercetătorul german Harald Haarmann, au simboluri similare culturii Vinča, fiind subiectul a numeroase și controversate polemici printre arheologii de pretutindeni, întrucât (în opinia unora) tăblițele ar prezenta cea mai veche formă de scriere din lume. Două dintre ele sunt găurite și sunt acoperite cu semne, iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar. Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, italică veche, iberică). Ideea civilizației de pe Valea Dunării și posibilitatea apariției scrierii în această zonă este susținută de unii cercetători de maarcă, printre alții de Marco Merlini, Harald Haarmann, Joan Marler, Marija Gimbutas, Sorin Paliga ș.a.. Spre deosebire de scrisul cuneiform sau hieroglifele egiptene care au apărut în urma necesității de a efectua calcule agricole, scrierea din Valea Dunării avea o funcție religioasă. Prin nevoia de acomunica cu o divinitate (cum mai târziu vor fi „darurile” de mulțumire pentru nimfe (în băile termale), cărțuliile de aur din morminte, mesajele „tip” blestem, etc.) se căuta un semn. Este posibil să se folosească și așa numitele „texte din vis”, pe care omul le căuta „neștiind că le caută”, aceastea apărând în momentele de inspirație. Trebuie să știm că civilizația apărută pe Valea Dunării este cea mai veche civilizație din Europa (5500-3500 î.Hr.), acoperind un spațiu care se întindea din partea de nord a Greciei actuale și până în Slovacia și din România până în Croația. Civilizația corespunde în mare măsură culturii Vinča-Turdaș. Tăblițe asemănătoare cu cele de la Tărtăria s-au mai descoperit în România și în punctul numit Vadu Rău, din localitatea Fărcașa (Jud. Neamț). Aici s-au descoperit o serie de obiecte neolitice, cum ar fi: fusaiole, greutăți pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de țesut, topoare șlefuite din piatră dar și niște tăblițe din lut ars. Unele tăblițe sunt de forme rectangulare, ovale sau rotunde, care prezentă pe una din fețe diverse semne incizate: romburi franjurate, linii intersectate, alte linii mai mici așezate in rând, diverse puncte scobite etc. O parte din aceste tăblițe sunt relativ identice cu cele de la Tărtăria. Este posibil ca ele să fie purtate ca pandantiv „norocos” de către diferități membri ai societății. Semne similare cu cele de la Tărtăria se regăsesc pe mii de artefacte descoperite în diferite zone din Europa de sud-est, în situri arheologice ca: Parța, Tangiru, Cucuteni (România), Duruitoarea Veche (Moldova), Tripolie (Ucraina), Vinča (Serbia) etc. Cercetătoarea americană de origine lituaniană Marija Gimbutas a formulat în anii 1950 Teoria culturii gorganelor sau Ipoteza kurgană. Marija Gimbutas a descris un model de preistorie europeană în care „Cultura Danubiană” formează miezul așa zisei Europe Vechi, o civilizație relativ avansată, vorbind limbi preindoeuropene, care a fost invadată de triburile protoindoeuropene masate în stepa nordică a Mării Negre. Triburile protoindoeuropene erau de fapt păstori nomazi, care s-au răspândit inițial în întreaga stepă din nordul Mării Negre, din jurul Mării Caspice și parțial în Europa de Est. Gimbutas a propus trei valuri de extindere a culturii gorganelor. Primul val are un areal de extindere de la Volga inferioară în Europa de Est și duce la coexistența culturilor Kurgan I și Cucuteni-Tripolie. Migrațiile primului val se extind până în Balcani și, de-a lungul Dunării, până la culturile Vinča și Lengyel în Ungaria.
Prin aceste „mesaje” aflate pe celebrele Tăblițe de la Tărtăria este posibil să se fi încercat o comunicare cu spiritele naturii (zâne, elfi, nimfe, etc.) sau diferite zeități importante ale cerului, cerându-li-se ajutorul sau un sfat într-o problemă importantă. Deasemenea, puteau fi purtate ca amulete de „învestire” într-o poziție – funcție socială, sau amulete „norocoase”, fiind scrise din „inspirație”, urmând un model aflat „în vis”… Au o asemănare cu aplicele ce vor fi cusute pe veșminte mai târziu, cum sunt cele de argint din Tezaurul de la Lupu, sau cele ce împodobeau harnașamentul cailor (oferindu-le „identitate” și accesul la energiile nebănuite), ansamblul cal-călăreț devenind un altar – umblător – zburător. Dacă punem aceste tăblițe lângă celelalte artefacte purtătoare de „germeni” ai scrierii din cultura Vinca, din România, Serbia și Bulgaria, ne dăm seama că sunt reale și adevărate. Prin această expoziție deschisă la MNIT Cluj-Napoca se poate „parcurge” un traseu temporal de aproximativ 7500 de ani pentru artefactele umane expuse, dar putem „călători” cu până la 20.000 de ani în urmă, cu „ajutorul” fosilelor de mamut din Epoca de Gheață. (G.V.G.)
