Furtuna ce vine, sa vină!
Oricum ne-am săturat
De atâta bine otrăvit…
Am ajuns să ne hrănim,
Rănindu-i pe alții,
Hrănind răul din noi
Rătăcită ne este speranța,
Chemăm eroi să ne vină în ajutor
Iar ei ne cer să fim noi eroi…
Revine un gând:
Oare e lumea condamnată
Și să nu știe ea încă?…
Unii cer război!…
Pentru ce? Pentru cine?
Cui, cui îi folosește?…
Nebunii cu acte strigă pe la colțuri:
Minciună, minciună, minciună
Adevărații nebuni nu suntem noi!
Uitați-vă la lumea de afară:
Ninge într-una mirosind a crimă
Sub ploaia rece și înghețată zace un zăcământ…
Nebunii cu acte râd în hohote:
Auzi, tu, lumea de-afară
Crede că azi nu e război?!
Da, da, dar uite-i
Cum își dau coate și îmbrânceli
Numai să se ridice ei cu orice preț!
Ei spun totuși că nu-i război…
Dar de ce se bat pe atâtea lucruri:
Să facă legea, să câștige lupte?…
Da, da! Ei spun că nu-i război
Dar cum am putea numi o faptă
Sau o rană ce ne tulbură de moarte?!
Să încerci să bagi
O țară-n faliment
Și să spui că nu-i război?!
Dar totuși, chiar cutremurându-se,
Lumea își tot spune
Că sub gloanțe poate o să scape…
