Arhiva zilnică: 22 aprilie 2015

Cetatea antică Carsium din Hârșova

Data: 23 aprilie 2026 by Redacția

Cetatea Carsium din orașul Hârșova este unul dintre principalele obiective turistice din Dobrogea. În prezent cetatea a intrat într-un proiect numit „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural – turistică a Cetății Carsium”. Cetatea romană (castru) şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I d Hr.. La începutul secolului al II-lea d.Hr., în timpul războaielor dacice, în anul 103, împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră. „În timpul împăratului Nerva Traianus Augustus, învingător al germanilor şi al dacilor, pontif suprem, investit cu puterea tribuniciară a şaptea oară, salutat imperator pentru a patra oară, consul pentru a cincea oară, părinte al patriei, sub Q. FabiusPostuminus, legat imperial de rang pretorian, ala a II Hispanorum (a construit acest castru)”. În reconstituirea inscripţiei Vasile Pârvan trece Ala II Hispanorum pentru că numele acesteia apărea pe o bornă militară din anul 200 descoperită la Hârşova. Cel mai probabil, unitatea militară pentru care s-a construit fortificaţia a fost Ala (Gallorum) Flaviana, atestată prin descoperiri recente chiar la sfârșitul secolului I şi începutul secolului II d.Hr.. Cetatea a fost apărată în antichitate şi de militarii Legiunii I Italica, de corăbierii din Classis Flavia Moesica, de milites scythicii, sau de soldaţii Legiunii I Iovia Scythica. Misiunea lor a fost să apere vadul de trecere a Dunării din apropiere, unul din cele mai importante de pe acest segment al limesului. Cetatea este menţionată frecvent în toate documentele antichităţii începând din secolul al II-lea d.Hr., până în secolul al VII-lea (Ptolemeu, Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini, Notitia Dignitatum, Hierocles, Procopius, Geograful din Ravenna) cu numele de Carsum, Carsio, Carso, Carsos. Cel mai probabil, toponimul are origine tracică şi este legat de aspectul stâncos al locului. Nu se cunoaşte, nici la această dată, conturul exact al fortificaţiei antice. Deşi s-a presupus că zidurile de pe platoul Cetăţii, vizibile în apropierea Dunării, sunt de origine romană, cercetări recente au infirmat acest punct de vedere. Construcţiile de aici sunt de origine medievală, cu toate că nu este exclus ca unele să fi fost ridicate la sfârşitul antichităţii şi apoi, înglobate în fortificaţia târzie.

În campania anului 2009, pe strada Unirii, a fost scoasă la lumină, la cca 250 m de Dunăre, poarta de nord a cetăţii romano-bizantine. Descoperirea are o importanţă majoră deoarece, pentru prima dată, este atestată, cu certitudine, limita de nord a fortificaţiei de la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Această poartă a fost străjuită de două turnuri monumentale în forma literei „U”, cu orientarea spre N-NV, adică pe direcţia vadului de trecere a Dunării şi a bălţii ce străjuia partea de miazănoapte a teritoriului pe care-l apăra. Sursele istorice indică distrugerea repetată a cetăţii şi refacerea ei în timpul împăraţilor Constantin cel Mare şi Justinian. Cercetări mai vechi, dar şi cele recente, au descoperit materiale arheologice de mare valoare ştiinţifică şi muzeografică atât în fortificaţie cât mai ales în necropolele acesteia. La Hârşova se cunoaşte cel mai mare număr de stâlpi miliari (borne de drum roman) din Dobrogea: zece descoperite până în prezent. Acest fapt demonstrează că autorităţile au reparat şi întreţinut, în antichitate, în condiţii optime, permanent, drumurile care-i asigurau legătura fie de-a lungul limesului dunărean, fie în interiorul provinciei cu celelalte aşezări. De aici rezultă şi importanţa localităţii antice ca zonă comercială şi de tranzit, cum demonstrează descoperirile de excepţie făcute de-a lungul timpului. Atât din săpături sistematice, cât şi întâmplător, au fost scoase la lumină materiale arheologice care dovedesc nu numai legăturile comerciale cu cele mai mari centre din Imeriul Roman dar şi o activitate de producţie proprie. Mărimea şi importanţa localităţii antice ne sugerează că aici existau ateliere ceramice, cariere pentru extracţia calcarului, ateliere pentru cioplitul acestuia, pentru producerea vaselor din sticlă, ateliere metalurgice, de prelucrare a lemnului, a pieilor etc. Toate demonstrează că paleta meşteşugurilor atestate la Carsium este diversă şi variată. Ascest fapt ne indică o aşezare înfloritoare apărată de ziduri puternice din piatră, cu port la Dunăre, cu edificii impunătoare din marmură sau calcar.

Câteva construcţii au fost puse în evidenţă. Între acestea se remarcă o bazilică creştină, termele, anumite elemente specifice arhitecturii de fortificaţie. Descoperirile arheologice ilustrează, pregnant, existenţa unei puternice vieţi spirituale. Cu siguranţă, multe provin din templele construite aici, dedicate unor zeităţi din lumea romană a timpului. Altele au aparţinut mormintelor cercetate în necropolele antice. Una din cele mai importante dimensiuni a civilizaţiei de la Carsium este cea creştină. Cercetările noi au identificat în cetate, o construcţie absidată, cel mai probabil o bazilică creştină. Din săpăturile arheologice mai vechi provin vase cu simboluri creştine (peşti, cruci), opaiţe cu toartă în formă de cruce. În morminte au fost identificate o serie de elemente de ritual creştin. Toate acestea sunt explicabile dacă ţinem seama de faptul că în secolul al V-lea Carsium figura între cele 14 oraşe, reşedinţe episcopale din Scythia. Nu ştim nici când şi nici cum se sfârşeşte istoria anticului Carsium. În cazul altor situri mai bine cunoscute s-a demonstrat că atacurile avaro-slave din a doua jumătate a secolului al VI-lea şi trecerea slavilor în penindula Balcanică în secolul următor, până la venirea bulgarilor, nu au întrerupt contactul cu Bizanţul. Este posibil ca şi aici legăturile cu romanitatea răsăriteană să se menţină până la anul 678. După încheierea vieţii romano-bizantine la Dunărea de Jos începe istoria cetăţii medievale de la Hârşova. În secolul al X-lea aceasta este reconstruită de bizantini şi mai târziu de genovezi. Între secolul al XV-lea şi prima parte a secolului al XIX-lea este stăpânită de turci. Potrivit cronicarului Evlia Celebi, localitatea a figurat în documentele otmane cu numele de Harisova. Cetatea medievală este mai bine cunoscută pentru această perioadă datorită documentelor istorice şi faptului că urmele zidului de incintă care apăra oraşul, pe o suprafaţă de cca 24 ha, se văd în mai multe locuri astăzi. În ultima perioadă a vieţii sale, cetatea a fost teatrul unor sângeroase confruntări între Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist, suferind numeroase distrugeri. Prin pacea de la Adrianopol, Poarta (Imperiul Otoman) este obligată să dărâme fortificaţiile de pe malul drept al Dunării, iar cetatea este aruncată în aer de către aceasta. Pe locul ei se clădeşte Hârşova modern, care există și astăzi. Din ruinele cetăţii, astăzi, se mai văd câteva ziduri impunătoare. „Turnul comadantului”, pe latura de nord a incintei mici, se păstrează pe înălţimea de peste nouă metri. La Dunăre, pe faleză, un zid monumental, lung de cca 40 metri, marchează zona în care a activat portul din antichitate până la distrugerea cetăţii, vreme de 17-18 secole! Oraşul de astăzi se ridică peste cetatea romană, romano-bizantină, medievală şi necropolele acestora. Alături de cetate s-a descoperit o aşezare neolitică cu o vechime de şapte milenii. Informații utile am extras din studiile cercetătorului științific Dr. Constantin Nicolae, directorul Muzeului Carsium din Hârșova. Muzeul Carsium are o particularitate: a fost inaugurat de trei din cei patru Regi ai României: Carol I, Ferdinand şi Mihai. Este, de asemenea, una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din Dobrogea şi din ţară. Evoluţia așezării de pe malul Dunării este oglindită în vitrinele Muzeului Carsium, unde veți găsi un ghid pasionat și iubitor de istorie, așa cum am fost și noi întâmpinați cu explicații amănunțite și legende nebănuite.

Pe 30 mai 2025 a avut loc inaugurarea oficială a noului punct muzeal „Cetatea Carsium”, care va îmbogăți patrimoniul turistic și cultural al județului Constanța. În prezența a zeci de arheologi, dar și a reprezentanților Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și ai Consiliului Județean Constanța, a fost tăiată panglica la noul obiectiv turistic din județul Constanța. Lucrările de conservare și punere în valoare au fost realizate cu fonduri europene și au costat 10 milioane de lei. „Este un moment foarte important pentru instituția noastră și pentru întreg județul, pentru că un nou punct arheologic muzeal intră în circuitul de vizitare. Așa cum bine se cunoaște, Cetatea Carsium, încă din 1939 a fost cercetată, însă, în ultimii 20 de ani, cercetările au devenit sistematice. Din păcate, resursele noastre au o lungă perioadă de timp destul de limitate și nu am putut valorifica acest sit arheologic deosebit, astfel încât, prin proiectul pe care Consiliul Județean Constanța l-a demarat și, iată, astăzi punem punct final acestui proiect, practic inaugurăm acest sit ca și punct muzeal. Ne dorim din tot sufletul ca, în completare, anul acesta să relocăm și să deschidem și punctul muzeal în noul sediu, vechea școală Cotovu, acest fiind un alt proiect în care muzeul este beneficiar, dar este derulat de către Primăria Hârșova. Este într-adevăr un moment deosebit de important pentru noi.”, a declarat Delia Cornea, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Prof. Constantin Nicola a ținut să menționeze următoarele: „Se împlinește un vis care am sperat să se întâmple de 40 de ani, respective încă de când eram tânăr. Vizitatorii care ajung la Cetatea Carsium pot vedea o parte din fortificația târzie, adică bizantină și folosită în epoca otomană, pot vizita instalația portuară de la Dunăre, care este excepțională și unică, pentru că nu mai întâlnești pe linia Dunării o astfel de prezentare și mai ales de succesiune. Se văd resturi de ziduri din sec.IV, se poate observa o parte din fortificația de sec. X și, în toată splendoarea, zidul portului din epoca otomană, poate din sec. XIII, de la genovezi, până în sec. XIX. (G.V.G.)

„RES 2026 EXPO” Astana, Kazahstan: companii românești promovează tehnologii verzi pe scena internațională

Data: 23 aprilie 2026 by Redacția

România va fi reprezentată de către companiile românești «STILO EVORA», «ZEOLITES PRODUCTION SA», «TAR INDUSTRIES», la expoziția internațională și summitul „RES 2026 EXPO” (Regional Ecological Summit EXPO), dedicat tehnologiilor verzi și soluțiilor sustenabile. Considerat unul dintre cele mai importante evenimente strategice din Asia Centrală în domeniul tranziției energetice și al dezvoltării durabile, summitul este găzduit de Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, organizat în parteneriat cu Națiunile Unite. Evenimentul reunește peste 300 de companii expozante din 30 de țări și aproximativ 20.000 de participanți, incluzând reprezentanți guvernamentali, investitori, lideri ai industriei și organizații internaționale. La reuniune sunt invitați șefi de stat și oficiali de rang înalt din Asia Centrală și din statele partenere, care vor analiza perspectivele cooperării internaționale în domeniul soluțiilor climatice și al tehnologiilor verzi. Printre liderii confirmați se numără președinții Kazahstanului, Uzbekistanului, Tadjikistanului, Armeniei, Mongoliei, Kârgâzstanului, Turkmenistanului și Azerbaidjanului. Expoziția se concentrează pe opt sectoare cheie pentru viitorul ecologic al Asiei Centrale: – Energie regenerabilă și tranziție energetică; – ESG (Mediu, Social și Guvernanță) și finanțe verzi: Instrumente pentru investiții sustenabile; – Managementul apei și soluții climatice: Soluții pentru conservarea resurselor; – Economie circulară: Gestionarea deșeurilor și reciclare; – Smart City și Inteligență Artificială: Tehnologii inteligente pentru orașe durabile; – Industrie verde: Tehnologii cu emisii scăzute de carbon.

Compania «STILO EVORA» va participa cu standul B19, unde va prezenta tehnologii dedicate prelucrării șlamurilor petroliere și soluții ecologice pentru tratarea și valorificarea deșeurilor periculoase. În cadrul standului nostru vom fi promova și companiile românești «ZEOLITES PRODUCTION SA» și «TAR INDUSTRIES» în calitate de parteneri și reprezentanți toate țările din Asia Centrală. De asemenea, alături de noi o să fie prezentă și compania kazahă «ECSAD», cu care avem în derulare proiecte comune pe teritoriul Republicii Kazahstan. Participarea companiilor românești la RES 2026 EXPO” Astana, Kazahstan, evidențiază contribuția sectorului industrial din România la dezvoltarea de tehnologii sustenabile și consolidarea cooperării economice internaționale în domeniul protecției mediului și al economiei verzi.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Compania «STILO EVORA» cu sediul în Suplacu de Barcău, jud. Bihor, este o companie specializată în gestionarea deșeurilor și servicii de mediu. Activitatea sa principală include colectarea, transportul, tratarea și valorificarea/ eliminarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, precum și servicii de împădurire și reconstrucție ecologică. Grupul de firme «ZEOLITES PRODUCTION SA» a fost înființat cu scopul de a exploata unul dintre puținele zăcăminte de zeoliți din România, situate în zona Rupea jud. Brașov, contribuind la dezvoltarea materialelor naturale utilizate în procese industriale, farmaceutice și de mediu. Compania «TAR INDUSTRIES» situată în Iași produce echipamente industriale utilizate în construcții de infrastructură, drumuri și poduri, ecologizări industriale, sortări și procesări de agregate. Compania este unicul producător din România de stații de mixturi asfaltice și singurul producător din Europa de Est de instalații de desorbție termică.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Republica Kazahstan este o țară gigantică, de peste 11 ori mai mare decât România și mai mare decât decât toată Europa de Vest. Aici sunt alte dimensiuni și alte percepții…. distanța de la un capăt la altul al țării este de 7000 km. România ar putea încăpea cu totul în provincia kazahă Kyzylorda, în care se regăsește Cosmodromul Baikonur. Are rezerve uriaşe de petrol şi gaze, aur, cărbune şi uraniu, fiind cea mai bogată ţară din Asia Centrală. Aprox. 25% din carburanţii consumaţi în România provin din ţiţei kazah. Economia Kazahstanului este cea mai mare și cu cea mai rapidă evoluție din regiunea Asiei Centrale. România, a devenit un partener important și de mare încredere pentru Kazahstan, există un interes real al guvernului kazah pentru dezvoltarea si consolidarea legăturilor economice dintre România si Kazahstan.Țara noastră, România are nevoie de o echipă oficială de „vânzări” activă, incisivă și agresivă care să cutreiere lumea cu pliante, mape şi power pointuri şi să aducă „clienţi” pentru firmele româneşti. De o echipa de „vânzări” formată din: Președintele României: să zboare cât mai des cu un avion plin de oameni de afaceri, pe toate continentele, în toate țările, mai ales unde «Made in România» încă reprezintă o carte de vizită serioasă care garantează calitatea .… în timp ce Președintele discută politică, oamenii noștri de afaceri vând marfa românească și semnează în camera alătură contracte peste contracte. Pe lângă asta, avem nevoie de diplomație economică, adică: ambasadori, diplomați/ reprezentanți misiuni economice în cadrul Ambasadelor României în lume. Este nevoie de un plan concret de prospectare a piețelor, vrem să vedem un RAPORT LUNAR cu ce măsuri au întreprins Ambasadele României din lume, în materie de întâlniri economice pentru prezentarea ofertelor companiilor românești? Câte întâlniri au fost realizate de către diplomații noștri, câte scrisori de intenție au fost trimise? Cartea de vizită a oricărei țări puternice, este EXPORTUL! Nu trebuie să mergem întotdeauna la „pomul lăudat” …. România trebuie urgent să recucerească piețele internaționale pierdute după așa zisa revoluție: ex-URSS, Asia, China, America Latină, Africa, Țările Arabe, unde țara noastră a fost un mare jucător prin exporturi de la chibrituri, textile, încălțăminte, mobilă, medicamente, alimente, produse chimice, rulmenți, utilaje industria petrolieră, la tractoare, camioane și locomotive…. etc.

Situația antreprenoriatului românesc este una jalnică. Fără un suport educațional masiv, fără ȘCOLI PROFESIONALE, fără o planificare a antreprenoriatului românesc pe următorii 20 de ani, fără clustere antreprenoriale în diverse domenii, fără o politică fiscală cu facilități serioase pentru antreprenorii cu planuri pentru EXPORT, fără alocări de fonduri substanțiale în zona de promovare externă, fără un suport la nivel de intelligence în domeniile cercetare/ inovare, în următorii ani companiile locale vor dispărea cu totul din statisticile exporturilor României. Fără o implicare substanțială și măsurabilă a diplomației economice, a Președintelui țării care să cutreiere lumea însoțit de zeci de oameni de afaceri români, fără acești oameni de „vânzări” ai țării, deficitul balanței comerciale va fi din ce în ce mai mare cu fiecare an. EXPORTURILE reprezintă bunăstarea, oxigenul, fericirea unei țări. Fără EXPORTURI nu avem banii noștri în țară. Fără o ECONOMIE sănătoasă nu avem Sănătate, Educație, Apărare, Dezvoltare etc. Dezvoltarea EXPORTURILOR românești ar genera o adevărată și reală expansiune economică românească pe plan extern, care ar duce la redeschiderea și înființarea multor fabrici noi și implicit la crearea multor locuri de muncă. Cei mai buni parteneri ai României sunt fabricile din țară. Trebuie să ne împrumutăm mai puțin și chiar deloc, însă, să facem export în țările unde «Made in România» încă reprezintă o carte de vizită serioasă care garantează calitatea. Clasa politică trebuie să înțeleagă, că nu poți să asiguri prosperitatea țării pe datorie, adică făcând împrumuturi uriașe la „cămătarii internaționali”, ci numai prin dezvoltare și făcând din industrializarea României = proiect prioritar de țară!

A consemnat Gabriel Antoniu Lavrincic

Obiecte din epoca fierului, scoase la lumină în timpul lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor…

Data: 23 aprilie 2026 by Redacția

Cercetările arheologice recente de la Castelul Corvinilor din Hunedoara au scos la lumină obiecte chiar din prima epocă a fierului, confirmând locuirea intensă a zonei începând din Paleolitic. Muzeul Castelului Corvinilor a anunțat că săpăturile au scos la lumină un vas special din perioada Hallstatt, subliniind importanța istorică a sitului. Perioada Hallstatt a adus progrese în metalurgia fierului și dezvoltarea cetăților fortificate, iar descoperirile din Transilvania sunt frecvent documentate de arheologi. Restaurarea castelului, în valoare de 6,6 milioane de euro, este cofinanțată prin PNRR și va marca cea mai amplă restaurare din ultimele decenii. Castelul Corvinilor atrage anual peste 380.000 de turiști, iar descoperirile recente îmbogățesc patrimoniul cultural al sitului. Cercetările arheologice desfășurate în contextul celei de-a doua etape de restaurare a Castelului Corvinilor din Hunedoara au scos la lumină contexte și obiecte din prima epocă a fierului — perioada Hallstatt (1.200–450 î.Hr.) — confirmând că zona a fost intens locuită încă din cele mai vechi timpuri. Muzeul Castelul Corvinilor a anunțat marți, 14 aprilie 2026, că săpăturile efectuate în preajma celebrului monument istoric au adus la suprafață mai multe obiecte și contexte arheologice datând din prima epocă a fierului. Printre piesele identificate se numără un vas din această perioadă, ilustrat în imaginile publicate de instituție pe rețelele sociale.

Descoperirea confirmă că zona Hunedoarei a fost locuită neîntrerupt încă din Paleolitic, iar împrejurimile castelului constituie un sit de importanță istorică majoră. Perioada Hallstatt, care marchează prima epocă a fierului, reprezintă momentul în care metalurgia fierului s-a generalizat pe teritoriul actual al României. În această epocă au apărut cetăți fortificate, locuințe cu pereți de lemn pe fundații de piatră, iar comunitățile au dezvoltat rețele comerciale extinse. Pe teritoriul României, primele obiecte de fier Hallstatt au apărut în zonele de la cursul inferior al Dunării, iar descoperirile din Transilvania — inclusiv din zone adiacente Hunedoarei — sunt frecvent documentate de arheologi.

Descoperirile au fost făcuteîn cadrul celei de a doua etape de restaurare a Castelului Corvinilor, un proiect în valoare de 6,6 milioane de euro, cofinanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), câștigat de Primăria Hunedoara. Lucrările, reluate la începutul anului 2026 după o pauză temporară, urmează să fie finalizate în cursul acestui an, marcând „cea mai amplă restaurare a castelului” din ultimele decenii. Prima etapă de restaurare, derulată între 2019 și 2023 cu fonduri POR 2014-2020 în valoare de cinci milioane de euro, a vizat alte componente esențiale ale monumentului. Cumulat, investițiile în restaurarea Castelului Corvinilor depășesc 11 milioane de euro din fonduri europene.

Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, atrăgând anual peste 380.000 de turiști, potrivit datelor comunicate de muzeu. Recordul de vizitatori a fost înregistrat în 2019, când monumentul a primit 404.379 de turiști. Descoperirile arheologice din șantierul de restaurare adaugă o nouă dimensiune patrimoniului deja impresionant al sitului, demonstrând că vestigiile din zonă depășesc cu mult perioada medievală pentru care castelul este cunoscut. Muzeul nou creat în corpul de clădire al celor ce păzeau fortificația aduce noi lămuriri asupra întregii istorii al acestui stei de stîncă din valea Zlaștiului pe care s-a construit inepugnabilul castel – cetate atât de căutat de cineaștii din țară, dar și de peste hotare. Prin noile restaurări s-au adăugat elemente de fortificație și s-au refăcut elemente de decorațiuni ascunse până acum, castelul căpătând o nouă strălucire, dar și o doză de mister… (G.V.G.)

Trump Bullytorul…

Data: 22 aprilie 2026 by Marin Neacșu

Recunosc că am dorit ca Trump să câștige alegerile împotriva lui Biden, dar nu pentru că l-aș fi apreciat pe Trump, ci pentru că am constatat că Biden nu mai era în stare să conducă nici țara, nici politica SUA și probabil nici mașina, dacă o conducea el. Era senil și spun asta nu cu răutate ci ca o constatare privind efectele vârstei și bolilor de care suferea. La fel de adevărat este că nu agream deloc politica democraților în special amestecul administrației, dar și al susținătorilor lor, recte Soroș, în viața internă a statelor europene, inclusiv a României. Nu îmi place să îmi dicteze altul la mine în casă, indiferent ce intenții pretinde că are. Dar încă de la primul mandat al lui Trump, am constatat și menționat că indiferent câte sedii sau case are, pe toate are ceva tigle lipsă. De atunci, în zece ani, dacă luăm în calcul câte uragane, tornade, furtuni au bătut America de la Nord la Sud sau de la Est la Vest și invers, este normal ca numărul tiglelor zburate să se fi mărit. Dacă informația apărută în media este adevărată, cea legată de declarația sau îngrijorarea primei mame a Americii despre propriul fiu, atunci ar fi o confirmare a părerii generale, și anume că este un a-sociabil, în cel mai fericit caz. Citind, totuși, elemente din biografia lui, cred că mama lui nu ar fi făcut astfel de afirmații, pentru că era prea modestă, prea tăcută, prea cuminte pentru a spune că fiul ei e un idiot.

Opinia nepoatei lui Trump este reală și deloc măgulitoare la adresa „pacifistului” lumii. Mary Trump, fata fratelui său, Fred Junior, spune despre el că este „un sociopat, cu manifestări de bullying, antisemitism, rasism, misoginism şi xenofobie”. Eu personal o cred, dar ceea ce este mai grav, este că manifestările sale de bullying, practicate prima oară în Academia Militară din New York, au devenit politică de stat a „statelor unite ale SUA”. Să mă explic:

Când Trump a afirmat, la începereea celui de-al doilea mandat, că vrea să anexeze Canada, cei mai mulți au spus că glumește; Când, în aceeași perioadă, a ridicat pretenții asupra Groenlandei, făcându-i pe danezi să apeleze la sprijinul mamei Europa, aceiași spectatori au zis că așa ceva nu se poate, dar cu jumătate de gură; Când același Trump a ridicat pretenții asupra Premiului Nobel pentru Pace iar deținătoarea, intimidată, i l-a cedat într-un gest incredibil, unii au zâmbit condescendent; Când l-a ridicat pe Maduro din pat cu familie cu tot și a rechiziționat aurul și petrolul venezuelean, Europa a tăcut, pentru că Venezuela nu însemna nimic pentru ea; Când același Trump, căci nu pot să spun America, a executat ordinul Israelului atacând Iranul, din nou Europa a tăcut, dar a și tremurat pentru că știa că va fi atrasă în conflict, cu sau fără voie, așa cum a fost implicată și împinsă și în din cel din Ucraina. Numai că acuma Europa încă se codește, mimează opoziția, deși știe că nu are încotro, depinde de petrolul și gazelle pe care americanii au pus mâna. Practic rechiziționarea petrolului venezuelean a fost pasul către atacarea Iranului, căci practic SUA a lăsat Europa fără altă variantă de aprovizionare și e obligată să facă jocul lui Trump. Mai devreme sau mai târziu, în grup sau individual, țările Europene vor fi nevoite să se alăture atacatorilor.

Acum, supărat că Franța, Italia, Anglia (la briți mie îmi dă cu zecimale, îmi e teamă că Anglia face din nou un joc perfid, eu cred că sfârșitul, indiferent când și cum va veni, va aduce doar 3 câștigători, SUA, Israel și Anglia) și Spania au refuzat să se implice și chiar să dea voie avioanelor americane din bazele „NATO” din Europa să participle fie și doar logistic la conflict, Trump amenință Spania cu măsuri „comerciale”. De ce amenință doar Spania și nu și Franța, Germania și Anglia? Pentru că Spania e cea mai slabă și nu poate riposte nici măcar diplomatic. Iar perfidul Albion spre exemplu, își trimite coroana să negocieze acordul, dar fără a angaja Parlamentul. Se știe că regele nu are prerogative executive, cum nu are nici prima țiitoare a României, deci poate semna orice, juridic și diplomatic nu are valoare, dar Bully se poate lăuda că „o serie de țări ne-au promis sprijinul”. Nu ar fi exclus să ne trezim că și Nicușoara noastră a semnat ceva.

Ei bine, toate aceste acte și multe altele ca și declarațiile și amenințările uneori aberante ale lui Trump la adresa oricui nu îi dă „jucăria” care îi cade lui cu tronc, nu sunt altceva decât manifestări ale unui orgoliu nemăsurat și practic asistăm la un bullying politic, economic, diplomatic și militar similar acțiunilor marilor satrapi ai istoriei, plecând de la Genghis Khan și terminând cu Hitler. Diferența însă este aceea că dacă aceștia își manifestau și impuneau dorințele în fața unor vecini, sau țări considerate dușmani, Trump îi „bull(y)ește” pe cei care credeau că sunt aliații lui. Este clar că Trump e surprins și supărat că Europa nu a intrat în jocul său, dar nu pentru că ar avea nevoie de „forța lor” căci Europa, militar, grație „contribuției” la conflictul din Ucraina, este la pământ, deci Trump nu de tehnica militară europeană are nevoie, și face spume și amenință inclusiv cu ieșirea din NATO, așa cum și Becali amenință că pleacă din fotbal, dar și unul și altul fac bullying. Trump nu va scoate SUA din NATO, pentru că asta ar fi cea mai mare lovitură pentru economia de război a SUA, fără partenerii din NATO, „câinii războiului” din industria militară americană, ar deveni muritori de foame, căci nu ar mai avea cine să le cumpere și schimbe periodic tehnica.

Eu am spus de ani de zile că scopul SUA în conflictul din Ucraina nu este să slăbească Rusia, nici să apere „democrația” Bandera din Ucraina, ci să slăbească Europa, să o facă să își cedeze tehnica Ucrainei pentru a se reaproviziona apoi cu tehnică „de ultimă generație” de la unchiul Sam care nu a dat nimic gratis nimănui, ba, a mai și primit bani în avns fără să fie văzută marfa și chiar fără să existe fizic. În comparație cu firmele contractoare americane, fetele lui Epstein sunt exemple de corectitudine căci ele măcar arătau marfa înainte de a cere bani. S-ar pune întrebarea dacă Trump va reuși să îi „convingă pe aliați” să i se alăture. Eu personal cred că da, și mai cred că unii „macroni” care au tot baleat când într-o luntre când în alta, deja poartă negocieri și vor parte din „pradă” așa cum au încercat să obțină și din Ucraina, dar „pe șest”, să nu afle „prietenii” din NATO. Mai vedem, dar europenii sunt prea slabi și prea corupți pentru a putea rezista bullyingului lui Trump.

Faptul că Trump a decis să își trimită mii de soldați să încerce să ”deschidă” Ormuzul, unitățile de elită și multă, foarte multă tehnică, ne arată că e decis, cel puțin el, să meargă până la capăt, indiferent care va fi acesta. E prea plin de el pentru a îi fi teamă că un ”neica nimeni„ îl poate înfrânge, mai ales că țările arabe din zonă nu s-au despărțit de el, iar Rusia și China se implică doar informațional dar în niciun caz deschis de partea Iranului. Culmea este că în loc să îi amenințe pe ruși și pe Chinezi pentru sprijinul acordat Iranului, Trump își amenință aliații pentru neimplicare, deși nu e cazul să ceară ceva, articolul 5 nu se aplică când una din țări atacă altă țară. Spune și asta ceva despre caracterul său, despre politica SUA. Ba, mai mult a început să ia măsuri interne, își schimbă sau provoacă să plece proprii colaboratori, generali din Pentagon, a renunțat la Prim-Procuror și alte persoane de rang înalt, pentru că nu vor să îl urmeze. Șeful clasei își bate proprii colegi. Atitudinea sa se împletește cu cea a lui Tony Blair, acualul consilier al lui Trump care spune: „respingem afirmațiile că ceea ce a făcut Israelul în Gaza este genocid, deoarece acesta este antisemitism. Nu există genocid”. Deci nu există decât ceea ce vor ei să existe, toate definițiile genocidului se prăbușesc când vor ei, cei de la butoane. Și noi îl condamnăm pe Stalin pentru că a aplicat principiul Leninist, „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”. Deja este depășit, astăzi Trump ne spune că „nu există adevăr decât adevărul meu„ iar „cine nu este cu mine, va fi pedepsit”.

Și când mă gândesc că unii aplaudat” patriotismul” lui Trump, îndemnul la autodeterminare, la suveranism și „ieșirea din turmă” pe care le propăvăduia în campania sa. Am spus încă de atunci că totul e gargară, că Trump propagă suveranitatea lui, că îi iubește pe cei care nu acceptă jugul altora dar își pleacă capul în fața lui, că vrea suveranitate, dar nu pentru căței, dar nu am fost crezut. Dacă și acuma mai crede cineva în bunele sale intenții și dorința de a ”încheia pacea” să meargă să se înroleze în Diviziile „păcii„ 101 și 82. Pentru cine se întreabă de ce au fost schimbați Randy George și alți generali americani, pun o întrebare de om normal: cine ar accepta să trimită pe o insuliță de 20 km, zeci de mii de soldați, oferind astfel iranienilor ocazia să decimeze efectiv floarea armatei americane? Nu trebuie să fii strategul lui pește prăjit ca să înțelegi, pe de altă parte, că a invada o insuliță de 20 km sau a ocupa o țară de 1,648,195 kmp cu 10000 de oameni este o nebunie. Bănuiesc că și Trump știe asta și are nevoie de sprijinul Europei, pentru că: – lipsa de implicare a Europei dă curaj iranienilor care văd că Trump e izolat și poate speră că acesta renunță, dar refuzul Europei nu dă bine nici în fața americanilor care se văd izolați; – dacă rămâne singur, sau cu un aliat sau doi de alura lui Nicușor vor râde și curcile de el; – un conflict în care să moară DOAR soldați americani din ambiția altora (a se citi israeliților) nu face bine la tenul americanilor; – din ce în ce mai mulți republicani îl contestă și riscă să nu mai prindă nici 20% în sondaje la jumătate de mandat; – proiectul MAGA riscă să se transforme în praf urât mirositor;

Deci Trump are nevoie de „participarea” europenilor fie și doar declarativ, căci oricum mare lucru nu au de oferit. Iranienii, însă, dar mai ales americanii, trebuie să știe că „Trump e sprijinit”, America nu se „sacrific singură”. De aici și minciunile lui Trump și așa-zisele amenințări sau „victorii”, acestea sunt trâmbițate pentru a-i convinge pe europeni că victoria e ca și asigurată și dacă vor să stea la masa învingătorilor, să participle la ”reconstrucția Iranului, să prindă contracte (ca și în Ucraina ?!) trebuie să se miște. Deci, va șarja Europa la cererile lui Trump? Are posibilitatea să își păstreze „independența? Mie mi se pare aproape imposibil. Trump a pus punctul pe „I” când a spus: – „cumpărați din SUA, avem din abundență. – adunați-vă puțin curajul întârziat, mergeți la strâmtoare și pur și simplu luați-l. A fost o replica furioasă, pentru refuzul Europei de a îl sprijini fie și doar declarativ, dar și plină de cinism, pentru că i-a împins să nu mai ia gaze și petrol de la ruși, a aruncat în aer North Stream pentru a se asigura că nu mai au cum să apeleze la ruși, i-a pus pe europeni să își doneze parte din petrol și gaze Ucrainei, apoi a rechiziționat petrolul venezuelean pe care acuma îl vinde Indiei. Deci Europa a rămas fără resurse energetice, la îndemnurile, sfaturile și măsurile impuse de SUA. De ce a făcut America asta? Pentru a se asigura că europenii îl vor sprijini în conflictul cu Iranul, iar mai târziu cu China și/sau Rusia. Acuma se vede că totul a fost un plan pregătit din timp pentru acest război care de fapt nu e în folosul americanilor, pentru că și ei își pierd investițiile din Orientul Mijlociu, ci doar în avantajul Israelului. Europenii sunt cu ștreangul pe gât iar Trump, cel care a pregătit funia și le-a pus-o pe gât, acuma le spune cinic : Noi avem din belșug, nu avem nevoie de strâmtoarea Ormuz, dar voi dacă aveți nevoie, cumpărați de la noi sau treceți prin strâmtoare. Dacă nici acuma liderii europeni nu văd realitatea nu le rămâne decât să își tragă scaunul de sub picioare.

Așadar, soarta lumii se află la ora asta în mâinile unui individ care în afară de propriile vise nu mai ține cont de nimic. „Alea jacta est!”.

Nouă molii stacojii…

Data: 22 aprilie 2026 by Viorel Patrichi

În sfârșit, președinta Curții Constituționale a explicat de ce acest organism suprastatal și suprapartinic a anulat alegerile: un candidat a devenit brusc prea popular cu ajutorul rușilor și trebuia oprit. Ea nu a explicat și de ce Călin Georgescu și Elena Lasconi au fost eliminați complet de pe lista candidaților când s-au reluat alegerile. Simina Tănăsescu manifestă convingerea (!) că așa trebuia procedat și că nu s-a încălcat Constituția prin anularea dreptului de a alege și de a fi ales, și că nu a fost comandă politică. Dimpotrivă, „o țară întreagă știe” (expresia revine de mai multe ori) că așa trebuia procedat după „desecretizarea documentelor” pe care „o țară întreagă le-a cunoscut”. Cocoțată pe purcoiul de bani, cucoana sfidează orice jenă elementară, la fel ca tapirul care a ieșit la pensie ultraspecială. AȘA dOAMNĂ MAI RAR!… „Hotărârea noastră e publicată în Monitorul Oficial (…) Motivele țin de încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, încălcarea dreptului de a fi ales al candidaților și nerespectarea flagrantă a regulilor referitoare la finanțarea campaniei electorale. Sunt trei motive extrem de solid ancorate în textul Constituției noastre”, a explicat Simina Tănăsescu într-un interviu acordat pentru TVR Info. „Ele țin de competența CCR, în măsura în care vorbim de drepturi fundamentale de tip electoral. Și sunt motive care au fost detaliate într-o hotărâre care a trecut destul de multe teste juridice, și testul Comisiei de la Veneția, și testul Comisiei Europene. Motivele sunt bine prezentate în Hotărâre”, a subliniat ea. Să chiorăști tu că a fost de acord Comisia de la Veneția cu abuzul vostru fără precedent?! Fiindcă până și Stalin falsifica alegerile, dar nu a îndrăznit vreodată să le anuleze. O asemenea decizie frizează apocalipsa totalitară. De aceea, majoritatea românilor vorbesc despre lovitura de stat prin folosirea Curții Constituționale.

Despre faptul că CCR validase deja primul tur al alegerilor prezidențiale, apoi a decis anularea întregului proces electoral, președinta Curții Constituționale a spus că decizia a fost luată după ce „împreună cu o țară întreagă am luat cunoștință de informațiile din documentele desecretizate”. Iar din acele documente desecretizare, judecătorii CCR au fost interesați de acele informații legate de modul în care s-a desfășurat campania, a mai spus Simina Tănăsescu.

„Într-o primă fază, CCR a validat primul tur al alegerilor, iar asta s-a întâmplat într-o zi de luni. Anularea întregului proces electoral, nu doar al primului tur, ci în întregime tot procesul – asta înseamnă de la faza depunerii candidaturilor – s-a produs într-o zi de vineri. (…) Nu toate candidaturile ajung la CCR decât dacă au fost contestate. Unele candidaturi nu au ajuns deloc la nivelul CCR. Unele aspecte nu sunt în competența CCR, ci a altor instituții ale statului care se ocupă de modul de desfășurare a campaniei în mass-media. Chestiunile legate de campanie și finanțare au făcut obiectul analizei la finalul procedurilor, când trebuia validat ansamblul alegerilor. (…) Încălcarea dreptului de vot al cetățenilor chiar cred că nu aveam cum să o stabilim anterior. Împreună cu o țară întreagă, și noi am luat la cunoștință de documentele care au fost desecretizate, și am avut nevoie de un timp de procesare a informațiilor din acele documente, care au fost desecretizate într-o mișcare fără precedent”.

Nu a fost deloc ușor pentru moliile de la CCR. Cum să dai cu parul și să anulezi alegerile? „N-a fost o decizie ușoară, n-a fost una pe care să ne-o dorim, n-a fost ceva la care să ne fi gândit vreodată că am putea să ne confruntăm, însă a fost o decizie asumată. Informații pe care nu le-am avut și le-a avut nimeni înainte ca ele să fi fost desecretizate, au necesitat un timp de înțelegere și de gândire asupra argumentelor… Din perspectivă juridică, mai exact, ne-au interesat din acele documente chestiuni legate de modul de desfășurare a campaniei electorale, pe care nu le aveam, nu le știam. Când documente desecretizate arată faptul că e posibil ca într-o campanie electorală (un candidat) poate să aibă un salt spectaculos de popularitate cu cheltuieli absolut inexistente, sau cel puțin declarate a fi zero, asta este o informație pe care nu o aveam anterior și pe care a trebuit să o analizăm din perspectivă constituțională. (…) Realitatea obiectivă rămâne aceeași: unele informații au fost cunoscute în spatiul public abia după desecretizarea acelor documente”, a explicat Simina Tănăsescu.

Cucoana a rămas în același delir de grup: „Informații pe care nu le-am avut și le-a avut nimeni înainte…” Cum adică? Cei nouă judecători au decis, la 6 decembrie 2024, anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea preşedintelui ţării şi reluarea acestuia de la zero, în integralitate. Decizia, luată cu unanimitate de nouă voturi, a intervenit după ce Curtea validase primul tur de scrutin, dar asta nu le preocupă defel pe cele nouă molii stacojii. Cu o zi înainte de decizia de anulare, CCR a primit patru sesizări în care se solicita anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Sesizările au fost formulate după desecretizarea rapoartelor înaintate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de către serviciile de informații, în care „s-a constatat că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal” şi că „România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse”. Adică milioane de români au votat fiindcă așa le-a poruncit Putin! Și când Putin poruncește, până și țăranii care votau din moși strămoși cu pesedeu au votat acum pentru Călin Georgescu. Asemenea otrepe sfidează bunul simț elementar când justifică reluarea scrutinului după ce ambii finaliști au fost excluși de pe liste. Poate eu voiam să votez pentru Elena Lasconi și mi s-a luat acest drept. Dragi tovarăși și naș Floreo, rămâne ca în gară. Ca în gara lui Kim din Coreea de Nord…

Istoria a scăpat de sub control…

Data: 22 aprilie 2026 by Petru Jipa

Odată, lumea era ascultătoare. Nu ritmul unui somn, ci zumzetul pașnic al unei case unde toți visau frumos. Oamenii credeau că au lăsat istoria în urmă, ca un copil care crede că și-a învins în sfârșit frica de întuneric. Dar apoi, fără avertisment, istoria a sărit din umbră. Nu ca o amintire, ci ca o armă. Războiul care odinioară dormea în arhive s-a trezit, iar odată cu el, groaza pe care credeam că am alungat-o pentru totdeauna. Ce s-a întâmplat? Niciun mare dușman, niciun atac brusc de nicăieri. Mai degrabă, a fost spulberarea încrederii, o ruptură care încet, inexorabil, a devorat societatea. Ca un virus care se răspândește prin rețelele digitale fără știrea noastră, a apărut o nouă ură: nu bazată pe ideologie, ci pe neîncredere. Mass-media, odinioară mesageri ai adevărului, a devenit arme. Adevărul însuși a devenit o monedă care putea fi cumpărată, manipulată sau vândută. Și așa a început jocul, nu cu tunuri, ci cu știri, cu hashtag-uri, cu minciuni care se simțeau ca săpunul în mâinile celor puternici. Lumea, care atât de mult timp se considera matură, și-a dezvăluit rănile. Tinerii, care nu văzuseră niciodată războiul, au învățat brusc ce înseamnă să-ți fie frică. Bătrânii, care cunoșteau suferința trecutului, au revăzut-o, nu în amintiri, ci în ochii nepoților lor. Mișcarea pentru pace, odată o adiere ușoară, a devenit o furtună de neoprit. Căci pacea nu este o stare, ci o alegere constantă și uneori omenirea alege împotriva ei.

Totuși, în aceasta rezidă puterea momentului: Istoria nu s-a schimbat. Este încă aceeași, doar că de data aceasta nu o mai putem ignora. Războiul nu este un accident, ci un avertisment. O reamintire că pacea nu este un dar, ci un instrument care trebuie ascuțit zilnic. Și dacă nu reușim să facem acest lucru, istoria nu numai că se va repeta, ne va înghiți. Pentru că lumea despre care credeam că va rămâne pentru totdeauna tăcută aștepta doar momentul în care vom înceta să-i acordăm atenție. A început cu un foc de pistol la Sarajevo, mic, ascuțit, aproape disprețuitor, ca un chibrit aprins într-o cameră plină de lemne uscate. Nimeni nu și-a imaginat că flacăra va înghiți continente. În 1914, Europa a pornit la război nu pe tobele ideologiei sau ale cuceririi, ci pe ritmul fragil al alianțelor înțelese greșit, al orarelor citite greșit și al presupunerilor atât de adânc înrădăcinate încât încetaseră să mai fie puse la îndoială, pur și simplu „banal”. O banalitate a birocrației, a protocolului, a „așa s-a făcut dintotdeauna”. Astăzi, armele sunt mai liniștite, câmpurile de luptă mai puțin vizibile, dar același zumzet liniștit al certitudinii neexaminate vibrează sub diplomația noastră, algoritmii noștri, titlurile noastre. Această banalitate nu a dispărut; doar și-a schimbat uniformele. Atunci, purta lâna gri a generalilor care credeau că orarele feroviare erau mai fiabile decât judecata umană. Acum, poartă sticla neagră și elegantă a smartphone-urilor care derulează criză după criză: Ucraina, Gaza, Marea Chinei de Sud în timp ce mintea, obosită de repetiție, începe să confunde „familiaritatea” cu „înțelegerea”.

Vorbim despre „cicluri de escaladare” și „linii roșii” ca și cum ar fi modele meteorologice previzibile, inevitabile, chiar naturale, când, în realitate, sunt construcții umane, fragile ca un pergament vechi, ținute laolaltă de obicei, nu de înțelepciune. Banalitatea de astăzi este algoritmul care ne hrănește cu indignare în doze atent selecționate; este comunicatul diplomatic care înlocuiește sintaxa cu substanța; este consensul tăcut că unele conflicte sunt „prea complexe” pentru a fi confruntate… până când ard. Și mai rea este banalitatea aritmeticii morale, calculul inconștient care atribuie valoare vieților pe baza geografiei, religiei sau vizibilității media. Moartea unui copil la Kiev ajunge pe primele pagini ale ziarelor; aceeași tragedie din Khartoum pâlpâie pentru scurt timp, apoi se estompează, înlocuită nu de acțiune, ci de un alt titlu, o altă statistică, o altă „normalitate”. Aceasta nu este indiferență; este ceva mai insidios: normalizarea. Asemenea diplomaților dinainte de război care semnau ordine de mobilizare în timpul prânzului, absorbim atrocitatea în fragmente de 280 de caractere, apoi ne întoarcem la rutina noastră, netulburați, neclintiți, fără a da socoteală. Mașinăria războiului nu mai are nevoie de săbii și de zăngănit de săbii; funcționează pe tăcere, pe viteză, pe abandonul liniștit al imaginației în fața confortului. Și totuși aici se află fractura din oglindă, știm mai bine. Avem arhive, arhive pline de avertismente. Avem mărturii ale supraviețuitorilor, socotelile istoricilor, pergamentele poeților, toate mărturisind nu despre soartă, ci despre alegere. Primul Război Mondial nu a fost inevitabil. A fost ales, treptat, de oameni care au confundat procedura cu prudența, precedentul cu principiul. Astăzi, alegerile sunt mai subtile, dar nu mai puțin importante: alegerea de a „deconecta” în loc de a conecta; alegerea de a încadra conflictul ca „răutăți antice” mai degrabă decât ca resurse contestate sau moșteniri coloniale; alegerea de a trata diplomația ca performanță mai degrabă decât ca reparație. Atenție la noua schimbare din Ungaria, nimic nu e întâmplător. Dar poate rațiunea învinge răutatea. Să fie pace!

Numărul 773

Data: 22 aprilie 2026 by Administrator

Descarcă PDF

Poezia ca ceremonie a textului. Limbaj, ritual și sacralitate în discursul poetic…

Data: 21 aprilie 2026 by Alexandru Florin Țene

Într-o epocă dominată de comunicarea utilitară și de accelerarea schimburilor semantice, poezia își conservă o funcție aparte: aceea de a suspenda fluxul obișnuit al limbajului și de a institui un spațiu de intensitate simbolică. Conceptualizată ca „ceremonie a textului”, poezia poate fi înțeleasă drept un act ritualic în care cuvântul nu mai este instrument, ci eveniment. Această paradigmă permite articularea unei perspective interdisciplinare, la confluența hermeneuticii, semioticii și antropologiei culturale. Studiul de față își propune să investigheze mecanismele prin care textul poetic dobândește statut ceremonial, insistând asupra dimensiunii performative a limbajului, asupra rolului autorului și cititorului, precum și asupra modului în care poezia românească modernă și contemporană reconfigurează această funcție. Noțiunea de ceremonie implică un cadru simbolic organizat, repetitiv și consacrant. În teoria lui Mircea Eliade, ritualul marchează trecerea de la profan la sacru, instituind un timp și un spațiu diferit de cotidian. Analog, textul poetic creează o ruptură în ordinea discursului obișnuit, configurând o „zonă de intensitate” semantică.

Roman Jakobson definea funcția poetică drept orientarea mesajului asupra lui însuși. Această autoreferențialitate transformă limbajul într-un obiect de contemplare, apropiindu-l de structura ritualică: fiecare element devine semnificant în sine, nu doar purtător de informație. Ritmul, repetiția și paralelismul — trăsături definitorii ale poeziei – sunt, de altfel, caracteristici fundamentale ale discursului ritualic. Ele creează o ordine formală care depășește nivelul semantic și induce o experiență aproape corporală a textului. Teoria actelor de limbaj, dezvoltată de J.L. Austin, introduce distincția între enunțuri constatative și performative. În poezie, această distincție se estompează: orice enunț devine, într-un anumit sens, performativ. Versul poetic nu descrie doar o realitate, ci o instituie. În acest sens, poezia poate fi comparată cu incantația: ea creează o lume posibilă prin simpla rostire. George Steiner observa că „orice limbaj autentic este, într-un sens profund, o invocație”.

În poezia lui Lucian Blaga, de exemplu, cuvântul are o funcție cosmogonică: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Această declarație nu este doar o afirmație etică, ci un act de poziționare ontologică — o instituire a unei relații specifice între subiect și univers. Textul devine astfel un spațiu ceremonial în care se negociază raportul dintre cunoaștere și mister. În această paradigmă, autorul poate fi interpretat ca un „oficiant” al limbajului. El nu doar creează, ci organizează un ritual textual, stabilind reguli implicite de lectură. Paul Valéry sublinia că poezia este „o ezitare prelungită între sunet și sens” – formulă care sugerează caracterul deliberat, aproape liturgic al construcției poetice. Cititorul, la rândul său, devine participant activ. Hans-Georg Gadamer a demonstrat că înțelegerea este un proces dialogic; în cazul poeziei, acest dialog capătă o dimensiune inițiatică. Lectura presupune o disponibilitate pentru ambiguitate, o suspendare a așteptărilor logice și o deschidere către pluralitatea sensurilor.

În poezia lui Nichita Stănescu, de exemplu, cititorul este invitat într-un joc ritualic al limbajului: „Se nasc cuvintele din tăcere”. Această inversare ontologică transformă lectura într-un act de participare la geneza sensului. Roland Barthes introduce conceptul de „plăcere a textului”, asociat cu experiența unei intensități semantice care depășește comunicarea utilitară. În acest sens, poezia poate fi interpretată ca un proces de sacralizare a limbajului. Julia Kristeva dezvoltă noțiunea de intertextualitate, arătând că orice text este un spațiu de intersectare a altor texte. În poezie, această intertextualitate contribuie la caracterul ceremonial prin evocarea unei tradiții simbolice. În lirica lui Ion Barbu, de pildă, limbajul devine un sistem ermetic, aproape inițiatic: „Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste”. Aici, ceremonialitatea derivă din opacitatea controlată a limbajului, care solicită un efort interpretativ asemănător descifrării unui ritual. Poezia românească oferă numeroase exemple ale acestei dimensiuni ceremoniale. De la simbolismul lui Alexandru Macedonski la modernismul lui Tudor Arghezi și experimentalismul contemporan, se poate observa o tensiune constantă între formă și destrămare. La Tudor Arghezi, cuvântul devine materie sacră și impură în același timp:„Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Această transmutare a impurului în valoare estetică are o dimensiune ritualică evidentă — un proces de „alchimie” textuală.

În modernitate, ritualul nu dispare, ci se transformă. Poezia avangardistă destructurează formele tradiționale, dar păstrează funcția ceremonială sub forma unui „anti-ritual”. Fragmentarea, discontinuitatea și experimentul devin noi modalități de sacralizare a limbajului. Conceptul de „poezie ca ceremonie a textului” oferă o cheie interpretativă complexă și fertilă pentru înțelegerea discursului poetic. Prin analogia cu ritualul, poezia este reconceptualizată ca un act de consacrare a limbajului, în care sensul nu este doar transmis, ci instituit. Această perspectivă evidențiază caracterul profund al experienței poetice: ea nu aparține exclusiv domeniului estetic, ci implică dimensiuni ontologice, simbolice și chiar sacre. Într-o lume dominată de comunicarea rapidă și superficială, poezia rămâne unul dintre puținele spații în care limbajul își regăsește gravitatea și misterul originar.

Vulcanii noroioși de la Haşag, în judeţul Sibiu, activați de cutele diapire ale unui masiv de sare

Data: 21 aprilie 2026 by Redacția

Poate v-au surprins în mod plăcut peisajele pe care le-au „născut” vulcanii noroioși din Buzău. Seamănă cu fotografiile făcute pe Palneta Marte, cumva… Dar puţină lume ştie că în România se află şi alţi vulcani noroioşi în afara celor din judeţul Buzău. Vulcanii noroioşi din Hașag (jud. Sibiu) nu sunt la fel de spectaculoşi ca ceilalţi, însă merită văzuţi, pentru că se află într-o zonă deosebită din punct de vedere geografic. Aceştia se află în comuna Loamneş, la aproximativ 20 de kilometri de oraşul Sibiu. Vulcanii noroioşi din Hașag au o suprafaţă totală rezervată de 50 de hectare, însă numai un hectar, adică trei vulcani, se află inclus într-o arie protejată geologic. Rezervaţia naturală se află în lunca râului Visa, iar cei trei vulcani incluşi în ea sunt cei mai mari dintre vulcanii noroioşi din acest sat. Mărimile sunt variabile, după activitatea acestora: două conuri au, fiecare, un diametru de 10 metri, în timp ce al treilea are diametru de 50 de metri. Zona în care se află vulcanii noroioşi din Hașag a fost descoperită în anul 1853, însă ea a fost analizată în amănunțime patru ani mai târziu. Aici se află peste o sută de vulcani, în jurul cărora există foarte puţină vegetaţie și care s-au format datorită prezenţei sării în scoarţa terestră. Sarea este elastică şi, în perioada fazelor de cutare a sâmburelui salid, vulcanii răbufnesc în cute diapire prin care se elimină la suprafaţă apa sărată şi gazul metan. Acestea provoacă refulări sub formă de noroi (argilă și apă), iar craterele care rezultă se numesc conuri vulcanice.

Vulcanii noroioși de la Hașag reprezintă o rezervație geologică situată pe depozite sarmațiene, situată în județul Sibiu, la 21 km de municipiul Sibiu, in apropierea satului Hașag, de unde se traverseazș Valea Pârâului Alb, apoi Valea Pârâului Visa. Pe valea pârâului Visa se observă cele trei conuri de mărimi diferite, cel mai mare cu un diametru de 50 m și o înălțime de șase-opt metri și două conuri cu diametrul de zece metri. Materialul de pe conuri este foarte fin și nu există nici o vegetație aici, ceea ce dă un aspect dezolant peisajului. Prezența vulcanilor de la Hașag se explică prin structura geologică particulară pe care o imprimă sarea din fundament. Din cauza presiunilor tectonice din timpul fazelor de cutare, sarea fiind elastică, este împinsă spre suprafață, formând cute diapire. Un astfel de masiv diapir este cel de la Ocna Sibiului, situat la sud de Hașag. S-a constatat că în jurul vulcanilor, prin fisurile datorate mișcărilor tectonice se elimină gaz metan care antrenează și o parte din apa sărată. Aceasta înmoaie marnele transformându-le în noroi (emulsie), care este împins afară. Noroiul a dat naștere la conuri, prin care mai iese apa și bolborosește gazul metan. Aceastp suprafață protejată de o sută de hecatre a fost descoperită în anul 1853 de C. J. Andrae, iar mai apoi a fost analizată de E. Bielz (1857). În urma studiilor efectuate în regiune de-a lungul timpului, aspectul vulcanilor noroioși nu s-a schimbat foarte mult.

Vulcanii noroioși de la Hașag (monument al naturii) alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic), situată în Transilvania, pe teritoriul județului Sibiu. Ca localizare, aria naturală se află în extremitatea vestică a județului Sibiu, pe teritoriul administrativ al comunei Loamneș, în partea sud-estică a satului Hașag, Sibiu (în lunca râului Vișa), în imediata apropiere de drumul județean DJ106B; care leagă satul Mândra de Soroștin. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000) și se întinde pe o suprafață de un hectar. Vulcanii noroioși de la Hașag reprezintă un fenomen geologic și geomorfologic, datorat prezenței sării în scoarța terestră, care în timpul fazelor de cutanare cauzate de presiunea tectonică răbufnesc, formând cute diapire, cu rupturi marginale de strate, ce permit eliminarea gazelor la suprafață. Acest proces antrenează cantități de apă sărată, înmuind marnele care refulează sub formă de noroi, formind mici cratere (conuri vulcanice). Aria protejată are trei conuri, cu mărimi variabile (cel mai mare având un diametru de 50 m și o înălțime de 8 m), împrejmuiți de zone cu vegetație specifică solurilor sărăturate. Vulcanii noroioşi din Hasag au un mare potenţial turistic, în special datorită peisagisticii – relieful pseudovulcanic a fost modelat şi remodelat în decursul anilor, astăzi având o formă deosebită. Nu toţi vulcanii sunt activi, deoarece unii au obturate căile prin care se evacuau gazele, acestea devenind fosile. Vulcanii nu sunt foarte bine văzuţi de locuitori, deoarece, spun ei, de multe ori s-a întâmplat ca animalele lor să cadă în gurile vulcanilor fără a putea fi salvate. Deşi vulcanii noroioşi din Hasag sunt protejaţi, acest lucru este numai unul teoretic – nu există delimitări şi nu există niciun om care să protejeze zona de cei care o strică, într-un fel sau altul. De aceea, suprafaţa zonei are de suferit din cauza activităţilor agricole ale locuitorilor, care vor distruge, în cele din urmă, acest relief uimitor. Deși mai puțin cunoscuți decât verii lor din Buzău, vulcanii noroioși din Hasag oferă o experiență unică de explorare. Aflat într-o zonă cu peisaje rurale pitorești, acest sit este ideal pentru drumeții și fotografie de natură, oferind vizitatorilor ocazia de a se conecta cu natura într-un mod rar întâlnit. (G.V.G.)

Un studiu internațional cu participarea cercetătorilor de la Universitatea din București rescrie istoria dinozaurilor de pe continentul european…

Data: 21 aprilie 2026 by George V. Grigore

Noile descoperiri paleontologice legate de lumea dinozaurilor pitici din Țara Hațegului a făcut ca și specialiștii români să intre în atenția forurilor mondiale de specialitate. Astfel, Revista Nature, cel mai important jurnal științific internațional, a publicat un studiu care rescrie istoria ceratopsienilor, cunoscuții „dinozauri cu coarne”, aparținând perioadei din Cretacicul târziu. Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători coordonată de prof. Susannah Maidment de la „Natural History Museum” din Londra, alături de specialiști din instituții de cercetare de prestigiu din Marea Britanie, Ungaria, Germania și România, printre care și conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava, cercetător și cadru didactic la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București. O parte dintre fosilele care stau la baza noului studiu au fost descoperite în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, parte din patrimoniul administrat de Universitatea din București. Studiul corectează o idee veche de peste un secol, conform căreia ceratopsienii, dinozauri cunoscuți pentru trăsăturile lor craniene distinctive, nu ar fi ajuns niciodată în Europa. Noile investigații indică faptul că fauna cretacică europeană era mult mai diversă decât s-a considerat, iar fosilele din România și Ungaria oferă dovezi că dinozaurii ceratopsieni erau prezenți în regiune și au produs aici adaptări distinctive. Aceste concluzii deschid o nouă perspectivă asupra modului în care continentul european a funcționat în trecutul geologic ca spațiu de evoluție și interconectare pentru diferite grupe de dinozauri. „Aceste rezultate schimbă fundamental modul în care înțelegem evoluția faunei cretacice din Europa.

Fosilele descoperite, inclusiv cele de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, arată că dinozaurii ceratopsieni nu doar au ajuns pe fostul arhipelag european, ci au și evoluat aici forme proprii, adaptate mediului insular. Studiile noastre arată că unele fosile considerate în trecut drept rhabdodontide – un grup recunoscut ca fiind endemic european – aparțin, de fapt, unor «dinozauri cu coarne» atipici , iar Europa ar fi putut reprezenta chiar un coridor important în dispersia acestor animale între Asia și America de Nord”, afirmă conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava. Fosilele din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, unul dintre cele mai valoroase teritorii paleontologice din lume, au reprezentat o piesă importantă în această descoperire. Pe baza materialelor fosile din Formațiunea din Sînpetru, situată în sudul Bazinului Hațeg, cercetătorii au definit un nou gen de dinozaur, Ferenceratops shqiperorum, o specie de ceratopsian primitiv. Numele său onorează contribuția baronului Franz (Ferenc) Nopcsa, pionier al cercetărilor paleontologice din Țara Hațegului și unul dintre cei mai influenți paleontologi ai începutului de secol XX. Nopcsa este și cel care a descoperit materialul fosil ce reprezintă astăzi exemplarul de referință al speciei (holotipul). Prof. dr. Susannah Maidment de la London Natural History Museum, coordonatorul studiului recent publicat, explică motivul pentru care aceste animale au fost atât de greu de identificat în trecut: „Deși Iguanodon și Triceratops arată foarte diferit, grupele din care fac parte au evoluat dintr-un strămoș comun și au moștenit anumite caracteristici comune. Ambele grupe au dezvoltat independent mersul patruped, mecanisme complexe de masticație și o talie corporală mare. Din acest motiv, dinții și membrele lor sunt surprinzător de asemănătoare, atât din cauza istoriei evolutive comune, cât și a modului de viață similar. Atunci când avem la dispoziție doar fragmente din schelet, poate fi foarte dificil să stabilim ce animal avem în față.”. Rezultatele studiului fosilelor din România vin să completeze date oferite de recente descoperiri importante din Cretacicul superior din Ungaria, unde au fost identificate elemente craniene, mult mai complete decât cele cunoscute anterior, aparținând speciei Ajkaceratops kozmai, un „dinozaur cu coarne” cu afinități contestate până de curând. Nou-descoperitele resturi de craniu confirmă fără echivoc și apartenența acestei specii la grupul ceratopsienilor.

Interpretarea descoperirilor din România și Ungaria confirmă atât importanța colaborării internaționale în cercetarea paleontologică, cât și rolul esențial al teritoriului Țării Hațegului în reconstituirea evoluției faunei cretacice europene. Acest studiu deschide noi direcții de investigație și consolidează poziția Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, parte din patrimoniul administrat de Universitatea din București, ca reper științific la nivel global. Importanța acestei descoperiri este amplificată de faptul că inclusiv unele materiale atribuite anterior dinozaurului erbivor Zalmoxes prezintă trăsături ceratopsiene, ceea ce sugerează că identitatea și diversitatea dinozaurilor erbivori din Bazinul Hațeg vor trebui substanțial reconsiderate. Unul dintre cei mai cunoscuți paleontologi ai momentului în studiul vertebratelor, prof. dr. Steve Brusatte, coautor al studiului, accentuează semnificația reinterpretării materialului fosil european: „Dinozaurii cu coarne, precum Triceratops, sunt printre cei mai cunoscuți dinozauri, dar majoritatea speciilor din acest grup provin din America de Nord. Acum îi găsim și în Europa, unde au stat ascunși la vedere, fiind confundați timp de decenii cu reprezentanții altor grupe de dinozauri.” Iată cum o cercetare mai atentă a elementelor paleontologice descoperite în zona Țara Hațegului poate aduce schimbări importante în istoria acestor uriași dinozauri ce au stăpânit planeta la un moment dat.