Cetatea Carsium din orașul Hârșova este unul dintre principalele obiective turistice din Dobrogea. În prezent cetatea a intrat într-un proiect numit „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural – turistică a Cetății Carsium”. Cetatea romană (castru) şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I d Hr.. La începutul secolului al II-lea d.Hr., în timpul războaielor dacice, în anul 103, împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră. „În timpul împăratului Nerva Traianus Augustus, învingător al germanilor şi al dacilor, pontif suprem, investit cu puterea tribuniciară a şaptea oară, salutat imperator pentru a patra oară, consul pentru a cincea oară, părinte al patriei, sub Q. FabiusPostuminus, legat imperial de rang pretorian, ala a II Hispanorum (a construit acest castru)”. În reconstituirea inscripţiei Vasile Pârvan trece Ala II Hispanorum pentru că numele acesteia apărea pe o bornă militară din anul 200 descoperită la Hârşova. Cel mai probabil, unitatea militară pentru care s-a construit fortificaţia a fost Ala (Gallorum) Flaviana, atestată prin descoperiri recente chiar la sfârșitul secolului I şi începutul secolului II d.Hr.. Cetatea a fost apărată în antichitate şi de militarii Legiunii I Italica, de corăbierii din Classis Flavia Moesica, de milites scythicii, sau de soldaţii Legiunii I Iovia Scythica. Misiunea lor a fost să apere vadul de trecere a Dunării din apropiere, unul din cele mai importante de pe acest segment al limesului. Cetatea este menţionată frecvent în toate documentele antichităţii începând din secolul al II-lea d.Hr., până în secolul al VII-lea (Ptolemeu, Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini, Notitia Dignitatum, Hierocles, Procopius, Geograful din Ravenna) cu numele de Carsum, Carsio, Carso, Carsos. Cel mai probabil, toponimul are origine tracică şi este legat de aspectul stâncos al locului. Nu se cunoaşte, nici la această dată, conturul exact al fortificaţiei antice. Deşi s-a presupus că zidurile de pe platoul Cetăţii, vizibile în apropierea Dunării, sunt de origine romană, cercetări recente au infirmat acest punct de vedere. Construcţiile de aici sunt de origine medievală, cu toate că nu este exclus ca unele să fi fost ridicate la sfârşitul antichităţii şi apoi, înglobate în fortificaţia târzie.
În campania anului 2009, pe strada Unirii, a fost scoasă la lumină, la cca 250 m de Dunăre, poarta de nord a cetăţii romano-bizantine. Descoperirea are o importanţă majoră deoarece, pentru prima dată, este atestată, cu certitudine, limita de nord a fortificaţiei de la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Această poartă a fost străjuită de două turnuri monumentale în forma literei „U”, cu orientarea spre N-NV, adică pe direcţia vadului de trecere a Dunării şi a bălţii ce străjuia partea de miazănoapte a teritoriului pe care-l apăra. Sursele istorice indică distrugerea repetată a cetăţii şi refacerea ei în timpul împăraţilor Constantin cel Mare şi Justinian. Cercetări mai vechi, dar şi cele recente, au descoperit materiale arheologice de mare valoare ştiinţifică şi muzeografică atât în fortificaţie cât mai ales în necropolele acesteia. La Hârşova se cunoaşte cel mai mare număr de stâlpi miliari (borne de drum roman) din Dobrogea: zece descoperite până în prezent. Acest fapt demonstrează că autorităţile au reparat şi întreţinut, în antichitate, în condiţii optime, permanent, drumurile care-i asigurau legătura fie de-a lungul limesului dunărean, fie în interiorul provinciei cu celelalte aşezări. De aici rezultă şi importanţa localităţii antice ca zonă comercială şi de tranzit, cum demonstrează descoperirile de excepţie făcute de-a lungul timpului. Atât din săpături sistematice, cât şi întâmplător, au fost scoase la lumină materiale arheologice care dovedesc nu numai legăturile comerciale cu cele mai mari centre din Imeriul Roman dar şi o activitate de producţie proprie. Mărimea şi importanţa localităţii antice ne sugerează că aici existau ateliere ceramice, cariere pentru extracţia calcarului, ateliere pentru cioplitul acestuia, pentru producerea vaselor din sticlă, ateliere metalurgice, de prelucrare a lemnului, a pieilor etc. Toate demonstrează că paleta meşteşugurilor atestate la Carsium este diversă şi variată. Ascest fapt ne indică o aşezare înfloritoare apărată de ziduri puternice din piatră, cu port la Dunăre, cu edificii impunătoare din marmură sau calcar.
Câteva construcţii au fost puse în evidenţă. Între acestea se remarcă o bazilică creştină, termele, anumite elemente specifice arhitecturii de fortificaţie. Descoperirile arheologice ilustrează, pregnant, existenţa unei puternice vieţi spirituale. Cu siguranţă, multe provin din templele construite aici, dedicate unor zeităţi din lumea romană a timpului. Altele au aparţinut mormintelor cercetate în necropolele antice. Una din cele mai importante dimensiuni a civilizaţiei de la Carsium este cea creştină. Cercetările noi au identificat în cetate, o construcţie absidată, cel mai probabil o bazilică creştină. Din săpăturile arheologice mai vechi provin vase cu simboluri creştine (peşti, cruci), opaiţe cu toartă în formă de cruce. În morminte au fost identificate o serie de elemente de ritual creştin. Toate acestea sunt explicabile dacă ţinem seama de faptul că în secolul al V-lea Carsium figura între cele 14 oraşe, reşedinţe episcopale din Scythia. Nu ştim nici când şi nici cum se sfârşeşte istoria anticului Carsium. În cazul altor situri mai bine cunoscute s-a demonstrat că atacurile avaro-slave din a doua jumătate a secolului al VI-lea şi trecerea slavilor în penindula Balcanică în secolul următor, până la venirea bulgarilor, nu au întrerupt contactul cu Bizanţul. Este posibil ca şi aici legăturile cu romanitatea răsăriteană să se menţină până la anul 678. După încheierea vieţii romano-bizantine la Dunărea de Jos începe istoria cetăţii medievale de la Hârşova. În secolul al X-lea aceasta este reconstruită de bizantini şi mai târziu de genovezi. Între secolul al XV-lea şi prima parte a secolului al XIX-lea este stăpânită de turci. Potrivit cronicarului Evlia Celebi, localitatea a figurat în documentele otmane cu numele de Harisova. Cetatea medievală este mai bine cunoscută pentru această perioadă datorită documentelor istorice şi faptului că urmele zidului de incintă care apăra oraşul, pe o suprafaţă de cca 24 ha, se văd în mai multe locuri astăzi. În ultima perioadă a vieţii sale, cetatea a fost teatrul unor sângeroase confruntări între Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist, suferind numeroase distrugeri. Prin pacea de la Adrianopol, Poarta (Imperiul Otoman) este obligată să dărâme fortificaţiile de pe malul drept al Dunării, iar cetatea este aruncată în aer de către aceasta. Pe locul ei se clădeşte Hârşova modern, care există și astăzi. Din ruinele cetăţii, astăzi, se mai văd câteva ziduri impunătoare. „Turnul comadantului”, pe latura de nord a incintei mici, se păstrează pe înălţimea de peste nouă metri. La Dunăre, pe faleză, un zid monumental, lung de cca 40 metri, marchează zona în care a activat portul din antichitate până la distrugerea cetăţii, vreme de 17-18 secole! Oraşul de astăzi se ridică peste cetatea romană, romano-bizantină, medievală şi necropolele acestora. Alături de cetate s-a descoperit o aşezare neolitică cu o vechime de şapte milenii. Informații utile am extras din studiile cercetătorului științific Dr. Constantin Nicolae, directorul Muzeului Carsium din Hârșova. Muzeul Carsium are o particularitate: a fost inaugurat de trei din cei patru Regi ai României: Carol I, Ferdinand şi Mihai. Este, de asemenea, una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din Dobrogea şi din ţară. Evoluţia așezării de pe malul Dunării este oglindită în vitrinele Muzeului Carsium, unde veți găsi un ghid pasionat și iubitor de istorie, așa cum am fost și noi întâmpinați cu explicații amănunțite și legende nebănuite.
Pe 30 mai 2025 a avut loc inaugurarea oficială a noului punct muzeal „Cetatea Carsium”, care va îmbogăți patrimoniul turistic și cultural al județului Constanța. În prezența a zeci de arheologi, dar și a reprezentanților Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și ai Consiliului Județean Constanța, a fost tăiată panglica la noul obiectiv turistic din județul Constanța. Lucrările de conservare și punere în valoare au fost realizate cu fonduri europene și au costat 10 milioane de lei. „Este un moment foarte important pentru instituția noastră și pentru întreg județul, pentru că un nou punct arheologic muzeal intră în circuitul de vizitare. Așa cum bine se cunoaște, Cetatea Carsium, încă din 1939 a fost cercetată, însă, în ultimii 20 de ani, cercetările au devenit sistematice. Din păcate, resursele noastre au o lungă perioadă de timp destul de limitate și nu am putut valorifica acest sit arheologic deosebit, astfel încât, prin proiectul pe care Consiliul Județean Constanța l-a demarat și, iată, astăzi punem punct final acestui proiect, practic inaugurăm acest sit ca și punct muzeal. Ne dorim din tot sufletul ca, în completare, anul acesta să relocăm și să deschidem și punctul muzeal în noul sediu, vechea școală Cotovu, acest fiind un alt proiect în care muzeul este beneficiar, dar este derulat de către Primăria Hârșova. Este într-adevăr un moment deosebit de important pentru noi.”, a declarat Delia Cornea, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Prof. Constantin Nicola a ținut să menționeze următoarele: „Se împlinește un vis care am sperat să se întâmple de 40 de ani, respective încă de când eram tânăr. Vizitatorii care ajung la Cetatea Carsium pot vedea o parte din fortificația târzie, adică bizantină și folosită în epoca otomană, pot vizita instalația portuară de la Dunăre, care este excepțională și unică, pentru că nu mai întâlnești pe linia Dunării o astfel de prezentare și mai ales de succesiune. Se văd resturi de ziduri din sec.IV, se poate observa o parte din fortificația de sec. X și, în toată splendoarea, zidul portului din epoca otomană, poate din sec. XIII, de la genovezi, până în sec. XIX. (G.V.G.)











